Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GĂINA
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 104 pentru GĂINA.
Grigore Alexandrescu - Uliul și găinile
... de lucru: azi, mîine, se-ncercară, Și cu ciocuri, cu unghii, abia îl deslegară. Uleu-și luă zborul. Dar se întoarse-ndată, Și răpi o găină, pe urmă două, trei, Pe urmă cîte vrei. „Ce pază este asta? strigă una cu jale, Vorba măriii-tale Era să ne păzești, Iar ... jurat. Dar cînd mă juram asfel, eram legat, supus, Acum însă sînt slobod și vă vorbesc de sus.“ Eu d-aș fi fost găină
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
... de Ion Creangă Poveste publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 10, 1 ianuarie 1876 Era odată o babă și un moșneag. Baba avea o găină, și moșneagul un cucoș; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi și baba mânca o mulțime de ouă; iar moșneagului nu ... baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plângi de milă! Biata găină, cum scapă din mânile babei, fuge pe drumuri. Și cum mergea pe drum, găsește și ea o mărgică ș-o înghite. Apoi răpede se întoarce ... lipită pământului. De-acu a mai mânca și răbdări prăjite în loc de ouă; că bine și-a făcut râs de găină și-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana! Moșneagul însă era foarte bogat; el și-a făcut ...
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare Zi de sărbătoare de Dimitrie Anghel Publicată în România ilustrată , IX, 3—4 dec. 1912 — ian. 1913. Apărută și în Minerva , IV, 1225, 16 mai 1912, p. 2. sub titlul "Kermessa". Eu credeam că numai pe mine mă întristează nourii și că numai eu sunt trist cînd nu se arată soarele, și nu bănuiam că cele ce mă încunjurau, lucruri ori dihănii, sunt aplecate șl ele spre un pesimism ciudat, cînd cerul se întunecă și e vreme de ploaie. Găini și rațe, îngîmfați cocoși și claponi cu arcuite pene, pestrițe picherițe, precum și emfatici și irascibili curcani trăiau într-o deplină frăție în curtea mea, în afară de puținii imaculați porci și alte multe lighioane. Pe streșeni, lumea celor mai sus cu o treaptă, porumbeii de-a pururi amorezați și în neastîmpăr, schimbînd după plac orizontul cu o bătaie de aripă, nu m-au făcut să cred niciodată că au melancoliile lor, și singurul, poate, care-mi da de bănuit în această republică, al cărei președinte eram de drept, era numai păunul văduv, care, neavînd cui să-și arate strălucirile și podoabele, tînjea și protesta în graiul lui strident de cîte ...
Constantin Stamati - Motanul și bucătarul
... șoarecii stricători Și de guzganii răpitori. Dar întorcându-se vede, Și nu poate crede, Găsind motanul pe masă, Ce se trudea mâncând Și spârcuind O găină grasă. Atunci el, ca un orator și ca un om învățat, Au strigat: “Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege! Nu te temi ...
Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ...
... delict Nedemn de vremi civilizate. Dar așteptăm un viitor Când, mândri de chemarea lor, Cocoșii nu se vor mai bate... Voi vă certați pentr-o găină, Dar nu vedeți? E curtea plină! Ba treceți gardul la vecini, Că și p-acolo sunt găini... De ce vă puneți gheara-n gât? Să ...
Ivan Andreievici Krâlov - Motanul și bucătarul
... șoarecii stricători Și de guzganii răpitori. Dar întorcându-se vede, Și nu poate crede, Găsind motanul pe masă, Ce se trudea mâncând Și spârcuind O găină grasă. Atunci el, ca un orator și ca un om învățat, Au strigat: “Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege! Nu te temi ...
Urmuz - După furtună (Urmuz) După furtună de Urmuz Ploaia încetase și ultimele rămășițe de nouri se împrăștiaseră cu totul… Cu vestmintele ude și părul în dezordine, rătăcea în întunericul nopții căutând un lăcaș de adăpost… Ajunse, fără să știe, lângă cripta învechită și roasă de vremuri a mînăstirii, de care, apropiindu-se mai cu atenție, o mirosi și o linse de vreo 56 ori în șir, fără să obțină nici un rezultat. Contrariat, își scoase atunci spada și năvăli în curtea mînăstirii… Fu însă repede înduioșat de privirea blîndă a unei găini ce îi ieșise întru întîmpinare și care, cu un gest timid, dar plin de caritate creștină, îl pofti să aștepte cîteva momente în cancelarie… Calmat puțin cîte puțin, apoi emoționat pînă la lacrimi și cuprins de fiorii pocăinței, renunță el pentru totdeauna la orice planuri de răzbunare și, după ce sărută găina pe frunte și o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile și le frecă scîndurile cu moloz. După aceea își numără gologanii și se sui într-un copac spre a aștepta sosirea dimineții. “Ce splendoare! Ce măreție!â€� exclama el în extaz în ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică
... poate, că așa e pasărea... sburătoare și blestemată, nu ține la casă. - Cum să sboare, mă ? - Păi, dacă-i pasăre ? - Pasăre, pasăre; dĂ¡ curcan și găină ai văzut tu să sboare așa departe ? - Ba, n-am prea văzut... DĂ¡ bine, că-mi aduseși aminte; că de când mă tot țin să ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Așa de frumos era oul și lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă și ... se puteau sătura văzând atâta belșug în casa lor. - Bărbate, mai zise femeia, dară asta nu e lucru curat. Atâția bani pentru un ou de găină! Și pipăia banii să vază, nu care cumva sunt niscai fermece, ori altceva? - De găină, de negăină, uite, l-am văzut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi. Apoi ori că el a făcut ... o întoarce? - Orice va zice, iaca, tu să-i spui că a murit. Și apoi nu pricep la ce să mai țineți o găină, care și așa e destul de bătrână și care peste curând negreșit că tot are să moară. - Orișicum, dascăle, tot nu-mi vine să fac ...
Anton Pann - Planul simigiului
Anton Pann - Planul simigiului Planul simigiului de Anton Pann Un simigiu oarecând Covrigi, simiți încărcând, A umblat din sat în sat Și schimbând, pe oau i-au dat: Deci tabla-n cap dacă ia Cu acele oau pe ea, Se întorcea la oraș Ca și un negustoraș. Dar pe drum când să ducea, Se gândea și plan făcea: „Cum sunt - zise - aste oau, Tot bune, proaspete, nuoau, Care-s cinci sute, să zic, De vor prisosi, nu stric, D-oi sta la cloșci să le pui, Tot oul o să-mi dea pui. Să zic acum c-a crescut Și găini mari s-au făcut, Aste-ntr-o zi peste tot Cinci sute de oau îmi scot. Să le vânz ca un sărac, Ceva părăluțe fac. Cinci sute de găini dar, Clocind o să-mi dea pui iar, Fiecare douăzeci. Ho! ho! Stane, unde pleci? Stăi să vedem câte fac, Apoi cum o să mă-mbrac! Socoteală prea nu au, Cinci sute de cloșci îmi dau O sută de sute-n cap Hait! de sărăcie scap.â€� Când zise „haitâ€�, bucurat, Își uită că e-ncărcat. Și sărind sus ca un țap, Dete ...