Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FURNICĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 68 pentru FURNICĂ.
Alecu Donici - Furnica (Donici)
... Alecu Donici - Furnica (Donici) Furnica de Alecu Donici O furnică De soi mică, Iar de inimă prea mare, Adusese furnicarul într-o nespusă mirare, Căci, precum al ei istoric lumea ... viermișor vedea, Se repezea și-l prindea. Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat, Al ei ac de biruință într-o vreme au cercat. Dar furnica, ca și omul, cu dorinți nesățioase, De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase. — La târg — zise ea odată -- Mă duc ... prostie? Vezi-i cum nici nu se uită, orbi sunt pentru fapte mari; Fieșcare cu a sale: când la noi în furnicari Toată furnica
Cincinat Pavelescu - Furnica și greierul
... Cincinat Pavelescu - Furnica şi greierul Furnica și greierul de Cincinat Pavelescu Flămând și blestemându-și soarta, Gonit de ger ca de un bici, Un greier zgârâie la poarta unei furnici. Furnica ...
Alecu Donici - Greierul și furnica
... Alecu Donici - Greierul şi furnica Greierul și furnica de Alecu Donici Greierul în desfătare, Trecând vara cu cântare, Deodată se trezește Că afară viscolește, Iar el de mâncat nu are. La vecina sa ... Alergând, cu lacrimi pică Și se roagă să-i ajute, Cu hrană să-l împrumute, Ca de foame să nu moară, Numai pân' la primăvară. Furnica l-au ascultat, Dar așa l-au întrebat: — Vara, când eu adunam, Tu ce făcei? — Eu cântam În petrecere cu toți. — Ai ...
Gheorghe Asachi - Grierul și furnica
... Gheorghe Asachi - Grierul şi furnica Grierul și furnica de Gheorghe Asachi Săltând, grierul la țară Șuierat-au toata vară, Și când iarna au venit, Cu nemică s-au trezit, Neavând macar de dor ... Să mai prindă la vârtute, Zicând: Zău, la timp de trier, Dau parola mea de grier, Înturna-voi toată soma Ș-interesul de-mprumut! Dar furnica econoamă I-au zis: Vara ce-ai făcut? Prin câmpii și prin grădine Am cântat păn-au dat bruma. Tu cântai, îmi pare bine, Gioacă ...
... Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul ...
Cincinat Pavelescu - Greierul și furnica (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Greierul şi furnica (Pavelescu) Greierul și furnica de Cincinat Pavelescu La Fontaine Greierul cântând mereu, Vara bine, toamna greu, Crivățu-l găsi calic Și-n hambare cu nimic. Nici măcar o frimitură ... grăunțe. Și făcându-și vocea blândă: Jur pe cinstea mea de greier! Ți le-ntorc cam după treier! Și-ți plătesc chiar o dobândă! Dar furnica, îndrăcită La-mprumut și cam zgârcită (Ăsta-i singuru-i cusur) Întrebă pe trubadur: Vara ce-ai făcut, vecine? Zi și noapte stam la drum ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... întreg neamul furnicesc venise și, în vreme ce drumețul dormea în iarbă, cât ai clipi, cărăbăniră toate ouăle, ca pe-o pradă de război. Așa, furnica își luă inima în dinți și, ușoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo și-ncoace; într-un colț dădu peste câțiva bani de aramă. Îi ... căută să fugă înapoi. Buzunarul, îmbâcsit cu foi de tutun, o amețise. „Iată ce fel de buruieni știu culege oamenii!â€� își zise, dezgustată, furnica. N-avea noroc! O luă mai sus; se urcă până după gâtul vânătorului. Acesta ridică tocmai atunci mâna. Ispititoare, veni, sprintenă, pe mânecă, până lângă ... mâini, cât ai clipi din ochi, prinse drept înainte zborul unei prepelițe. În vremea aceasta, o bubuitură groaznică răsună și-un nor de fum învălui furnica în ceață, în mirosul lui pipărat și acru. Vânătorul alergă și, mai dincolo, ridică prepelița moartă și-o puse în tolbă. Furnica, îngrozită, o luă la fugă pe mânecă în sus, apoi, de cealaltă parte pe care se urcase, se coborî pe haină. Ca să ajungă jos ... fărâmitura. Dar cum o apucă, îndată o și lăsă la loc: fărâmitura era udă de sângele păsării. „Brrr! Vasăzică, ăsta e omul!â€� gândi ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză și-a purces să caute din nou furnica. A umblat încoace, încolo, — furnica nicăieri. Altele a întâlnit, dar grăbite. Furnicile nu prea stau de vorbă. A mers mult și bine; altă gândire n-a ... Toate celelalte vietăți păreau că au o chemare. Și fluturul? Cum de nu. Dar fluturul e încântarea ochilor, floare zburătoare, o picurare vie din curcubeu. Furnica își face casă, agonisește, trăiesc mii la un loc; furnica, dacă ar fi de o sută de ori mai mare, i-ar fi destulă mintea pe care o are acum, în vreme ce atâtea dobitoace ...
Alexandru Vlahuță - Luna și noaptea
Alexandru Vlahuţă - Luna şi noaptea Luna și noaptea de Alexandru Vlahuță Luna Noapte, tu ești sclava neagră a veciei, iară eu Sunt regină. De pe tronul întunericului tău, Revărs valuri de lumină; ș-un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. Fără mine, neștiută, vecinic ai fi pribegit, Ca un ghem de întuneric dat de-a dura-n nesfârșit. Umilită, pleacă-ți fruntea și-naintea mea te-nchină. Noapte, sunt a ta regină. Noaptea Lună, tu ești sclava albă, fulg ursit în veci să meargă. Eu, mai veche decât vremea, și decât lumea mai largă, Neclintită-s, și nici cuget că-n cuprinsul țării mele Furnică popor de stele. Și de n-aș fi eu să-mbrobod fața ta-n ștergar cernit, Dacă n-aș fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai fi lucit. În genunchi dar, a mea poală pleacă-te a-mi săruta, Lună, sunt regina
... și expansiunea ce-o arăta față de tovarășul ei, făcea lumea să se întoarcă și să-i privească, fericindu-l pe el. O lume grăbită furnica pretutindeni. Uvrierii cu mînele negre de muncă, ființi muncite de chinuri, fețe triste și fețe rîvnitoare ; elegante de suburbii, alături de luxul strigător, pene de ... întrevăzută o clipă și stinsă vedenia femeii aceleia harnice ce prindea perdelele albe, înrămînd bogatul verde de afară ce privea pe ferești. Aceeași lume grăbită furnica pretutindeni, aceleași elegante și aceleași mizerii se încrucișau, făcînd popasuri de-a lungul vitrinelor, și în mulțimea aceasta perechea celor doi îndrăgostiți după ...
Alecu Donici - La Ceahlău La Ceahlău* de Alecu Donici Te mai zării odată, te revăzui, gigante, O, dragul meu Ceahlău! Ș-a tale suvenire în inima-mi săpate, Îmi zic că-s june eu. Subt ale tale poale sunt și voi fi tot june, Căci tu nu-mbătrânești, De mii de ani atâta te-nalți ca o minune, Subt boltele cerești. Tu ai văzut în juru-ți popoare felurite, În lupte furnicând; Românul însă singur cu inimă fierbinte Stătu te admirând. El poartă a ta deviză, el vrea să stea ca tine, Ca munte neclintit, Și iată-l că se-nalță, și iată-l că devine A fi în veci unit. Sunt sigur că acuma te uiți cu bucurie La frații din Carpați, Bucecii, Caraimanul**, închinăciune ție Trimit ca niște frați. Ei speră ca și tine, că vreodineaoară Tot va suna o oară Ca munții României de dânsa răzlețiți Să fie toți uniți. * Tu stai de cer aproape și poate câteodată Pe Panaghia*** ta, Vin îngerii să vază Moldova lăcrimată: Atunci nu ne uita. Spune c-acele lacrimi sunt numai o mânie De Iași și București, Căci nu-i român să zică, că ...