Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI SURPRINS (DE)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 25 pentru FI SURPRINS (DE).

Vasile Alecsandri - Briar

... un dulce grai, Ce vis frământă gându-i, ce taină spune-ades Și stelelor din ceruri, și florilor din șes? III Trei zile sunt acuma de când pe-o seară lină Văzut-au o minune zburând pe sub lumină, O fată alungată de-un bivol cu ochi crunți. Era domnița, fiica lui Dragoș de la munți, Scăpată din robia tatarilor, calare Pe-un zmeu care la goană păreche nu mai are. Fugea de groază calul și iute-n câmp sărea, Dar bivolul sălbatic de-aproape-l urmărea, Răgând, mișcând din coarne, plecându-și fruntea largă, Cercând pe cal din fugă să-l prindă și să-l spargă. Briar zări ... sub ceruri nălțându-se-n rotire, Și vântul, val de aer, trecând în vâjâire. Toți sunt în nepăsare, toți iute-l părăsesc, Chiar bivolii dumesnici de el se răzlețesc, Și numai, numai ghioaga din tufele uscate Se pare că-l jălește duios ca pe un frate... V Amar de cine-n lume n-aude nici un glas, Nici vede împrejuru-i măcar urmă de pas! Briar în neastâmpăr, atras de-a nopței soare, Pășește pe câmpie ca un năluc ...

 

Nicolae Nicoleanu - Astăzi

... Nicolae Nicoleanu - Astăzi Astăzi de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Amor, virtute, milă sunt flori necunoscute. Dar la lumina zilei, pe căile bătute Păcatul își preumblă supt forme d ... Triumful și ființa din prăzi înavuțite. Cel bun pleacă genunchiul, suspină, se ferește Pe sînul resignării cumplit se chinuește, Când lașul își ascute cuțitul făr' de frică, Pe chipul inocenții sfiala se ridică, Scăpând din întâmplare p'a nopților tăcere, Un nume de speranță, d'amor și de durere, Pe când corupțiunea pășește 'ncununată, Râzând d'a frumuseții pudoare spăimântată. Dar nu chemați mănia pe capul vinovat. Nici biciul răzbunării cu ... ca destinul, sardonic, fioros, Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos. Vieața sa funestă e lungă remușcare; În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare De spectri populată — Un cerc de fier îl strânge C'o tainică putere, ce nu se poate 'nfrânge. O mână nevăzută pe fruntea-i criminală, Gravând în umbra nopții sentința cea ...

 

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... urât zilele Mutând căpătâiele Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare. - Oh! dragă muierea mea, Nu pot, nu pot, chiar de-aș vrea. Boala mea nici că s-a duce Pân'ce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi de gheață-n miez de vară. - Oh! drăguț bărbatul meu, Ajuta-ți-ar Dumnezeu! Eu toți munții am călcat, Mură-albastră n-am aflat, Sloi de gheață n-am găsit, Că pământu-i încălzit. - Muierușcă din Brașeu! Mură-albastră-i ochiul tău, Care mă ucide rău. Sloi de gheață netopită E chiar inima-ți răcită Și de mine deslipită! (pag. 53) Busuiocul - Busuioace, busuioace, N-ai mai crește, nici te-ai coace! - Dar de ce să nu mă coc, Că mă port fetele-n joc? - Trandafire, n-ai mai fi, Nici în cale-ai înflori! - Dar de ce să nu mai fiu, Că mă poartă lelea viu? - Tu ești viu, dar eu sunt mort, Și de-abie-n lume mă port. - Mergi în horă, saltă-n joc, S-ai parte de busuioc. Vin la horă ici în șir, S-ai parte de trandafir. (pag. 341) Izvorând astfel poezia populară din plenitudinea simțimântului ...

 

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu

... faci deosebire între iubita ta și celelalte femei, chiar dacă n-ai fi așa de înamorat . Pe câtă vreme ca să poți deosebi o femeie de toate celelalte numai de pe umblet, de departe (să-i poți presimți apropierea), trebuie să iubești într-adevăr. Numai amorul singur îți dă putința de a observa o deosebire care scapă privirilor indiferente. Tot așa în ce privește „portulâ€�. Ba încă aici poate fi vorba și de cunoscutul fetișism al înamoraților. Cine a iubit știe cât prestigiu capătă numai o panglică din părul iubitei. Rochia? Dar rochia ei nu seamănă ... admirabile. E și greu să bați câmpii așa, fără să găsești din întâmplare câte o floare rară, pe care n-ai găsi-o dacă ai fi nevoit să străbați drumul sever al unui șir de idei. Tocmai acestea derutează pe unii cititori. Oricum, însă, cu toată aparența lui de farsor, poetul ni se pare, în fond, și mai naiv decât admiratorii lui... În cele mai multe cazuri însă, poetul nu e sincer (al doilea ... unor stări sufletești complexe și pline de

 

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare

... zilele Mutând căpătâiele Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare. — Oh! dragă muierea mea, Nu pot, nu pot, chiar de-aș vrea. Boala mea nici că s-a duce Pân’ ce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi de gheață-n miez de vară. — Oh! drăguț bărbatul meu, Ajuta-ți-ar Dumnezeu! Eu toți munții am călcat, Mură-albastră n-am aflat, Sloi de gheață n-am găsit, Că pământu-i încălzit. — Muierușcă din Brașeu! Mură-albastră-i ochiul tău, Care mă ucide rău. Sloi de gheață netopită E chiar inima-ți răcită Și de mine deslipită! (pag. 53) BUSUIOCUL — Busuioace, busuioace, N-ai mai crește, nici te-ai coace! — Dar de ce să nu mă coc, Că mă port fetele-n joc? — Trandafire, n-ai mai fi, Nici în cale-ai înflori! — Dar de ce să nu mai fiu, Că mă poartă lelea viu? — Tu ești viu, dar eu sunt mort, Și de-abie-n lume mă port. — Mergi în horă, saltă-n joc, S-ai parte de busuioc. Vin la horă ici în șir, S-ai parte de trandafir. (pag ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o ... din plapumă. Desigur, trântise niște cărți. Mă lungii din nou în pat, cu ochii deschiși în întunericul odăii. Câtva timp nu mai auzii nimic afară de șuietul jalnic al râului. Nu trecu mult, și zgomotul de-alături se auzi iarăși, dar de astă dată vecinul meu mi se păru apucat ...

 

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

... face în asemenea discuții persoana scriitorului! O excepție se poate admite numai în privința ultimului răspuns al Transilvaniei, fiindcă unele observări din el dau ocazie de a caracteriza întreaga cultură română din ziua de astăzi și, prin urmare, merită să fie relevate. Afară de aceasta, Transilvania este organul public al Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român, redactat de din cei mai cunoscuți bărbați ai noștri, de d. Bariț, și, întrucât reprezintă astfel floarea dezvoltării intelectuale din Ardeal, are drept să ceară a nu fi ignorată. Transilvania [1] , răspunzând la articolele noastre despre limba română în jurnalele austriace, retipărite în volumul de față, începe prin a reproduce anticritica Familiei din Pesta, care este de opinie că erorile limbistice criticate de noi sunt numai niște ?bagatele". Transilvania însăși recunoaște că jurnalele austriace scriu rău românește, se miră însă pentru ce și cele din Iași scriu rău ... ller și alții, cari nu prin iluzii pretențioase, ci prin legile solide ale științei au dovedit latinitatea esențială a limbii române. Iar cărți de natura Tentamenului critic și a Lexiconului de la Buda nu puteau decât să împiedice adevărul, producând neîncredere în contra unei teze care avea trebuință de

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... instituție de stat, cultura se lățește tot mai mult, publicul încebul cu încetul se deprinde a privi teatrul ca teatru, si astfel, câtuși de puțin interesantă să fie piesa, numai bine să fie jucată, totdeauna munca artiștilor va fi potrivit răsplătită. Cu bucurie constatăm că se face de amândouă părțile un progres paralel: de o parte teatrul a început a lucra în sensul cel adevărat, de altă parte publicul, fără deosebire de clase, a dovedit, mai ales în stagiunea aceasta, că susține Teatrul Național cu toată bunăvoința. Este de dorit și sperăm că atât Societatea dramatică, cât și publicul să continue pe calea cea bună pe care în fine au apucat. Fără îndoială că ... franțuzească... E cea mai prodigioasă productivitate ce o poate da un teatru, cu atât mai prodigioasă cu cât toate patru producțiile acestea s-au bucurat de un succes nemaipomenit. Patru succese nemaipomenite la București însemnează ceva ! Publicul nostru este, poate, cel mai cunoscător de pe continent. Nu știu cum se face, dar în orice seară mă pot prinde că de la galerie până la orchestră nu găsești un găgăuță măcar, unul singur, care să aplaude fără să priceapă, sau care să ia de bani buni cine știe ce speculă șarlatanească și grosolană a sentimentelor de patriotism și naționalism în artă. Nu, nici un gagăuță: toți,

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... nedrept, ca să redevii bun. Nici o durere nu e mai mare decât gelozia care nu poate găsi motive să învinuiască. Un roman stoarce lacrimi de admirație naturilor artistice prin pasagiile lui frumoase, și lacrimi de compătimire naturilor sentimentale prin pasagiile lui patetice. Nu uita un moment că în orice raport cu oamenii ești în stare de război. Cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu femeia sau cu iubita ta -- bagă de seamă ce vorbești și cum vorbești, cât și când îi frecventezi, cum te arăți: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreț. Nu fi un moment distrat, nu te iluziona un moment că ești în stare de pace ori de armistițiu, căci celălalt te-ar surprinde. Fata, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de-atunci, o iubești toată viața. Când bărbatul pe care-l iubește o femeie se face vinovat față cu tine de o grosolănie, femeia îți reproșează ție grosolănia lui și, în nevoia arzătoare de a-l consola de vina lui, îl iubește și mai mult. Câți oameni ar prefera să moară ei, decât să se scufunde un continent în ocean? Dacă nu crezi

 

Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi

... Filimon - Schiţe trase din viaţa şi scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi de Nicolae Filimon Celebrul maestru Verdi, devenind atît de mult popular prin frumoasele sale opere muzicale, socotim că n-ar fi de prisos pentru publicul nostru a avea oarecare noțiuni asupra vieții și scrierilor sale. Luînd de autoritate pe biograful său Bernani, arătăm că el se născu în anul 1814 în orașul Busseto din ducatul de Parma. Părinții lui nefiind în stare a face educațiunea acestui mare geniu, care încă din etatea adolescinții sale da semne de un gust decis și dă cele mai bune dispozițiuni asupra artei muzicale, un oarecare Provesi Ferdinando, nume necunoscut în arta muzicală, dar carele în calitatea ... o viață fără speranță și fără proiecte, o viață, zicem, de apatie și melancolie, în care nu îndrăzni a cere nici o distracțiune de la artă, pentru că cunoștea neputința ei de a-i alina o durere atît de mare. În fine, după acest period de timp, plin numai de

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... că întreaga-i ființă, contopită cu a lui, se pierde în întunericul nemărginit. Ea simți amețeala ce simte porumbelul când se vede răpit de vultur și purtat în gheare deasupra prăpăstiilor. Acest om sămăna a fi însuși diavolul ieșit din temeliile bisericii. Fruntea sa era încrețită și amenințătoare; nările sale se băteau la fiecare răsuflare; pe buzele sale era semnul cruzimei ... ce goneau prada cu spume la gură, când, în fine, renunțând la biruință, se împrăștiară în nesfârșitul stepelor, lăsând în urmă-le un lung șir de cadavre. Încă trei zile și încă trei nopți merse călărețul pe șesuri întinse, adăpându-și calul la părăiele ce izvorau la mari distanțe de sub nisipuri și hrănindu-l cu ierburi de sub petre; și în calea lui se călăuzea de paserile zburătoare, de luceafărul zilei, de stelele de noapte, asculta pământul, întreba văzduhul, și niciodată nu rătăcea. În sfârșit, el ajunse la malul Donului, pe șesul căruia se întindea o mare tabără de ... el era cel mai bun călăreț, cel mai ghibaci pușcaș, cel mai ascuțit la minte și mai oțelit la inimă. Faima îl boteză cu numele de viteaz. La vocea lui Timuș, care răsună ca tunetul în văile Donului, oastea lui se pregăti de război, și, însetată

 

   Următoarele >>>