Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru EROINĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 27 pentru EROINĂ.
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... de-ar fi nins ori de-ar fi plouat, de se juca comedie sau drama cea mai lugubră, dacă se asasinau regi ori înnebunea vreo eroină, ei încremeneau pe capră, făcîndu-se una cu trăsura, nepăsători de-atîtea fantastice peripeții. Și înăuntru, chilioarele mici cu marginea de catifea purpurie se umpleau ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul de George Topîrceanu Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini. Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente. Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormaliâ€� au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație... Sfinxul își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine...â€� Idolatrizarea îngrozită a femeii nu se potrivește cu o structură virilă robustă și armonioasă. Pentru un bărbat echilibrat, femeia nu poate fi nici idol, nici enigmă. Să ne înțelegem. Într-un anume sens, orice ...
Cincinat Pavelescu - Citind romanul
Cincinat Pavelescu - Citind romanul Citind romanul de Cincinat Pavelescu Nu-și amintește să fi plâns, Simțindu-și inima cum bate... Și mâini de dor înflăcărate Nici un amant nu i le-a strâns. Și nici părerile de rău Sau vorba dulce, ruptă-n șoapte, N-a turburat în nici o noapte Tăcerea sufletului său. Azi neaua vremii-i ninge-n păr, Și-n ochi cu lacrime deșarte Ce lacom soarbe dintr-o carte Ispititorul adevăr! Și melancolica bătrână Ce nu știuse să trăiască, Ar vrea-nainte să citească, Dar cartea-i tremură în mână. Își vede viața, an cu an, Și-adânc suspin din pieptu-i scoate: Ar fi iubit și dânsa, poate, Ca eroina din
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine Omul care s-a pierdut pe sine de Dimitrie Anghel O perucă, o labă de iepure, un borcănaș cu cold-cream și altul de carmin, iar peste toate, un nor impalpabil de pudră erau de ajuns ca să-și facă o eternă tinerețe. Pe umeri, o mantă lungă, frumos aruncată, ciorapii bine trași pe pulpele artificiale de cauciuc, mîna elegant deprinsă să salute atingînd ușor pămîntul cu pana albă a tricornului sau a sombrerului de mușchetar, îl făceau netăgăduit de frumos și îi cîștigase faima de amorez irezistibil. Deprins însă să iubească față cu toată lumea, să-și declare înfocata dragoste în fiecare seară unei noi amante, să facă gesturi ce altfel nu sînt permise decît doară în cea mai strictă intimitate, să tragă spada fără a mai sta mult la gînd, cînd întîlnește un adversar cîntîndu-și romanța subt un balcon asupra căruia ar avea drepturile primului ocupant, el nu se mai simțea la largul lui între oamenii adevărați și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa ...
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii
... mai bați!â€� suspină ea cu voce mustrătoare. Bătaia e oarecum simbolul virilității și al iubirii bărbatului, nu numai pentru Margareta, dar și pentru altă eroină, cam de același fel, a autorului nostru. Didina din Culcușul mănâncă bătaie cu un fel de voluptate sadică. Și ce bătaie! — â ...
Gheorghe Asachi - Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu
... care de pe munte Cătră nouri încă nalță o căruntă frunte, Unde trecătoriul ș-astăzi cu respect se-nchină, A domnit odinioară vechea eroină; Pe atuncea se lupta păstoriul moldovan Și țara-și apăra chiar ca un aprod oștean! Ea avea un fiu puternic, Ștefan i-a fost ...
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
... se întoarce; a vitejiei hrană Subt el îmbărbătează a-nvinge pe tirani. P-a Neamțului cetate eu văz o eroină , Moldoveană în toate, spartană l-al său dor, Certând nemernicia la moldovean streină, Zicându-i ca să moară ori vie-nvingător. Aci Mihai cel Mare ...
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat
... realistă Doamna X..., o văduvă respectabilă, cunoscută în societatea noastră pentru spiritul său totdeauna prezent, ne-a povestit următoarea aventură, „a cărei eroină, din nenorocire, n-am fost eu — dar la care am asistat. Crez că o să se potrivească în foaia dv." Iată povestirea doamnei X ...
Vasile Alecsandri - La gura sobei
Vasile Alecsandri - La gura sobei La gura sobei [1] de Vasile Alecsandri Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește. Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni. Iată-o pasere măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur; Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați. Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume, Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume; Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai... Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai. Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă E Ileana Cosânzeana!... în cosiță floarea-i cântă. Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit! ↑ Omer a compus Iliada și Odiseea din tradiții și poate din fragmente de poeme poporale. Ariosto a scris fantastica epopee Orlando de pe legendele cavalerești răspândite în Italia și ilustrate prin imaginația ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi Delicate lucruri vechi de Paul Zarifopol Notă despre romanul domnului Ibrăileanu [1] Un fin studiu moldovenesc, alcătuit din nuanțe savant șterse. Ni se arată întâmplările curioase ale unor suflete ce au fost și care, cât au fost, stăteau învăluite sub rafinate țesuturi de susceptibilitate, orgoliu, dominare de sine, discreție și politețe. Am numit curioase întâmplările acelor suflete: cuvântul l-am luat din însăși cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar desigur familiare nouă, moldovenilor; ne apar însă ca amintiri de demult, tot așa cum de demult ne sună ...
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
Ion Luca Caragiale - Cronici literare Cronici literare de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Voiți cronică literară?... 2 Cronică literară [Desigur, știți ce va să zică...] 3 Cronică literară [jurasem că nu voi mai lua...] 4 Cronica [își pune gazeta sub teasc...] 5 Cronică?... 6 Note Voiți cronică literară?... Ați cunoscut, mă rog, pe celebrul Christorian, acel geniu rătăcitor, flagelator în versuri al vițiurilor, ce, din nenorocirea umanității, au bântuit și vor bântui etern societățile? L-ați cunoscut?... Da?... Așa este că era nostim cu verva lui detractoare? Ce geniu! Ce monstru de geniu! Uite, vă asigur că peste câteva sute de ani, când cine știe ce va mai fi prin aceste locuri, unde astăzi se rădică mândra noastră cetate, micul Paris al Orientului, când se va omeni de Pasagiul Român și de admirabila lui arhirectură, cum se pomenește azi de Grădinile Suspinse ale Semiramidei [1] , poate că amintirea se va datori în mare parte celebrității lui Christorian și atâtor alții de specia sa. Da, doamnelor și domnilor; Bucureștii — dacă nu mă-nșel — este fericita lui patrie. - Cum se poate, — vor striga depărtatele generațiuni cârcotașe și neîncrezătoare - Bucureștii era patria acestui Homer al satyrei? - Da, amabili descendinți ...