Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUIOȘIE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 52 pentru DUIOȘIE.
Gheorghe Asachi - Învățătorul și urmașii săi
... a luminat, Fața sa a înturnat. Din câți vrură a se-ntrece, Văzu numai doisprezece. Adevărul vouă zic, Zis-atunci cu duioșie, În astă călătorie Numărul nostru e mic. Mulți chemați, aleși puțini! Cel ce-n cale se-ngreuiază Pintre stânci și pintre spini Și cuvântu-mi ...
Gheorghe Asachi - Anul nou 1847
... visul cel dulce, numai spini putui culege; Nu, nu cerc eu Elicona, nu, nu vreu d-acum amor. Amiciția? Oare cine n-ar dori cu duioșie! Decât zâna ce ideea pre pământ a fost urzit, Mai frumoasă, mai plăcută ceriul n-are altă fiie, Dar mai crudă nu-i ...
Gheorghe Asachi - Clironomii lui Epamenonda
... soarta pe invidia răpune. Când pe câmpul a victoriii înota în a lui sânge, Epaminonda la amicii ce-l plângeau cu duioșie, Pentru că cu a lui moarte și-a lui vițe se stângea, Înfrânați, zis-au el, plânsul, vă las două-a ...
... amici se-mbrățoșează, plâng de chin, de bucurie; Nice-un ochi e fără lacrimi l-acest act pătrunzător Și la tiran se rapoartă astă rară duioșie. Pre el prinde o simțire, pănă-atunci de tot streină, Pe amicii ambi-i cheamă înaintea lui să vină. Îndelung pre ii admiră, zice: Vi ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat Elegie scrisă pe ținterimul unui sat de Gheorghe Asachi Imitație Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt; Obosit acum săteanul lucrul câmpului său curmă. Fluierând păstorul vine la cotun cu a sa turmă. A pierdut a lor frumˇsețe înfloritele câmpii, În negură misterioasă ascunzând a ei mândrii; Firea-n inimă-mi insuflă o adâncă întristare, Lumea-o părăsește-n umbră și-ntru a mea cugetare, Ca-n paragină câmpie un greu gemăt amorțit La auzul meu răsună de pe turnul învechit; Bufa cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de ...
Gheorghe Asachi - Mormântul Mormântul de Gheorghe Asachi Mormântul se încungiură De noaptea mult temută Și cu văl negru acopere O țară neștiută. A lumei dulce-armonia În sânul lui nu sună, El curmă toată patima, Pre soarta rea și bună. A duioșiei bocetul Mormânturi nu străbate, Și în darn de plângere Sunt țărânile-i udate. Omul oriunde caută Alt loc ș-o altă soartă, De-a trece cătră liniște Nu află altă poartă. Că o sărmană inimă De valuri zbuciumată Atunci repaos capătă, Când curmă să mai bată. Însă din ceri religia Ne-aduce mângâiere, Că după moarte sufletul Acelui bun nu
Gheorghe Asachi - Sirena lacului
... a mea plînsoare ! Cel ce-amorul mi-a giurat, Aleu, azi m-a îngînat. Pe al nostru domnișor Am iubit cu duioșie, Trainic mi-a giurat amor, Că m-a lua de soție ; Dar credința a calcat. De soț ala ș ...
Gheorghe Asachi - Umelită alăută
... a lui Amor, Tu ce viața me trecută Ai cântat de multe ori, În zadar cu măgulie Și nădejde m-ai păscut; Cânt-acum cu duioșie Răpaosul ce-am pierdut! Îns-amorul în privire Silvii mele străluce Și credem c-a me sâmțire Tot de-acel foc să hrăne ...
Ion Luca Caragiale - Reacțiunea
... s'a dus liberalismul! Ca un înțărcat băutor de haciș, care regretă extazurile ce și le procura odinioară, mi-aduc aminte adesea cu duioșie de ciudatele vedenii ce aveam când mă apucau accesele de febră liberală. Adesea mă apucă un dor nespus de acele vremuri când, înainte de a ...
Mihai Eminescu - Demonism Demonism de Mihai Eminescu O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie Bătute-n ea și soarele-i fereasta La temnița vieții. Prin el trece Lumina frântă numai dintr-o lume Unde-n loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mângâi barba lungă,  și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereastra cărei ziua-i zicem soare. Când îngeri cântă de asupra raclei În lumea cerurilor  ele-albesc. Și nu mai pătrund raze ...
Veronica Micle - Șterge-ți lacrima...
... ironie pe-a ta față să se vadă, Preț să nu pui pe nimica ea și lumea să te creadă. Nu cată prin duioșie, nimicindu-te pe tine, Să`mblânzești oameni și soarta și s-ajungi la vre un bine; Geniul ce domnește-n lume este geniul cel rău ...