Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUH

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 299 pentru DUH.

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar

... iată-a Domnului minune! Seninul cer a scăpărat În străluciri nepământești, Și-ndată drumul jos și-a dat Un duh din firile cerești. Era nespus de minunată Privirea lui cea liniștită, De-o sfântă pace luminată, I-i fruntea lui însuflețită. Și ca un soare ...

 

Antim Ivireanul - Postfața Evangheliei greco-române, tipărită la București, în anul 1693

... Domnului taine, cea întreită și nedespărțită aceii desăvârșită și necuprinsă troiță, am cunoscut pre Tatăl nenăscut, și pre Fiiul den părintele născut, și pe dumnezăescul Duh de la părintele purcezătoriu, o dumnezăire de o ființă și de împărăție în trei fĂ©țe cunoscută. Deci văzând eu smeritul, adâncul bogoslovii, mă stridiiam ...

 

Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei

... deși moldav de viță, fusese născut la Fanar și crescut în diplomația acea grecească, din care ades izbucnea mari lucruri, mari pozne. Înzestrat și cu duh firesc, el cunoștea mai toate limbile Europei; era bun cârmuitor, aspru cătră aristocrați, pre care știa a-i ținea în respect, și blând ...

 

Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles

Dosoftei - Din Molităvnic de-nţăles Din Molităvnic de-nțăles de Dosoftei [STIHURI LA CUMINECĂTURĂ] I Vrând să mănânci, omule, trupul stăpânului, Cu frică te apropie, să nu te arz, că focu-i. Și dumnezăiesc bând sânge spre prăființă, Întăi te-mpacă cu carii îț sunt mâhniț. De-acii cutezând tăinuită mâncare să mănânci. II Mainte pănă a nu lua de strașnica jărtvă A viață făcătoriului trup a despuitoriul, Într-acesta te roagă chip cu cutremur. III Iată că vii1 spre duimnezăiasca cuminecare, Ziditoriul mieu, să nu mă arz cu prăființarea, Că foc ești, pre nevrednicii arzându-i, Dară curățește-mă de toată imătura. IV Dumnezăitoriul sânge spaimă-te, omule, văzând, Cărbune-nfocat este, pre nevrednicii pârjolind. A lui Dumnezău trupul mă dumnezăiază și hrănește, Dumnezăiază-mi duhul, iară mintea îm hrănește minunat. 1 vin. Deaca vei dobândi de buna prăființare A viață făcătoarelor tăinuicește daruri, Să lauz îndatăș, să mulțămești cu multul Ș-acestea cu cald din suflet lui Dumnezău să zâci: Slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău! [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON NOUL TEOLOG LA CUMINECĂTURĂ] De la prăvuite buze, de la inemă spurcată, De la necurată ...

 

George Coșbuc - Scut și armă

... George Coşbuc - Scut şi armă Scut și armă de George Coșbuc Domnul sfânt să ne iubească, Și-al său Duh ocrotitor Plin de pace să plutească Peste țara Româneasca Și-al românilor popor! Noi prin vremi ce ne-ncercară Altă armă n-am avut Numai ... vă răbdăm, Nebăgați de voi în seamă Astăzi știți voi cum ne cheamă, Dacă nu, să vă-nvățăm! Numai Domnul ne iubească Și-al său Duh

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire

... să-nviezi, o zi numai să trăiești, Parnasul nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbești. Unul, iscoditor trist de termeni încornorați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți. Se plânge că nu-nțeleg acei care îl ascult, În vreme ce însuși el nu se-nțelege mai mult. Altul ...

 

Heinrich Heine - Închinare (iosif)

... Dar tresări-vor iarăși vii cînturile mele, Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele... Și inima-mi șoptește că vremea va să vie, Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie: Îți va cădea în mînă această carte-odată, Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată ! Atunci puterea vrăjii ...

 

Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)

Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI     Nimic nu e nou,     Nimica neștiut     Din cîte arăt vouă :     Lumina nouă nu e,     Dar ea desființează     Grămada-ntunecimei.     Cercarea am pornit-o,     V-am dat făgăduială ;     Dar n-alerg să vă-mbăt.     Precum fac demagoghii,     Ce, îmbătați de fumul     Atotputerniciei,     Umblă ș-înșală lumea     Cu jertfe, mîglisire     Sub fățăria     Blîndeței, omeniei     Și facerii de bine,     Cît izbutesc d-ajunge     Aleși să stăpînească ;     Îndată dau de față     Cumplita tiranie,     Cheamă pre înțeleșii     Ministri să slujească.     A lor deșertăciune.     Adun, ascund comori     Din biruri înfocate,     În sfaturi tot greșite,     Mii izvodiri fac nouă ;     Vor să dezgroape morții,     Cînd nu le mai ajunge     A viilor avere.     În lupta desfrînării     Iubirii de domnire,     Se-nșală între dînșii,     Se rod în vicleșuguri,     Se luptă să apese     Strigarea pătimirii !     Stau pînă cînd vîlvoarea     Odată-i prididește ;     Atunci tiranul vina     Descarcă pre ministri,     Ministrii pe tiran ;     Cuvinte de-ndreptare     De joc, de rîsul lumei !     Întărîtînd norodul     Pînă cînd se deșteaptă,     Și cere socoteală,     Și răzbunare cere,     Groaznică-n sfîrșit vine,     Nu de la cer pedeapsa,     Ci de la harnici oameni :     Oameni ce s-înțeleg     Ca dumnezeii vieții !     Vrednici de închinare,     Dar prea ...

 

Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii

... simte c-a morții răsuflare, Pe piatra cea-nverzită șuieră trecător: Ca viața se răvarsă o mută-nfiorare, Pustiul se însuflă d-un duh încântător. Tot este viu în preajmă-mi: frunza pe zid șoptește, Iarba pe mușchi întreabă: "Aici cine m-a pus?' Zidul ca o ... Carpați răsună; Viteazu-și pune tronul în locul strămoșesc; Orice rumân în preajmă-i subt steagu-i se adună Ș-își apără pământul cu braț, duh rumânesc. În capul unei armii Mircea viteaz răcnește, Însuflă bărbăția rumânilor soldați; A lui Murat trufie învingător smerește, Și locul este slobod din ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc Odă la pavilionul grecesc de Ion Heliade Rădulescu Închinată nației grecești Norod războinic, fii ai libertății! A ta credință ș-a ta statornicie Și-nalț-a lor colore pe pavilionul tău. Crucea întraripată p-a vânturilor aripi Prin mii și mii de glasuri zboară într-a ei slavă. Pavilion fericite, arbure al credinței, Simbol al libertății care este Hristos! Frumos ești tu în ochii-mi! falnic fâlfâi în vânturi! Și cât cinstesc norodul care astăzi te nalță! Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat Și astfel către ceruri de verde ai crescut! Miniștri ai lui Hristos cântă, Bucuria-și nalță a ei glasuri; Mii de ochi înoată în lacrimi, Mii de inimi zboară până la ceruri; Îngerii libertății le poartă-nflăcărate. Silitra măsurat bubuie, În zgomotul bucuriei răzbubuie; Vivat! o însoțește. Scoală-te, Doamne, scoală-te, împărate! Trăiască numele tău, trăiască mântuirea! Trăiască mântuirea, mântuirea cea sfântă Evangheliei tale care-ai binevestit-o! * * Pe când a ta credință născândă și fecioară Prin duhul mângâierii în lume se vestea Și pieptu-umplea de flăcări, iar ...

 

Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar

... iată-a Domnului minune! Seninul cer a scăpărat În străluciri nepământești, Și-ndată drumul jos și-a dat Un duh din firile cerești. Era nespus de minunată Privirea lui cea liniștită, De-o sfântă pace luminată, I-i fruntea lui însuflețită. Și ca un soare ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>