Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUCE CEVA PÂNĂ LA CAPĂT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 91 pentru DUCE CEVA PÂNĂ LA CAPĂT.
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... pe Stratonic pe deasupra. Când se mânie Vavila, Stratonic, oricât îi el de hursuz și de amarnic, tace chitic și nici nu crâcnește; și-l duce Vavila de nas pe Stratonic, cum îi trăsnește lui prin cap. — Trebuie să fie un drac la mijloc, măi Grigoriță, ca nu prea se lasă ei, călugării, așa de lesne să fie duși de nas de oricine. — Apoi dă... spun gurile ... podul, de la Viișoara, cotirăm la dreapta și apucarăm drumul mare ce duce spre Pângărați, și de-a-colo mai departe, printre munți, până la Prisacani la granița ungurească. Soarele de-abia scăpătase după-amiază și căldura unei arzătoare zile de Cuptor era în toiul ei; un vânt însă ușor, ce veșnic ... de înalt, de puternic și de neclintit e brâul de ziduri ce încinge locașul sfânt al lui vodă Lăpușneanu. Când soarele sta să apună, cotirăm la dreapta pe drumul de țară ce duce spre Pângărați, și nu scăpătase încă după piscurile păduroase ale munților Străjii când, obosiți de drum și colbăiți, intrarăm înăluntrul mânăstirii prin poarta înaltă de ... răspunse el. Și, poftindu-ne să stăm păn-atunci pe o bancă ce se afla în cerdac, intră înlăuntru. — Da ce rugăciune, măi Grigoriță,
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
... pantofii de lac, își potrivește țilindrul, după ce-i trage apăsat o mânecă împrejur; se-nțepenește în călcâie si se uită spre fațada Teatrului Național... La ce se uită? Ei! la ce! la muscali... După multă dezbatere interioară, își alege unul foarte maladeț, îmbrăcat în catifea albastră, cu brâu pembè, cu doi trotteurs[l] negri, ce mănâncă jeratic ... Picior peste picior și: — Paidiom, gaspadin! Unde?... Asta e! N-o să meargă omul cu muscalul să mănânce rahat la cișmeaua lui Cantacuzino de la Filaret... La Șosea! unde merge toată lumea bună. Dar o să-mi zici dumneata: — Cum se poate? Un om care câștigă pe zi 4 lei și ... în anii comuni și 4 lei și 42 de bani și ceva în anii bisextili, cum se poate să cheltuiască zece-doisprezece lei pentru birjă la Șosea? — Iaca, se poate. — Atunci, micul impiegat, doamne iartă-mă! ciupește din banii publici pe cari i-o fi mânuind... — Doamne ferește ... explica — îmi zice un filozof — decât prin mania reprezentării... — Nu-nțeleg, zic eu. — Mania reprezentării se numește acea pornire foarte comună la oameni... — Mă rog — întrerup eu pe filozoful meu — dă-mi voie: poți să mă-mprumuți cu douăzeci de lei
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... alta, sau mai știu și eu cum; destul că v-am spus că sunt o pereche de case. Nu cereți și dumneavoastră socoteala de toate până într-una. Când era copilă, dumneaei pomenise la părinți masă rotundă pusă în pat; de la o vreme însă încoace masa e la modă să fie în mijlocul casei, sau rotundă, sau în patru colțuri. La masă, pentru economie, acoperișul și șervetele nu prea sunt curate, ca nu cumva cu deasa spălătură și frichinire să se rupă curând; tacâmurile mesei nu ... trimite să-i bată Dumnezeu. Ia să vedeți cum se fac trebile în casa dumneaei. Să luăm, spre exemplu, vremea când se întoarce frățica de la curte; pentru că, să le spuie cineva toate, unde mai are vreme? Cu toate acestea n-ar fi rău să mai adauge câte ceva cum își mână trebile când se gătește să meargă la nuntă, la bal sau și la biserică — pentru că dumneaei merge și la biserică, mai vârtos când are să arate lumii că nu cutează nici o marțafoaică să-i meargă înainte la ...
... cum este, drept. ZOIȚA Eu judec ca o slugă, Dar pare-mi-se, zău, că vorba acea lungă, Precum postelnicul necontenit o are, Mult scade la boieri din chipul lor cel mare. Și eu adevărat acum mărturisesc, Că la postelnicul nimica nu găsesc Din cele ce-ar putea ceva făgădui Ca pe vre o femeie să poată birui. Măcar că dumnealui către mata arată Că multă dragoste în inima sa poartă Iar totului apoi ... Se uită spre ușă). Dar cum s-au nimerit de vine singur el! ZOIȚA Apoi fiindcă eu acum sunt de prisos, Mă duc, lăsându-te la gură sănătos. (Se duce.) ÎNFĂȚOȘAREA IV POSTELNICUL ȘI AGA NOULEȚ NOULEȚ (într-o parte) Se vede cum că nu-i acasă cuconița. POSTELNICUL Mă rog, ce treabă ai la ... un băiet Și eu încă acum mi-aduc aminte bine Că vărul Necolai intrase după mine, Cu toate că nu-i bun de slujbe Necolai: La dânsul nici să iei, nici poți ceva să-i dai. Un prea poznaș român, nu-și cată de folos, Atunci când este chip, la
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
... a rămas. Vreau numai să încerc pînă unde pot merge prietenii mei cu nerecunoștința. O să mă rog de ei să pună fiecare de la mînă la mînă, să m-ajute a mă sălta din starea nenorocită în care am căzut. Dar asta, precum ți-am spus, o fac numai ... de toată cinstea. Abu-Hasan s-a ridicat de unde ședea jos și, după ce i-a făcut o temene pînă la pămînt, i-a zis politicos de tot: -Prea cinstite domnule, bine-ai venit sănătos la noi în Bagdad; te rog prea-plecat să-mi faci cinstea să poftești la cină cu mine și să-ți petreci noaptea asta în casa mea, ca să te odihnești bine de oboseala călătoriei. Și, ca să-l îndatoreze ... L-a dus acasă, l-a băgat într-o odaie foarte curată și l-a poftit să șadă pe divan la locul de cinste. Cina era gata și masa pusă. Mama lui Abu-Hasan, pricepută la bucătărie, le-a dat trei feluri de mîncări: niște porumbei gătiți cu zarzavaturi și cu orez, apoi o gîscă
Gheorghe Sion - Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț
... ca prieteni, pentru ca să depărteză pe domn și să stea până se va alege alt domn. Nu rămâne decât, după aceea, să mai facem ceva, cu toate că mintea omului amețește când gândește la elementele care sânt în țară, nevrednice pentru simpatiile altor popoară. Dar vei [232] zice: „Cum?” Știi foarte bine că la noi nu sânt mai mult decât ca 50 tineri (restul sânt exilați) care gândesc că ar trebui să facem o Românie din țara lor și ... acum a treia oară îți mai scriu de lucruri ce știu că te interesează. Aice sântem o colonie bunișoară de moldoveni, dar nu știu până când, căci de ieri au început holera a ne înspăimânta, și vom începe a ne împrăștiea pe la țară. Aud că la Brașov aveți și voi o colonie mare de procleți valahi, dușmani constituției ce s-a proclamat acolo. Să vă trăiască! „Gazetaâ€� d ... din familiile cele mari. Turcii au venit ca la 12 mii în Galați, dar stau pe loc. Rușii, ca 20 mii, iarăși stau pe loc, la ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... ghebos. Ca să nu răspund cuiva cu vorbe aspre, trebuie să fac o sforțare; uneori uit să fac sforțarea. Dacă m-aș fi obișnuit de la 3 până la 18 ani, în viața de familie, să vorbesc cum se cade, acum acest lucru ar fi foarte ușor, mi-ar fi un lucru natural, fără ... spus că era o femeie înaltă, tăcută și frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile și săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei sufletească, despre ceva cald și lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am ... ei, avea două fete de vreo 16-18 ani. ,,Eleonora", cu numele ei sonor pentru mine, cu aerele ei de contesă, cu viața ei, când la Paris, când la
Ion Luca Caragiale - O conferință
... dacă s-ar duce S.P., ce s-ar face M.D.R.? Două săptămâni, de când afișe, gazete, scrisori, persoane, anunță mereu că eu am să țin la S.P.M.D.R. o conferență: Ce este arta?, iar eu parcă trăiesc pe subt pământ — parc-aș fi sigur că-nainte de ziua de poimâine se ... să fii laș! și, pentru nimic în lume, nu vreau să zică madam Parigoridi că nen'su Iancu a fost un laș! Țiu la opinia amicei mele mai mult chiar decât la moartea mea, dacă mă pot exprima astfel... Nu! omul nu trebuie să abdice de la viață; el este regele creațiunii; trebuie să aibă răbdare, să aștepte cu demnitate până va fi detronat. Sunt șase ceasuri dimineața... în sfârșit, Aurora cu degetele ei de roză a deschis porțile orientului. Mă-mbrac și plec ... căldură, i-am strigat: — Meștere Floriene, destul! am înțeles! să trăiești! ești mântuitorul meu, daca pot pentru ca să mă exprim astfel. Foarte calm, la 2 d.a., mă-nființez la S.P.M.D.R. Acolo, damele din comitet, cu viceprezidenta în frunte, mă primesc foarte amabil. Sala este arhiplină. Mă sui la
... să simt cea mai grozavă spaimă ce am avut-o în viața mea. Toți și-au tras scaunele mai aproape, iar maiorul se sculă de la masă, mișcat parcă, veni până lângă ofițer și, uitându-se drept la el, rămase să-l asculte în picioare. Sublocotenentul stătu câteva clipe, apoi, hotărându-se, povesti: — Mi-am petrecut copilăria în Iași, în casele în ... noi. Casa fiind împărțită în două, partea dinspre cazărmi se închiria ofițerilor. Acolo am văzut mulți militari. Unul dintre aceștia era și colonelul care se duce acum. Regimentul primise ordinul de plecare, și dânsul venise să-și ia ziua bună de la mătușile mele. Cum eram bolnav, s-a apropiat de pat, mi-a dat mâna și mi-a urat însănătoșire ... ordonanța ce-i povestea ceva, dar care, în clipa venirii mele, tăcuse. Am rămas lângă ușă, cu mâna la cozorocul capelei, așteptând. Comandantul se uită la mine, apoi îmi porunci: Ia-ți calul și vino. M-am dus la conovăț, mi-am luat calul, care rămăsese cu șaua pe el, și m-am întors. Colonelul și cu ordonanța încălecaseră. O luarăm îndată
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... Roma. Ea îmi răspunde că da, apoi îmi povestește cum a călătorit cu unchiul ei, Fra Sebastiano, un călugăr capucin, prin Monte Albano până la Anzio. Mergeau la neamuri, ea – călare pe catâr, iar el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare, despre albastra și nemărginita mare de la Anzio! Și câte flamuri, câte petreceri și cântări nu se află la Anzio, un adevărat cuib de rai! Eram răpit de povestirea și de frumusețea ei. În lumina lămpii, îl zării pe Giacomo venind cu vinul. Vacano ... pe rând. - Ei, signorino, poate semeni cu Girolamo și poate ești frumos, însă nu ești ca dânsul! Să-l fi văzut pe el, mai ales la joc, înaintea osteriei, cum juca de frumos, de venea lumea din împrejurime să se uite la el! Beți, signori, vin, ce vă uitați la mine?! Ce-am rămas eu acum? Un moșneag fără sprijin la bătrânețe! Giovannina, adă-ți mandolina și ne cântă ceva! Să vedeți, signori, cum cântă de frumos Giovannina!… Fata aduse mandolina, se puse pe un scaun și stârni câteva acorduri, neștiind cu ce să
... scoica de sidef a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine, peste câtăva vreme te vei întoarce iarăși între cei patru pereți ai odăiței tale liniștite, între lucrușoarele puse și rămase la locul lor de zile, de săptămâni întregi. Nici o schimbare nu vei găși aceiași salcâmi de la fereastră, aceleași strigăte pe uliță, la același ceas, aproape aceleași scrisori săptămânale, și, rar, aceiași prieteni care, fie vorba între noi, nu prea sunt legați sufletește cu viața ta de cunoscător ... pare că tu, cu sufletul tău duios, n-ai putut încă simți iubirea de părinte. În legătură cu asta, urmă el, o să-ți povestesc ceva. Sunt de atunci vreo șapte ani. Puiu avea trei ani. Să stăm. Ne așezarăm iarăși pe scaune, la locurile ce le avuseserăm înainte; prietenul meu își sprijini câteva clipe fruntea în palmă, apoi lăsă să-i cadă mâna și începu: ...Plecasem într-o ... strecoară între piept și faldul hainei care te înăbușă. Așa sunt călătoriile. În anul acela am cutreierat Italia. Două luni de zile am alergat de la un oraș la altul, de la