Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DESPICA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 120 pentru DESPICA.

Alexandru Vlahuță - Valuri

Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...

 

Alexandru Vlahuță - Vierme fudul

Alexandru Vlahuţă - Vierme fudul Vierme fudul de Alexandru Vlahuță Lut însuflețit de raza vecinicei dumnezeiri, Aluat în care cerul cu pământu-i plămădit, Tainică verigă care leagă cele două firi: Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit. Vierme tăvălit în tină, care muști din cer cu dinții, Urieș semeț, pe care o suflare te doboară, Tu, a cărui mână scurmă măruntaiele științii Și a cărui cugetare ia nimicul drept comoară, În zadar te-ncerci a rupe pânza care te desparte De enigma nepătrunsă: Ce a fost? și ce va fi? Cartea facerii e noapte, iară cealaltă carte Nu e scrisă, sau de-i scrisă, nu ți-e dat a o citi. Ai în față și la spate două semne de-ntrebare, Tu-ți trudești, sărmane, mintea ca să afli vrun răspuns; Rătăcind ca un nemernic pe a vremurilor mare, Cerci zădarnică cercare în noianul nepătruns. Și când mintea ta zdrobită de nebuna-i alergare Abia poate să mai iasă din a vremii adâncime, Și când vezi că ziditorul n-a lăsat un drum pe care Să se urce orbul vierme pân la sfânta- ...

 

Alexandru Vlahuță - Vifor

Alexandru Vlahuţă - Vifor Vifor de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an I, nr. 20, 10 aprilie 1894 I Dumitru-și mai număr-o dată Cei "doispre'ce lei ș-o bucată", Gîndește, se scarpină-n cap: "Că multe mai sunt și la casă ! Nu-i una, să dau și să scap. Nevastă și nouă copii, E gloată, și gurii nu-i pasă, Ea cere mereu; fă ce știi, Aleargă, din piatră să scoți, Să dai demîncare la toți !" La sanie juncii înjugă, Și-și face din traistă glugă. Se-nchină. "Rămîi sănătos !" — Faci rău că te-ntorci pe-așa vreme: A nins astă-noapte vîrtos; Și nu vezi ce vînt s-a stîrnit ?... — Mi-s juncii voinici, nu te teme, Pe viforul cel mai cumplit Încarc, și-ți pornesc unde vrei, Și n-am nici o grijă cu ei. II Pe alte tărîmuri te-ai crede: Nici cer, nici pămînt nu se vede. Vîrtejuri, urlînd, se răpăd Și munți de zăpadă ridică, E ceas de pieire — prăpăd. Și omul îndeamnă mereu, Plăvanii troianul despică, Și-ntind, să se rupă, din greu, Căci și ei au suflet, și lor De tihna de-acasă ...

 

Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)

... Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta ...

 

Ana Conta-Kernbach - Iarnă

Ana Conta-Kernbach - Iarnă Îndemn de Ana Conta-Kernbach Informații despre această ediție Năruite stau în preajmă plăsmuirile de-o viață! Firea gerul o doboară.... teama sufletele-nghiață.... Visule, înger de pază, ocrotirea-ți dă-mi-o iară: Zâmbetul nădăjduirii... vraja serilor de vară,                                          Dă-mi-o iară! Tremură pe ramuri frunze... tremur' lacrime pe gene, Vad despică-n nouri vântul... zările adun' troene .. Gândule, pribeag tonatec, ia-ți toiagul, cale bună! înspre miriștea cu soare, înspre iazu-n solzi de lună,                                          Cale

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda I

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda I Plutind în întuneric pe cale rătăcită, Căci nu vă-ntoarceți ochii spre cel ce este-n cer? Atei fără de minte! Părerea amăgită Lăsați, și mânați vasul spre țărm de adevăr. Pre Dumnezeu cunoașteți acel ce cârmuiește Făptura plăsmuită cu însăși mâna sa. El cerurile-ntinse în care strălucește Înflăcăratul soare pre toți a lumina. Planetelor și lunii El zice să-mprumute Lumina lor din soare; și el a poruncit A se aprinde noaptea făclii de stele sute În aer să lucească când soarele au sfințit. Cu naltă-nțelepciune a timpului măsură A cumpănit, și toate păzesc regula lor, El zice ca să cadă a rouăi picătură Pământul să adape spre hrana tuturor. Și toate sunt lăsate spre vecinica Lui slavă Și cerul și pământul pre Dânsul îl măresc, Câmpia, șesul, floarea și vesela dumbravă, Ici valea, colo dealul natura-mpodobesc. Când marea se răscoală mugind cu-nfuriere, În slab nisip o ține în marginile ei. El vânturilor zice să sufle cu putere, Văzduhul să-nnoiască gonind nourii grei. El este creatorul a orice vietate. Jivina ce trăiește în ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Vornicul Iancu Moțoc

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Vornicul Iancu Moţoc Vornicul Iancu Moțoc de Bogdan Petriceicu Hasdeu (Baladă din secolul XVI) Răsturnător în curs de douăzeci de ani, vornicul Iancu Moțoc alungă pe Alexandru-vodă și aduce la locu-i pe un străin din Germania; dar mai la urmă, dând jos și pe acesta, pen- tru a pune pe tron o nouă creatură, poporul nu-l mai ascultă, ci primește înapoi pe gonitul Alexandru. Vornicul fuge în Polonia, unde însă, după stăruința Porții otomane, piere decapitat în capitala Galiției. Testamentul acestei triste celebrități se află până astăzi la Lemberg, în Tabula Municipală, Liber Testamentorum, t. 2, ab anno 1554 ad 1578, p. 225. La cetate Leov, în țara leșească, Va tăia calăul p-un român fugar: Curge tot poporul, lacom s-o privească Lacom s-o privească, că-i un lucru rar. Solul din Moldova, trimis ca să ceară Marfa cumpărată: capul cel tăiat, Stă cu nerăbdare mai curând să piară Mai curând să piară omul vinovat. Mii și mii de glasuri se pornesc d-odată, Ca și când orașul izbucnea de foc; Vine! vine! vine! și-n sfârșit s-arată Și-n sfârșit s-arată vornicul Moțoc. Dânsul alungase pe ...

 

Costache Bălăcescu - Iarăși la Meidan coconu Drăgan

Costache Bălăcescu - Iarăşi la Meidan coconu Drăgan Iarăși la Meidan coconu Drăgan de Costache Bălăcescu Informații despre această ediție Pă semne că nu știți bine Cine-i Coconu Drăgan ? Întrebați-mă pe mine Că-l știu ca p-un bou bălan. Drăgan Ploscă, Sin Stan Cloșcă, Brat Micilă, Zet Mircilă, Vnuc Voicilă-ot Tătărăi, Biv ceauș za armășăi, Este din copilărie-i Un om foarte însemnat, Și din fire, din pruncie-i Cu mari daruri înzestrat. Nici să știe Să mai fie Altu-n lume Cu-așa nume, Cu-așa slavă Ș-așa glavă. Cu ipolips și de neam, De agighios și adam ; Milocestiv, blagorodnic, Tașaclîu și galantom, Milosîrdnic, dobrohovnic, Și cărturar vai de om ; Că cînd scrie Te mîngîie, Cînd citește Te slăvește ; Iar cînd cîntă saltichia, Îți sare din cap tichia. De iuschiuzar, tertipgiu 'Ngrozea lumea de holteiu Cînd era și calemgiu, C-are praxis și condeiu, Angarale, Satarale, Podvezi grele, Bitirmele, Cacirmale Și locmale, Chilipiruri Și gheliruri Rusumeturi și husmeturi, Istoviri cu marafeturi, Cine altu era-n stare Așa a le ticlui, Și cu-atîta-ndemînare A le și bașirdisi ? De aceea 'I zicea cheia Bogăției Vistieriei, Vrednic s-iconomisească Toate, și ...

 

Costache Conachi - Jaloba mea

Costache Conachi - Jaloba mea Jaloba mea de Costache Conachi 1821, Basarabia, la Sângera Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu, Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu; Se desparte și te lasă, că nu mai poate răbda Atâtea ș-atâtea răle de la o supus-a ta. Ascultă, maică miloasă, ce pătrunzi la adevăr Și despici faptele noastre pănă la un fir de păr, Ascultă și pedepsește cu a tale giudecăți, Dintre noi pe cel cu vină la a dragostei dreptăți. De nouă ori pănă astăzi pământul colindătoriu Au călătorit pe crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para acea lină, acea dulce la simțiri, Ce viind din potrivirea ce pot avea două firi, Trage, pleacă și supune pe ...

 

Costache Conachi - Omule, slabă ființă...

Costache Conachi - Omule, slabă fiinţă... Omule, slabă ființă... de Costache Conachi Informații despre această ediție      Omule, slabă ființă și la patimi cu plecare, Unde ți-i înțelepciunea, unde ți-i mintea cea mare?... De te 'nalți și sbori cu mintea la tronul Dumnezeirii, De măsuri pămînt și ceruri și pătrunzi tainele firii, — Nu te îngânfa, că ești țărna, pe care o poartă vuitul... Ci te plânge, că 'n patimi tu singur îți sapi mormîntul! Pururea ție stăpâne, pururea duc și te poartă; Ele sînt în toată vremea a vieței tale soartă. Ce poate înțelepciunea, ce poate și biata minte, Când prăpăstii privesc ochii și 'napoi și 'nainte? Și se 'ncape biruință sau răbdare sau putere, Când frageda inimioară se despică de durere? Și se 'ncape vr'o mărime, când ființa pătimesce, Când sufletul de necazuri ca de moarte se

 

Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii

Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii Călugărenii de Dimitrie Bolintineanu I În umbrosul spațiu se revarsă zori. Turcii dorm p-o coastă însmălțată-n flori. Dar oștenii noștri și cu domnul june Către cer înălță sfântă rugăciune. Domnul cheamă capii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cu care-n viață crud am suferit, V-aduceți aminte vechea vitejie! Umbrele străbune, astăzi cu mândrie Vă privesc sub arme p-ăst fălos pământ. Azi mărirea veche iese din mormânt. Nu vă fie teamă despre-a lor mulțime, Ce de vitejie fuge cu rușine! Astfel cum un arbor crește mai frumos Când abați din ramuri cele de prisos, Astfel și poporul pentru-a fi ferice Trebuie să facă dalbe sacrifice. Astăzi toată lumea către cer se-nchină Să triumfe mândru cauza creștină. Dacă vom învinge pe apăsători, Dorurile țării s-or preface-n flori, Soarele măriei va luci d-aice Peste venitorul patriei ferice. Dacă ne vor bate, d-astăzi pe pământ N-om avea scăpare nici chiar în mormânt. Limbile străine, cu disprețuire Pe români numi-vor în nefericire. Următorii noștri, abătuți de dor, Vor roși de viața părinților lor. Însă vom învinge... Cu săbiile-n mână ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>