Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DESĂVÂRȘIRE (A UNEI ACȚIUNI)
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 19 pentru DESĂVÂRȘIRE (A UNEI ACȚIUNI).
Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români
... protestat cu putere și cu mult necaz prin coloanele ziarului Daily News. Depeșa lordului Cranbroock, după părerea ducelui d'Argyll, dă seama despre fapte într'un chip parțial și propriu a induce poporul în eroare. Ministrul, după spusa ducelui d'Argyll, a schițat un roman când a înfățișat pe emirul ca un om îngrijat de teama Rușilor, care ar fi cerut Englejilor să-l protejeze împotriva țarului, și care s'a dat în brațele Rusiei ... depeșă, emirul nu se gândea decât numai și numai la primejdiile din afară, și considera granița lui despre miazănoapte ca serios amenințată e vecinii ruși. Un trimis al emirului, într'o convorbire cu vice-regele Indiei, pe la mijlocul anului 1873 se rostea cum că înaintarea Rușilor în Asia a ... forme frumoase, de fraze și de formule de senzație, filantropi nesocotiți, considerând progresul omenirii ca o faptă a voinții individuale, iar nu ca un rezultat firesc al mersului omenirii prin scurgerea vremilor; așa sunt toți liberalii, și când zicem liberali, voim să înțelegem aci pe liberalii cinstiți, născuți liberali ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... Se zice că un chibrit, un banal și ridicol chibrit, în momentul când se aprinde a scos din haosul microcosmic al gămăliei sale un sistem întreg de lumi autentice, o puzderie de constelații adevărate, care se mișcă după legile lui Newton în infinitul câtorva secunde, deschizând astfel minții noastre ... și se îmbină, ca să dea unei clipe fugare caracterul ei unic, imposibil de regăsit. În opera dnei Papadat-Bengescu e prea mult lirism pentru un prozator, prea multă analiză pentru un poet. Analiza lirică, dacă ni se permite această alăturare de cuvinte, o duce până în domeniul celor mai subtile și rare senzații, a căror ... nu gândurile, ci senzațiile, decât de oricare dintre prozatorii noștri adevărați. Partea anecdotică din bucățile dnei Papadat-Bengescu e redusă la minimum, uneori lipsește cu desăvârșire. Intrigă și acțiune nu există. Subiectul propriu-zis se reduce adeseori la un simplu pretext, la un banal punct de plecare. Și lucrul e foarte explicabil. Fiind femeie până-n vârful degetelor, autoarea e excesiv de subiectivă: viața sa e lipsită de ... semnificația, îngustează și întunecă teza — dacă e una. Eroinele dnei Papadat-Bengescu au despre viață o concepție păgână. Când însă viața îți apare ca ...
Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...
... sobrietății; îndată dupe prânz, lăsați perdelele de la ferestre, spre a nu vă supăra la ochi lumină prea multă, și lungiți-vă p-un pat moale culcându-vă pe spate; trageți apoi un somn adevărat călugăresc. Ei bine, sunt sigur, nu veți putea avea un vis mai gingaș decât cel din prima mea strofă. Este un vis, mărturisesc; o specie de apocalips politico-sociale. * Vouă, cari faceți parte din poporul inteliginte și nu voiți a-nțelege; vouă, buni neguțători ... În viața lor, o programă onestă, etern neschimbată, totdeauna respectată până la venerare; în moravurile lor, o absolută dulceață amestecată din când în când cu un șmac bătând cam în sălciu; în purtarea lor, o regularitate cronometrică; în relațiunile lor, un mers curat patriarhale, și-n simțimintele lor — deși nu erau toți hagii — o creștinătate nealterabile. Fie-le țărâna ușoară! Dumnezeu să-i ierte ... voastre că v-am scormonit, prin esces de fantazie, aceste suveniri. Sunteți atât de înduioșați încât, de voie, de nevoie, trebuie să schimb tonul cu desăvârșire pentru a vă lumina figurile posomorâte de prea multă pietate fiiască. Fiți buni și mergeți-nainte. De la ...
Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru
... actor, întregul public se rădică, teatrul se cutremură sub bravele [3] pline de căldură; deodată, însă, de sus, din galerie, începe a cădea un pohoi de bucăÈ›i de hîrtie asupra oamenilor din parter. Ce-o mai fi È™i asta? Sunt versuri franÈ›uzeÈ™ti, un sonet al d-lui Fr.DamĂ©, tipărite, credem, cu cheltuiala autorului-poet. N-ar fi fost, oare, mai bine ca, în loc de a ... nasc, trăiesc și mor, umblă, se mișcă, intră și ies, totdeuna ex machina [5] , fără altă noimă decât spre a sluji încâlcirii melodramatice. Un intrigant, cet puțin un om mârșav și spurcat (după fapte numai, că aminteri, după vorbele lui naive, se vede a fi băiat bun), încurcă și turbură fericirea ... întrucât priveste aceea ce în franțuzește se zice l’ensemble [9] , credem că și-ar găsi loc în această dare de seamă. Este elementar într-un teatru că toți actorii trebuie să vorbească tot intr-un glas, adică să aibă cu toții un diapazon statornic. Duminecă seara multe scene s-au jucat așa încât părea că un ...
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... ani mai târziu în Moftul român, unde Șotrocea și Motrocea se prefac în definitivii Lache și Mache, pe când Leonică Ciupicescu era din capul locului un nume creat artistic, primul de felul acesta în colecția clasică a lui Caragiale. E un nume care nu mai e făcut după vechea procedare a aluziei naive la caracterul personajului. Lui Caragiale îi plăcea să repete că Momentele ... Iacob Negruzii își luase motto din Boileau: La nature, fĂ©conde en bizarres portraits. En chaque âme est marquĂ©e Å• de diffĂ©rents traits, Un geste la dĂ©couvre, un rien la fait paraître...1 iar în Prolog domnia-sa zicea: Eu am privit în juru-mi l-a noastră omenire, La număr ... în caz excepțional, ce este vocația râsului ca artă și simțul comicului ca instinct fundamental. Drept zicea Gherea: Caragiale râde cu poftă. Vlahuță, greșit, scrie: Un om foarte trist. E multă durere sub glumele, lui; Vlahuță aplică lui Caragiale formula prin care unii romantici sentimentali din Apus crezuseră, pe vremuri, că ... lui Moliere. Când colegii dezolați, în căutarea lor zadarnică după nenea Anghelache casierul, trec, din întâmplare, prin fața morgii și văd căruța funebră, povestitorul zice: ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... a publicat în Convorbiri două critici literare, una în numărul din septembrie și alta în cel din aprilie. Cea dintâi asupra comediilor dlui Caragiale, un fel de răspuns criticilor făcute acestor comedii, și a doua Poeți și critici , un fel de răspuns celor ce critică pe Alecsandri. Amândouă articolele au fost primite cât se poate de bine de întreaga presă română și unele ziare ... nu s-ar cuveni să fie numit întotdeauna moralizator. Iată întâia meteahnă în teoria dlui Maiorescu. Dar egoismul exagerat despre care pomenește d-sa într-un loc? Acesta este un egoism rău înțeles, un egoism bolnăvicios, patologic, și e adevărat că, deși nu e rădăcina oricărui rău, totuși de bună seamă e rădăcina multora. Dacă arta ar pregăti o ... mare. Dar nici atâta nu e adevărat, sau cel puțin nu e întotdeauna. Mai încolo vom vorbi pe larg despre chestia aceasta, aicea dăm numai un exemplu care va dovedi zisele noastre. Militarismul, spiritul războinic, cuceritor și distrugător, e una din manifestările unui egoism patologic de felul cel mai rău. Rolul ... patologic, o societate cuprinsă de spiritul militar destructor, o societate care a ajuns îngrozitoare pentru națiile învecinate. Să presupunem că în această societate ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... istorioare franțuzești și a unor dicționare vechi și - băgasem de seamă chiar de pe atunci - puțin cam proaste. Le luasem simbrie de la un anticar brăilean pe care l-am ajutat să se mute. Dar și la Brăila și la Galați și la Constanța îmi plăcea să mă amestec ... și chefurile, ba chiar mă alegeam și eu cu oasele rupte, oricât eram de voinic (pentru că ei și la beție știau unde trebuie aruncat un pumn și unde trebuie prigonit cu altul), numai ca să le prind grai și obiceiuri. Și astfel o rupeam nițel englezește și nemțește; dar ambiția ... și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez în armata franceză; dar abia atunci s-a băgat de seamă că actele ... mai ieșit acum din planul nou ce-mi făurisem. Mi-am pus hainele bune, potrivite cu condiția tatei, pentru că, deși trăsesem beții multe, dar un ban tot pusesem deoparte, pentru cărți de citit, pentru îmbrăcăminte și pentru vreo lipsă negândită (și-mi prisosiseră, pentru că umerii mei lați mi-au ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... spăl cu apă rece, încet-încet, se trezește în mine știrea de viață, de mișcare, de lumină. Sunt obosit. Aș vrea să ne odihnim. Sărirăm un șanț plin cu buruieni înflorite, tăiarăm o pădurice de stejar, plecându-ne supt rămurile cu frunze late și crețe. La umbra unui carpen voi Trubadurul ... în privire, în mlădierea vocii și în răgușeala în care își îneca glasul când vroia să-și arate dezgustul. Fiecare din noi îl întrebarăm, cu un fel de ceartă în glas: - Ce e, ce ți s-a întâmplat? - Ești copil. N-ar trebui să te lăsăm în voia d ... pe Marea Neagră? Ți-ai tăiat capul și nu-l mai poți lipi la loc? Ce e? Ce primejdie? se răsti unul dintre noi cu un fel de necaz prefăcut. - Mai rău, răspunse Trubadurul, strângându-și obrajii în mâini. Să nu râdeți. De trei zile mi-a rămas în ... vă ghiceam la doi kilometri, ori strâns legat la ochi vă deosibeam numai printr-o atingere de deget, acum, acest miros îmi omoară simțurile. Auz un sunet uscat, văz un ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... oblon ce astupa fereastra, străluci deodată lumină și după scârÂțâitul unei uși se auziră pași repezi ce coborau pe scări până la intrare și un glas de femeie, de un timbru plăcut, răsună în tăcere. — Cine-i acolo? întrebă de după ușă. — Eu sunt! Eu! răspunse bătrâna cu grăbire. Ușa se deschide și ... numai cu câteva scaune, două paturi, o masă de lemn de brad și un dulap în care erau așezate vasele de cuhne. Pe masă fierbea un samovar fumegând clăbuci de abur. Bătrâna dezbrăcându-se de jubeică o scutură de câteva ori, apoi punând-o pe un scaun s-a apropiat de samovar și, întinzând mâinile învinețite de frig, le ținu câtva timp lângă samovarul fumegător spre a le ... ți-a trecut prin minte? E o nebunie să te gândești numai la aceasta, dar încă s-o faci? Cum se poate ca pe un viscol ca acesta, și încă la miez de noapte, să umbli prin acea ruină drăcească? Și bătrâna, cu o convingere religioasă, își făcu cruce de ... a închis după ea; apoi rezemându-și ceafa de spetele scaunului își aținti ochii în tavan pierzându-se în felurite gânduri, căci ea era de ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
... 1873 Lupta între Revista contimporană și critica din Convorbiri literare s-a încins cu multă căldură. Revista de la 1 iunie 1873 publică un răspuns lung al dlui P. Grădișteanu, un răspuns ceva mai scurt, dar foarte puternic, al dlui V. Alexandrescu-Ureche și câteva cuvinte gentile ale dlui D. Aug. Laurianu, iar dl Pantazi Ghica ... urmare, primim rectificarea făcută fără rezervă. Mergem chiar mai departe: ne mirăm de ce Revista nu s-a folosit de Erata ei într-un mod mai bogat, oarecum mai isteț? Nu vedea că aici este mijlocul cel mai simplu de a scăpa de toate greutățile? De exemplu ... ignoranța criticilor.“ Nu am să probez că nu, și nu am să probez că da, fiindcă nu s-a vorbit nici un cuvânt despre aceasta. Singurul punct în discuție este: citarea lui Amm. Marcellinus pentru timpul lui Attila. Să relevăm deocamdată cuvântul până vârât acum de dl ... Iornandes (după Cassiodore, ministrul lui Theodosiu)?“ Nu sunt în chestie nici barzii la gali, nici Tacitus, nici goții din Dacia. În chestie este un ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... scăpări din vedere, cari nu ating întru nemic nici caracterul organic peste tot, nici diapazonul de expresiune în parte. Orice operă literară este până la un punct o icoană a autorului; dar într-un portret, fie originalul bătrân, fie tânăr, nu e nevoie de a păstra o jubruliță trecătoare. PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI Istoricul este un uvrier și un artist totodată. Ca uvrier, el adună; ca artist, el dă brutei materii acea sublimă expresiune, care face că statuile lui Canova sau curțile Alhambrei nu ... pe continentul european. Sub sceptrul monarcului de la Madrid se grupaseră toate provinciele mauresce, castilane și aragoneze, Portugalia, Sicilia, Sardinia, Neapole, Neerlandele și America. Nici un principe nu poseda un teritoriu atât de întins; nici un principe nu primea un venit atât de colosal; nici un principe nu avea nește generali atât de abili. Și cine oare era acel fericit păstor al popoarelor? Fiul marelui Carol V, micul Filip II. Prin ... cu vin de Malvasia. În cronicele turce el este cunoscut sub porecla de "cel bețiv". 8. Italia, întrucât nu o cotropiră armele spaniole, asculta pe un popă și pe ...