Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE TRANSPORT PE APA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 32 pentru DE TRANSPORT PE APA.

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... se uita mult la această prea regulată arhitectură; poate pentru că lucrările nouă n-au acel grandios ce se vede în toate lucrurile bătrâne. Aici pe vale curge Siretul; mai încolo, pe un pestriț prundiș se leagănă trândava Moldovă. Întocma ca o cochetă, după ce face multe cotituri, în sfârșit lângă Roman, vine de saruncă în brațele Siretului, amorezului ei. Drumul mare este prin mijlocul a câteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii români în vremea necurmatelor bătălii ce aveau cu rigatul Ungariei, căci țara pustiindu-se adese de năpădirile dușmănești, domnii o împoporau cu prinșii ce luau de la vecinii lor. Colonii de aceste sunt și în Besarabia, unde multe sate sunt locuite și pănă astăzi cu ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui ... să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi Forum Romanorum , este catedră episcopală și capitală

 

Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară

... Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară Despre cometă de Ion Luca Caragiale Prelegere populară D. Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog și director al școalei model „Ulpiu Traian", este destul de cunoscut tutulor acelora cari se interesează de mișcarea noastră culturală, așa ca să ne scutim de a-i mai face vreo reclamă. Ne mărginim doar să dăm aci, cu sfințenie, prelegerea pe care d-sa a ținut-o, în fața școlarilor săi, asupra cometei de luni 1, marți la 2 noemvrie. Pentru ca să guste cititorul și mai bine această producțiune, trebuie să-i amintim că vechea noastră cunostință, eminintele ... totdeauna, înainte de e și i, pronunță pe: n ca gn franțuzesc; t ca k; d ca gh; g ca j; c ca șș, etc. Pe ici, pe colo, pentru a ținea deșteaptă această amintire, transcriem cât se poate mai exact felul de pronunțare a eminintelui pedagog, lăsând cititorului să suplinească părțile din cale-afară originale. Iată prelegerea d-lui Mariu Chicoș Rostogan: Profesorul: Am primit ... în punctul omicron, și alt țentrum togma dincoace, la ceilantă estremitache, în punctul omega. Aceasta-i calea comeatii. No, acuma pornim, mă rog, cu comeata de ...

 

Ion Luca Caragiale - Urgent

... din luna trecută noiembre 15 cu No. 654, avem onoare a vă repeta cu insistență rugăciunea ce v-am făcut în privința lemnelor de încălzit necesare școalei de fete No. 1 din această urbe, care se află în lipsă de căldură suficientă pentru studii pe timpul de iarnă, mai ales așa de aspră cum este cea actuală, încât elevele sunt incapabile a mai scrie cu mânile înghețate, și chiar profesoarele sufăr neputându-se dezbrăca în ... distr. X... No. 4599 - 15 decembre D-sale d-lui primar al urbei Z... urgentă. Domnule primar, Astăzi 15 decembre făcând inspecțiunea reglementară la școala de fete No. 1 din urbea Z... am fost întâmpinat de doamna directoare Aglae Poppesco împreună cu doamnele profesoare Areti Ionesco, Sevasti Ionesco și Aristi Poppesco, care toate s-au plâns de starea de mizerie în care a ajuns școala din cauza lipsei de combustibil, pe care îl refuză onor. primărie locală, pe care în nenumărate rânduri au rugat-o prin adrese oficiale, care se văd la dosar, dar care n-au avut până în prezent nici un ...

 

Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte

... esactitatea desemnării caracterelor și fidelitatea cu care autorul a știut să descrie diferitele pasiuni ale inimei. Părțile cele mai esențiale sunt: — serenada de la introducerea primului act, care întrece în frumusețe pe toate serenadele scrise de alți compozitori pînă acum * ; — aria lui Don Basilio, cunoscută sub numele La calunnia , ce trece în opinia cunoscătorilor de muzică de un cap d-operă de frumusețe și veritate; — aria de sopran din primul act Una voce poco fa , privită din oricare punct de vedere, poate să stea cu demnitate lîngă romanța de soprană din Othello, aria principală de la opera La Donna del’ Lago și alte compozițiuni remarcabile ieșite din pana autorului lui Guglielmo Tell . Iată și critica sau aprețierea ce putem face ... reprezentării acestei opere cu artiștii de acum: Partițiunea de primo tenore (contele d’Almaviva), care prin dificultățile ei de tot fel a spăimîntat pe celebrii tenori Mario Calzolari și Carion, avu nenorocirea de a fi cîntată de ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... Apoi merge să șează pe scaunul cu pălăria ca să șteargă hainele șezând. ) LIZA ( desperată, oprindu-l ): Ce faci? Ce faci? ( ÎI oprește să strivească de tot pălăria, trăgându-l repede de mână. ) VICTOR: Nu vezi ce fac? periez hainele dobitocului de colo! Ce nesuferit pasajer! De-ar pleca mai curând!... LIZA ( zguduindu-l ): Ți-ai pierdut mințile, sărace! VICTOR: Și ce treabă ai d-ta? LIZA:Cum ce treabă? Nenorocitule, n ... temi de cineva. VICTOR ( același joc ): Nu. LIZA: Atunci, ce? ( se aude soneria în fund. ) VICTOR( același joc ): Voila! Voila! LIZA: Răspunde, ce? ( îl scutură de mână. ) VICTOR ( iritat ): Ce! ce! n-am să-ți spun dumitale ce, domnișoară Lizo. Lasă-mă-n pace. LIZA ( înecată de plâns ): Așa? cine sunt eu să te-ntreb? Să te las în pace? ( se aude soneria în stânga de trei ori scurt și glasul Fifinii strigând: Lizo! Victor tresare, se oprește din periat hainele și peria îi scapă din mână și cade pe scaunul cu pălăria. Se ridică degrabă, ia pălăria; o îndreptează cât poate, strânge, cu ajutorul Lizei, hainele, se răpede la ușa din stânga,

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

... numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, o compromitează în ochii Europei și îi dă o direcție care o duce pe calea pieirii. De 14 ani, Mihail Sturza răstălmăcește și calcă cuprinsul Reglementului Organic în interesul său particular. El vinde rangurile boieriei; vinde posturile statului de la cele mai mici până la cele mai nalte; vinde scaunele clerului, vinde hotărârile judecătorești; vinde măsurile administrative; vinde cinstea, vinde cugetul oamenilor; vinde drepturile ... rază și în părțile noastre. La acea lumină mântuitoare, toate clasele societății s-au trezit ca dintr-un somn adânc și dureros și văzând rănile de care erau acoperite au simțit într-o unire nevoia de o grabnică vindecare. Oamenii care sunt în stare de a-și scăpa Patria

 

Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti

... în fine mai mult de două ore acele plăceri poetice, ce îndulcesc inima și înalță spiritul; dar tocmai cînd mă aflam plutind cu barca imaginațiunei pe oceanul acestui frumos ideal, auzii pe conductor strigînd cu vocea sa de stentore: Stazione Bergamo! Siamo arrivati a Bergamo! Mai întîi simții o mare părere de rău văzîndu-mă deșteptat atît de brusc din acele poetice visări, dar curiozitatea ce aveam de a vedea orașul Bergamo, patria celebrului căpitan Coleoni, care salvă armata Republicei Venețiane de o totală distrucțiune în rezbelul cu duca de Milano [1] , și mai cu seamă plăcerea ce era să simț ascultînd opera Mosè in Egitto de Rossini, cîntată de artiști eminenți, făcu să dispară întristarea de care eram coprins. Sării din vagon întocmai ca o căprioară și ordonai să-mi transporte bagagiul la ospelul Bella Italia, căci îmi plăcuse foarte mult ... mai interesant: voiesc a zice monumentul celebrului compozitor în muzică Gaetano Donizetti și al profesorului său Simon Mayr. Monumentul celui dintîi are piedestalul de marmură de Tirol, pestriță, iar sarcofagiul este de marmură albă de ...

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... singur ce-a făcut și lumea îl lasă în pace. DRAGOMIR: Așa e legea... ANCA: Bună lege, zău! ( se șterge la ochi. ) DRAGOMIR: De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? ( fixând-o. ) Iar ai venit! ( lui Gheorghe. ) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori își aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. ( cătră ea. ) Mergi d-aici, și nu mai mă boci pe cap, cobe!... Știu că dacă m-ar omorî pe mine, mi-ai juca hora la soroace în loc să-mi faci pomană... ( pauză ; Anca se retrage. ) Dacă era să bocești toată viața pe bărbatu-tău ăl dintâi, de ce te-ai măritat a doua oară?... 'Aide.. mergi! ANCA: De ce nu ești mai blând, Dragomire? DRAGOMIR: Pleacă odată...! ANCA: Mă duc. ( iese în fund. ) SCENA II DRAGOMIR, GHEORGHE DRAGOMIR: Du-te la păcatele! ( se ... o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da;

 

Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"

... Ch. Darwin, Descendența omului și selecțiunea sexuală, I, 1). Va să zică plăcerea noastră pentru amețeala artificială, produsă prin plante și preparatele lor, este întemeiată pe o predispoziție strămoșească, comună nouă cu celelalte rudenii de aproape, cu maimuțele de exemplu, din al căror neam ne coborâm. Nu ne vom mira dar de lățirea cea mare a acelui obicei și de feluritele mijloace pentru mulțumirea lui. Cânepa, macul, vița de vie, tutunul etc., etc. sunt producte ale naturii cu care omul își nutrește pasiunea lui pentru amețeală. Există însă un fel de beție deosebită între toate prin mijlocul cel extraordinar al producerii ei, care se arată a fi privilegiul exclusiv al omului, în ciuda celorlalte ... a naturii omenești care se numește inteligență. În București a apărut la 1 martie al anului 1873 o gazetă lunară sub numele de Revista contimporană. Litere-Arte-Științe. Se spune că vro 20 sau 30, alții zic chiar 40 de redactori-colaboratori însuflețesc tinerețea acestei plăpânde ființe. Noi deocamdată ne îndeplinim datoria de a-i mulțumi pentru îmbelșugata culegere de exemple ce ne oferă în primele sale numere în folosul și spre ilustrarea tratatului de față asupra beției ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... nțelege de sine că pe aceste șesuri și ape, unde domnea tăcere absolută, unde trăsnetul puștii nu se auzea și unde sălbătăciunea rar când vedea pe un om, se adunau din toate părțile Asiei Mici, din Caucaz, Balcani și Carpați, nouri de păsări felurite, campes­tre și de apă, iară în stuf și între plantele din mlaștini se plodeau mulțime de lupi, mistreți*, vulpi, bursuci și iepuri. Apoi venea la rând grandioasa pescărie, special exploatată de secta rusească a nekrasovților, care, izgoniți pe la 1815 din cen­trul imperiului, se așezară în colonii la Vâlcov, unde prindeau la gârlele Dunării nisetri, moruni și somni, iară peștele mai mărunt ... apă. Dar pescarii deprinși cu astfel de afaceri, deși se cufundă, imediat îi vezi iarăși plutind deasupra apei, ținând necontenit în mână capătul frân­ghiei de la harpună. Monstrul, care nu rareori ajunge o lungime de 4 1/2 metri*, se zbuciumă în toate părțile, trăgând după sine pe înotători; dar acestora le vin în ajutor alți camarazi cu lun­trele, în care se suie și acei din apă. Și acuma începe cel mai ciudat sport ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... Apoi îmi aduc aminte cum Constantin viziteul a intrat în odaia unde îmi pregăteam lada, întrebându-mă: — Gata ești, cuconașule?... Iar eu, de bucurie, i-am sărit în gât, și cu iuțeala cu care cad stropii de apă într-o cascadă, începui să-l întreb de tata, de frate, de baba Ilinca, de Balan, de casă, de grădină, de toate, în sfârșit, câte îmi trecuseră prin minte la primirea scrisorii, încât bietul om, simțindu-se aproape sugrumat și neavând chip să-mi răspundă pe ... te așteaptă; iar Balan e cu noi. Mărturisesc că aceste cuvinte îmi merseră mai mult la inimă decât toate versurile și discursurile oratorice ce învățasem pe de rost în școală... Ce om cumsecade era Constantin viziteul! Nasul lui cel mare, de care râdeam odată în copilăria mea, căci avea un negel tocmai pe vârf, îi ședea acum așa de bine, încât nu era nas să-mi placă mai mult decât a lui. Toată fața lui era înveselită de veselia ce simțeam eu. Și ce frumoasă era trăsura în care aveam să călătoresc! O nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră, atârnată în curăle; iar caii erau tot cei suri ai tată-meu; cai de nădejde, care se făcuse albi, dar care nu lăsau pe om la nevoie. Îmi luai ziua bună

 

   Următoarele >>>