Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CĂLCA

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 393 pentru CĂLCA.

Iancu Văcărescu - Primăvara amorului

Iancu Văcărescu - Primăvara amorului Primăvara amorului de Iancu Văcărescu N-am să scap, în piept port doru Piste ape, piste munți; Văz că piste mări Amoru, Când o vrea își face punți. La Carpați mi-au adus jalea, Lor am vrut s-o hărăzesc; Resunetu, frunza, valea, Apele mi-o îmmulțesc! Mii de pedici, mii de curse Piste firea toat-a-ntins, Lăcrămi în zădar sunt curse: Unde-oi merge eu sunt prins. ........................................ Se întinde o câmpie De subt poale de Carpați, Câmp deschis de vitejie La românii lăudați; Surpături sunt de o parte, D-un oraș ce a domnit; O gârliță-ncoaci desparte Un crâng foarte-nveselit. Acolo am eu cășcioară Pe un vârf de delișor; Curge-n vale-i o apșoară Murmurând încetișor. În potrivă zmăltuite Dealuri altele se văd, Ș-în vălcelile-nflorite Miei pasc, alerg, se joc, șăd. Lăsând ale lumei mare Cinsti, nădejdi și fumuri seci, Amăgiri cu-ncredințare, Vrăjmași calzi, prieteni reci; Acolo cu sănătatea, Cu odihna însoțit, Toat-a vieții bunătatea Dobândeam eu îmmulțit. Când la vie, la grădină, Când la câmp de multe ori, Cu o muncă prea puțină Pildă dam la muncitori. Când cu ...

 

Nicolae Gane - Stejarul din Borzești

Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului, nu departe de satul Borzești, sub un soare frumos de primăvară. În două taberi era despărțită ceata copiilor: una înfățișa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre și cu ochii de mure, iute și neastâmpărat ca Trotușul ce se prăvale de la munți; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ștefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaștri, gânditori, și cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de țăran, cel de al doilea fiu de domn. Ei însă se jucau la un loc pe iarba verde, în răcoarea aerului, sub stăpânirea dreaptă a soarelui de primăvară. Și ambele taberi, înarmate ...

 

Vasile Alecsandri - Mihu copilul

... un murgușor mic Prin mezul nopții, Prin codrul Herții. [3] Mult e frunza deasă, Noaptea-ntunecoasă, Și calea pietroasă! Dar când se urca Și murgul călca Piatra scăpăra, Noaptea lumina, Noaptea ca ziua. Merge, mări, merge, Ș-urma li se șterge Printre frunzi căzute Pe cărări pierdute. Merge tot mereu Voinicelul ... că sfârșește, La harță pornește [10] Și se învârtește, Toți îi risipește. Apoi iar purcede Prin cel codru verde. Murgul se urca, Și când el călca, Piatra scăpăra, Noaptea lumina, Noaptea ca ziua. Ianuș cum îl vede, Din loc se repede: ,,Voi, vitejilor, Haraminilor! Dați cu lăncile, Dați cu flintele." ,,Lăsați ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

Vasile Alecsandri - Protestaţie în numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu de Vasile Alecsandri 1848 Fraților români din toată România! Vă chem să fiți martori la nelegiuirile guvernului prințului Moldovei, Mihail Sturza, care de patrusprezece ani s-a arătat prin toate faptele sale dușmanul cel mai aprig al nației noastre! Veniți cu toți să protestăm în fața lumii împotriva sistemului barbar și corumpător ce a întrebuințat până acum acest domnitor pornit de patimi spre a ținea Moldova în lanțuri și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Arborii-nfloriți răsună...

Ştefan Octavian Iosif - Arborii-nfloriţi răsună... Arborii-nfloriți răsună... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 16 aprilie 1895 Arborii-nfloriți răsună, Cîntă cuiburile-n slavă... Cine-i oare capelmaistrul În orchestra din dumbravă? Pițigoiul care-ntr-una Dă din cap cu-atîta fală? Ori pedantul cuc ce-și strigă Numele fără greșeală? Este oare cocostîrcul, Care, tacticos la pasuri, Calcă-nfipt pe lungi picioare, În acest concert de glasuri? Nu ! În inimă-mi trăiește Cela ce conduce corul... Tainic simt cum bate tactul, Și socot că e

 

Ștefan Octavian Iosif - Novăceștii

Ştefan Octavian Iosif - Novăceştii Novăceștii de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție La orînda-mpărătească    De la marginea pieții Vezi lumină printre loduri    Pînă-n faptul dimineții ; Venetici din lumea toată    Fac popas acolo sara... Dairaua se mărită    Cu cimpoiul și ghitara... Trei voinici ficiori de lele    Tăbărît-au pe-nserate ; Dairaua cu cimpoiul    Și ghitara tac speriate... Țarigradul mi s-ascunde    Îngrozit, iar împăratul Dă poruncă să-ntărească    Straja peste tot palatul... Forfotesc iscoade multe    Ca să afle, să scornească : Cine-s preaciudații oaspeți    De la crîșma-mpărătească ? Pasămite să-i întrebe    Nu cutează nici un crainic... Gîfăind se-ntoarce-n goană    La palat trimisul tainic : — Înălțate împărate !    La Agnița crîșmăreasa, Trei străini descălicară    Și de-abia-i încape casa, Ca-ntr-un fund dogit de clopot    Tună-n gura lor cuvîntul, Și pe unde calcă dînșii Se cutremură pămîntul ! După mese s-așezară    Cîteșitrei și, largi în spete, Între umeri fiecare    A cuprins cîte-un părete. Nouă buți de vin goliră,    Și-ncă tot mai cer să beie, Iar Agnița crîșmărița    N-are vin să le mai deie ! — Duce-vă-ți pe loc de-i spuneți    Să le-aducă băutură Și-i ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif) Nucul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești       Aceleași crăngi întinzi... De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval — O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta și-acele vremi       De trai patriarhal ! Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abea, Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri       Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni Și toamna făureau cununi       Din veștedele-ți foi ! Dar unde-s brudnicii [1] copii Și unde-s rîsetele lor ?... Potecile-au rămas pustii Și-i năpădit de bălării       Pustiul din pridvor... De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut La sfaturi cu părinții mei, Și frunza ce-o călcară ei       Țărînă s-a făcut ! Străjer măreț, mai ți-amintești ?... Tu singur, încă neînfrînt, De-amar de ani adăpostești Ruina casei părintești       Pe care azi o

 

Ștefan Petică - Cântec uitat

Ştefan Petică - Cântec uitat Cântec uitat de Ștefan Petică 1900   ...Și coardele vorbiră prelung și trist. Eu n-aș fi voit să le ascult, căci știam bine amara durere care zăcea în glasul lor, dar ele suspinară așa de rugător și notele se tânguiau așa de sfâșietor, încât am rămas pe loc, ca și când mi-ar fi fost ochii prinși de  ademenirea ucigătoare a unei prăpăstii. Iar coardele vorbiră prelung și trist. O notă stângace sălta tremurând ca o umbră ce se mișcă fantastică într-o alee umbrită de tei negri în noapte. Noapte de vară! Cărarea se desfăcea albă și prăfuită ca un pod de argint peste pământul adormit. Copacii stăteau nemișcați ca niște copaci fermecați de poveste veche și luna părea prinsă pe imensa boltă albastră. Câmpul se întindea ca un strat de flori albe, și în toată această magie strălucită și ciudată a nopței numai umbrele negre ale teilor își lăsau dulcele lor mister ca un vis duios peste o serbare veselă. Și coardele spuseră prelung și trist povestea înainte. O notă ușoară sălta zglobie ca o rază de lună furișată prin frunzișul des al ramurilor. Ramuri întinse peste un drum ...

 

Alecu Donici - Înființarea fabulei

Alecu Donici - Înfiinţarea fabulei Înființarea fabulei de Alecu Donici În palat la împărat, Adevărul, gol din fire, Fără veste au intrat. La a lui așa privire Împăratul au strigat: — Cine ești? Cum îndrăznești, Gol, aici, să te ivești? — Adevărul sunt. — Ce vrei? — Vreau să-ți spun a mea părere: Tu nicicum nu ai durere Pentru pământenii tăi; Cei mai mari te măgulesc Și norodul jefuiesc; Legile îți sunt călcate... — Ieși afară! Ieși afară! Golule nerușinate! Dați-l uite jos pe scară! Iată cum fu primit Adevărul dezgolit; El, oftând, se depărtară. Dar a lui dorință bună Un alt chip i-au arătat. Adevărul mai pe urmă Iar au mers la împărat, Însă nu gol, ci-n veșminte Împrumutate la minte Și, cu aer de respect, Au vorbit frumos, încet. Împăratul, în mirare, I-au dat toată ascultarea; L-au pătruns, l-au înțeles, Și îndată au ales Alți miniștri, altă curte, Au făcut prefaceri multe, Trebile au îndreptat Ș-au fost

 

Alecu Donici - Lupul bătrân

Alecu Donici - Lupul bătrân Lupul bătrân de Alecu Donici Un fabulist al nostru ne-au povestit c-odată Se rânduise-n țară un lup nazâr pe oi, Dar cum ocârmuise, el încă nu ne-arată; Și ce isprăvi făcuse, ne lasă-a ghici noi. Așadar cercetarăm Și ne încredințarăm Că turma-ncredințată acestui nazâr mare, Prădată, ovilită, Călcată, spârcuită, Dup-o osândă lungă abia avu scăpare. Luat fiind în durăt, de-o laie de cotei, C-urechile plioștite, cu coada între vine, Nazârul lup cu fuga se duse-n țări străine, Abia scăpând de ei! Acum iar de-odată un vuiet se stârnește, Că după atâta vreme bătrânul lup dorește Să vie iar în țară, unde-i făgăduise Cârlanii să-l aleagă nazâr împărătesc. Se vede că Nazârul trecutul a uitat, Nu știe că coteii ce-atunci l-au alungat Acum sunt dulăi Și nu i-ar ședea bine La bătrânețe tocmai, să pață vro

 

Alecu Russo - Stânca Corbului

Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>