Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CUNUNĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 327 pentru CUNUNĂ.

Antim Ivireanul - Alte învățături trebuincioase

... Alte învăţături trebuincioase Alte învățături trebuincioase de Antim Ivireanul 1. Vericare preot afară din enoriia lui (de) va face Liturghie sau o sfeștanie sau va cununa, sau va ispovedui, sau va cumineca pre cineva și după ce va muri îl va îngropa, sau verice alt lucru beserecesc va face fără de ... muiare, nici muiarea bărbat și cum că n-au luat până acuma muiare, sau au luat una și au / murit, sau doao, atuncea îi veți cununa, au întâia nuntă va fi, au a doao, au a treia, precum vor mărturisi după jurământul ce le veți da; iară ...

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

... toți voinicii primi-va de bărbat, Pe-acel ce va fi-n stare S-ajungă la fereastra zăbrelei, din călare, Luându-i de pe frunte cununa cea de flori!... Și-ndarn mi se-ncercară vitejii pețitori, Căci nici unul nu poate să facă vitejie, Să capete pe fata crăiască de soție ... A doua zi voinicul norocul și-a-ncercat: Copila sta-n fereastră, frumoasă cum e luna, Pe buze purtând zâmbet, pe cap purtând cununa De flori; fălos Zorilă împintenă-al său cal Și-aleargă, dar deodată grăbitul animal Se-mpiedică și cade și trei picioare-și frânge, Iar domnu ... oprește până la poartă, la palat. Îndată prin Cetate cuvântul se lățește Că alt voinic venit-a din lume și voiește Să ia cununa fetei lui Craiu-Încetinat. A doua zi toți domnii din curți s-au adunat; Copila stă-n fereastră, frumoasă cum e luna Purtând ...

 

Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia

Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieştece preot are voie să slujească în noriia altuia Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia de Antim Ivireanul 1. De să va întâmpla cuiva nevoe de moarte și preotul acelui sat / nu să va afla acolea, ce va fi lipsind undeva, departe, sau va fi cumva și el bolnav, atuncea pentru nevoia morții, preotul din enoriia care va fi mai aproape, să aibă voe să-l ispoveduiască și să-l cuminece, și de va muri să-l și îngroape, pentru ca nu cumva să moară negrijit cu cĂ©lea ce să cad creștinului. Așijdirea și la botez. 2. Așijdirea pentru întâmplarea morții să cade preoților carii au enoriile lor aproape să dea unul altuia înștiințare când vor vrea să meargă undeva și va lipsi vreunul din enoriia lui și întracea / norie va veni cuiva ceasul morții, să vie preotul aceiialalte enorii să-l ispoveduiască și să-l cuminece. 3. Încăși de va lipsi preotul vreunii enorii întru care s-ar afla omul în cumpăna morții și preotul ceiialalte enorii fiind chiemat de oamenii bolnavului, pentru ca să-l ispoveduiască și să-l cuminece și el nu va vrea ...

 

Alexei Mateevici - Iuda

... A omului păcate, uri. Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu ... osândă Pe Cel ce-a îndrăznit să-L vândă Viclenilor judecători, Și ochii Lui întrebători Tot sufletul îi săgetează... Iar fruntea îi încununează Cununa aspră cea de spini, În ochii Domnului senini. Pe buze vede și citește Iuda dreapta judecată; Dreptatea sfântă, mâniată, Iertare nu-i mai dăruiește... ,,Vedere ... noapte luminoasă; Hristos, ca viu, -nainte-i sta Și cu mustrare căuta La el. Preasfânta judecată Era în ochii Lui senini, Iară pe fruntea-nsângerată, Cununa

 

Mihai Eminescu - La Heliade

... nsoară cu silfele ușoare, Pe fruntea inspirată, pe fruntea-nspirătoare, De bucle-ncungiurată, blondine, undoind, Plăcută-i a ghirlandă — sublimă însă este Cununa cea de laur, ce sîntă se-mpletește Pe fruntea cea umbrită de bucle de argint. Ca visul e cîntarea ce-o-ntoană Eol dulce, Cînd ...

 

Mihai Eminescu - Ec%C3%B2

Mihai Eminescu - Ec%C3%B2 EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe        Și stâncile rar        Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună        În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie        Și văile sunt        În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier        Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare;        Trec albe ca-n vânt        Dulci ...

 

Mihai Eminescu - Eco

Mihai Eminescu - Eco EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe        Și stâncile rar        Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună        În lună. Diamant e în aer, în codri ­ miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie        Și văile sunt        În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier        Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare;        Trec albe ca-n vânt        Dulci neguri de- ...

 

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei

... prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă ... levănțică și de busuioc ca într-un sicriu, rochia a urmat să doarmă, alba mărturie a rămas uitată ; aducîndu-și aminte, cununa de lămîiță a rămas în floare, lungile fire de aur pe care nimic nu le poate întuneca au stăruit să strălucească în ciuda ... peste umerii înguști, învăscută ca într-un giulgiu din care nevrîstnicele-i șolduri se vedeau, iar în sicriul de stejar, alb pe alb, își visa cununa de lămîiță peste fruntea ei bătrînă, dedesubtul căreia genele lungi rămase întindeau o maramă viorie de umbră. Flori peste flori au scuturat zarzării, vișinii și ... cînd era abia o copilă și pășise în fața altarului. În sicriul îngust, ieșită din sipetul vechi, rochia prinsese trup din nou acuma. De subt cununa de lămîiță, spumega ca un torent și albă ca o coadă de cometă, subt șivoiul de aur al betelei, vălul de borangic o învăluia pînă ...

 

Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului

... G... Trei ani de-a rândul, din clasa întâia primară și până-n a treia, doi școlari eminenți și-au disputat cununa de merișor, smulgând admirația profesorilor, revizorilor, inspectorilor și tutulor autorităților. Acești doi școlari sunt Artur Ionescu și Ioniță Păunescu. Cel dântâi este fiul unic al ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Lui Eminescu (Iosif-Anghel)

... mult, Lipsiți de-aripa largă a geniului tău… Azi când plutești dincolo de bine și de rău, Când nu mai simți pe frunte cununa grea de spini, Pătrunși de pietate, ca niște pelerini, Ți-aducem ție altă cunună mai bogată – Căci sunt și flori pe lume ce nu ...

 

Alexei Mateevici - Cântarea slavei

Alexei Mateevici - Cântarea slavei Cântarea slavei de Alexei Mateevici Voi, munți singuratici, moșnegi cununați Cu stele în ceruri albastre, În leagănul vostru de codri păstrați În taină cântările voastre, Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând Din tainica voastră dumbravă Se-nalță cu fală în sus, proslăvind Nespusa a Domnului slavă. * În voi își deșteaptă plânsorile lor Pădurile-n toamna târzie, Pe când le apucă al luptei fior Și-a vântului groază, mânie, Și mare vi-i jalea, când vânturi străbat Prin tainica voastră dumbravă, Dar vifori, furtuni și chiar frunze ce cad Vă cântă a Domnului slavă. * La voi m-a adus în cărările ei A zilelor soartă săracă, Pădurea cea mândră din ani mititei Mi-a fost și iubită și dragă; Cântarea frumoasă din codrii bătrâni Dă strunelor mele viață; Și mândre povești din strămoșii creștini Truditul meu suflet învață, -- Povești — de pe când oameni sfinți locuiau Prin tainica voastră dumbravă, Povești — de pe când ne-ncetat proslăveau Nespusa a Domnului slavă. * Din văile voastre, în largul cuprins, Privirea mea zboară departe Și-n mintea mirată răsare aprins Fiorul măririlor moarte... Un ...

 

   Următoarele >>>