Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CUMINȚI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 56 pentru CUMINȚI.

Emil Gârleanu - Tovarășii

... Pe o grămadă de coceni, plugarul, rămas peste noapte în câmp, doarme învelit cu niște saci; și mai încolo, boulenii treji, Duman și Joian, stau cuminți, cu gâturile întinse, așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce ... Boii nu trag nici mai tare, nici mai încet; căci cunosc ei cuvântul nerăbdător și necăjit al stăpânului. Pășesc liniștiți, înțelepțește, și în ochii lor cuminți și negri parcă se răsfrânge și mai tare fața neagră a pământului scormonit de plug... S-a încălzit de tot. Soarele ...

 

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

... n'au de ce - să-și poarte vrăjmășie; cari înțeleg că disensiunile lor folosesc numai câtorva interesați în vrajba și turburarea lumii. În păturile lor cuminți și producătoare, aceste neamuri își dau seama că le trebuește, din contră, să trăiască și să progreseze în deplină armonie socială și politică, respectându-și ... ori: nu de lipsa negociatorilor a avut să se plângă cineva ! - din nenorocire, toți fără titluri vrednice de acreditare. Știu ei bine, maghiarii cuminți, bărbați luminați de Stat ai regatului de ce tânjește obștea românească și ce-i trebuește spre a fi împăcată de-a-binele ...

 

Ștefan Octavian Iosif - În parc

... trecute... Sărmane flori ! Ce mîini necunoscute V-au strîns la piept și-apoi vă aruncară ? La ce-ntîlnire mărturii tăcute Mi-ați fost ? Ce ochi cuminți ori plini de pară, Privind la voi cu drag, se bucurară Și v-au uitat apoi așa de iute ?... Săltau atîția fluturi pe cîmpie Cînd ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Pentru ce ne-am teme%3F

... ce ne-am teme ? de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Și de ce ne-am teme, dragă, Și de ce-am fi mai cuminți, Cînd același gînd ne leagă, Și aceleași suferinți ? Văd eu clar că-n toată firea, Oricît stau și mă socot, Legile ce-a pus ...

 

Alexandru Macedonski - Imn la Satan

... robia... În ochi adânci când scânteiezi, pe buze roșii când răsufli, Averi de-avari le risipești prin simțuri reci furtuni când sufli; Înnebunești pe prea cuminți, ce stau tâmpiți de-nțelepciune Și schimbi deodată în focar ce-a fost mai stins ca un tăciune. Tu, care culci sub sărutări ...

 

Cincinat Pavelescu - Avocatului Patriciu

Cincinat Pavelescu - Avocatului Patriciu Avocatului Patriciu de Cincinat Pavelescu Fiind numit într-o altă demnitate cu prilejul depunerii jurământului, de emoție, a tăcut Ca tânăr ne băgai în draci Vorbind când se cădea să taci, Azi, matur, te mai cumințești Și taci când trebui să

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

... se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți și tăcuți, cu micile noastre suflete călătoare prin codrul bătrîn. Soarele a căzut apoi tot mai jos, și întreg fundul pădurei, cu painjenișul ...

 

Dimitrie Anghel - Omul din lună

Dimitrie Anghel - Omul din lună Omul din lună de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 15 iulie 1907 Privesc o semuire de om în discul lunii, Un chip bizar ce râde, privind de sus pământul, Un râs amar și straniu ce-l au numai nebunii, Și morții, când pe buze li-a-ncremenit cuvântul. E-un om cu bună seamă, e-un cap de om, - o mască, Dar după ironia acestei măști s-ascunde Cea mai cumplită moarte ce-a fost să-mpărățească; Și totuși chipul ăsta îl știu de nu știu unde... L-am mai văzut desigur demult, dar poate anii Și-au zugrăvit sarcasmul pe marea lui durere Și tot ce-a ars într-însul s-a stins azi ca vulcanii Ce râd în discul lunii cu-albastrele cratere. L-am mai văzut desigur, și-l știu, - dar tu, iubită, Ce te-ai desprins să judeci cuminții și nebunii, Când stai privind pe geamuri cu fața liniștită Cunoști tu cine-i omul ce râde-n discul lunii? Sămănătorul, 15 iulie 1907 Din volumul â€

 

Emil Gârleanu - Hoinar

... n câmp, la țară.â€� „Ei, cu micșunica se schimbă vorba, adeveri șiretul, asta, da.â€� Și se lăsă, elegant, în roate, deasupra florii cuminți. Își strânse aripile una, își răsuci mustața, făcu ochii mici; micșunica rămase liniștită; gazdă bună, dar nu sprințară. Flăcăul se necăji: „Ho, băbătie, prea ...

 

George Coșbuc - Puntea lui Rumi

... am găsit de-a ei virtute ? Iar frum'sețea-i bun netrainic Și ispititor la rele, Știu nevestele-acest lucru, Și, vezi, ce cuminți sunt ele! Când ajungerea frumuseții Este-atât de lesnicioasă, Nu-i minune că nici una N-a voit a fi frumoasă ...

 

George Coșbuc - Toți sfinții

... Anadol — Și cât ce-aveau păharul gol Le mai venea un sfânt în minte. Ca să nu facă supărare, Ei beau de suflet, beau cuminți: Nici un păhar pentru doi sfinți, Nici pentr-un sfânt două pahare. Sfârșind toți sfinții de pe lume, Aduc pomelnicul grecesc ; Vrun nume sfânt de ...

 

   Următoarele >>>