Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CULM

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 137 pentru CULM.

Alexandru Macedonski - Reîntoarcerea

Alexandru Macedonski - Reîntoarcerea Reîntoarcerea de Alexandru Macedonski  :,,Fie pâinea cât de rea, Tot mai bună-n țara mea!" (G. Crețeanu) Soarta care mă gonește Crucea poate c-o să-mi dea, Însă dea-mi-o cât de iute... Voi purta-o-n țara mea! Salutare, cer albastru, Văi și dealuri, aer viu!... Salutare, Românie!... Mână, mână, surugiu! Pribegind în țări străine, Ani întregi am suspinat, Și din trista-mi depărtare Sufletu-mi întraripat Către Dunărea cea lată Mă făcea ca să reviu;... Dunărea mă readuse... Mână, mână, surugiu! Recunosc orice potecă, Orice ramuri, orice flori... Patria-mi își desfășoară Câmpii vecinic roditori! Iată punțile de bârne,... Morile, izvorul viu... Iată crucile vopsite... Mână, mână, surugiu! Colo-n zare se ivește O clopotniță lucind Și pe culmea depărtată Vezi o casă înălbind... Acea culme înverzită O revăd precum o știu... Mi-a văzut copilăria... Mână, mână, surugiu! Dacă, însă, moartea crudă Ca să-mi iasă-n drum ar vrea, Facă-și pofta cât îi place... Voi muri în țara mea! Iar pe culmea înverzită Mă vor duce, mort sau viu... Salutare, locuri sfinte... Mână, mână,

 

Ana Conta-Kernbach - Îndemn

Ana Conta-Kernbach - Îndemn Îndemn de Ana Conta-Kernbach Informații despre această ediție Te-nalță, te-nalță spre culme, Spre zările dorului stins, S-or pierde și urme de zâmbet, S-a șterge și-arsura de plâns. Seninul le-nvălue toate Pe vârful de munte stingher: Te rupe din vraja vâlcelei, Cu dânsa și umbrele

 

Cincinat Pavelescu - Lui Octavian Goga

Cincinat Pavelescu - Lui Octavian Goga Lui Octavian Goga de Cincinat Pavelescu Când fruntea-n lauri ți-au încins-o zeii, Aș vrea să prind p-armura ta de fier, Erou ne-nfrânt în luptele ideii, O floare mică ce-a-nghețat de ger. Mai fragedă ca florile de stil Și albă ca zăpezile de munte, Să-ți amintească viața de copil Ursit să-și poarte steaua lui pe frunte. Să-ți re-nvieze codrii seculari, Cu ape reci ce-n clocot curg sub boltă, Ce-n ritmul lor, de mic, în Rășinari Ți-au cadențat a versului revoltă. Și azi pe culmi, când jalnic te ridici, Învolburat d-a gloriei cunună, Poate mireasma florii mele mici Te-o mângâia sub trăsnet și

 

Cincinat Pavelescu - Păsările nopții

Cincinat Pavelescu - Păsările nopţii Păsările nopții de Cincinat Pavelescu Într-o zi vulturul mândru, Rege-al culmilor cărunte, Toate păsările lumii Le-adună p-un vârf de munte, Și le zise: Mi-este milă De eterna voastră noapte... Tremurați în fund de cuiburi Speriate d-orice șoapte, Pe când eu, dacă furtuna Peste fruntea mea s-abate, Fac din ochii mei oglinda Trăsnetelor scăpărate. De la îngeri smuls-a Domnul Pene mândre pentru voi, Ca să vă târâți aripa Murdărită prin noroi? Hai! spălați-le-n seninul De pe culmile înalte! Pe albaștrii munți din zare Zborul vostru să tresalte. Mai lăsați pădurea sumbră, Cuibul, streșina ruină, Și zburați din întuneric Către viață și lumină. Ceru-nalt e lumea-n care Suferinți și păsuri nu-s; De muriți suind acolo, Cel puțin cădeți de sus. Hai, urmați-mă și-n aripi De vă-ncredeți cum mă-ncrez, Către soare zborul vostru Voi căta să-l îndrumez. Într-un fior de bucurie Un stol voios de zburătoare, O rândunică, niște mierle, Un grangur, o privighetoare Deschiseră-aripile-n dorul Acestui zbor către azur, Când bufnița și liliacul Grăiră mândrului vultur: Vrei să ne scoți din umbra-n care ...

 

Constantin Stamati - Dorul de patrie

Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...

 

Emil Gârleanu - În curtea mea

Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...

 

Emil Gârleanu - Musafirul

Emil Gârleanu - Musafirul Musafirul de Emil Gârleanu În lungul câmpiei arse, pustii, se înalță doar un singur pâlc de salcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din care și ele își sug viața. Izvorul curge subțire, întinzând în față, ca pe o năframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, câte o rază de soare. În frunzișul salciilor acestora se strâng stoluri întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se adăpostească de căldura cotropitoare. Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți, floreni, câte și mai câte alte neamuri de zburătoare, toate își găsesc aici sălașul. E un ciripit, un piruit, spre seară, de te crezi în rai. Nimeni altcineva nu calcă sub acest umbrar singuratic. Și păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc ...

 

George Coșbuc - Doina (Coșbuc)

George Coşbuc - Doina (Coşbuc) Doina de George Coșbuc Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toți, și-amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți: Să cânte ziua-n luncă Și seara când se-ntorc, Când triste-n pragul tinzii Stau singure și torc. Când merg flăcăi la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și ...

 

George Coșbuc - Murind

George Coşbuc - Murind Murind de George Coșbuc Pe creștet de dealuri e soare, Dar umbre-ale nopții prin văi, Și-n umeda nopții răcoare Soldatul, departe de-ai săi, Se zbate, și geme, și moare. Îi sîngeră pieptul de-arsură. Iar apa se zbuciumă rar Devale, și-alene murmură — Ah, umed un deget măcar Să-l puie pe vînăta gură ! Dar trupu-i e frînt de prin cruce. Voind să se nalțe puțin, De-aseară se-ncearcă s-apuce Cu mînile-o creangă de spin. El vede părîul ! Măsoară Cu ochii, trei palme de drum. Așa de cînește să moară ! Se-ntunecă văile-acum, Iar noaptea grăbită scoboară. El parcă stă-n noapte la pîndă, Puțin rădicat pînă-n brîu; Și-i galben de-atîta osîndă, Cu ochii țintiți spre părîu, Scrîșnind ca o fiară flămîndă. S-astîmpără-n urmă și ține Pe inimă pumnu-ncleștat. Apoi cu răsufluri puține, Simțindu-și tot trupu-nghețat, Își trage mantaua pe sine. O-ntinde cu dinții și geme, Iar gura-i șoptește duios. Eu nu știu, sunt rugi ori blesteme, Dar știu c-a pierit fără vreme Flăcăul voinic și frumos. Că iată-l scăldat în sudoare, Și- ...

 

George Coșbuc - Nebuna

George Coşbuc - Nebuna Nebuna de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1889, nr. 14 (19/31 ian.) Voi o vedeți fugind prin sat, Cu zdrențele șiroi, Desculță-n ger, cu ochii supți De cine râdeți voi? Și după dânsa curioși, De ce fugiți în roi? Ce fel de rău v-a făcut ea De-i faceți rău? Scuipând În urma ei, o huiduiți Când iese-n drum, și când Vă vine-n prag flămândă, voi O bateți înjurând. Îi știți povestea ei? De-o știți, Ce mult vă cred mișei. Dar nu! Atunci ați fi miloși, Cu dânsa, dragii mei, Veniți dar, vreau azi să vă spun Povestea vieții ei. Pe deal, în revărsat de zori, Un bucium repetat Da sunet, și lătrau zăvozi; Bărbat lângă bărbat Ieșea din văi, suia pe culmi Cu groful la vânat. Sărmani iobagi! Un sat întreg Cu sila-n codru dus, Pe placul unui domn nebun! Și sus și tot mai sus Treceau, purtând în ochi grăbiți Un cerb pe goană pus. Și șir de șir gonaci stăteau În umbră de copaci, Și contele pe-un tânăr cal Da frâu ca dus de draci, Dar iată! Calul sub picior ...

 

George Coșbuc - O noapte pe Caraiman

George Coşbuc - O noapte pe Caraiman O noapte pe Caraiman de George Coșbuc Scoboară degrabă ciobanul La târlă cu oile lui. E seară pe culme, și nu-i: Se-ntunecă-ncet Caraimanul Cum nu-l mai văzui. Stau neguri pe Jepi, pe Furnica, Și neguri pe Vârful-cu-Dor: Se lasă din umedul nor Tăcerea și noaptea și frica Pe culmile lor. S-a stins după muceda stâncă Și ultimul roșu de-apus. Deodată, cu soarele dus, O noapte cumplită și-adâncă Se varsă de sus. Iar alta se urcă din vale Cu spaima eternei tăceri Ah, cum a fost ziua de ieri? Grozave sunt, Noapte,-ale tale Tăcute puteri! N-aude urechea, nu vede Nici ochiul nimic. Și de viu Tu pari îngropat în sicriu Și sufletu-n tine se crede Un pom în pustiu! Așa înaintea creării A fost tohu-bohu, socot: Plutea peste-adânc Sevaot, Și, neștiutor al mișcării, Sta haosul tot. Aici, în sălbatica noapte Cunoști ce e vecinic și sfânt. Ce soli ai vieților sânt O rază și câteva șoapte Pierdute de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>