Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU MULTE CUVINTE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 582 pentru CU MULTE CUVINTE.

Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"

... purtarea lor și despre grimasele ciudate ce le făceau. A doua zi erau foarte rău dispuse și mahmure, de durere își țineau capul cu amândouă mâinile și înfățișau o privire din cele mai duioase. Dacă li se oferea bere sau vin, se depărtau cu dezgust, dar le plăcea mult zama de lămâie. O maimuță americană, un ateles, după ce se îmbătase o dată cu rachiu, n-a mai vrut să-l mai bea și a fost, prin urmare, mai cuminte decât mulți oameni“ (Ch ... Sion când scrie, și în care, precum vom vedea mai jos, se află și alți scriitori principali ai Revistei contimporane, asemenea fenomene trebuiesc privite mai mult cu un fel de interes psihologic. Dl Sion, în urma acelei stări, pare uneori a pierde conștiința sigură despre ceea ce face, scrie când ... la Bacău, și, în sfârșit, tipărită în Revista contimporană. Un alt autor care umple coloanele acestei reviste este dl Pantazi Ghica. D-sa ne îmbie cu o nuvelă istorică intitulată Marele vistier Cândescu. Ce palid devine dl Sion, cu toată „înflăcărarea convulsiunilor“ și ...

 

Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beției

... Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beţiei Cuvânt împotriva beției de Alexei Mateevici „Nu beți băutură bețivă... că de vei da ochii tăi spre cap și spre pahar, mai pe urmă vei ... și în desfătarea raiului, a fi cuvios și necuvios, una și alta de la minte se trage, dacă nu va strica-o omul cu fel de fel de păcate și mai ales cu beția. Patima beției nespus vatămă și sufletul și trupul, iar împreună cu trupul — și sănătatea. Sufletul îl vatămă, făcându-l neputincios pentru faptele cele bune și plăcute lui Dumnezeu, adică îl face neputincios pentru pocăință și ... și copiii totdeauna umblă goi și flămânzi. Crescând întru așa nevoie, copiii sunt siliți, neavând straie și mâncare, de mici a se deprinde cu amăgituri, cu cerutul, și dacă alții nu le dau cele ce cer, apoi se mai apucă și de furat și de alte răutăți. Așadar, bețivul este ca ... ce bunătate se face prin beție? Unde zice Sf. Scriptură, că prin beție să se poată face ceva bun? Sau pe mintea noastră cea întunecată cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva cuvinte

... o sarcină destul de grea, dacă nu chiar covârșitoare față de forțele literare de cari dispunem. Știm că o atatre publicație trebuie să dea mai mult produceri proriu-zise decât dezbateri literare, oricât ar fi acestea de interesante. Asemenea, mai știm că puțini scriitori serioși de la noi, din deosebite cauze ... având unul la mie sorț să dea peste o lucrare de seamă. Omul ia din grămadă și, la citirea unei secături literare, ori e amăgit cu totul, dacă e prea simplu, și ia secătura drept un talent, ori, dacă are bun-simț, rămâne nedomirit, zicându-și: dacă asta se cheamă literatură ... lucrarea cea bună când va avea norocul să dea peste dânsa? Iată rezultatul lipsei unei publicațiuni literare și critice mai îngrijite, la care să contribuie cu toată inima și fără pretenții de preseanță, direcție sau orice fel de gloriolă toți acei ce țin o pană în mână nu pentru a ... linie de purtare profesională ne va atrage încetul cu încetul sprijinul publicului cult iubitor de literatură românească mai îngrijită, și că, astfel, vom avea doar cu vremea alături cu ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie

... suntem botezaț cu sfântul botez, adecă cu apă și cu duh, ci pentru căci am întinat cu păcatele noastre sfântul botez. Trebue să ne spălăm cu lacrămile pocăinții, ca să ne facem curaț, după cum zice prorocul Isaia: Lăsând vicleșugurile dintru inimile voastre și faptele cĂ©le rĂ©le, de carele ... așa au poruncit ca să nu să apropie de muntele acela nice o hiară sau vreun dobitoc, iar de să va apropiia, să fie ucis cu pietri de mulțimea jidovilor. AsĂ©menea iaste și acuma. Taina avem de sărbăm și prăznuim și vom să ne suim sus nu cu trupul, sau în munte ca Moisi, ci cu mintea, la mari și la înalte gânduri; ci numai câț sunt credincioș să se apropie cu mintea ca să priceapă taina prăznicului de astăzi. După nașterea domnului Hristos, rămâind batjocorit și amăgit Irod împăratul de vrăjitori, s-au mâniiat foarte și ... un om, iară ca un Dumnezeu ce iaste mai nainte decât mine s-au născut, în anii dumnezeirii. Și eu vă botez pre voi numai cu apă, iar el vă va boteza cu duh sfânt și ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză

... ca niște ostaș vitĂ©ji ai lui Hristos, încingându-ne mijloacĂ©le noastre cu adevărul, după cum zice fericitul Pavel și să ne încălțăm picioarele cu gătirea Evangheliei păcii și să ne îmbrăcăm cu zaoa dreptății și să punem coiful mântuirii pre capetele noastre și să luom pavăza credinții în mâinile noastre, cu carele vom putea stinge toate săgețile vicleanului cĂ©le arzătoare și sabiia duhului, care iaste graiul lui Dumnezeu; pentru că nu iaste lupta noastră spre ... te fecioriei, oprĂ©liște mâniei, ținĂ©re mândriei, curățenie zavistiei, pierzare urgiei și temeiu păcii; și în scurte cuvinte, cela ce face rugăciune, vorbĂ©ște cu Dumnezeu. Cu postul să ne ușurăm trupul, să ne limpezim mintea și să ne bucurăm cu sufletul, ca să vie darul lui Dumnezeu asupra noastră, care post trebuie să-l facem cu rugăciuni amestecat. Că precum nu sunt dulci bucatele făr de sare, așa nici postul făr de rugăciuni. La a doaoa carte, la încĂ ... acela ce va gândi acel lucru să meargă întâi să întrĂ©be pre cei ce știu și tâlcuesc sfânta Scriptură, făr de vicleșug, să vază cu ce gând l-au zis Ioann acel cuvânt ...

 

Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură

... la 13 capete cătră ovrei: Fraților, plecați-vă învățătorilor voștri și vă cuceriț lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca cum ar fi să dea cuvânt, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta. Drept aceia n-am pregetat, nici am lenevit, ca să nu ... ocărâm și ne batjocorim noi înșine lĂ©gia?! Cine din păgâni face aceasta, sau cine-ș măscărĂ©ște lĂ©gia ca noi? Oare nu înjurăm cu acĂ©stia toate pre Dumnezeu? Oare nu ocărâm cu acĂ©stia poruncile lui? Că el singur ne-au arătat și ne-au învățat acĂ©ste taini, ca prin mijlocul lor să ne curățim de ... domnul. Căci fiind orbiț de deșărtăciunile cĂ©le lumești, nu ne bucurăm la altceva făr numai la lucrurile întunĂ©ricului veacului acestuia; și suntem porniț cu toții spre răutăț, ca o roată când dă de vale și nu să poate opri și suntem toț, cu totul, ca niște dobitoace necurate, tăvălindu-ne în răsfăciunile cĂ©le spurcate și de nimica. Și acĂ©stia toate nu să trag dintr-alta, fără ... ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză

... înaintea dragostei voastre și, ajutorind iubitoriul de oameni, Dumnezeu, am nădĂ©jde bună și făr de îndoială, cum că voiu scoate dintru adâncul turburăciunii păcatului mult vânat, căci cunosc voința inimii voastră cea bună și dragostea ce aveți spre ascultarea celor de folos, cu care vânat voiu putea face masă cinstită și desfătată lui Dumnezeu. Că nu să bucură nici să veselĂ©ște Dumnezeu cu altcevaș mai mult ca când s-ar întoarce cineva din cei păcătoși dintru greșalele lui la pocăință, după cum zice la sfânta Evanghelie: Că mare bucurie se face ... se ispoveduiască, ci mai vârtos și noi cei besericești, adecă: diaconii, preoții, călugării, arhiereii, căci noi încă suntem păcătoș și greșiț înaintea lui Dumnezeu, mai cu mult decât cei proști; și ce greșale facem, mai mult prin știință le facem și, de nu ne vom pocăi, vom să avem mai multă osândă decât cei ce greșesc prin neștiință, după cum zice ... la sfânta Evanghelie, la 12 capete ale Lucăi: Că cel ce cunoaște mult, mult să va pedepsi și celui ce i s-au dat mult

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Cu slavă și cu cinste l-ai încununat pre dânsul. Cei ce să cunosc pre sine avuț, acĂ©ia pot să dea daruri vrĂ©dnice unui împărat și cei ... cucerie; nu cu vorbe ritoricești și alcătuite, ci cuvinte smerite și prostatece, nu după cum să cuvine, ci după putință. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste. Și iară cu cucerie iscodesc să afle tâlcuitorii sfintei Scripturi la Faptele apostolilor, oare dintr-atâtea daruri mari, cu carele din dumnezeiescul dar s-au îmbogățit fericitul Pavel, care dar să fie cel mai mare și mai ales, cu carele în câte patru părți ale lumii s-au arătat minunat și vestit? Și zic unii cum să fie învățătura cea cerească, cu care au vânat toate limbile, au dezrădăcinat din toate locurile păgânătatea și au întins de la răsărit până la apus numele lui Hristos și credința ... nespuse, carele nu iaste slobod omului a le grăi. Alții iară zic cum să fie fost minunile cĂ©le fărde asămânare ce făcea, cu carele au luminat credința, de vrĂ©me ce nu numai ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos

... numai însuși drept. Duce poclon la besĂ©rică cela ce sunt toate ale lui, duce poclon la bĂ©serică 2 pasări, cela ce au făcut cu un cuvânt toate pasările în văzduh; duce poclon 2 turturĂ©le, ca să arate cĂ©le 2 voi a dumnezeirii și a omenirii ... de turturĂ©le curate ca să facă părĂ©che curată lui Dumnezeu pre omul, ca să facă amândoao una, ca să împreune cĂ©le vechi cu cĂ©le noao, cĂ©le cerești cu cĂ©le pământești, cĂ©le de jos cu cĂ©le de sus. Duce poclon lucru curat, cela ce iaste numai însuși curat, ca să arate că s-au născut din maică curată și ... părinții noștri, iară noi îi ocărâm și-i și batem. A cincea poruncă zice să nu ucidem, iar noi, de nu putem ucide cu bățul, sau cu sabiia, ucidem cu limba și, de nu putem ucide pre alții, ne ucidem și ne omorâm înșine pre noi, cu faptele cĂ©le rĂ©le. A șasea poruncă zice să nu preacurvim, iară noi facem altele mai rĂ©le și mai spurcate, carele ... ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena 2 Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Tot cel ce să smerĂ©rește să va înălța. Nu iaste cu putință să ajungă neștine la liniștia mântuirii, de nu va trĂ©ce întâi prin ușa răbdării. Nu iaste cu putință să se sue în cereasca cetate a fericirii de nu va întra prin calea smereniei. Nu iaste cu putință să se înalțe în ceata sfinților, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în orașul celor pământești. Nu iaste cu putință să împârățească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea. Nu iaste cu putință a rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rĂ©le și necuvioase. Aceasta cunoscând și marele Constandin, cine va putea să povestească smereniia lui cea mare? Cine va putea să scoață la ... cel înalt și lepăda schiptrul lui din mână și scotea haina cea împărătească de pe trupul lui și-ș goliia capul de cununa cea de mult preț și aducea pre umbrele lui pietri și ...

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... autorilor celor mai vestiți, este adevărata povestire și infățișare a întâmplărilor neamului omenesc; ea este rezultatul vârstelor și al experienței. Se poate, dar, cu drept cuvânt, numi glasul semințiilor ce au fost și icoana vremii trecute. Karamzin, în alte cuvinte, o numește testamentul lăsat de către strămoși strănepoților, ca să le ... revoluțiile, la sfaturile, la serbările întâmplate de la începutul lumii; ea scoate din morminte pe strămoșii noștri și ni-i înfățișează ca vii dinaintea ochilor, cu toate virtuțile, cu toate patimile, cu toate năravurile lor. Ea, dar, ne leagă cu vecia, punând în comunicație semințiile trecute cu noi, și iarăși și pe noi cu semințiile viitoare, cărora are să le trădeie povestirea faptelor noastre. Pe lângă toate acestea, istoria mai are și neprețuitul dar de a judeca ... persoanelor, a lucrurilor și a ideilor. Dacă istoria îndeobște, adică a neamului omenesc, este așa de interesantă în rezultatele sale, cu cât mai mult trebuie să ne fie istoria patriei, a locului unde am văzut ziua? Omul, totdeauna, înainte de neam și-a iubit familia ... ...

 

   Următoarele >>>