Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CRIZĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 58 pentru CRIZĂ.

Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet

Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet Criza de cabinet de Ion Luca Caragiale Timpul s'a abstinut cu desăvârșire de orice reflecții sau comentarii asupra epidemiei ce bântue cabinetul Brătianu, și care a și secerat trei victime. Am stat și urmăm a sta neturburați în fața unor certe intestine pe câtă vreme ele nu vor avea ca rezultat de a compromite soarta țării și mai mult cum este deja compromisă, sau pe câtă vreme negoțierile pentru înlocuirea celor morți nu vor trece peste cercul partidului așa zis liberal. Vom aștepta dar în liniște rezultatul crizei într'un fel sau într'altul și atunci numai vom avea a zice și noi cuvântul nostru. Astăzi voim a face numai ceea ce s'ar putea numi diagnosis crizei ministeriale, fără a ne preocupa dacă boala este mortală sau cine va fi moștenitorul, în caz de moarte. Spectacolul ce ne este dat a privi este, fără îndoială, din cele mai extraordinare. Vedem pe d. Brătianu dispunând în Cameră aproape de unanimitatea voturilor, și de o mare majoritate în Senat, amenințat de a pierde o ...

 

Ion Luca Caragiale - Leac de criză

... Ion Luca Caragiale - Leac de criză Leac de criză de Ion Luca Caragiale Cu cât se accentuează criza aceasta economică și finanțiară, care ne bântuie de atâta vreme fără s-avem speranță a ...

 

Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei

Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei În ajunul crizei de Ion Luca Caragiale În cercurile politice autorizate, nu se mai vorbește de vreo două trei zile decât de căderea ministerului care neapărat va fi provocată de tenacitatea majorității Camerei. Toată amânarea cestiunii art. 7, după cum putea oricine prevedea, n'a servit la nimic alta decât la sporirea dificultăților din amândouă părțile. Ministerul nu contează în Cameră pe niciun succes al soluțiunii sale; se pare că d. Brătianu și-ar fi pierdut speranța de-a mai găsi vreo nouă meșteșugire pentru a nu scăpa din mâini portofelul ministerial. Un singur mijloc i-ar rămâne pentru a-și asigura înalta poziție: să adereze la soluția majorității; însă acest mijloc nu-l poate d-sa întrebuința; a mers prea departe față cu străinătatea și nu mai poate da 'napoi; a stat prea mult la tocmeală cu diplomația apuseană și cu Alianța israelită, și nu mai poate astăzi să rupă târgul odată făcut asupra celor cinci sau opt categorii. Adevărul și dreptatea sunt menite a străbate la lumină până la urma urmelor. Adevărul asupra sentimentelor și valorii ...

 

Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj

... la palatul Cotroceni, a găsit pe bolnav, la căpătâiul căruia erau ceilalți dr. colegi, și CRIZA CULMINANTĂ Cât a ținut această criză, vreo 36 de ore, Augustul bolnav a avut rare momente de luciditate, în cari s-a gândit, fără a putea ... că boala face mari progrese spre vindecare. A.S.R. a intrat în CONVALESCENȚĂ Maladia foarte grea a trecut prin cea din urmă criză și acum se află în convalesccnță. Rămâne acum să fie Augustul pacient bine îngrijit, ca nu cumva să se ivească, precum e încă TEMERE DE ...

 

Ion Luca Caragiale - Situațiunea

... ca să zici că respiri. - Se-nțelege... De unde vii? - Am fost pe la berării cu niște prietini. - Ce mai nou? - Prost, monșer... Este o criză, mă-nțelegi, care poți pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă... S-a isprăvit... E ceva care poți pentru ca ...

 

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

... telegramă a agenției Havas ne-a vestit mai alaltăeri, cum că în Constantinopol s'a ivit pe neașteptate o criză ministerială, că ministerul împreună cu marele-vizir Savfet-Pașa și cu marele Șeic-ul-Islam au căzut, și că noul cabinet s'a și ...

 

Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)

... vremilor acelora... Simplificat de plete și cu apostolică și încîlcita barbă, l-am regăsit mai tîrziu la "Sămănătorul". Răposata revistă trecea pe atunci printr-o criză, căci numai din crize — afară bineînțeles de epoca subvenționată de minister, cînd erau directori d-nii Al. Vlahuță și Gh. Coșbuc — a ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Vis Biblic

... fi-nsemnând aceste lighioane?â€� Și a zis Iosif atuncea: „Faraoane! Fă material pe șapte ani, că-n țară Va bântui o criză

 

Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj

... închisoarea de la Cluj Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj de Alecu Russo Fiecare revoluție trebuie să nască un adevăr pe lume, și fiecare criză prin care a trecut omenirea a produs un bine sau germenul unui bine, dar nimic până acum nu a putut ...

 

Cincinat Pavelescu - Presa literară...

... nu prea te răsfață, Socotind talentu-ți ca și omul: fleac! Dar pictează-ți chipul și-o să-l vinzi în piață; Anul ăsta-i criză

 

Dimitrie Anghel - Vis Biblic

... fi-nsemnând aceste lighioane?â€� Și a zis Iosif atuncea: „Faraoane! Fă material pe șapte ani, că-n țară Va bântui o criză

 

   Următoarele >>>