Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru COCHET

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 83 pentru COCHET.

Ion Creangă - Satirice

Ion Creangă - Satirice Satirice (Versuri inedite) de Ion Creangă Informații despre această ediție Azi am bani, azi am parale, Azi de lume joc îmi bat, În Cazin și-n tribunale Sunt primit și-mbrățoșat. Sună, sună, pungă sună Că toți joacă pe a ta strună. Onorabili și cochete, Și voi bravi judecători, Eu cunosc a voastră sete: Credeți toți în bănișori. Sună, sună, pungă sună Legea rea tu o faci bună. Să am rang sau boerie Astea lucruri sunt prea mici, Știu armeni și greci o mie, Boeriți pe irmilici. Sună, sună, pungă sună Legea rea tu o faci bună. Fără nici o-nvățătură Eu trec astăzi de n-vățat, Toți se uită-n a mea gură Când punguța mi-a sunat, Banul la toți face nume, Banul te rădică-n lume. Sună, sună, pungă sună Legea rea tu o faci bună. Astăzi curtea mă poftește Post sau slujbă ca să-mi dea, Știți de ce mă măgulește? Căci mi-e pungulița grea. Sună, sună, pungă sună Căci toți joacă pe a ta

 

Ion Luca Caragiale - Slăbiciune

Ion Luca Caragiale - Slăbiciune Slăbiciune de Ion Luca Caragiale Parizienii au aperitivul, vienezii fanfara, ploeștenii politica, alții alta: locuitorii capitalelor mari au totdeauna câte o deosebită slăbiciune, câte o patimă. Dar bucureștenii? E ușor de răspuns: Muscalul! Muscalul, se-nțelege, nu atât din punctul de vedere politic sau social și cu atât mai puțin din punctul de vedere economic, fiindca muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, nu admite tarifele noastre oficiale; muscalul ține la tariful său autonom. În adevăr, ia să vedem. Tariful birjarilor de piață sună astfel: „2 lei o oră în raza orașului; 1 leu o cursă ce nu trece peste ceas; 2 lei cursa de la și până la gări." Aș! crezi că vrea să știe muscalul de asta! Dar putem noi tolera în statul nostru, în Capitală, ca niște străini să nesocotească regulamentele stabilite? Firește că putem. De ce să nu putem? Nimic pe lume nu se poate mai ușor decât a tolera. Dar e drept să îndoiască, să întreiască și, la zile mari, să împătrească prețul curselor? Fără nici o ezitare, răspund: da, e drept. Nimic nu e mai drept pe lume decât prețul patimii. Vedeți pe acest ...

 

Mihai Eminescu - Între pasări

... Sta-vei oare binișor? Parcă mi te văd, drăguță, Că îmi zbori și că te scap, Stând pe gard, privind la mine, Ai tot da cochet

 

Mihai Eminescu - Ca și Stoa, ce pretinde...

Mihai Eminescu - Ca şi Stoa, ce pretinde... Ca și Stoa, ce pretinde... de Mihai Eminescu Ca și Stoa, ce pretinde Să fim mândri și integri, Când plutesc deasupra noastră Cu-a lor visuri ochii negri; Ca și basmele păgâne De iubire ce-ard himeric Cu nesațiul lor de visuri Și cu-atâta întuneric; Când atrași de a lor noapte Ne suntem străini de lume, Duși pe marginea uitării De-un avânt fără de nume; Când gândire nu mai este Și când inima e tristă Și afară de-acel farmec Când nimic nu mai există: Părăsesc și veac și țară Pentru umeri de femeie Și o rog astfel în jețu-i Dulce locului să steie, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o-mpărăteasă, Caldă, cu senin de soare, De pe ochii-i să ridice Languroase lunge gene, Să-ngenunchi naintea zânei Venus Anadyomene, Genele dând întuneric Voluptos căutăturii, Iar gropițele cochete Dulci râd la mijlocul

 

Mihai Eminescu - Ca și Stoa ce pretinde...

Mihai Eminescu - Ca şi Stoa ce pretinde... Ca și Stoa, ce pretinde... de Mihai Eminescu Ca și Stoa, ce pretinde Să fim mândri și integri, Când plutesc deasupra noastră Cu-a lor visuri ochii negri; Ca și basmele păgâne De iubire ce-ard himeric Cu nesațiul lor de visuri Și cu-atâta întuneric; Când atrași de a lor noapte Ne suntem străini de lume, Duși pe marginea uitării De-un avânt fără de nume; Când gândire nu mai este Și când inima e tristă Și afară de-acel farmec Când nimic nu mai există: Părăsesc și veac și țară Pentru umeri de femeie Și o rog astfel în jețu-i Dulce locului să steie, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o-mpărăteasă, Caldă, cu senin de soare, De pe ochii-i să ridice Languroase lunge gene, Să-ngenunchi naintea zânei Venus Anadyomene, Genele dând întuneric Voluptos căutăturii, Iar gropițele cochete Dulci râd la mijlocul

 

Mihai Eminescu - Mitologicale

Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture. ­ Groaznic s-a îmbătat bătrânul ­ soarele zice; Nu-i minune ­ a ...

 

Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)

Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu) Pustnicul de Mihai Eminescu Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua, Cusut cu foi și roze vișinii, Și ceruită strălucea podeaua Ca și-aurită sub lumine vii ­ Lumini de-o ceară ca zăharu ­ o steauă, Diamant topit pe-oricare din făclii. Argint e-n sală și de raze nins E aerul pătruns de mari oglinzi. Copile dulci ca îngerii ­ virgine ­ Prin sală trec purtând cununi de flori; Ah! vorba înger scapă pe oricine De lungi descrieri, dulce cititori ­ Astfel acum ea mă scăpă pe mine Să zugrăvesc terestrele comori, Acele dulci, frumoase, june-scule Cu minți deșerte și cu inimi nule. La ce-aș descrie gingașa cochetă, Ce-abia trecută de-optsprezece ani, Priviri trimite, timide, șirete, Când unui tont, ce o privea avan, Când unui ghiuj, cu mintea căpietă, Urât ș-avar, sinistru și pleșcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău și prost ca și un bou de baltă? Să cânt cum samănă de rău, impulsul În corp de înger, sufletul diform? Ironiei lui Byron să-i simt pulsul, Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme ? Să descriu nopți romantice? ­ Avulsul Ce apele plângând ...

 

Mihai Eminescu - Tu cei o curtenire...

... mbrac în glume O taină ce ascund. Tu râzi și-ți razemi capul De umăru-mi încet, Și-n ochii mei îmi cauți, Vicleano, așa cochet

 

Mihai Eminescu - Urât și sărăcie

Mihai Eminescu - Urât şi sărăcie Urât și sărăcie de Mihai Eminescu Urât și sărăcie sunt acei doi tovarăși, A căror urme crude le aflu pururi iarăși Pe orice chip și-n orice-ndrăznii de a iubi... Iubit-am poate cântul, voit-am a robi Cu el un suflet dulce, al meu întreg să fie... Zburat-au chip și cântec ­ urât și sărăcie! Căci ce nu ai în clipa în care ai dorit Se schimbă-n rău cu vremea, de farmec sărăcit. S-arată înainte-ți o schele despoiată De orice vis cu care o îmbrăcai odată. Puterea tinereții, a minții vioiciune, A inimei bătaie, și gingașa minune Din ochi, când toată viața în ei îți este scrisă De o citește-oricine scrisoarea ei deschisă, Dar mai cu seamă aceea ce tu vrei s-o citească... Cum trec, cum trec cu toate... și făr- să le oprească Nimic... Astfel te-ntuneci o stea în vecinicie Și ce-ți rămâne-n urmă? vreme și sărăcie. Da, vreme! numai vreme să aibi să simți deplin Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin Ți-a fost dat. ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în oraşul Iaşi Roman din Vrancea în orașul Iași de Constantin Stamati La hotarele Moldovei către Țara Muntenească, A Vrancei munți se înalță, cu-a lor codri nepătrunși, Ce adăpostesc păstorii de prăsilă românească, Necorciți cu alte nații și cu legi bune deprinși. La fire simpli, buni la fapte, cu deprinderi țărănești, Feriți de-a Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au domnit. Iar sățioasa mâncare acestui popul firesc Sunt poamele, fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni ...

 

George Coșbuc - Rodovica

George Coşbuc - Rodovica Rodovica de George Coșbuc Baladă din popor Tot cerul la vest era-n purpur scăldat Doinind treceau vesel flăcăii prin sat Cu luciile coase pe-un umăr robust, Și fete, cu ochii din soare de-august, Treceau, având furcă la brâne. Pe-un laiț sub veche tulpină de fag, Eu stam privitor, cum d-a pururi mi-e drag Să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai românesc, Ca sfânt trai din vremuri bătrâne. Era după Paști, și era un timp bun. Vedeam îndeparte un vânăt cordun De munți și pe dânșii al iernilor giulgi; Cireșii ningeau căzătorii lor fulgi De albă și nobilă floare. Ici-colo vreo fată fugea la fântâni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mâini, Și boi tăngăneau câte-un clopot la gât, Copii se jucau lângă plopii din rât Și-un fluier plângea-n depărtare. Și, cum stam pe trunchiul de fag răzimat, Lenos având capul pe spate lăsat, Priveam într-un loc la o cruce de străzi: Stăteau înaintea cutării ogrăzi Flăcăi într-o deasă grămadă. Pe rând s-adunară mai mulți trecători, Eram curios eu, la ce-s privitori? Întreb pe- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>