Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEVA NEOBIȘNUIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 33 pentru CEVA NEOBIȘNUIT.

Emil Gârleanu - Tată

... cheia în buzunar și ne întoarserăm amândoi în birou. În astfel de clipe cineva trebuie lăsat singur singur cu gândurile lui. Astfel de înduioșări au ceva din poezia plimbărilor ascunse în serile pline de mirosul crinilor ce tânjesc, singuratici și mândri, pe tulpinile lor înalte. O privire, o vorbă care niciodată ... pare că tu, cu sufletul tău duios, n-ai putut încă simți iubirea de părinte. În legătură cu asta, urmă el, o să-ți povestesc ceva. Sunt de atunci vreo șapte ani. Puiu avea trei ani. Să stăm. Ne așezarăm iarăși pe scaune, la locurile ce le avuseserăm înainte; prietenul meu ... luat pe Puiu și-am pornit spre port. Mă dusesem să văd escadra engleză, care venise chiar în dimineața aceea și ancorase în radă. E ceva neobișnuit priveliștea unor vapoare mari cât niște cetăți, clătinate mânios de valurile unei mări înfuriate cum era Adriatica atuncea. Am privit câtva, dar pentru că furtuna ... pe fiecare clipă, iar de departe veneau bubuiturile înăbușite ale valurilor ce se spărgeau de țărmuri. Cum isprăvisem de băut cafeaua și căutam să pătrund ceva ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

... odihnească. Om scurt, ciolănos, purta mustățile rase și, cum era spân, mai nu i se cunoșteau nici sprâncenele. Numai ochii albaștri și totdeauna speriați împrăștiau ceva neobișnuit peste fața lui. Era morocănos, rar intra în vorbă cu cineva, și atunci două-trei vorbe de schimba, atâta, în portiță, apoi repede se trăgea ... din grădină, sau la vreo găină ce scurma. Asta era patima lui Cuhulea: să privească, să se uite cu de-amănuntul și îndelung la câte ceva patima omului care trăiește singur și are răgaz să vadă și să gândească. Stătea ceasuri întregi în fața unui trandafir sau a unei ... se mișcă, dar, la urma urmei, după ce dete de locul gânganiei, întoarse capul și întrebă: — Ce-i? — Apoi... Dă! ți-aș vorbi ceva. — Zi! — Vin-aici! — Ei! că multe-ți mai trebuie! Și bătrânul coborî încetișor până lângă băietan. — Ce-i? — Moș Cuhulea ... bărbatului ei. Într-o lună se înviorase. Cuhulea simțea o bucurie ascunsă, de care nu-și dădea bine seama; era mulțumit că putuse să miște ceva ...

 

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

... de miros coprinsul și punînd în mișcare toată lumea măruntă de aripi, de coarne și de copite, ce tînjea după soare în ziua ceea ploioasă. Ceva nou se petrecea, în sfîrșit; o fîntînă abundentă de veselie curgea dezrobită de un rît, un elixir, în care soarele își lichefiase puterea robită în ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... de neajunsurile noastre. Așadar, e lucru hotărât: mâine eu, în persoană, voi înmâna pu­ternicului demnitar petițiunea, iar tu, mamă, te vei duce să aduni ceva parale de pe la doamnele ce-mi sunt datoare pentru lucrul meu de cusut, căci până ce ajutorul ne va veni din sus, trebuie să ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

... pleca pe fața străvezie a oglinzilor, cerca cu degetul ei uscat cea mai mică pată și era de ajuns să i se pară ceva, ca să hotărască : "Azi scoatem din salon !" sau : "Mîini afară cu odaia albastră" !... Și bietele mobile abia aciuiate apăreau în ogradă. Tînjitoare și cu brațele ...

 

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

... de sub pălăria mare, purtată pe ceafă, ca o floarea-soarelui. Ținea totdeauna mâna dreaptă afundată în chimir, gata să plătească. Ș-avea un mers neobișnuit: când călca, se ferea parcă să nu desfunde pământul. După cum ți-am spus, numai ce-mi răsare namila asta de om înaintea mea, în ... m-o fi vrând întreg. — Ce e de făcut atunci? îl întreb eu. El își luă aer în piept, semn că avea să povestească ceva: — Păi, de asta am venit și eu, coane Iorgule. Că aseară stam, știi, la un pahar de vin cu Năstase Militaru, și, din una ... decât bănuia, nu-i venea să creadă. A stat câtăva vreme cu mâna în chimir, să vadă, n-o să-i mai ceară ceva? Când a înțeles că lucrul e hotătât, spuse neamțului din toată inima: — Mulțumim! Și am plecat. La han, când să ne suim ...

 

Dimitrie Anghel - Ex voto

... să fie tulburat de puterea amintirilor mele, care au fost cîndva și ale tale. De este așa, ajută-mi să le reîntregim și să scăpăm ceva din noi, din marele și înfricoșatul întuneric ce ne pîndește. Cei ce te-au cunoscut și pe care i-ai înveselit cu bunătatea și glumele ... vechi, în rame demodate, au rămas nenumărate portrete ale boierilor de atunci, cu portul lor, chipuri blajine și triste, cu ochii limpezi de un albastru neobișnuit cerului nostru, a unui albastru pe care vremea l-a îndulcit și înseninat de mîhnirile pămîntești. Aproape toate poartă aceeași pecete ... dată în cădere : petale de sînge și petale de ceară... Garoafele roșii au supraviețuit rozelor, dar s-au vestejit și ele, învinse de vreme, și ceva mai mult, parcă a murit în jurul meu de cînd m-am despărțit de tine. În răstimpul acesta am cercat să cetesc, și ... mai bine, se ghicea, căci bordeiele nu se vedeau, ci numai spirale albastre de fum spuneau că acolo locuiesc oameni. Casa, nelocuită de mult, avea ceva tăinuit, parcă ascundea ceva ...

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... aerul serii parcă-i dase putere; cel ce sta întins, un pompier, înghițea în gâlgâiri adânci, parcă ar fi băut, însetat, apă. O grijă de ceva ce nu înțelegeam mă făcuse și mai mititel și mă țintuise locului. Pieptul pompierului se ridica des, ca niște foi. Scoate-i casca, spuse unul ...

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... tachinau cu ea. Dar știu că mă înroșeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam și Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu știam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic! Sărăcia se ținea ... lucrând zile și săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei ... fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu știu dacă înțelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit și din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie. La toamna sunt 35 ... ei sonor pentru mine, cu aerele ei de contesă, cu viața ei, când la Paris, când la țară, mi-a lăsat impresia de ceva neînchipuit de frumos și nobil -- și misterios. Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu ...

 

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi

... fine, cu gleznele goale. În spiritul doctorului Codrescu strașnic se bat gândurile. În însemnările lui, sânul Adelei, de exemplu, este tratat cu o impresionantă atenție. Ceva mal slab, șoldurile și umerii. De tot tulburătoare pare a fi importanța piciorului, precis: a botinei, a vârfului botinei ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... — spuneam eu — aceea ce-ți arde sufletul, ce face inima ta să bată cu durere ori cu bucurie etc". Cred că aceasta e ceva cu totul diferit de cererea pe care aș face-o eu, după dl Bogdan, unui poet. Bineînțeles că, odată creată, o operă artistică e supusă ...

 

   Următoarele >>>