Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CARE POATE FI ÎNCERCAT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 21 pentru CARE POATE FI ÎNCERCAT.
Ion Grămadă - O noapte de groază
... mea! Afară, topoarele trosneau tot mai des, tot mai înfuriat, amenințând să facă ușa țăndări, iar eu tresăream la fiecare lovitură ca și cum ar fi izbit în inima mea. Văzând că ușa e prea tare, hoții se apucară de gratiile fereștii ca să le îndoaie, dar nici aici n-au ... să prind cu urechea trosnetul pașilor ca să știu în ce parte se îndreaptă, dar din pricina omătului celui gros, n-am putut. Cât voi fi stat așa, nu știu, dar, de la o vreme, nemaiauzind nimic, mă furișai încet pe lângă pereți și trasei un chibrit pe perete ca să ... n-are să se mai zărească. Ceasornicul stătuse din mers, iar arătătorul arăta un ceas și un sfert după miezul nopții. Cine știe când va fi încetat să meargă! Târându-mă pe lângă perete, am ajuns la o fereastră și am ridicat, încet, un colț de perdea: afară, era o lună ... trebuie să fi fost stâlcit rău, căci scheuna mai departe. M-am întors în pat și-mi făcui fel de fel de planuri. Unde or fi hoții acum? Ce vor fi făcând? Câteodată, căutam să-mi fac fire și-mi ziceam că vor fi trecut, poate
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... spete. Era pe atunci lucru frumos și vrednic de laudă ascultarea fetelor. În zilele noastre aceasta nu se mai vede. Dacă fiica vornicului Smereanu ar fi zis, spre pildă, că inima ei este juruită altuia, și ar fi căzut în genunchi udând cu lacrămi amare picioarele părintelui ei, sau ar fi căzut leșinată după obicei, desigur pe spetele bătrânului vornic Smereanu ar fi jucat baltagul hatmanului. Însă buna copilă stătu smerită când se înfățișă pețitorul cu cererea din partea hatmanului Baltag; apoi se retrase tăcută în odaie, spre ... ea tot mai mult îl supunea voințelor sale, și bietul hatman, la vârsta de 48 de ani, ajunse, fără să știe cum, a fi un lucru de prisos în casă. N-ar fi fost nimica dacă nenorocirile lui Baltag s-ar fi mărginit aice, însă un an după căsătoria sa un mic hătmănel intră cu pompă în lume, și în bucuria lui se deșertară multe gărăfi și ... bunăvoință. În acelaș moment însă, o mare larmă, care se auzi între copii în odaia de alăturea, îi opri mâna în loc. — Dac-aș fi ...
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... cari mai rămăseseră cu credință în legea românească, dar și pe ceice se făcuseră catolici au reușit să-i calvineze, căci altminteri aceștia și-ar fi pierdut dreptupile boierești. N'au reușit însă cu poporul dela sate căci numai în puține locuri s'au calvinit țărani români deveniți apoi unguri. Domnitorii ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... cu florile și, după ce-și lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină în toate părțile, fără să fi băgat de seamă că fiica împăratului îl vede de pe fereastră, căci odaia ei da în grădină. Calul cu Făt-Frumos strică toată grădina și ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoicavizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile. În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci ... pe coana mare? întrebă Tincuța pe fecior. — Am chemat-o, cuconiță. Tănase dete dușcă pe gât o sticluță pântecoasă de țuică, din care ar fi băut trei inși, și după aceea o puse pe masă cuzgomot, pocnind din limbă. Apoi luă cu degetele două măsline, pe care le aruncă în ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... clasa a patra de liceu, dar am fugit, se cheamă, de sub scutul și autoritatea părinților, cu mulți ani în urmă. Trebuie să mă fi urmărit pretutindeni cu poliție și telegrame, căci tatăl meu era doctor de târg și om de stare: avea și vie și, acolo la vie, ascultând ... am dat de niște namile leneșe și murdare și care-și blestemau soarta - cu scandal mare la fiecare clipă - și scuipau în ea; dacă ar fi putut, ar fi omorât-o, dar pentru că așa ceva nu era cu putință, se înjunghiau uneori între ele într-o hărmălaie de nesuferit. Când am încercat să ... fugisem crescuse cu repeziciune de copac. Totuși i-am văzut că mă privesc cu luare-aminte și șo-pocăiesc ceva între dânșii; dacă n-ar fi fost evrei, m-aș fi întrebat ce pot căuta ei tocmai la Iași? Au șopocăit și au privit de mai multe ori în urmă, iar eu am grăbit după colțuri ... ca un vrednic fiu al domnului doctor Mihalache Aspru din Zăreni și mi-am luat bilet de tren pentru ținutul natal. Dacă târgușorul părintesc ar fi avut gară, aș ...
... 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini ... nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale ... se am grămădit atâtea nume de orașe și atâtea poziții geografice, numai țara noastră nu ne-o cunoaștem, țara noastră, care, după gazeta zilei, ar fi măsurând 500 de mile pătrate. De ce oare? Ca moldovan ce mă aflu și pentru amorul meu propriu, n-aș vrea să fiu și eu ... prăpăstii de îndoială, melodioase cânturi de slavă, o poezie fără nume, care te pătrunde, pe care o respiri cu aerul, dar care n-ar putea fi ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... “Și povestea asta cu însurătoarea? N-am decât optsprezece ani și ea se gândește să-mi arunce o neroadă în spinare, o neroadă sau poate o puioasă, care să mă copleșească cu dragostea ei și să facă din odaia mea o hazna! Ei drace! S-ar zice că nu e ... vorbească“ — pe legea mea, nici eu nu știu prea bine de ce-mi place “să trag oamenii de limbă!â€� Asta-i, poate, pentru că lumina vine din vorba celor tari, probă Dumnezeu care a trebuit să vorbească ca Lumina să se facă.â€� În liniștea ... decât de vreo trei sau patru ori, totdeauna pe stradă. Casa mamei sale era închisă pentru Stavru, ca toate casele cinstite. Și apoi, ce ar fi putut el să spună, derbedeul tuturor iarmaroacelor, băiețandrului răsfățat și ținut din scurt? Stavru trecea drept un flecar pentru toată lumea — și era în ... o să-i plătească dracu! — Dacă mori!... Asta e altceva. Dar tu zici că l-ai păcălit: asta ar însemna că ești necinstit... — Poate că sunt... — Nu, Stavrule, vrei să mă înșeli; tu nu ești un om necinstit! Stavru se opri brusc, își trase tovarășul lângă gard și ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... un bărbier..." PAMPON ( intrând prin fund ): Aici este frizăria lui d. Nae Girimea?... IORDACHE ( sculându-se politicos ): Da, poftiți... Barba? părul? PAMPON: Nimic... IORDACHE: Atunci, poate, vă spălați la cap? PAMPON: Eu nu mă spăl niciodată la cap, pentru că sufăr de... IORDACHE: De măsea? Știi cum ți-o scoț? Odată ... sunt calfă... PAMPON: D. Nae nu este aici ? IORDACHE: Nu, domnule; îl aștept: trebuie să vie foarte curând... PAMPON: Atunci îl aștept și eu... Se poate? IORDACHE: De ce nu? Poftiți... ( i dă un scaun ) PAMPON ( după o mică pauză ): Mă rog, la d-voastră se fac și abonamente? IORDACHE: Da ... v-a tras pe sfoară, numai cu un bilet a lucrat?... IORDACHE: Știu și eu? PAMPON: Era peste putință. Atunci ați fi băgat de seamă mai degrabă... Ia adu-ți aminte bine. IORDACHE: De unde să-mi aduc aminte!... E de mult... PAMPON: A! ce ... nimica! ți-ai făcut spaimă de gelozie. ( dând din umeri, urcă până-n fund, unde dă piept cu Catindatul de la percepție ) MIȚA: Un mușteriu! poate mă cunoaște... Nu voi să mă compromentez. Trec să aștept în odaie. ( iese pe după paravan în dreapta ) SCENA III IORDACHE, CATINDATUL legat cu o ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... că mă laud... căci am fost prin țara căpcăunilor și prin țara năucilor... unde oamenii pătimesc de boala politicii. TOMA: Dar ce boală o mai fi ș-aceea? MACOVEI: Boală de balamuc, care seacă toate simțirile șinvră jbește frați cu frați. TOMA: Fie lor acolo!.. MACOVEI: Ș-am mai fost, oameni ... mai mare... El mănâncă, mănâncă, de cum se trezește pân’ ce adoarme, și tot nu se mai satură, vecinic flămând și slab. TOMA: Ș-o fi mâncând și comândul; dar poporul lui?... MACOVEI: Sărmanul! e și mai slab și mai flămând decât dânsul. TOMA: Halal de el!... Vrea să zică, tot ... ea cânta cucurigu-n casă? MACOVEI: Ce-ai spus? MĂRICA: Ș-acum, se zice că-l poartă de nas fata lui, domnița Sânziana? MACOVEI: O fi!... că-i bună și frumoasă. MĂRICA: Frumoasă, ce-i drept, pe dânsa poți căta, dar pe soare ba, asta... pe soare... MACOVEI: Destul; iar ai ... mergi la nunta lui Statu-Palmă. BABA RADA: Ba am alungat o pisică neagră care se băgase pe coș la oala cu smântână. PEPELEA: O fi fost duhul necurat? BABA RADA: Ucigă-l toaca!... Când am lovit-o cu cârja, a scos foc pe ochi; și cârja s-a ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de o săptămână, dacă e cald, ei năpădesc pământul. Asta e tot ce Bărăganul poate să îndure pe spinarea lui. Mai îndură și turmele de oi, care sunt lacome de acest ciulin și îl pasc aprig. Dar cu cât îl ... un cioban care stă cu spatele întors spre miazănoapte și întârzie cu turma. Nemișcat, sprijinit pe bâta lui, vântul îl clatină uneori, de parcă ar fi un copac. În jurul lui, atât cât privirea poate să cuprindă roată, nu mai vezi decât ciulini, nenumăratul norod al ciulinilor. Plini, stufoși, ai zice că-s niște oi cu lâna de oțel. Numai ... cei mai așteptați. Fie că tulpina lor n-a fost destul de uscată ca să se rupă de la început, fie că vor fi avut nenorocul de a se fi înțepenit un timp în cine știe ce șanț, fie, în fine, că o ceată de ștrengari i-a urmărit și oprit în drumul ... pribegii prin nu știu câte județe, își aruncară dăsagii și pe mine, care eram cât o ciubotă, în cătunul ăsta, care se oglindește-n Borcea. ...