Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA UN ASTRU
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 24 pentru CA UN ASTRU.
George Topîrceanu - Rapsodii de vară
... De-o lună, De când nu te-am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat Le-atârnă ca o barbă... Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. Acolo, ca-ntr-un templu, De-atâtea dimineți Contemplu O tufă de scaieți. Pe când departe-n zare, Mirat ca un copil, Răsare Un astru inutil... II Iubito, fără tine Începe-o nouă zi... Dar cine Le poate socoti? Că zilele-n restriște Se-nalță și apun Ca niște Baloane de săpun... Cu mâinile sub tâmplă Cum stau așa culcat, Se-ntâmplă Un fenomen ciudat: Privirea mea distrată Prin negre rămuriști Mi-arată Doi ochi adânci și triști Și-n orice strop de rouă Văd două brațe, mici ... furișat Cu teamă S-apropie de pat, Ci doar treasari deodată Și parcă-ți pare rău. Mirată, Te uiți în jurul tău... Iar ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut La mine, Să-mi spuie ce-a făcut... Așa, spre zarea largă, Pe zi de-atâtea ori Aleargă ... lanuri Coboară spre câmpii Noianuri De umbre argintii; Când luminosul crainic, Luceafărul stingher Și tainic S-aprinde iar pe cer Și cu lumina nouă Sclipește ca
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde ... privește în ea și se recunoaște cum va fi mai tîrziu, o palidă mască, cu ochii abia însemnați și gura mută închisă pe veci de un zîmbet amar. Spectrala figură din lună îl atrage ca pe un frate ce-i seamănă și ochii lui se închid, să nu mai vadă trista imagine... Nepăsătoare și albă, aducînd cu ea un fior necunoscut, impalpabila lumină a mortului astru crește însă pe nesimțite. Albă, albă, neînchipuit de albă, ca și cum ar fi trecut printr-un
Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns
... mijească. Visurile lui prefăcute eternitate, părăsind trupul ce se va întoarce în țărînă, cîntă singure acuma și nu mai au nevoie de gura lui pămînteană ca să trezească ecourile. Alături de el, manuscrisul, cu file îngălbenite, care a plutit un moment peste abisuri și pe care l-a scăpat luptînd cu talazurile, hodinește liniștit știind că nici un naufragiu nu-l va mai putea trage la fund și că nici un ocean de-ar fi să treacă peste el, cu toate talazurile lui, nu-i va mai putea șterge slovele mărunte. Ridicîndu-l ca pe o torță în jurul căreia se face lumină, astfel întîmpină el moartea, ce-și retrage parcă pentru un moment negurile. Armonioase și adormitoare prind apoi sferele să cînte, și tot cerul devenit ca un astru orbitor îi farmecă vederea. Susținut de Perez, de tînărul neofit ce-a înșelat speranțele bietului Quebedo, de tînărul luceafăr ce se pleacă milostiv ... respectuos pe agonia unui soare, CamoĂ«ns, în jețul lui străvechi, cu glasul stins ca al unui clopot ce-ar călători prin ape și alb ca ...
... cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a ... începu cântecul său. Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită, Rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită, Cheamă piatra să învie ca și miticul poet, Smulge munților durerea, brazilor destinul spune, Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune, Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne, Căci pe mucedele pagini stau domniilor române, Scrise de ... senine, Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeți. Cu-a ei candelă de aur palida înțelepciune, Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune, Lumina a vieții voastre drum de roze semănat. Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră, Ce la vântul cald ce-o mișcă, cântări molcome respiră; Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... nemărginit de bun, Spune, pentru ce adesea lovitura ta-i nedreaptă? Pentru ce ne surpi credința-n judecata ta-nțeleaptă? De ce fulger cazi pe-un templu, spinteci bolta ta sfințită Și în țăndări crăpi icoana Maicii Domnului, trăsnită? De ce-așterni omătul iernei peste floarea lui april Ș-un lințoliu pe obrazul visătorului copil? Pentru ce iai două inimi, căror tată zici că ești, Și, topindu-le în focul tinereții, le ursești Dor cu ... să plângă,-ntr-însa plânsul doar mai era viu! Ochii mari, dar stinși, sub alba-i frunte i se adâncise, Și pe vinetele-i buze un surâs încremenise. Cum părea de-mbătrânită-n nemblânzita morții gheară! Când, sub galbena lumină a unei făclii de ceară, Își da duhul, liniștită ... vieții noastre cale Nimeni alt nu ni-l îndreaptă: dumnezei ne suntem noi. Lumea asta-mbătrânită în mizerii și nevoi Singură se cârmuiește. Piatră, floare, astru, om, Toate-au izvorât, în noaptea vremilor, dintr-un atom, Rând pe rând, una din alta, fără știrea nimănui. Tot ce Biblia ne cântă decât o poveste nu-i. Iehova, erou din basmul Bibliei ... ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... albastre, se fărîmau în pulbere violetă și apoi dispăreau. Altele, ca niște semințe de diamant aruncate prin voința și știrea cuiva, se apropiau tremurătoare la un loc, păreau că odrăslesc un mănunchi de viorele și dispăreau la rîndul lor. Viu înălțimile se luminau o clipă, străluciri de ape ca pe luciul unei mătase albastre treceau ; și universul, nepăsător de risipa asta de nestemate aruncate cu atîta dărnicie, se schimba la față, pălea, își stingea ... oblonească fereastra cît ținea ziua. Noaptea formele se pierdeau și marginea realului nu mai putea să-i arate pînă unde poate merge. Noaptea el devenea un fel de locuitor universal, un fel de ființă vagabondă prin lumi astrale, un suflet ce nu aștepta decît marele suflu al morții ca să se dezrobească și să-și poată lua drumul ca un fulg în nemărginire. De la fereastra lui, el nu vedea ce misterioase forme luaseră copacii în grădină, nu simțea ce puternic miroseau florile împrospătate de ... și adunat pretutindeni, visă să-și dureze o casă, să-și înalțe o tebaidă cu sfărîmături de univers, să-și clădească o citadelă de uranoliți, un mausoleu planetar în care să se izoleze și să se îngroape ca ...
Mihai Eminescu - Dumnezeu și om
... om de Mihai Eminescu Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă ... ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând se naște-n oameni, mai puternic și mai mare Decât toate pân-acuma. Și o stea strălucitoare Arde-n cer arătând calea la ... pare-o așchie din soare, Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă Și pin ea plutind ca umbre împărați din răsărit, Umbre regii și tăcute ce-urmau astrul fericit... Strălucea pustia albă de a lunei raze ninsă, Iar pe muntele ... ...
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară
... simulează creșterea și descreșterea mersului cometei.) Cu cât se apropie ghe soare, astrul pletos își acțelărează amăsurat mersul său, nețăsare cresțendo, simțind acea atracțiune puchearnică, ca un școler diliginche când s-apropie de focarul luminii intelectuale și morale, de scoala și de profesorele său... Apoi, cu cât se depărtează de la primul ... și îmblă-ncet și tot mai încet, descresțendo ca un școler puturos și fără aplicățiune (cu dezgust), carele preajetă la dătorință. Exempla doțent: bunăoară, întăi ca Bîrsăscu Sțipiogne, și al doilea ca Ioanescu Agnibal alias agnimal! (Râsete.) Silențium!... Pentru aceea doară, cu toate calculățiunile și operățiunile alghebraice asupra proțesului mehanic, că a plus b musai ... aceea care vă spun eu, cum că destulu-ți-i vorba măiastră a marelui jeniu Neftone, că o comeată cât de mare, măcar ca de-aici pân' la Budopeșta, prin condensățiune, o poate vârî într-un... într-un... fingherhut ... pălăria ghejetului... ghejătar... vulgo năpărstoc. No, acuma, concluziunea. Mereți acasă și spuneti tată-tău și mumi-ti, reșpective părinților voștri ignoranți, să nu mai ... pântru știință cel mai nalt reșpect, dar totdeodată cu ceea mai profundă moderățiune, mă rog. Că-z știința nu trubuie tractată în mod excluzivist, nici ca
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... și dânșii duc lumea cum vor ei. « Nainte de a pune pe brunele lui plete Coroana mea de aur, — eu voiu ca să-l încerc. Nu voi ca să se lase plăcerilor șirete Ce strâng în lanț de roze a cugetărei cerc; Nu voiu ca lumea asta cu visuri să-l îmbete, Căci cei mai mulți din oameni după nimic alerg— Să vadă 'n cartea lumii un înțeles deschis, Căci altfel viața-i umbră și zilele sunt vis. « De-aceea înainte de-a morți-mi sântă oră V'am ... cerului câmpie Și cugetul lui sboară în lumi fără hotar. Și gând cu gând se 'mbină în lungă reverie Și buzele-i se mișcă c'un zâmbet blând, amar Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite Ca marea de adânce cu valur'le uimite. Ce sufletu-i dorește se 'ntreabă și nu știe, Se uită 'n stele, 'n lună, ce ca un vis de-argint Cu fața ei cea blondă lungi nourii sfâșie Și visuri lungi gândirea i-o 'mbată și i-o mint. Aripa unui înger ... Când mor ea cade stinsă 'ntr'a caosului vale De ce de-a mea viață o lume e legată, De ce ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie
... cerul luminos, Și tainica natură în falnica-i splendoare, Și tot ce se-ntrevede în haos, sus și jos, Și tot ce este-n suflet ca sfântă inspirare, Și tot ce este-n creier ca vis sau cugetare, Și tot ce este-n inimi ca patimi ori simțiri, Pe când, pe rând, veniră cu dulci însuflețiri S-alunece pe harpă-i, încet, ca o suflare Ce-mprăștie prin aer parfum de trandafiri; Musset a cugetat-o, dar el n-a scris-o. Oare Voi ... Și tocmai de la Sena, ce curge maiestoasă, La Dâmbovița noastră, îngustă și tinoasă, Să facă să revibre divinul ei murmur? Și noi avem desigur un cer curat și-albastru Și inime voioase și inime-n dezastru, Și noi avem în aer parfum și melodii; Avem pe Heliade; Alecsandri, un astru; Avem Bolintinenii cu sfinte rapsodii; Avem Depărățenii, precum și Franța soră, Avut-atâtea genii apuse-n auroră, Dar ce n-avem, desigur, sunt suflete să ... Și-ntr-însa să amesteci real cu ideal, Făcând pe a ta Muză în clipă să creeze Taverna-n care vinul să curgă ca ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... frâiele și dânșii duc lumea cum vor ei. Nainte de a pune pe brunele lui plete Coroana mea de aur  eu voi ca să-l încerc. Nu voi ca să se lase plăcerilor șirete Ce strâng în lanț de roze a cugetărei cerc; Nu voi ca lumea asta cu visuri să-l îmbete, Căci cei mai mulți din oameni după nimic alerg  Să vadă-n cartea lumii un înțeles deschis, Căci altfel viața-i umbră și zilele sunt vis. De-aceea înainte de-a morții-mi sântă oră V-am adunat ... cerului câmpie Și cugetul lui zboară în lumi fără hotar. Și gând cu gând se-mbină în lungă reverie, Și buzele-i se mișcă c-un zâmbet blând, amar, Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite, Ca marea de adânce cu valur'le uimite. Ce sufletu-i dorește se-ntreabă și nu știe, Se uită-n stele,-n lună, ce ca un vis de-argint Cu fața ei cea blondă lungi nourii sfâșie Și visuri lungi gândirea i-o-mbată și i-o mint. Aripa unui înger ... n cartea veciniciei e-unită cu-a lui nume, Că pentru el s-aprinde lumina ei de nea; De-aceea-ntreb gândirea-mi ...