Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂRUIA ÎI MERGE BINE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 352 pentru CĂRUIA ÎI MERGE BINE.
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
... da moștenirea părintească, îl ucisă împreună cu alți tovarăși ai săi, în vreme ce armia era încă pe celalalt mal, și ei plecară de fugă care încotro; lăsând pe Albert murind fără ajutor. O femeie săracă, care trecea, alergă spre el și șeful imperiului german își dete duhul în brațele unei cerșătoare care îi ștergea sângele cu strențe. Această întâmplare a întârziat campania, dar duca Leopold, fiul său, să gătea de război; după poruncele sale, contele Othon ... Schwitz să făcu vestit în lume și, din ziua acestei biruinți, confederații luară nume de șvițeri. Uri, Schwitz și Unterwalden să făcură centrul pe lângă care veniră pe rând de să așăzară celelalte cantoane pe care tractatul de la 1815 le a adus la număr de douăzeci și două. Cât pentru Wilhelm Tell, care luasă o parte atât de înseninătoare în această revoluție, după ce îi găsim urma pe câmpul bătăliei de Laupen, unde s-a luptat ca un simplu arbaletier, cu șapte sute oameni din micele cantoane, îl ... vedere ca să-l aflăm în ceasul morții sale, care ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... mumă-sa, o duse în acele palaturi și se așeză acolo. Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor și se minună. Mă-sa îi spuse că văzuse în casa tatălui său asemenea arme, și îi arătă cum se întrebuințează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu a săgeta la căprioare și la ciute, căci până acum vâna numai păsărele cu lațul, și îi ... rătăcise, umblând după vânat, și da laudă Domnului că l-a învrednicit a mai da peste ființe de oameni. Ea, biet, care știa ce este necazul și lipsa, își plecă urechea la rugăciunile cele viclene ale zmeului și, făcându-i-se milă de nenorocirile lui, îi făgădui că va vorbi fiului ei de dânsul. Cum veni fiul său de unde era dus, ea îi spuse toată șiretenia nenorocirei omului ce năzuia la mila lor, și îl rugă să aibă milă de ticăloșia lui, căci, zicea ea, nu știm cum ... aduce și pe noi Dumnezeu. Voinicului îi păru bine ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
... el căuta vânaturi mari, fiindcă nu se temea de primejdii; era vânător meșter și viteaz. În cele din urmă, daca văzu și văzu că tot îi sărea în cale, întinse arcul și dete cu o săgeată. El se miră prea mult cum de nu o putu omorî el, care era așa de bun vânător, ci o răni puțin în aripă, care, așa rănită, se duse de nu o mai văzu. Cum se duse turturica, simți, nu știu cum, nu știu de ce, că îi tâcâia inima. După ce se întoarse acasă, era tot cm galeș. Împăratul văzând că tânjește fiu-său cu sănătatea, îl întrebă ce are, iară el ... nuntă o fată îmbrăcată în niște haine cum nici una din fetele de împărat nu avea. Cosițele ei împletite cu meșteșug și date pe spate îi atingeau pulpele și ea era așa de bine făcută, încât ochii tuturor rămase la dânsa. Ea cum veni, nici una, nici alta, se prinse lângă feciorul de împărat și numai lângă dânsul juca ... și mai rău. Apoi porunci ca să încerce și femeile din curtea împărătească. La nici una nu se potrivi. Nu mai rămase decât găinăreasa, pe care ...
... mînele ei cercau moliciunea stofei, treceau în umbră ori scoteau în lumină desenurile și, negăsind ce-i plăcea, cerea mereu altele. Nuanțele albastre ori verzi îi plăceau ei, pentru că așa îi erau și ochii ; privirile lui însă pe culori de toamnă se opreau, culori de foi veștede și de amurg, cînd sînt umbrele dulci și aproape ... din lume, dar că galbănul acesta șters ar fi putut aduce aminte cuiva de nuanța părului ce-a împodobit capul unei femei, pentru care poate ai avut o simpatie de demult — asta cine ar putea-o crede ?... Galbenul însă a întunecat ochii celei ce flutura o ... lumina, căzînd în falduri rigide; rece și tăios, purtînd nuanța ce o au ascuțișurile de spadă, sfida, nevăzînd ce obosit și timid privea ofilita stofă care purta culorile renunțării pe ea. Și precum se întîlniră luminile stofelor ridicate în mînile lor ca niște steaguri, tot astfel li se întîlniră și luminile ... pretutindeni, aceleași elegante și aceleași mizerii se încrucișau, făcînd popasuri de-a lungul vitrinelor, și în mulțimea aceasta perechea celor doi îndrăgostiți după care ...
... Alecu Donici - Carele cu oale Carele cu oale de Alecu Donici O tabără de care mergea la târg cu oale A unui neguțător. El însuși cu-ngrijire le conducea în cale, Sperând de Moși s-adune folos însemnător ... mergea încet, ca gândul Cel încercat de grije și frământat de ani. Dar o pereche de juncani A căror venea rândul, Pe boii bine învățați Îi criticau de moarte: — Uitați-vă, boi lăudați! Vedeți — ziceau — neghiobii, un car nu știu să poarte, Ia uite la Boțolan! Se târâie ... vezi alde Prian În jug cum tot se lasă; Ar vrea din el să iasă. O, Doamne! Și ce boi! Cu ce renume mare! Mai bine ar căra gunoi, Sau ar ședea la bragă, pe somn și pe mâncare... Ia să ne vadă și pe noi!.. Cu-așa ocări, juncanii pornesc ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... umbra ce acoperă, ca un veșmânt negru, întreaga coastă de deal. Arșițenii îl privesc cu jind, dar și cu un fel de frică, frica pe care lucrurile neînțelese o aruncă în sufletele slabe. Copacului îi zic toți, din vechi, Nucul lui Odobac, fiindcă e pe partea de loc a Odobăceștilor, niște răzeși avuți, stăpânitori din tată-n fiu ... în creștetul dealului. S-o fi mirat el Cârlibaba, Dumnezeu știe, dar prin minte n-a putut să-i treacă vreodată că aceea îi treabă de om. Copacul s-a prins, și hotarul a rămas acolo. Așa le merge vorba Odobăceștilor că-s viță de uriași. Și-n adevăr că cine-l vede pe Toader Odobac, pe moșneagul și pe nepotu-său, pe Mitru ... se îndoiau pe oblâncul șeii, așa erau de lungi. Gura cu buzele cărnoase, umede și roșii ca miezul piersicei pietroase; printre ele scăpa un zâmbet, care arăta albul dinților ca pe o rază de lumină ce țâșnea din mijlocul feței smolite. Sub cămașa strânsă bine pe trup, țâțele i se ridicau, repede, în răsuflet, ca două păsări ce se zbăteau în sân. Moșneagul clipi din ochi, tulburat, dar își căpătă ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... după ce-mi trecu numele într-o condică, îmi zise: — Măi băiete, n-avem ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, n-ai nici un drept de scutire; trebuie să rămâi în oaste. Și nouă ne trebuie voinici ca tine. Nu bine sfârși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lângă mine strigă cât îi luă gura: — La tuns! Îndată doi dorobanți mă împinseră într-o odaie de alăturea și mă așezară pe un scaun; foarfecele începură să sune ... altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită Domnului, m-am întors bine acasă. Cu toate aceste, inima nu-mi era la loc. Ajuns în sat, auzii felurite zvonuri care posomorau fețele; ba că rușii trec Prutul, ba că turcii năvălesc în țară, ba că românii intră în bătaie cu turcii ori cu rușii, nimic ... să fie?... Câți se întorc sănătoși din bătălie și câți mor acasă pe cuptor? Asta nu-i voia omului, ci a Domnului. — Bine vorbești, Petre, zise moș Toader a Paraschivei, un om bătrân ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
... Că n-au vrut neamul omenesc cu groază și cu înfricoșare să-l întoarcă de la rătăcire, ci cu blândĂ©țe și cu faceri de bine. Pentu acĂ©ia zice că i-au fost lipsă tocma de acĂ©ste dobitoace, pre care fu dus, smerit și cu blândĂ©țe, în Ierusalim. Iar pentru că mai de-nainte arătase din destul mărirea îngrozirii și a dreptății ... de vremi, nu numa urârea lucrurilor celor sufletești să o schimbe (carele lucru mult a nestrica au putut) ce și spre faceri de bine și spre cuvântări dumnezeești ne îndeamnă. Că pentru acĂ©ia toată acea vrĂ©me care iaste de la Dumineca întrării domnului Iisus Hristos în Ierusalim, până la zioa patimilor, au rânduit besĂ©rica noastră ca să fie vrĂ©mea canonisirii ... facere de bine astăz cu asĂ©mene glasuri strigând, pruncii o propeveduesc: Blagoslovit iaste cel ce vine în numele Domnului, Osanna întru cei de sus, care cuvânt nu numai astăzi, ci în toată viața noastră, limbile, rosturile și gurile noastre să-l grăiască. Aceasta iaste, dară taina acĂ©ia care
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... mă-sa de ei, îl luară și pe dânsul. Se gătiră și plecară. În pădure se mirau frații cum face Țugulea de nimerește așa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile și trei nopți zăboviră la vânătoare. În ... luptăm. Zmeul, cum îl văzu, îngheță sângele într-însul. Se apucară la luptă în buzdugane, dară Țugulea cum aduse buzduganul său și lovi pe zmeu, îi luă mirul, apoi îi tăie capul, îi luă calul si armele și plecă înaintea zmeului celui mijlociu. Asemenea îi făcu și lui. Apoi plecă înaintea zmeului celui mic. După ce se întâlni cu zmeul cel mic, se luă la luptă și cu dânsul. Se ... apoi în săbii, a zmeului se frânse. După aceea se luară la luptă dreaptă, se luptară ce se luptară și, înfrângând pe zmeu, îi tăie și lui capul. Îi luă și lui armele și calul și plecă acasă cu dânsele. Când ajunse se crăpa de ziuă; legă caii și puse bine armele zmeilor. Apoi sculă pe frați să meargă la vânat. Când văzură frații caii se minunară. îl întrebară, dară el nu voi să le spuie
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... să le curețe de rugină și, după șase săptămâni, izbuti a face să lucească armele ca oglinda. Totodată îngriji și de cal, precum îi zisese el. Destulă muncă avu; dar fie, că izbuti. Când auzi calul de la Făt-Frumos că hainele și armele sunt bine curățate și pregătite, odată se scutură și el, și toate bubele și răpciuga căzură de pe dânsul și rămase întocmai cum îl fătase mă-sa ... dus, trei zile și trei nopți, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulțime de oase de oameni. Stând să se odihnească, îi zise calul: - Să știi, stăpâne, că aici suntem pe moșia unei Gheonoaie, care e atât de rea, încât nimeni nu calcă pe moșia ei, fără să fie omorât. A fost și ea femeie ca toate femeile ... Frumos și-l omeni ca pe un călător. Dar pe când se aflau la masă și se chefuiau, iară Gheonoaia gemea de durere, deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la loc și îndată se vindecă. Gheonoaia, de bucurie, ținu masă trei zile d-a rândul ... ...
... el: — Tu l-ai luat, prostule! — Ba tu! — Așa să trăiești!... Haidem! Și porniră. Afară începuse iar să fulguie. Nevasta își trase bine barizul peste urechi; era o femeie înaltă, ciolănoasă, largă în spate; și cum vântul îi flutura fustele, i se vedeau pulpele subțiri în ciorapii albi de lână, bățoase, ca niște catalige, de care se părea că adevăratele ei picioare se legau mai sus. Mergea cu pași mari, cam șontâș, ca și cum vroia mereu să cârmească. Bărbatul, un ... se izbească de dânsa, așa de scurt se oprise aceasta: drept în fața lor, un gardist sta plecat și se uita deasupra unei bănci, pe care un om părea că doarme. Gardistul întoarse capul, îi zări și-i chemă: — Ia veniți aici! Cei doi țărani se apropiară sfioși: dacă le-a fi ghicit gândul că voiau să ... își aduse aminte că văzuse odată pe notar cum trăgea cu chistolul; o săptămână de zile nu-i ieșise atuncea din minte bucățelele cele cu care poți omorî chiar vita; și începu din nou să vorbească lui bărbatu-său: — Și doar plumbul îi ...