Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂRTITOR
Rezultatele 1 - 8 din aproximativ 8 pentru CÂRTITOR.
Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
Ion Creangă - Ioan Roată şi Vodă Cuza Ioan Roată și Vodă Cuza de Ion Creangă 1882 Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era și moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu prea știe multe. Și moș Ion Roată, fiind țăran, cum v-am spus, deși se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său. În Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toată mâna: și mai mari, și mai mici; și mai bătrâni, și mai tineri; și mai învățați, și mai neînvățați, cum îi apucase timpul. Între acești din urmă erau de-alde bătrânul Alecu Forăscu, poreclit și Tololoiu, Grigore Cuza și alți câțiva de-alde aceștia, care, ținându-se de obiceiurile strămoșești, în toate ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
Ion Creangă - Fata babei şi fata moşneagului Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei. Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea, în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... întâmpinase la prag plăcerea și-o luase drept fiică, frumuseța și-o luase drept soră, norocul și-o luase drept stăpână. Negreșit că un moralist cârtitor, cu fruntea posomorâtă, ar fi avut ce bănui contra nebuniilor Eleonorei; cu toate aceste, ea nu avea conștiința că face vreun rău. Ea trăia și ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VI Sătana cade-în melanholie Socotind asupra sorții sale; A iadului s-adĂ¹nă boierie Și să sfătuiește cu ce cale Va s-ajute turceștilor gloate; Țiganilor să fârșesc bucate. Acum peste-ochian șoimanul soare [1] Strălucea dositelor ostroave, Noaptea cu neagra sa învălitoare Câmpi acoperisă și dumbrave, Iar' de grele-ostăneli obosita Dulce răpăusa prin staure vita. Numa fieri priveghia răpitoare Și bărbații cu cugete rele; Lupul gonea după căprioare, Buha vâna-în tufe păsărele, Ș-umbla ș-alte jivini stricătoare Ce-întunerec iubind fug de soare. Era vremea tocma-întiaș dată Când cântă cocoșii de cu sară, Ș-încălecând mături sau lopată La Rătezat strigĂ²ile zboară, Când să preumblă cele frumoase Strâmbând oamenilor dreptele-oase. [2] Toate-adecă-odihnea cele bune, Numa cele rele, blăstămate, Umbla după-a lor înșelăciune, Cum sunt duhurile necurate Care nu dorm nice-odinioară, Ci noaptea-în toate părțile zboară. Tocma pe-acea vreme, supt afunda TartĂ¡rului peștere, Sătana Scoțind capul afară din unda Văpăii nestânse, cu tirana Sa privire, pe diavoli învită Să muncească făptura osândită, Iar' el prin aceasta să desfată Ca ș-un craiu tiran ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VII Vlad pe-ascuns tabăra cercetează Turcească.-Arginean la minte-ș' vine, Apoi scapă cu mână vitează Din mijlocul oștilor păgâne; Vlad noaptea pe turci face năvală, Sân Mihai frânge-a Sătanei fală. Unde sunt vitejii cei din zile, Eroii cei cu vărtute rară, Carii-înlibovindu-să-în copile Călătoriea întins din țară-în țară Luptându-să cu lei și gligani, Curățind pământul de tirani, Ce nu răbda ca-asuprit să fie Cel mai slab de cătră cel mai tare, Neamuri întregi scotea din robie, La nevinovați apărătoare Mână dând, nice lua vreodată, Nice poftea pentr' ajutoriu plată! [1] Ah! căruntă vechie cinstită! Unde-s a tale sânte tocmele?... Ce urgie-acum lumea-întărâtă Ș-o-înneacă-întru cel noian de rele? Perit-au credința cea bătrână! Ah! lume-întoartă! vreme păgână! Dar ce vinuiesc eu vremea? care Nu lucrează, fără numa pate!... Martoră fiind și mustrătoare Faptelor noastre pre rușinate! AcestĂ²r, oame,-însuți ești de vină, Ce-închizi ochii și fugi de lumină. Ceriu-ți dede minte și vărtute: Ceaia-întru-întunerec să-ți lumine, Ceasta la nevoie să-ți ajute, Ceaia să-ți arete ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
Nicolae Gane - Două zile la Slănic Două zile la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte nu prea învățase în copilărie și nu știa, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decât știința scrierii și a cetirei și oarecare elemente de aritmetică. Însă pentru oameni ca el cartea nu-i bună decât doar pentru a le strica originalitatea talentului, căci era într-adevăr talentat. Nae Peruzescu. Scria romanuri, ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
Calistrat Hogaş - În Munţii Neamţului În Munții Neamțului de Calistrat Hogaș 1912 A doua parte din volumul "Pe drumuri de munte" Cuprins 1 FLORICICA 2 SPRE NICHIT 3 PĂRINTELE GHERMĂNUȚĂ 4 SINGUR 5 LA TAZLĂU FLORICICA De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal. — Bine, măi Tasache, zisei eu ieșindu-i înainte și de-abia stăpânindu-mi râsul, da de unde dracu ai prins tu dihania asta și mi-o vâri în ogradă cu atâta ifos? — De unde? Ia, din iarmaroc, după ce am dat 50 de lei unui român de la munte. — Puteai să te duci dracului cu românul și cu muntele tău cu tot; da ce vrei să fac eu cu mâța ...