Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BOCI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 88 pentru BOCI.
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam de Nicolaus Olahus Îngrijorat călător, dacă vrei să știi a cui oase Lespedea rece de-aici le-adăpostește, te rog: Mersul grăbit îți oprește și-ascultă a mea tânguire. Dacă oprești al tău pas, tu vei afla ce dorești. Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus, Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit. Dărăpănatul său trup odihnește-n mormântul acesta Trist, însă spiritul său cu ambrozie-i hrănit. Încă din fragezii ani el dăduse dovadă de mintea Sa minunată la toți oamenii cei renumiți. Când înflorita etate tânără trupu-i ajunse, S-arătat pe deplin geniul duhului său. Harnica lui tinerețe neîncetatului studiu Fu închinată, când Biblia tot cerceta. Când a crescut înțeleptul lui cuget și-ajunse om matur, În univers ca o stea fără pereche luci. Iar când cu pas tremurând îi sosi bătrânețea, în lume N-a mai putut încăpea geniul său strălucit. Anii târzii, ce-ndeobște slăbesc ale minții podoabe, Lui i-au sporit și mai mult rodnicul minții belșug. Să mai înșirui pe rând însușirile sale alese? Nimeni în ...
Vasile Alecsandri - Bolnavul Scoală, suflețele, scoală, Scoală să vedem ce boală, Ce boală te împresoară, Te doboară, te omoară? Scoală, un cuvânt îmi spune, Nu tăcea, nu mă răpune, Că de când nu-ți este bine, Nu te-ai mai uitat la mine, Ci te uită, dragul meu, Să privești cum te plâng eu, Cum te bocesc, cum te plâng Și de jale cum mă
Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul
Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul Brâncovanul Constantin [1] Boier vechi și domn creștin, De averi ce tot strângea Sultanul se îngrijea Și de moarte-l hotăra, Căci vizirul îl pâra. Într-o joi de dimineață, Zi scurtării lui de viață, Brâncovanul se scula, Fața blândă el spăla. Barba albă-și peiptăna, La icoane se-nchina, Pe fereastră-apoi căta Și amar se spăimânta! ,,Dragii mei, cuconi iubiți! Lăsați somnul, vă treziți, Armele vi le gătiți, Că pe noi ne-a-nconjurat Pașa cel neîmpăcat [2] Cu-ieniceri, cu tunuri mari Ce sparg ziduri cât de tari!" Bine vorba nu sfârșea, Turcii-n casă iurușea, Pe tuspatru mi-i prindeau Și-i duceau de-i închideau La Stambul, în turnul mare [3] Ce se-nalță lângă mare, Unde zac fețe domnești Și soli mari împărătești. [4] Mult acolo nu zăcea, Că sultanu-i aducea Lângă foișorul lui Pe malul Bosforului. ,,Brâncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! Adevăr e c-ai chitit Pân-a nu fi mazilit, Să desparți a ta domnie De a noastră-mpărăție? Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut [5] Făr-a-ți fi ...
Vasile Alecsandri - Este bine, nu e bine
Vasile Alecsandri - Este bine, nu e bine Este bine, nu e bine Să iubești de lângă tine, Că te vede orișicine Și te face de rușine; Ci să iubești mai departe; Dusele nu sunt deșarte; Orișicând doru-ți abate, Te repezi ca la un frate. Bărbatu-i cu bunătate, Te-ntreabă de sănătate; Iar nevasta, de iubește, Se preface că bolește, Geme, zace, se bocește Și bărbatu-și amăgește. El aleargă ș-o întreabă: ,,Nu știi, soro, vreo babă Ca s-aleagă vreo iarbă, S-o pun la foc ca să fiarbă?" Ea-i răspunde: ,,Mergi la moară, La făina de secară". El se duce, ea se scoală, Se gătește,-mbracă țoală, Apoi masa că așează, Cu neicuța ospătează Și din gură tot urează: ,,Deie Dumnezeu o ploaie, Grăunțele să se moaie Să nu poată-a măcina, Nici acasă-a se-
Vasile Alecsandri - Fata de birău
Vasile Alecsandri - Fata de birău ,,Fată de birău! Fă pe dorul meu." ,,Ba, bădiță, ba, Nu te-oi asculta, Că mă-i înșela Și nu mă-i lua." ,,Jur pe mândrul soare Ce sfârșit nu are! Că eu vreau să-mi fii Mamă la copii." Fata-l asculta Și mi-l săruta; Iar a doua zi, Când ea se trezi, Prinsă-a lăcrima Ș-a se blestema. Ea se tot bocea, El îi tot zicea: ,,Fată la birău Și de țăran rău! Ce plângi la pârău? Rogi pe Dumnezeu Ca să te iau eu? Nu mai plânge, fa, Că eu te-oi lua De soția mea Când se va vedea Ursul cu cercei Umblând după miei, Lupul cu cimpoi Umblând după oi, Vulpea cu mărgele Culegând surcele, Ș-un iepure schiop Într-un vârf de plop." [1] Birău : cioplitor de sare la ocnă. Tot acest subiect este cântat în Ardeal cu versurile următoare: Pe cea zare de colnic Merge-un tânăr de voinic. Pe cea vale înflorită Merge-o fată-mbobocită. Când au fost de către seară Ei în drum s-împreunară; Când au fost de către zi, Unul ș-altul se trezi. ...
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
Vasile Alecsandri - Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci umbra e țesută de fulgeri trăsnitori. Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete. Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiți de foc, În șanțul lor, sub arme, stau gloată la un loc, De moarte și nevoie râzând cu nepăsare ... Voinici ei sunt la luptă, voinici și la răbdare! „Măi, oameni! zice unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste, Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.“ „Urât, frumos, alb, negru, eu nu știu, ...
Vasile Alecsandri - Mogoș vornicul
Vasile Alecsandri - Mogoş vornicul În oraș, la București, Tot să stai și să privești Pe cei șapte voinicei, Mândri puișori de zmei, Șapte frați ca șapte brazi, Toți de-ai lui Mogoș cumnați. Ei în capul podului, În fruntea norodului, Așteptau pe sora lor Și pe mândru-i soțior, Mogoș, vornicul bogat, Ce glumește ne-ncetat. Ei la umbră se culcau, Beau voios și ospătau, Cu ploscuța închina De cinci vedre ș-o oca, Vadra Țarigradului, Măsura-mpăratului. Iar fratele cel mai mare (Că-i mai mare, minte n-are) Pe drum ochii-și alerga Și cu glas dogit striga: ,,Zăriți voi ce zăresc eu? Iată vine ca un zmeu, Vine Mogoș vornicul, Călare pe galbenul." Frații toți mi se sculau, Peste câmpuri se uitau, Și vedeau, mări, vedeau Cum venea Mogoș, venea: ,,Bună ziua, șapte frați, Șapte frați ca șapte brazi!" ,,Bun sosit, frate cumnate, Ai venit pe neașteptate. Dar unde ți-e soțioara? Ce ne-ai făcut surioara? Ori poate c-ai și uitat Către noi că te-ai legat Când pe Stanca ne-ai luat, S-o aduci la frățiori. Pe iarnă de nouă ori, Că-s mai multe sărbători: Pe vară de patru ori, Că- ...
Vasile Alecsandri - Sfârșitul iernei
Vasile Alecsandri - Sfârşitul iernei Sfârșitul iernei de Vasile Alecsandri S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii [1] . Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt. Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde; Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde. Pâraiele umflate curg iute șopotind, Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind. O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se perde! În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel, Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel. Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare, Un gândăcel, un flutur, un clopoțel în floare, După o iarnă lungă ș-un dor nemărginit, Aprind un soare dulce în sufletul uimit! ↑ Românul caracterizează sub forme poetice sau glumețe toate variațiile timpului. Astfel, îi place a numi zilele Babei, zilele cele dentâi ale lunei mart ( giboulĂ©es de Mars ), pretinzând că ele sunt nesuferite, ca o babă care se ceartă necontenit, și plânge, se bocește și nu lasă pe nime în pace. Însă adevărata denumire de zilele Babei e ...
Vasile Alecsandri - Vântul (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Vântul (Alecsandri) Vântul de Vasile Alecsandri 1869 Vântul e copil zburdalnic, fără milă, nici mustrare, Care-mpinge-n rea furtună toate vasele pe mare, Și, ca lupul dupa turme, se alungă după nori, Și doboară stejari falnici și desfoaie blânde flori. Vântul fură o scânteie și-n girezi el o aruncă, Privind cum se perde rodul unui an întreg de muncă, Apoi merge la copile ce culeg laur de in Și râzând le despletește, desmierdand albul lor sân. În tuspatru părți a lumei turbat vântul se tot duce, Ca păgânul pe mormânturi răsunând creștina cruce, Și de-a moriilor blastemuri alungat, fuge nebun Pintre tufe-nțepatoare și nuiele de alun. Iar când el se-ntoarce-n codri, mama lui ce-l tot bocește Zile-ntregi îl scaldă-n lapte și de răni îl lecuiește ... - "Nu mai plânge, măiculiță! zice el, așa cum sânt, Când sărut ochii lor veseli, se dau fetele în
Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său
Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său Închisul către un fluture ce intrase în castelul său de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit, De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis. Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit; Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus, Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns! Și ai venit înadins să vezi un nenorocit. Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat, În tine văd acum lumea ce l-au urgisit, Tu speranță ai adus închisului osândit, Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat. Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc, Tot așa este frumos seninul acel ceresc? Tot așa pe munți și câmpi floricele înfloresc? Tot miroase roza, crinul, tot limpezi pâraie curg? Tot șuieră filomela prin ...
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
Ion Creangă - Capra cu trei iezi Capra cu trei iezi de Ion Creangă Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic și cuminte. Vorba ceea : "Sunt cinci degete la o mână și nu samănă toate unul cu altul". Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară și le zice : - Dragii mamei copilași ! Eu mă duc în pădure ca să mai duc ceva de-a mâncării. Dar voi, încuieți ușa după mine, ascultați unul de altul, și să nu cumva să deschideți până ce nu-ți auzi glasul meu. Când voiu veni eu, am să vă dau de știre, ca să mă cunoașteți, și am să vă spun așa : Trei iezi cucuieți Ușa mamei descuieți ! Că mama v-aduce vouă : Frunze-n buze, Lapte-n țâțe, Drob de sare În spinare, Mălăieș În călcăieș Smoc de flori Pe subsuori. Auzit-ați ce-am spus eu ? - Da, mămucă, ziseră iezii. - Pot să am nădejde în voi ? - Să n-ai nici o grijă, mămucă, apucară cu gura înainte cei mai mari. Noi suntem odată băieți, și ce-am vorbit odată ...