Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AȘA

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 1726 pentru AȘA.

Emil Gârleanu - Oratorul

... înțelepte; ei ieftiniseră traiul; numai de la ei toată suflarea putea să aștepte îmbunătățirile viitoare!... Din când în când câte un glas răgușit striga, vajnic: Așa-i! Și atunci, ca o furtună, strigătele se încâlceau, geamurile zbârnâiau de vuiet: Așa-i! Așa-i! Așa-i! Un om scurt, cocoțat pe un scaun, lângă un stâlp în fundul sălii, ridica mâna și țipa: Jos! Jos cu ei! apoi, clătinându-se ... ca niște păgâni, și-au ales Steaua, doar ca toți să le poată spune: Vai de steaua lor! Și-au ales steaua, care-i tot așa depărtată de noi ca și ei de inimile noastre, ale tuturora; și-au ales steaua rece, rece ca și sufletele lor neîndurătoare; și-au ales ... de lampa din peretele sălii și citi: Tase, Scriu de pe scara vagonului. Un gând mă muncește că, grăbit cum eram, ți-am scris greșit; așa sau nu, vreau să plec liniștit: să știi că semnul buletinelor noastre de vot e Steaua, nu Crucea, cum mi se pare că ți-am ... Cu alte vorbe, cu alte întorsături, conul Tase ajunse tot acolo: tot ei, nimic ceilalți. Și iarăși simți de la o vreme că poate cuvânta ...

 

Petre Ispirescu - Zâna munților

... cu sfaturi și povețele lui cele de mult folos, a dobândit fecior. După ce se mări, îl puse de învăță carte. El era așa de silitor, încât se mirau dascălii de dânsul cum de învață așa repede. Ceea ce învăța ceilalți copii într-un an, el învăța numai într-o săptămână. Ajunsese să nu mai aibă dascălii ce să-i dea ... îi sărea în cale, întinse arcul și dete cu o săgeată. El se miră prea mult cum de nu o putu omorî el, care era așa de bun vânător, ci o răni puțin în aripă, care, așa rănită, se duse de nu o mai văzu. Cum se duse turturica, simți, nu știu cum, nu știu de ce, că îi tâcâia inima. După ... să vază de cotețe, merse și fiul său cu dânsa. Găinăreasa, cum văzu pe fiul de împărat, își aruncă ochii asupră-i cu o căutătură așa de mângâioasă și așa de plină de dragoste, dară cu smerenie, încât feciorul de împărat se fâstâci oarecum, dară își ținu firea. Simți că obrajii îi arde, o sudoare ... ...

 

Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beției

... Sf. Scriptură (Pild. lui Sol., 23. 29, 30). Cu bună seamă, ce rău nu este gata a face omul cel beat? Diavolul nimica așa nu iubește, ca beția și trândăvia; pentru că nimenea așa de ușor nu împlinește voia diavolului, ca bețivul. Și ce greutate este diavolului a înșela pe cel beat, care, fiind întunecat și înviforat ... stricăciune nu numai sieși, ci la mulți, pentru că, fiind căsătorit și având copii, soția lui și copiii totdeauna umblă goi și flămânzi. Crescând întru așa nevoie, copiii sunt siliți, neavând straie și mâncare, de mici a se deprinde cu amăgituri, cu cerutul, și dacă alții nu le dau ... și trupului și sufletului lor, și copiilor săi, și la toata obștea unde trăiesc. Și încă mai îndrăznesc unii a zice că bețivului așa i-i dat de la Dumnezeu,— să fie bețiv. Tare greșesc aceia oameni cu așa cuvinte înaintea lui Dumnezeu. Se poate oare ca Tatăl Nostru Cel Ceresc să vreie vreun rău zidirii Sale? Se poate oare — izvorul bunătăților â ... ...

 

Alexei Mateevici - De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun%3F

... sfintei credințe a lui Hristos, a păstrat vreo câteva urme și din acea vreme, când strămoșii noștri au fost încă păgâni. Așa-s, de pildă, numirile sărbătorilor păgânești, pe care norodul nostru adeseori le păstrează încă și acuma: Rusaliile, Joile Mari și altele de felul lor. Așa ... ne tragem și noi: luni, de la dumnezeoaia Luna; marți, de la Mars — Dumnezeul războiului; miercuri, de la Miercurie — Dumnezeul negustoriei — și așa mai departe. Păgânătatea și-a lăsat unele urme de ale sale în limba și obiceiurile norodului nostru până în vremea de astăzi, măcar ... departe nu dovedesc nimic. Cum să fie dar? Cine are mai multă dreptate? Firește că cei ce spun că numele Crăciun îi numire creștinească. Cum așa? S-ar părea că cei dintâi sunt mai temeinici cu părerea lor. Iată cum. Nici o numire a marilor sărbători creștinești în limba ... a intrat în limbă tocmai pe când se alcătuia limba, odată cu primirea credinței creștinești de către norodul nostru. De ce să nu fi fost așa și cu Crăciunul? Mai departe. Numirile sărbătorilor creștinești, fiind creștine, au putut să fie luate numai din limba părinților norodului nostru, romanilor vechi, din limba ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Obrezaniia lui Hristos

... ci, ca să te cunoască pe tine unul Dumnezeu și pre Iisus Hristos, pre carele ai trimis. A dooa să chiamă mărire, că așa zice David: Sătura-mă-voiu când mi să va arăta mărirea ta. A treia să chiamă odihnă, că așa zice Hristos: Luaț jugul mieu spre voi și vă învățaț de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veț afla odihnă sufletelor ... adecă a lui Hristos) și muiarea lui s-au gătit spre sine (adecă besĂ©rica). A cincea să chiamă împărăție, că așa va să zică Hristos la judecata cea înfricoșată, cătră oamenii cei drepți: Veniți, blagosloviții părintelui mieu și moșteniț împărățiia, carea iaste gătită voao mai nainte ... că așa zice Ioann la Apocalipsis: Ține ce ai dobândit, ca să nu ia nimeni coroana ta. A șaptea să chiamă ban că așa zice la Mathei, în 20 de capete: Și deaca veni seara, tuturor le dĂ©de plata tot, întocma, câte un ban. A opta ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)

... capului. Câte-o frunză se dăsprindea din ramuri și cădea legănându-se. Eu mă luam cu ochii dupe ea și ziceam: - Spune, bunico, spune. - Și așa, îi părea grozav de rău că nu avea copii. Și... nu mai putea de părere de rău că nu are copii... Într-o zi veni ... târa barba pe jos de bătrân și de cocoșat ce era. Și era mic, mic de tot... - Cât era de mic? - Poate să fi fost, așa, cam ca tine. - Va să zică, nu era mic, mic de tot... - Era mic, da' nu așa mic de tot. Și cum veni îi zise: "Măria-ta, ai doi meri în grădină, unul lângă altul, că nu știi care sunt ramurile unuia ... Merii se scuturaseră de flori, că sub ei parcă ninsese, dar rod nu legaseră. - De ce nu legau rod, bunico? - Știu eu?... Dumnezeu știe... Era așa de cald... așa de bine în poala bunichii... o adiere încetinică îmi răcorea fruntea... norii albi, alunecând pe cerul albastru, mă amețeau... închideam ochii. Ea spunea, spunea înainte ... zbârcită, ca mine de zbârcită, și mică, mică, ca tine de mică... - Ca moșu de mică? - Da, ca moșu... - Atunci nu era mică de tot... - ...

 

Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor

... dintr-o bunătate mare, Dar eu mă jur pe credință Că n-au trebuit să cruți, nici milă a ți se face De-așa proaste dobitoace, Căci stăpânul ce voiește la așa mișei să placă Sau este bun peste samă, sau vrea onor să le facă. Cu acestea ce zic eu îndrăznesc a socoti Că ... de coadă, ce merge drept și-ngâmfat, Tot pe obiceiul tău, să le dai învățătură, Căci ei cutează să zică că nouă îi împărat.â€� Așa vulpea au grăit, Iar leul s-au cam zâmbit... Și vicleana au scăpat, Nespuind nimic de sine. Celelalte dobitoace strigă: „Vulpea zice bine!â ... să mărturisească, Care deși erau știute, Dar nici una dintre fiare nu cuteza să crâcnească. Așadar, cele cu căngi, cu colți mari și ascuțiți, Tot așa s-au îndreptat, Nu numai că n-au păcat, Dar că pot să fie numite De sânte. Atunci și neghiobul bou să aibă rând au ... de mirat nu este dacă cerul cu mânie Pentru a lui fărdelege ne-au trimis ciumă și chin. Deci ca să îmblânzească o așa ...

 

Ion Luca Caragiale - O invenție mare

... numa iacătă aude clopotul de seară. S-a cutremurat Aghiuță și s-a oprit pe loc. A stat el așa, cu coada bârligată și cu ghearele înfipte-n pălmi, până s-a stins de tot-de tot auiala din urmă a acioaii ... neamțului - Aghiuță știe: destul că neamțul n-a putut dormi toată nopticica de gânduri... Pe urmă ș-altă noapte și altele multe tot așa; nu putea omul să-nchiză ochii. S-a bătut cu ideile și cu planurile, s-a sucit, s-a-nvârtit ... marfa, Dumnezeu se uită, sfântul apostol se uită, și-ncepură amândoi să se scarpine-n barbă și să se privească adânc cu ochii lor înțelepți. - Așa e, Doamne? întrebă Aghiuță. Da Dumnezeu nu răspunse. - Așa e, Sfinte Petre? Sâmpietru... Nimic. - Ei? și ce vrei acu? întrebă Dumnezeu! - Să mi-i dai, după cum ne-a fost vorba. - Bre ... necuratule! - Mă duc să-i iau. - Cum?... Apoi terfeloagele astea cui le lași? Ia-ți-le d-aici și să nu te mai văz cu așa ...

 

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu

... n-ar fi interesată — marelui scriitor francez de a îngrămădi pe o țesătură simplă, pe o intrigă foarte banală, o colosală garnitură așa-numită “documentarăâ€�, pe care o învârtește, o răsucește, o răstoarnă pe toate fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să scoată un volum de 400 ... d-aici? că cititorul naiv, profan în mecanică, fără să-nțeleagă mare lucru, cască ochii mari în fața adâncimii marelui: naturalist, care știe să documenteze așa de admirabil, să dea așa de exact coloarea locală; dar, dacă se-ntâmplă să cază cartea în mâna vreunui mecanic de drum-de-fier, apoi acela are să se amuzeze ... reflets rouges. Et l'on aurait cru des cavaliers fantĂ´mes, allant Ă  la guerre des tĂ©nèbres, avec des chevelures de flammesetc... Și așa, zeci de pagine. Zola, încolțit din toate părțile, se hotărăște, în fine, să răspunză. El publică în Figaro un lung articol, în care caută să ... păcatul să ciupească de la vreun prinț al bisericii, cum a ciupit de la prințul Bibescu, poate n-are să-i meargă tot

 

Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată

... secătură literară. Iar lună? iar palidă, iar moartă? iar tainic, boltă albastră, raze reci? Pentru Dumnezeu, încetează, rogu-te, cu vomitivul d-tale literar! — Așa? zic eu. Stăi, că am să-ți dau îndată un cordial, ori mai bine un constipant... Mi-am aplicat rețeta, și iată, urmez poezia: â ... mai senină, Când răul va dispare, și-atâtea năzuinți Vor fi nu chinuri goale, ci pline biruinți!â€� Lume nouă... senină... răul... năzuinți... chinuri... biruinți... Așa e că am un ideal social? Apoi, dacă am un ideal social, nu-i așa că am ajuns talentat? și poate încet-încet, tot dând cu pomadă, s-ajung și genial. Nu-i decât idealul social în artă! Dar ceva ... se poate, răspund eu. — Dar Anacreon, dar Shakespeare, Machiavelli, Molière, Goethe? Doar pe vremea lor nu se pomenea de invenția aceasta recentă. — Așa? strig eu, fără să-mi pierz cumpătul. Ia stăi, să vezi! Și pun mâna în borcanul meu cu pomadă și-ncep să-i frec si ... orice religiune proaspătă trebuie, la apariția sa, să fie politicoasă și să știe face oarecari concesiuni vechilor credințe ruinate, pe cari vrea să le dărame. Așa, ...

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

... geamantanul unui inginer, au scobit piciorul de jos în sus, au trecut prin tabla mesei, pe urmă prin fundul geamantanului înăuntru, unde au ros tot; așa că a doua zi nu s'a mai găsit petec de haină ori de rufă neciuruit. Iar hârtiile și planurile bietului ... de stricăciune. Termitele ajunseseră la cartoanele arhivei prin lemnărie; pe urmă mâncaseră hârtiile administrative, respectând, ca după obiceiul lor, foile de deasupra și muchiile filelor; așa că un carton, care era înăuntru plin de tărâțe, produse de dejecțiunile acelor gângănii, părea pe dinafară întreg ca și cum ar fi conținut dosarele ... moment trăznite; iar într'o cantitate de aer amestecat pe a zecea parte cu acel gaz, peste o jumătate de ceas mor innecate. Așa dar o insuflare de așa aer amestecat în coptoroșeala lucrurilor atacate ar năbuși năvala vrăjmașelor. Însă - zice celebrul naturalist - problema tot prezintă greutăți. În toate chestiunile de acest fel, după ... știință ! ce ființă fără inimă a fost acel savant ! Auzi dumneata ce răutate !... Ei ! ce pot gâgndi bietele mici gângănii pomenindu-se afumate așa ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>