Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru APĂSA PE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 245 pentru APĂSA PE.

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... Satul prin care trecem este Bozienii; dincolo în stânga sunt Budeștii. Toate sunt frumoase în ținuturile Romanul și Neamțul ce se par o grădină. Natura pe toate le-a înzestrat deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi ... și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest întreit șir de munți ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți ca freza unei marcheze din veacul XIV, deasupra cărora în depărtare domnește Pionul, spărgând norii cu pleșuvul său creștet. Iacă intrăm ...

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp ... opriră ochii pe-un soi de vizunie, care se deschidea fioroasă la picioarele stâncilor și mergea adânc în pământ. — Ce este aceasta? întrebă Costin pe călăuz. — Astă groapă n-are fund; se zice că merge până la măruntaiele pământului. Ea nu de mult s-a ivit, și ... când cu piciorul, când cu brațul de fiecare ruptură unde putea să se sprijine, de fiecare bolovan, de fiecare creangă, până ce, în fine, ajunse pe coama stâncii. Apoi, răsuflându-se adânc, el începu a trage cu funia la sine pe tovarășul său din vale! — Ia sama și nu te teme! strigă el. Costin, văzându-se atunce râdicat în sus în mijlocul unei furtuni care ... picioare, pe marginea căreia se legăna întocmai ca limba unui ornic, simți tot sângele amorțindu-i în vine și un văl negru i se puse ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie

... Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o ... aur poezia va zbura Și acum și totdeauna: — și puteți rămâne mute... Lara și Romeo vocea vor veni să-mi împrumute, Și cu dânșii pe-ai mei umeri aplecați ca niște îngeri Se vor smulge de pe buze-mi armonii muiate-n plângeri. Credeți oare că un cântec când din suflet se revarsă Se așteaptă să răsune printre suflete de morți? Credeți ... roua pică, poate, pentru frunze ce zac moarte Prada pulberii în care le ia vântul să le poarte? Însă voi, ce-ați plâns cu mine pe ruinele simțirii, Frații mei de cugetare, frații mei de suferinți, Voi, ce-ați fost luați ca mine pe-aripa nenorocirii, Dând la vânturile soartei aspirații și credinți, Voi, care-ați trăit ca mine între cearcăne înguste, Sfâșiați de-al vostru suflet ca de ...

 

Cincinat Pavelescu - Pastel rustic

... rustic de Cincinat Pavelescu Peste lacul poleit De amurgul ce pălește, Legănându-se plutește Barca liniștit. Lopătând cu drag, flăcăii Cântă dorul ce-i apasă, Pe când fetele spre casă Duc în ochi tăcerea văii. În al apelor senin Vesel preajma se răsfrânge; Doar o cruce strâmbă plânge Lângă puț pe ... seara blând se lasă. Peste sat e-o dulce tihnă, Fetele, cu ochi ce ard, Cu băieții stau la gard. Și bătrânii la odihnă. Și pe

 

Alexei Mateevici - Rugăciunea (Kolțov)

... Ce rost avea-va duhul meu Fără a mea simțire? Mormântul, Crucea — Dumnezeu Le-au-nvelit în neștire. Perdeaua sa au aruncat Pe tainele zidirii, Adânc pecetea-au apăsat Pe toată viața firii. Pe veci-ntărirea Sa și-au pus Neclătinată, tare, Ca să nu fie de despus Nici pentru foc și mare. Mântuitorule! Îmi iartă Plânsoarea rugăciunii. Credința ...

 

Alexei Mateevici - Datoria noastră

... Alexei Mateevici - Datoria noastră Datoria noastră de Alexei Mateevici Vremea și împrejurările, în care ne aflăm noi astăzi, pun asupra noastră o datorie, pe care trebuie s-o știe orișice moldovean din Basarabia și să se străduie s-o aducă la îndeplinire. Să nu creadă nimeni că ea este ... rând cu oamenii. Cum să nu știe el, sărmanul, ceea ce are și ceea ce ar dori sa aibă? Durerile lui au găsit întotdeauna răsunet pe paginile gazetei noastre. Nu este lucru greu, căci este firesc. Omul nu poate să tacă și să doarmă liniștit când îl doare ceva. Este destul ... de chinuiți în traiul lor, atât de lipsiți de cele mai trebuincioase trupului, inimii și minții, că nici n-au știut că mai este ceva pe lume, afară de bordeiele lor sărace și pustii. Ei nici n-au auzit de bunurile învățăturii în limba mamă, nici nu ș-au putut închipui ... ani au fost pentru el necunoscute. Acum, când răsare soarele deșteptării, moldoveanul simte toată povara cea grea a vieții nenorocite, care-l apasă pe el. Se înțelege că și la noi cel dintâi o simte asta țăranul, care în toate vremile și la toate popoarele a fost ...

 

Vasile Alecsandri - La poeții români

... Vasile Alecsandri - La poeţii români La poeții români de Vasile Alecsandri Precum în vară dulci păsărele     Sosesc voios Și pe un arbor cuprins de ele     Cântă frumos; Veniți aice cu-a voastre lire     Voi ce aveți Pe frunte raze de nemurire     O! juni poeți! Voi, care-n focul ce vă străbate     Visați cu dor Glorii, plăcere și libertate     Și dulce-amor! Veniți ... per, Însă-a juniei dalbă cântare     Zboară la cer, Ș-acolo merge de se unește     Cu sfântul cor Ce în lumină cântă, slăvește     Pe creator... Când mâna morții rece s-apasă     Pe

 

Alexandru Macedonski - Odă la condeiul meu

... În dreptatea lui te-ncrede Și vei fi nebiruit! Dacă-l chemi, el nu te lasă El lovește în mârșavi Și-n mișeii ce apasă Pe popoarele de bravi! Scrie, luptă cu putere, Fără teamă de nimic; Tu mi-ești singura avere, Tu mi-ești singurul amic! Scopul tău e sfânt ...

 

Gelu Vlașin - 10:10

... de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 10:56 →→ apă minerală plată mi-ai pus în ciorapi când băteam moneda prin porți de vecini pe vizor ai lipit scotch transparent cu păr de cămilă si-n ghiveciul de flori două prezervative cu aromă de căpșună și te superi când plouă ... printre norii de fum dintr-un bar și îți pierzi neuronii în halba cu spume când<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< așez cu grijă raftul de jos iar plafonul apasă pe

 

Gelu Vlașin - Degetul mare

... Gelu Vlaşin - Degetul mare Degetul mare de Gelu Vlașin cu degetul mare apăs pe trăgaci fără să clipesc te doresc și glonțul țășnește orb intersectându-se cu privirea ta pierdută pe

 

Gheorghe Asachi - Boul și vițeii

... Gheorghe Asachi - Boul şi viţeii Boul și vițeii de Gheorghe Asachi Fabulă Pe ogor, un bou bătrân, Ce iernasă c-un pic fân, Primăvară, Când se ară, Deși giugul l-apăsa, Pe-ncet brazda dispica. Dar vițeii, ce-l videa Cum o viespe ră-l împunge, Strămurariul cum l-agiunge, Scaii cum de el s-anină, I ...

 

   Următoarele >>>