Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APĂRĂTOR (AL UNEI CAUZE)
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru APĂRĂTOR (AL UNEI CAUZE).
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... a-mi scoate de la sân portofoliul cu banii ce-i purtam cusuți în căptușeala jiletei. Dar polițianul? Ce caută el aici? Să fie el un camarad al prăÂdătorilor? Iată întrebările, ce-mi frământau mintea în acel moÂment. — Cine sunteți și ce voiți de la mine? mă adresai furios către ... peste înfundăturile ochilor și ale obrajilor se întindeau ale morții umbre vinete. Strania lui fizionomie nu exprima vreo durere, ci o tristețe nespus de adâncă, un chin precum îl produc numai giganticele patimi sufletești. Privindu-l, nu simțeai înfiorarea, ce o produc de altfel trupurile moarte, ci mai vârtos un fel de compătimire duioasă, precum o simțești la despărțirea de un bun prieten ce a repausat. Chelnerii deschiseră fereastra, ca să iasă fumul, și cu ajutorul apei din lighean stinseră focul în puține minute ... au fost părinții lui, nu se știe. Crescut în ospiciu până la etate de zece ani, a fost trimis în institutul de orfani al statului. Arătând o rară și marcantă inteligență, a atras atențiunea și simpatia profesoÂrilor, care, descoperind într-însul un ...
Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale
... Tribunei ș. a.; și vom da la lumină numai părțile ascunse ale acestei nenorocite chestiuni, în care partidul și guvernul liberal au jucat un rol așa de îndoios - zicem îndoios, nu atât din punctul de vedere al patriotismului, cât din punctul de vedere al tactului politic. Samsarul, care și-a oferit nepoftit serviciile sale Ardelenilor, poate o fi fost onest, mai ales că a spus ... direcțiunea d-lor E. Brote, I. Bechnitz și I. Slavici, s'a declarat fățiș, fără de niciun înconjur, fără nicio rezervă, ca organ al partidului liberal din România (pe atunci în opoziție), și încă organ al nuanței pur colectiviste. Cine a citit pe atunci Tribuna a putut vedea că foaia din Sibiu nu era decât o filială ... extrem de parțială, și prin urmare destul de puțin convenabilă, a Tribunei față cu situația politică dela noi, și să confirme speranțele într'un puternic sprijin viitor al liberalilor noștri, când vor veni la guvern, în favoarea Ardelenilor." Evenimentele au dat, din nenorocire, o colosală și dureroasă desmințire acelor speranțe. Ironia soartei a ... ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... omenesc, și nici tăcerea lor n-o profanase glasul vreunui muritor. Și iată minuÂnea, astăzi pe acele țărmuri sălbatice înaintea ochilor călătorului se desfășoară un oraș colosal, cu cea mai modernă arhitectură, luxul cel mai îmbelșugat al orientului, și cu invențiile și indusÂtriile și manufacturile cele mai alese ale Europei. Aici aflăm cea mai pestriță adunare de popoare, cu diferite idiomuri ... oblon ce astupa fereastra, străluci deodată lumină și după scârÂțâitul unei uși se auziră pași repezi ce coborau pe scări până la intrare și un glas de femeie, de un timbru plăcut, răsună în tăcere. — Cine-i acolo? întrebă de după ușă. — Eu sunt! Eu! răspunse bătrâna cu grăbire. Ușa se deschide și ... numai cu câteva scaune, două paturi, o masă de lemn de brad și un dulap în care erau așezate vasele de cuhne. Pe masă fierbea un samovar fumegând clăbuci de abur. Bătrâna dezbrăcându-se de jubeică o scutură de câteva ori, apoi punând-o pe un scaun s-a apropiat de samovar și, întinzând mâinile învinețite de frig, le ținu câtva timp lângă samovarul fumegător spre a le ... ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... adunate, o sumă de idei, va găsi un sistem nervos deosebit, care la nașterea artistului cuprindea posibilitatea dezvoltării și creării artistice. Creația artistului va fi un product al combinațiilor acestor factori feluriți, dar toți acești factori — cum e grămădirea de impresii în sistemul nervos, adunarea de idei etc. — vin ori de ... lui să intre la mănăstire în floarea tinereții; și e de notat că pe sora aceasta o iubea el cu pasiune. Lirismul pesimist și deznădăjduit al lui Leopardi se explică prin constituția lui fizică peste măsură de bolnăvicioasă, pe de o parte, iar pe de alta prin un complex de influențe sociale. Și așa-i întotdeauna. Dacă uneori nu putem găsi, în unele privințe, o legătură de cauză între mijlocul social și cel natural și creațiunea artistului, pricina poate fi că știința nu-i îndestul de dezvoltată în această privință; pricina poate fi ... mai presus de îndoială. Artistul ne dă numai ceea ce primește și nu poate să ne dea decât din ceea ce primește. În lanțul nesfârșit al cauzelor și efectelor din universul nostru, cauza se schimbă cu efectul și ceea ce a fost azi cauză
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
... după cum rezultă din însemnarea originală scrisă de tatăl meu în Ceaslovul nașterilor și morților familiei Kogălniceanu , o carte care, sunt încă câțiva ani, ca un adevărat registru al stării civile, se obișnuia a se păstra din tată în fiu mai în toate familiile noastre. Tatăl meu a fost vornicul ... în fața acestor bărbați de bine, care trimiteau o neștearsă aducere-aminte vechii lor patrii, dar totodată aveau conștiința de ce datorau patriei nouă. După un an, am fost strămutați în casa și sub privegherea unui alt om distins, pastorul Ionas, discipol favorit al marelui teolog Schleiermacher și editorul operelor acestui spirit înalt al bisericii protestante. Pastorul Ionas era un bărbat distins; el avea deja un nume bine văzut și era încuscrit cu familia lui Hufeland, autorul Macrobioticei sau arta de a trăi mult , și cu familia comitelui Schwerin ... era și numele de Moldauer sau Vallache . Mie mi se zicea der schwarze Grieche , pentru că aveam părul negru, și pe atuncea Berlinul era încă un oraș cu totul și exclusiv al Germaniei de nord, unde predominau mai cu deosebire figurile blonde. Alexandru Humboldt, spirit eminamente cercetător, îmi arătă o deosebită dorință de a cunoaște
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... înflorește și-l încarcă cu rod nevăzutele puteri ale naturii? Cine poate să puie sub pielița străvezie a unui trup tânăr acel rumen al sângelui, care tremură, licărește, aleargă și se schimbă după cum vei ridica perdeaua de la geamurile camerei tale? Cine poate săpa în piatră un mușchi încât să vezi într-însul o forță care se odihnește? Ferice de acela care se îmbată de mărimea și frumusețea acelor ce veșnic trăiesc ... îmbată, te farmecă, te pătrunde, te atrage, și deslușit nu știu cu ce se aseamănă aceste miresme care îți fericesc creierul până în fundul lui. Un miros sănătos, un amestec de faguri de miere, de oțet de trandafiri, de smirnă, de chihlimbar, de azimă caldă; un vârtej de aburi, aromatici și nevăzuți, plutește, se leagănă, se amestecă și se împrăștie pe deasupra acestui covor înflorit. Culeg buchete și le arunc. Din ... o clipă, au tăcut cu toatele. Un maestru nevăzut ține deasupra lor vergeaua neclintită. O pitpalacă și-a repezit glasul de două ori. Un vuiet a mii de instrumente dezleagă somnul tăcerii. Deasupra bâzâitului întins — o ceartă veselă, o ciripeală ascuțită, dedesubtul lui — o bombăneală
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... de această afacere, deschise un pension, ceea ce se potrivia mai bine caracterului său de om învățat, decât îndeletnicirile comerciale. Dimitrie Xenopol era într'adevăr un om foarte cunoscător în sfera limbilor și a literaturilor. El vorbea afară de limba lui maternă, germană, tot așa de bine și limbile ... amintesc cum tata, din când în când deschidea sipetul legat în fier, în care își strângea economiile lui, scotea besecteaua de mahon ferecată cu argint, un dar de nuntă al mamei mele, și așezându-se pe colțul sipetului, își număra galbenii pe cari îi aduna unul câte unul. Îmi aduc aminte că într'o zi ... restrânsă, petrecută numai între noi; Duminica ne duceam la biserică, căci tatăl meu îmbrățișase credința ortodoxă cu sfințenie și hotărîse de a fi un bun închinător al ei. La Paști și la Crăciun era sărbătoare mare și așteptam totdeauna acele zile cu mare nerăbdare pentru mâncările mai alese ce le pregătea mama ... mai răsăriți: Vasile Ureche; Alexandru Radovici și Scarlat Scheletti (acești doi din urmă acum generali în retragere), Emil Costinescu (fost ministru de finanțe), Iancu Ghițescu, un proprietar de moșii și alții, ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... nu fie de prisos, nemic să nu fie descusut; cele importante să reiasă în relief pe primul plan, cele secundare să se umbrească pe planul al doilea, cele accesoare abia să mijească mai încolo. Tabloul cată să aibă un fond sau un cer: la începutul operei schițarăm în câteva cuvinte generale starea Europei de atunci. Apoi apare figura cea curat românească a eroului; șovăiește din ... pe continentul european. Sub sceptrul monarcului de la Madrid se grupaseră toate provinciele mauresce, castilane și aragoneze, Portugalia, Sicilia, Sardinia, Neapole, Neerlandele și America. Nici un principe nu poseda un teritoriu atât de întins; nici un principe nu primea un venit atât de colosal; nici un principe nu avea nește generali atât de abili. Și cine oare era acel fericit păstor al popoarelor? Fiul marelui Carol V, micul Filip II. Prin două păcate mortale el sfărmă pentru totdauna piedestalul măririi spaniole: prin fanatism religios și prin ura ... propria sa mână! Peste puțin el muri în vârstă de 24 de ani: jucăria partitelor, calău al supușilor săi, enigmă pentru posteritate! 5. Un frate al ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... că omul poate să facă tot ce-i place; deodată ușa a scârțâit și s-a deschis; întorc capul și văd... un nas; un nas în crăpătura ușii, un nas antedeluvian, adică un nas a cărui mărime covârșește în același grad mărimea nasurilor vulgare, precum mastodontele covârșa pe elefante. Eram să mă sperii; dar auzii tot ... colosalului nas. - Aicea șade Tăciune? - Intră, intră, Feldeșule! răspunsei din odaie, și baronul Rosen se afla deja lângă mine. Baronul Rosen, student jurist și coleg al meu, era un june bogat, scurt, gros, alb, năsos și cunoscut obștește în societatea universitară sub porecla de "Feldeș". Cine nu mai avea porecle! Pe mine, bunăoară, tovarășii ... înainte de toate s-o previi făr-a fi văzut, s-o faci s-admire caracterul și generozitatea ta, să-i apari ca un ideal sublim îmbrobodit într-un real urât. Dintru întâi trebuie să-i faci un prezent anonim, lăsându-mă pe mine a-i dezvălui la ureche, parcă în secret, numele galantului adorator, adăogând din parte-mi un ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... tatei o trăgeam cu o siguranță fără pereche, iar pecețile, pe care mi le împrumuta vreun servitor de pe la cine știe ce oficiu pentru un gologan sau o glumă, știam cât să le întorc în loc, astfel ca numele țării și al instituției de care era nevoie să iasă limpede, dar al localității și al județului meu să apară încurcat și întinat. Astfel am putut să ajung, cum spun, la Odesa, și mai pe urmă să fiu înrolat pe vase ... și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez în armata franceză; dar abia atunci s-a băgat de seamă că actele ... mai ieșit acum din planul nou ce-mi făurisem. Mi-am pus hainele bune, potrivite cu condiția tatei, pentru că, deși trăsesem beții multe, dar un ban tot pusesem deoparte, pentru cărți de citit, pentru îmbrăcăminte și pentru vreo lipsă negândită (și-mi prisosiseră, pentru că umerii mei lați mi-au ... eu că eram chipeș, și nu odată după plată - căci la plată nu renunțam niciodată - sfârșisem angajamentul în patul lor). M-am gătit deci ca ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... întrețin, spunân-du-vă câteva cuvinte deÂspre spiritul ce se cuvine să - i însuflețească pe medici, când se află în fața bolna - vilor, într - un spital ca acesta în care ne aflăm. Dar, ce este un medic? Ce este un bolnav? Ce este un spital? I. Ce este un medic? Un medic este un om care exercită medicina. Dar ce este medicina? Medicina este o știință și, în același timp, o profeÂsie. 1 - Ca știință, medicina studiază omul ... tot sufletul știința medicală, adică știința omului; să fie o ființă care se jertÂfește pentru alții, până la moarte și, în sfârșit, să fie un învățător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei... și așa ar fi în realitate, dacă confrați neÂdemni n-ar fi deschis tarabă în templul sacru al medicinei. Acum înțelegeți înalta demnitate a profesiei mediÂcale și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește pe medicâ€� zice ... neceÂsare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un