Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AMINTEȘTE

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 178 pentru AMINTEȘTE.

Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului

... Părea că-n totul se ascunde Prisos de soare, tinerețe, Viață să reverse-n unde În tot ce-i viu, două viețe. Atuncea el își aminti De cai, de șoimi, de vânătoare, De curtea lui. O fi ce-o fi, De-acuma el aicea moare. * Iar tu, rămasă unde ești, În ...

 

Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!

Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic. Gândurile-l năpădeau. Era întâia iarnă pe care o petrecea singur. De la moartea nevestei lui se împlinise jumătate de an și singurătatea îl silea să simtă că-i lipsește cineva, că suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Colocviu sentimental (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Colocviu sentimental (Iosif) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Ștefan Octavian Iosif În parcul vechi și rece și pustiu, Trec două umbre-n ceasul cenușiu. Li-s ochii ofiliți, au buze moi Și deslușești cu greu ce-și spun ei doi. În parcul vechi și rece și pustiu, Nălucile își fac trecutul viu. − Îți amintești extazul nostru vechi ? − Ce tot îmi torci trecutul în urechi ! − Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu Și-n vis îți mai răsar eu oare ? − Nu. − Ah, zile dragi cum altele n-om ști, Cînd gurile ni se uneau ! − O fi ... − Ce bolți albastre, ce speranțe mari ! − Speranța-i azi prin norii funerari. Și astfel merg stîrnind ovăzu-n drum Și noaptea îi aude doar, prin

 

Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)

Ştefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2) Elegie de Ștefan Octavian Iosif În amintirea poetului I. Păun-Pincio O, scump prieten, mă gândesc la tine Și-s ani de când ai fost uitării dat; Nu știu de ce mereu în minte-mi vine Surâsu-ți bun și-atâta de ciudat. Și răsfoind azi răvășita-ți carte, Mă năpădesc, făcându-mă să plâng, Miresme dulci de flori și frunze moarte, Parc-aș străbate într-un veșted crâng. Parc-aș vedea iar toamna ce-ntârzie Pe lunca fermecatului Siret, Și-aud cea de pe urmă poezie Ce mi-o spuneai așa duios și-ncet. Prieten mort, ți-aduci aminte oare De zilele seninei primăveri, Când îndrăgeam un fluture, o floare, Ca doi șăgalnici și naivi truveri? Ori, rătăcind pe lună prin alee, Visam la vreo domniță-ntr-un castel, Balconu-mpodobit cu azalee Și scara de mătase către el? Ți-aduci aminte-acele sfinte zile Când dibuiam întâiul ritm din vers?... Tu te-ai oprit la colțul unei file... Dar eu de-atunci, vai, câtă cale-am mers! Ci de trăiai și tu, era mai bine? Nu ești mai fericit acolo, mort? N-ai fi urcat Calvarul ca și mine, Purtând pe ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Fulgii

Ştefan Octavian Iosif - Fulgii Fulgii de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Zăceau priveliștele moarte Sub cerul sur, în asfințit, Și-abia mai auzeam departe Un glas de crivăț amorțit. În mijlocul naturii mute Eram eu singur călător : Îmi aminteam de vremi trecute Și mă visam în viitor... Iar din imperiul tăcerii Se desprindeau fulgi mari de nea : Cădeau încet, cădeau puzderii În urma și-naintea

 

Ștefan Octavian Iosif - Lăutarul (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Lăutarul (Iosif) Lăutarul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Vestit era odată lăutarul ! La zile mari, bătrîna-i alăută De cîte ori uc galbeni fu umplută Și-n loc de vin cu aur plin paharul. N-a fost o nuntă fără el făcută : Îl prețuia vlădica și plugarul... Azi n-a rămas pe fund decît amarul, — Trist și-amintește gloria trecută... Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe !... Să-ți povesteasc el ce mari ospețe, Ce mîndre nunți, ce luminate fețe Văzură ochii săi

 

Ștefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif) Nucul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești       Aceleași crăngi întinzi... De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval — O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta și-acele vremi       De trai patriarhal ! Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abea, Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri       Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni Și toamna făureau cununi       Din veștedele-ți foi ! Dar unde-s brudnicii [1] copii Și unde-s rîsetele lor ?... Potecile-au rămas pustii Și-i năpădit de bălării       Pustiul din pridvor... De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut La sfaturi cu părinții mei, Și frunza ce-o călcară ei       Țărînă s-a făcut ! Străjer măreț, mai ți-amintești ?... Tu singur, încă neînfrînt, De-amar de ani adăpostești Ruina casei părintești       Pe care azi o

 

Ștefan Octavian Iosif - Ruptură

Ştefan Octavian Iosif - Ruptură Ruptură de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție E o cantină cu un steag Pe deal, în rariștea de brazi ; De-acolo ies cîntînd, la braț, Două catane — camarazi. Și-i sărbătoare... De pe deal Se vede peste nouă sate ! Ei se opresc, privind cu drag Spre văile îndepărtate... O turlă luce tocma-n fund ; E satul unde se născură : Acolo-i chef ! Acolo-i trai, Acolo-i horă-n bătătură ! Și cum privesc ei amîndoi, Înduioșați nevoie mare, I-apucă dorul de părinți. Oftînd, se strîng la braț mai tare... Dar, totodată, amîndoi Și-au amintit și de Măria – Scurt, țanțoși, s-au lăsat de braț : E ruptă

 

Ștefan Petică - La poalele crângului

Ştefan Petică - La poalele crângului La poalele crângului de Ștefan Petică 1900   Pe iarbă verde, cu capul în mâni, pe gânduri. Visez. Dinaintea mea un cosaș zbârnâie un cântec monoton și un toporaș galben întinde petalele lui lacome de sărutări spre mine. E lumină în aer, lumină multă și toate celea sclipesc, desfășoară o bogăție orbitoare de culori. Soarele trimite raze fierbinți cari-ți amintesc momente de profundă senzualitate... Ridic capul. Un nor cenușiu s-a înfipt în albastrul clasic, adânc al cerului, precum se înfige un cuget rău într-o inimă nevinovată. Sunt fericit. Senzații dulci mă năvălesc și pare că mă doboară, atât sunt de multe și atât sunt de intense. Sufletul meu zboară lin spre Dumnezeu, marele Pan, care pe toate le cuprinde și pe toate le simte. De pe mugurii plini de sevă se desprind sărutări sub îmbrățișarea caldă a razelor de soare, și sărutările zboară prin văzduhul clar și trezesc în minte-mi icoane de dragosti apuse. Iubirea veche, mare, puternică reînvie în sufletul meu pribeag. În noaptea accea, ah, cât n-am simțit eu în noaptea aceea! Sunt fiorii omorâtor de dulci ai iubirii senzuale – iubirea mea era ...

 

Ștefan Petică - Nopțile de legende

Ştefan Petică - Nopţile de legende Nopțile de legende de Ștefan Petică 1900   Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Ce trist vă port în suflet în ceas de singuratecă rătăcire, când visul cade spre amurgurile tragice în cari se cufundară iubirile mele ca un tezaur în mare, un tezaur misterios în marea adâncă! Gândul meu se duce mereu către misterele trecute și în zadar florile fragede de astăzi îmi surâd; ele par că tremură sub un vânt de doliu și parfumul lor e trist ca un cântec ce moare în depărtare. Mi-amintesc de serile fabuloase și de pădurile întunecate unde nu mă aștepta decât straniul glas al cornurilor de vânătoare și visez nopțile fermecate când ironia nu insulta inima mea castă și când dormeam sub bolta ramurilor lungi unde nu-și lăsareră tristețea decât duioasele raze de lună. Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Oh, aș vrea să fug către mările lucitoare, către grădinile îmbălsămate și către pădurile de legende. Să plec cu roze albe în mână și să las din ochi naivi să cadă surâsuri clare ca niște petale fragede din degete de fecioară, petale curate împrăștiate pe drumuri luminoase. Să nu turbure nimeni ...

 

Alecu Donici - Turma și câinele

Alecu Donici - Turma şi câinele Turma și câinele de Alecu Donici Am să vă spun de-o turmă și cele întâmplate La stână; dar întâi vreau să vă amintesc Că binele și răul, prin lupte ne-ncetate, O lume cârmuiesc. Că element, om, fiară, ființi nenumărate, Prin lupte se nutresc, Că oaia și cu capra, deși sunt o făptură, Nu sunt de o natură. Oaia, precum o știți, E blândă-ascultătoare, Iar capra-i șugubeață, și nu vă îndoiți Că-i și cam săritoare. Deci la o turmă bună, unde era oi mii Și capre două, trii, S-au auzit odată O ceartă prea ciudată, Căci oile ziceau Cam astfel între ele, Zbierând mereu: — Voi, caprelor, în turmă sunteți niște lichele; De ce dar ne conduceți ș-adese ne purtați? Prin curături, ogoare, voi faceți stricăciune, Voi despoiați copacii, pe garduri vă-agățați, Iar noi pățim rușine; Și oare nu-i mai bine Să aveți voi turma voastră și singure să fiți? — Nu — zise lor dulăul — voi, oilor, nu știți Că lupul totdeauna din turmă dijmuiește Și turma fără capre mai greu o risipește? Iar unde-s frunte ele, eu încă am un dar: Păzindu- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>