Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALEE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 109 pentru ALEE.
Ștefan Octavian Iosif - Cișmigiul
... Ştefan Octavian Iosif - Cişmigiul Cișmigiul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de ...
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 1)
... ce așa de trist suspini Și trist rămâi și-atuncea când Vezi florile-nflorind pe rând (Și chiar măceșii plini de spini) Și vezi pe-alee, prin grădini, Perechi de-ndrăgostiți trecând? — Cum n-ai fi trist, cum n-ai ofta Când numai dragoste respiri În tot cuprinsul mândrei firi ...
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)
... ți-aduci aminte oare De zilele seninei primăveri, Când îndrăgeam un fluture, o floare, Ca doi șăgalnici și naivi truveri? Ori, rătăcind pe lună prin alee, Visam la vreo domniță-ntr-un castel, Balconu-mpodobit cu azalee Și scara de mătase către el? Ți-aduci aminte-acele sfinte zile Când dibuiam ...
... ucigătoare a unei prăpăstii. Iar coardele vorbiră prelung și trist. O notă stângace sălta tremurând ca o umbră ce se mișcă fantastică într-o alee umbrită de tei negri în noapte. Noapte de vară! Cărarea se desfăcea albă și prăfuită ca un pod de argint peste pământul adormit. Copacii stăteau ...
Alexandru Macedonski - Rondelul cascadelor de roze
... roze Rondelul cascadelor de roze de Alexandru Macedonski Urcând pe pomi, zâmbind pe casă, Se surpă rozele grămadă, Sau întocmesc câte-o cascadă Pe vreo alee mai retrasă. Parfumul lor purtat în stradă, Întinde-a lui subțire plasă... Urcând pe pomi, zâmbind pe casă, Se surpă rozele grămadă. De ...
Alexandru Macedonski - Rondelul coroanelor nepieritoare
Alexandru Macedonski - Rondelul coroanelor nepieritoare Rondelul coroanelor nepieritoare de Alexandru Macedonski Coroane-n veci nepieritoare Dintre frunzișurile mari Ale bătrânilor stejari Mi-așterne umbra sub picioare. Ducându-mi pașii solitari, Pe sub pădurea cântătoare, Coroane-n veci nepieritoare Simt în frunzișurile mari. Aleea e-n apus de soare. -- Se urcă flacări tot mai tari, Și se răsfrâng, scânteietoare, Printre copacii seculari, Coroane-n veci
Alexandru Vlahuță - Eternul cântec
Alexandru Vlahuţă - Eternul cântec Eternul cântec de Alexandru Vlahuță E vechi de când lumea, dar celui de-l cântă Ce nou i se pare!... S-ascultă uimit. În el i-o legendă frumoasă și sfântă, Și vorbele-o sfarmă cu zgomotul lor: E cântecul inimii care-a murit, Ș-al primului nostru amor. E noapte, sunt singur, și iar mi-aud gândul Cum, notă cu notă, mi-l cântă în taină. Ce dulce-i... Îmi vine să plâng ascultându-l... De ce nu se poate o dată s-aștern Săraca și aspra cuvântului haină Pe-al gândului cântec etern! Ah, iată grădina... văd urmele mele Pe prundul aleii. Pământul miroase, Ș-albasrtu-i de cele dintăi micșunele. Curg valuri de raze din cerul deschis; E liniște-n aer, și toate-s frumoase, Și toate le văd ca-ntr-un vis. Și crăngile-atârnă-ncărcate de floare S-atingă pământul ai crede că-s ninse Sub alba podoabă ce tremură-n soare; Iar tu, ca din basme, deodată mi-apari, Înaltă și zveltă, cu brațele-ntinse, Cu ochii tăi limpezi și mari... Și ce-a fost pe urmă? Zadarnic! Cuvintele-s tulburi și grele. Se-ntunecă- ...
Cincinat Pavelescu - Eu sunt un haos
... în inima mea arsă Durerea-nfige dinți de șarpe, Blândețea ochilor tăi varsă Melancolia unei harpe! Și e destul ca rochia-ți albă Într-o alee
Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 1)
Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 1) Serenadă de Cincinat Pavelescu Domnișoarei Lily Istrati Ca să-ți cânt dintr-o chitară Sub fereastră ți-am venit. Era vară! Liliacul înflorit Și cu rozele semețe Risipeau printre alei Un fior de tinerețe. Iar în părul tău cel blond Caldul soare vagabond, Raza vrând să-și poleiască, S-a-ncurcat în adevăr, Și-n zadar vrea să ghicească În al buclelor tezaur, Care-i raza lui de aur, Care-i firul tău de păr! Viu și astăzi, din chitară Să-ți mai cânt ca astă-vară Serenade, Însă, vai, găsesc în poartă Frunza moartă! Toamna cade! Ploaia cerne; ceața deasă Tristă, umedă se lasă, Pe cărare e noroi, Și sub zarea cenușie Toamna rochia și-o sfâșie -N pomii goi! Sub balcon când se ridică Glasul meu pătruns de frică, De la geamul tău, iubită, Pică-o floare veștejită. Atunci inima-mi se frânge Și-un ecou departe plânge! Și-n zadar mă lupt în vânt Să dau coardelor cuvânt, Din chitara mea mâhnită Nota zboară, rătăcește Și de geamuri se izbește Ca o pasăre rănită! Cum neaua-ncepe să s-aștearnă Mi-e frig în suflet, nu știu ce-am, ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht Vergiss-Mein-Nicht de Constantin Negruzzi Viața este în trecut și în viitor: dorință și căință, în cea întâi jumătate a vieții omul încă nu trăiește și apoi începe a muri. Conștiința ticăloșiei noastre ne depărtează pururea cu privirea înainte sau înapoi; fericirea o vedem tot dincolo de orizonul nostru. Cu ce nătângie ne ținem de cele mai mici suvenire! Ce înrâurire au asupra noastră o melodie nesimțitoare poate pentru toți, o privire a cerului, vederea sau mirosul unor floricele pe care alții le calc în picioare cu nebăgarea de seamă. Așadar, mă veți ierta că vorbesc cu complacere de Vergiss-mein-nicht, floricică cu petalele de un albastru deschis, cu frunzele verde închis, pe care svițerii o numesc iarba mărgăritarului, care crește pe malul râurilor și a lacurilor, avându-și pururea picioarele scăldate în apă. Dar pentru poetul făr amor, pentru acel a cărui suflet a fost sfărâmat de chinurile unui amor viclean, aurul e numai aur, metal ca și ferul și plugul. Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul; cununele de flori sunt cununi de spini care ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...