Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AJUNGE IN PORT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 439 pentru AJUNGE IN PORT.
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
... Cucoșul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spuind neîncetat: Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi bani ! Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni, zice vezeteului: — Mă! ia cucoșul ist obraznic și-l dă în fântâna ceea. Vezeteul se dă iarăși jos din capră ... zis: — Mă! da' al dracului cucoș i-aista! Ei, las' că ți-oiu da eu ție de cheltuială, măi crestatule și pintenatule! Și cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoșul, să-l azvârle într-un cuptor plin cu jăratic și să pună o lespede la ... că nici lucru curat n-a fost aici! Cucoșul însă mergea țanțoș, iar paserile după dânsul, și merge el cât merge, până ce ajunge acasă la moșneag, și de pe la poartă începe a cânta: "Cucurigu !!! cucurigu !!!" Moșneagul, cum aude glasul cucoșului, iesă afară cu bucurie; și ... a făcut case mari și grădini frumoase și trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o găinăriță, iară pe cucoș îl purta în toate părțile după dânsul, cu salbă de aur la gât și încălțat cu ciuboțele galbene și cu pinteni la călcâie, de ți se părea ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... babă; iar Trandafir s-aruncă Pe calul său și trece un deal, un șes, o luncă Și tot mereu se duce pe drum îndelungat Și-ajunge iar în țara lui Tabără-mpărat. A râs Voinic-Zorilă și Grangur încă râs-a Când l-au văzut în curte ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița
... supuși la ploaie și la frig, locuiesc în chilii neînvelite, și suferă tot ce trebuie să sufere cineva ca să se învrednicească a ajunge mucenic. Nu sunt deloc la îndoială că în lumea cealaltă vor fi fericiți, căci într-aceasta sunt îndestul de rău. După odaia ce ne-o ...
George Coșbuc - Crăiasa zânelor
George Coşbuc - Crăiasa zânelor Crăiasa zânelor de George Coșbuc Orcanul însuși stă domol Și-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Ușoare, ca de neguri, fug Prin liniștea adâncă, Obrajii lor, ca flori de rug, Sunt nesărutați încă. Vezi tu departe-n Răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul: Acolo ele-n veci nu mor Și vara-n veci nu moare, Iar ele-și au crăiasa lor Și toate sunt fecioare. La țara lor nici zmei n-ajung! Dar într-o zi, la poartă, Bătu, de drumul greu și lung, Slăbită și mai moartă, O fată de-mpărat, cerând Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blând, Și cum te cheamă? Ana. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiasei noastre am să-i spui Să vie să-ți descuie. P-un nor de aur lunecând A zânelor crăiasă Venea cu părul râurând, Râu galben de mătasă. Crăiasa-n purpur și-n smarald S-ascunde, nu s-ascunde, Străbați cu ochii viul cald Al formelor rotunde. Ard flacări ochii ei crăiești Cum stă la ...
Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)
... de intuiția ciudată ce o au unii pentru sonoritatea intimă a cuvintelor, dacă e aruncată în fraze zvîrlite la întîmplare, nu-și pot ajunge scopul. Artistul are la îndemîna lui sufletele, el știe să puie degetul pe struna care va face prin simpatie să vibreze struna altui suflet, el ... o lacrimă. Dacă sînt în adevăr înzestrat cu unele din aceste calități, voi încerca și, cu note de duioșie ori accente de revoltă, poate voi ajunge să trezesc simpatii care dorm latente, să fac multor din contimporanii mei să le pară rău de pornirile lor barbare și de multe ori antropofage ... val obosit și vor stropi fața acelora ce se vor pleca peste adîncul acesta zbuciumat și, prelingîndu-se de-a lungul feței, vor ajunge la marginea gurii celor mulți cari vor înțelege, în sfîrșit, că gustul acestor lacrimi sărate sînt gemene cu lacrimile lor și că deci cu toții ... un frate, precum firul de iarbă simte alături un alt fir de iarbă care odrăslește în fiecare primăvară, luptă, își face evoluția fatală anotimpurilor și-ajunge
... calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar junele sare ușor de pe el Sub mantă-i purtând mandolină, Cu inima plină de-amoru-i fidel, Cu mintea de visure plină, De ...
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)
... calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar junele sare ușor de pe el Sub mantă-i purtând mandolină, Cu inima plină de-amoru-i fidel, Cu mintea de visure plină, De ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel Tudorel Baladă populară culeasă de Gheorghe Dem Theodorescu . Foicica ulmului, La marginea drumului, Drumul Țarigradului Și schelii-mpăratului, Case-nalte s-au zidit, Cârciumioară s-a gătit Și frumos că s-a boit. Dar cine mi le-a clădit? Savalași Tudor, Pazarghian Tudor, Heisicol Tudor. Foaie verde ș-o lalea, N-avea naiba ce lucra? Tudorel mi se-ndemna Și de tânăr se-nsura, Frumoasă mândră lua; De frumoasă ce erea, Cârciumăreas-o punea, Ș-o chema, mări, Voica. Dar unde cârciumărea? La marginea drumului, Drumul Țarigradului Și schelii-mpăratului. Cine pe drum că trecea La cârciumă Se oprea, La Voichița Se uita Și de dragul ei tot bea Beau-și turcii Papucii, Ieniceri Hangerile, Croitori Foarfecile, Cirezari Cirezile, Rămâneau Cu pungile, De le oftau Buzele! Tudorel se-mbogățea Și, d-avere ce-și avea, Își strângea Și-și cumpăra Catârași Cu gălbenași, Și cirezi De boi d-ăi grași, Herghelii De cai Frumoși, Turme De juncani Spătoși. Dar p-atât nu se lăsa, Ci-și făcea Tudor, făcea Nouă late mori de vânt, Nouă mori pe subt pământ. Că nouă d-or măcina, Bănetul s-o aduna. Tudorel ...
Mihai Eminescu - Sarmis Sarmis de Mihai Eminescu Mijește orizonul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă Â Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ...
George Coșbuc - Bradul (Coșbuc)
George Coşbuc - Bradul (Coşbuc) Bradul de George Coșbuc Bradu-mi spune bun cuvânt — — „Să-i trimit ?" Mi-a spus: — Trimite-i!â€� Tot m-am judecat cu mine: Să dau bradului mai bine Ori iubitei Crezământ? — „Nu-i trirnite!" zise ea. — „Că n-am zor să ies în lume. De-i trimiți, îi fac de-ocară, Că-i arunc pe uși afară — Scoate-mi nume Cât or vrea!" Am s-ascult de brad acum; Fata minte cum îi vine. Și trimit chiar asta-seară Pețitori la ea s-o ceară — Rău ori bine, Tot un drum! De-o fi, brade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil — de-o fi cu bine — Ți-l dau șie Să mi-l crești! De mă-nțeli, te fac la noi Poartă curții: să te-ajungă Câte rele pierzătoare, Să te bată ploi și soare, Să te-mpungă Vaci și
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
Elena Liliana Popescu - Imn Libertăţii Imn Libertății de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Luptătorule, în bătălia decisivă care te așteaptă , ai un singur adversar: tu însuți. Pentru a învinge ai un singur aliat: Tu însuți. I Doamne, nu-mi lua povara încă, al frământării minții chin. Mă zbat înlănțuit de stâncă, silit să-ndur un crunt destin Sunt osândit în veșnicie plătind păcatul făptuit – Secret păzit cu strășnicie, când lumii l-am destăinuit Credeam că sunt învingătorul ursit să schimb fixate legi și pentru om ocrotitorul Eu, Prometeu, zeu peste regi. Și cum pe vremuri neofitul voind să-și dovedească arta a încercat, nefericitul, pecetluindu-și astfel soarta, La fel, eu, încercându-mi forța nebănuind deloc urmarea încrezător adus-am torța aprinsă, săvârșind eroarea Și-am semănat nenorocirea în lumea fără de credință ce-a transformat descoperirea într-o amară biruință. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp ...