Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADĂSTA
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 19 pentru ADĂSTA.
Ștefan Octavian Iosif - Bolnav
Ştefan Octavian Iosif - Bolnav Bolnav de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Afară iar e cer senin Și ți-e așa de dor de soare, Că plîngi pe patul tău de chin, Plîngi ca un rol în închisoare. Nu plînge !... Nu te da învins, Nădăjduiește și adastă... Nu vezi ?... un fluturaș s-a prins, Bătînd din aripi, la fereastră. Primește-l pe acest pribeag Și-albastru fulg al primăverii : L-o fi trimis vreun suflet drag Spre a-ți vesti sfîrșit
Ștefan Octavian Iosif - La fereastra spre livadă
Ştefan Octavian Iosif - La fereastra spre livadă La fereastra spre livadă... de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție La fereastra spre livadă Din copită murgul bate, Frîu de-argint să-i scot din ladă, Scumpă șea să-i pun în spate, Să pornim iar împreună Peste văi și peste plai, Că s-a-ntors iar vremea bună — Stai, murgule, stai ! Murguleț, coamă rotată, Stai pîn-iese luna nouă, La mîndruța sprîncenată Să trimit o slovă-două, Ori pe soare, ori pe lună, Ori pe nor, ori pe senin... Ori să mergem împreună ? Lin, murgule, lin ! Murguleț, fii bun și-adastă, Să-mplinesc frumoasă slova, C-a veni și vremea noastră Să ne ducem la Moldova, La Moldova cea bătrînă, Unde ne-a-ngriji ca-n rai Mîndra mea și-a ta stăpînă... Hai, murgule,
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Gaudeamus
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Gaudeamus Gaudeamus de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. II, nr. 9, 15 septembrie 1889. Ce n’est pas d’un sommeil èternel que s’endort Le mourant qui s’affaisse en fermant la paupière... Iulia Hasdeu Când o fi să mă duceți la criptă... Nu pe mine, ci vasul rămas: Docamdată în vasu-i înfiptă O făclie sclipind din cel vas O senină lumină pe-un ceas; Când o fi să-mi rostiți la cuvinte De iubire, dulceagul volum Ce se-ndrugă la toți pe morminte Ba la unii popasuri de drum: Să rămâie tămâie cu fum; Aș dori să văd fețe voioase Și s-aud împrejuru-mi cântând: "A scăpat o simțire din oase Și din carne scăpat-a un gând, Printre glume din lume plecând!" Și cu suflete dragi, cari în soare Tot adastă sosirea-mi cu jind, Eu veni-voi la cea sărbătoare Pe coșciugul meu, raze-mpletind, O zglobie chindie sâ-ntind! Să mă bucur, sătul de-a mai plânge, Ce mai lacrimi vărsai pân’ să plec! Aș putea, la un loc de le-aș strânge, Înotând prin durerea-mi să trec cea ...
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tovarăşii (Anghel) Tovarășii de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Ilustrațiuna română , II, nr. 11, nov. 1912. Apărută și în Minerva , III, 1074, 12 dec. 1911, p. 3, sub titlul "Doctorul, trăsura, vizitiul și caii". Era odată un doctor, o trăsură veche, doi cai fără culoare hotărîtă și un vizitiu bătrîn... Zic așa, pentru că sunt anumite ființe pe care nu ți le poți închipui decît ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată ...
Ion Luca Caragiale - Un dicționar român
Ion Luca Caragiale - Un dicţionar român Un dicționar român de Ion Luca Caragiale Dicționarele au fost întotdeuna considerate ca contingentul cel mai însemnat al genului plictisitor. Răsfoirea unor asemenea cărți nu se face decât la momente solemne în viața școlărească, la traducerea unui autor sau la prepararea unui examen, și atunci, vorba o dată găsită, nenorocitul caută să se sustragă cât mai repede de sub acea atmosferă savantă, dar obositoare. Iată, însă, un dicționar, apărut zilele acestea — Dicționarul universal al limbii române de Lazăr Șaineanu — care pare a respira un aer mai simpatic și unde percurgerea unei pagini îți satisface nu numai curiozitatea, ci-ți insuflă dorința de a nu bate în retragere. Prin ce mijloc a reușit autorul să facă întrucâtva interesante niște materiale obicinuit atât de aride? Prin faptul, cred, că el nu s-a mărginit în opera sa de a înregistra un singur factor de cultură, ci a căutat să îmbrățișeze toate manifestațiunile vieții ale unui popor modern: literatură, științe, arte, meserii, industrie, comerț etc. Astfel, acest dicționar universal oferă o imagine redusă, dar precisă a culturei noastre actuale, întrucât ...
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale) Singurătatea de Mateiu Caragiale E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată, Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit. Melancolia face în pieptu-mi să tresalte Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte, Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig mă frământă Renasc cel de-altădată, acel ce nu-l încântă Decât singurătatea, dar singur, totuși, nu-s. Căci dacă, dus pe gânduri, m-asez lângă ...
Mihai Eminescu - Ondina Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge Și- ...
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie) Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ...
Panait Cerna - Ecouri Ecouri de Panait Cerna Sămănătorul, IV, nr 24, 12 iunie 1905 Când, după zile lungi de jale Ce-au mângaiat un trist amor, Vă întâlniți pe-aceeași cale, Înlănțuiți de-același dor, Grădinile în mii de fețe În cinstea voastră înfloresc, În crâng v-adastă cântărețe, Ce numai pentru voi doinesc; De deznădejdi de mai-nainte, Acuma să zâmbiți vă vine Ș-un gand vă luminează-n minte, Că viața-i cel mai mare bine. Pe toate pune stapanire A voastră inimă măiastră... Nu, nu! Atâta fericire Nu poate fi numai a voastră! Se pare că, nerăbdătoare, Viețile din viitor Aud a voastră sărutare Din noaptea neființei lor. Și, dacă nebunii divine Vă smulg în ceruri, tremurând, E ca un neam întreg ce vine Se bucură cu voi în rând; Și, dacă-n ora fermecată Asemeni zilelor păreți, E că trăiți, ca-n vis, deodată Atâtea mii și mii de
Vasile Alecsandri - Zilele Babii
... Pe sub ceriu-nseninat, Ea părea așteptătoare De un mire mult visat, Căci pe inima-i fecioară Purta-n sânu-i mii de flori, Ș-adăsta-n ferbinți fiori Să închine-a ei comoară Împăratului din ziori. Cum o vede, se aprinde Soarele rentinerit. Zboară-n ceriul părăsit Și ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni La casa de nebuni de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. II, nr. 8, august și septembrie 1839. Tăcând, c-un, semn opresc trăsura: Tăcut mă sui. Alt semn mai fac, Plecăm făr-a deschide gura. Birjarul, eu și caii tac. Căci dobitoacelor cu minte Degeaba le mai ții un spici, Când ele fără de cuvinte Pricep mai repede un bici. Vreau să vorbesc, dar cu nebunii În falansteru-n care unii Sunt mari poeți și mari tribuni. Deci: hai la casa de nebuni! Îmi iese doftorul.—Dă-mi pace! Cu cei mintoși eu n-am ce face, Ș-aș vrea pe toți să-i pot uita: Venit-am nu la dumneata... În jurul meu se-ntinde un petec de grădină Cu flori și pomi, amestec de umbră și lumină; Iar printre ele falnici, încet, nepăsători Pășesc, albind ca spectri, superbii visători. În fund, tot alb ca dânșii, salcâmul înflorește Nebun și el, mirosu-i în vânt îl risipește. Jos la tulpina-i largă, sub desu-i coveltir, Stă neclintit un tânăr c-o față de martir. Privire mai senină și mai pătrunzătoare, Mai multă bunătate pe-o buză ...