Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ABUZA DE (CEVA)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 18 pentru ABUZA DE (CEVA).

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga

... a României în care s-a născut și în mijlocul căreia a trăit, din viața românilor transilvăneni în faza ei de astăzi, caracterizată prin lupta împotriva tendințelor de asuprire etnică predomnitoare în statul lor. Ce e drept, patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă, orcîte abateri s-au comis și se mai comit în contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută să-și acopere lipsa prin provocarea unor dispoziții sufletești foarte importante în alte priviri ... noastre. S-ar întuneca pămîntul C-ar veni, veni, țigane, Toate stelele s-asculte Glasul strunei nâzdrăvane. Blînd zîmbire-ar Milostivul, lar din geana lui de-argint Lacrămi-ar cădea-n adîncul Norilor de mărgârint. Ni s-ar stinge-atunci necazul Ce de mult ne petrecea : Între stelele de pazâ Am avea și noi o stea !" Cînd suntem mișcați de puterea unui limbagiu poetic care e în stare să dea cetățenia literarî și unor nume proprii așa de familiare; cînd mai cetim strofe ca acestea: „Domol purcede glas de ...

 

Ion Luca Caragiale - Moftangii

... este străinul! jos Străinismul!! sus Rrromânismul!!! Oricine gândește altfel... e un trădător! Moftangiul se găsește în toate clasele sociale; speța lui furnică pe toate căile de comunicație (afară de rare excepții, cu bilet gratuit) și e incuibată din cele mai mândre palaturi până în cea mai modestă odaie de hĂ´tel garni . Moftangiul poate avea sau nu profesiune, poate fi sărac sau bogat, prost ori deștept, nerod ori de spirit, tânăr, bătrân, de un sex sau de altul sau de amândouă, el a fost, este și va fi rrromân adevărat... Să te păzească Dumnezeu să ataci Rrromânia lui oricât de pe departe, căci moftangiul român e aci gata sa te zdrobească. Moftangiul român este: Din clasele primare până la bacalaureat - anarhist; De la bacalaureat până la primul examen de universitate - socialist; De la primul examen până la licență - progresist; De la licență până la slujbă - liberal; De la slujbă până la pensie - conservator. De la pensie încolo, împărtășește principiile tinerimii universitare... Fii sigur că ai să-l găsești oriunde e vreo manifestație mai mult sau mai puțin politică ori ... voulez ; da' ... prea e luxoasă! Când vorbește de regina, zice: la pauvre! La balul curții mai ales, cum s-a abținut toată ziua de ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... franțuzească... E cea mai prodigioasă productivitate ce o poate da un teatru, cu atât mai prodigioasă cu cât toate patru producțiile acestea s-au bucurat de un succes nemaipomenit. Patru succese nemaipomenite la București însemnează ceva ! Publicul nostru este, poate, cel mai cunoscător de pe continent. Nu știu cum se face, dar în orice seară mă pot prinde că de la galerie până la orchestră nu găsești un găgăuță măcar, unul singur, care să aplaude fără să priceapă, sau care să ia de bani buni cine știe ce speculă șarlatanească și grosolană a sentimentelor de patriotism și naționalism în artă. Nu, nici un gagăuță: toți, de orice sex și de orice vârstă, au o educație artistică hiperrafinată, și nu pot plăti nerozește, oricât ar fi eticheta de națională, o marfă de contrabandă artistică. Patru succese așa de miraculoase în patru genuri așa de deosebite! pas de te ține cu condeiul după ele! O cronică ușoară, mai mult niște notițe generale asupra vertiginosului avânt al teatrului nostru național — iată ce pot ... deocamdată. Înainte de

 

Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle

... voi putea voi încerca să îndreptez ceea ce-am greșit; a silui împrejurările, iată singurul lucru pe care nu-l pot face prevăzând de mai-nainte zădărnicia unor asemenea încercări.    Sfârșesc scrisoarea mea prin părerea de rău că ați găsit de cuviință a-mi imputa fapte, pe care nu le cunosc, relatate DV. de persoane, pe cari asemenea nu le cunosc. În orice caz, în retragerea absolută în care trăiesc, a fost ceva nou pentru mine de-a afla despre ocupațiuni, cărora se pretinde că mă dedau sau despre petreceri, la cari se pretinde c-aș fi luând parte. Sunt ... presupui că e amor din partea Dtale nu e decât îndărătnicie. Dacă această îndărătnicie s-ar putea înlătura prin declararea că ești frumoasă, inteligentă, demnă de-a fi iubită de alți oameni superiori nimicniciei mele, ți-aș face-o bucuros. Fii bună și nu te crede disprețuită de mine. Dar sentimentul meu nu mai poate fi de acum înainte decât stimă și amiciție, nicicând acela care a fost atât de adânc turburat, fie de împrejurări, fie

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu ... I) TABLOUL II (Scena reprezentă pivnița hatmanului Baltag: două bolți mari, una în planul întâi, alta în planul II. Fundalul și culisele arată rânduri superpuse de butii mari și mici, toate cu inscripții de vinuri și provenința vinurilor: Cotnar Busuioc, leat 5475[ii] ; Odobești alb, [leat] 5603; Uricani roș, leat 5246; Nicorești profir, leat 5325; Drăgășani cornița-ruginiu, leat ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu ... I) TABLOUL II (Scena reprezentă pivnița hatmanului Baltag: două bolți mari, una în planul întâi, alta în planul II. Fundalul și culisele arată rânduri superpuse de butii mari și mici, toate cu inscripții de vinuri și provenința vinurilor: Cotnar Busuioc, leat 5475[ii] ; Odobești alb, [leat] 5603; Uricani roș, leat 5246; Nicorești profir, leat 5325; Drăgășani cornița-ruginiu, leat ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă mai prejos de orice critică. De al treilea fel sunt producerile comparabile si, deci, criticabile. Acestea sunt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât ... mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată diversitatea capetelor, va fi mai puțin bătător la ochi decât într-un târg de curând ridicat, cum sunt cele americane și altele. Aci au năvălit și năvălesc pe apucate strânsură și adunătură, fără egală deprindere de gust, fără continuitate și unitate de tradiție și

 

Mihai Eminescu - Cezara

... i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ... eu ceva? Această presupunere jignește caracterul meu, părinte... Eu nu lucrez nimica; mă joc desemnând cai verzi pe pereți; dar să lucrez...? Sunt mai înțelept ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru ... timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călimanilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1908)

... spre o lucrare stăruitoare. Nici prin lucrarea aceasta însă nici prin satisfacerea trebuințelor sale omul nu se fericește, ci se consumă în sbuciumare necurmată, și de aceea în lumea ariană singură stăpânirea de sine e socotită drept virtute și oamenii sunt stăpâniți de gândul, că cu cât trebuințele îți sunt mai puține și mai mici, cu atât ești mai ferit de nevoi, deci și mai capabil de fericire. Spiritul semitic a pătruns încetul cu încetul la toate popoarele, care au primit cultura dela asrieni ori dela fenicieni, și în secolul ... cari numai prin cele mai mișelești apucături și numai unindu-se cu Cir cel tinăr ajung învingători. La începutul răsboiului peloponesiac, izbucnește în Atena ciuma, de care a perit și Pericle, și o spaimă fără de margini îi cuprinde pe atenienii însetați de plăcerile viețuirii. După felul de a vedeĂ  al arienilor moartea e trecere spre o existență mai ferită de sbuciumări, și socotindu-se în ajunul morții, arienii să pregătesc desfăcându se de cele trupești pentru această mai binecuvântată existență ca Socrat, care, osândit la moarte, așteptĂ  în liniște și stând de

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... spunea, cu un glas tărăgănat și surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului ... treceau pragul acelei bogate locuințe unde, până în cel din urmă ungher, se resfrângea, sever, sufletul stăpânului. Îl găseam în odaia lui de lucru, lăcaș de liniște și ...

 

   Următoarele >>>