Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘIRETENIE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 28 pentru ȘIRETENIE.
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
Emil Gârleanu - În fel de fel de feţe În fel de fel de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița: Eu : Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești. Gaița : Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele. Eu : Gaiță dragă, mă jur... Gaița : Jurămintele tale sunt ca fulgii mei de ușoare. Uite (își scoate un fulg cu ciocul și-l lasă să plutească în aer). Eu : Gaiță dragă, crede-mă, jurămintele mele sunt ceva mai grele... Gaița : Lasă! lasă!... În sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe ...
Ion Luca Caragiale - Corespondența sentimentală
Ion Luca Caragiale - Corespondenţa sentimentală Corespondența sentimentală de Ion Luca Caragiale Întâmplarea, indiscreta întâmplare ne-a făcut să dăm peste scrisoarea de mai la vale, căreia e de prisos a-i mai face comentarie. Păstrăm cu cea mai mare scumpătate ortografia și punctuația originalului acestei scrisori. Autorul, care e Cunoscutul domnișoarei Mari, aflăm că este amploiat superior în biuroul despărțirii VI a comisiei polițienești din coloarea de ***. Juna Mari, cu domiciliul în mahalaua acelei despărțiri, se afirmă că ziua trăiește cu acul, iar seara se plimbă pe bulivar. Despre cum merge toată șiretenia Cunoscutului cu domnișoara Mari, citiți și vă pătrundeți: București 2/14 apriliu Domnișoară!! Satisfacția ce v-ați făcut pentru mine instigatoriulu, nu erați în drept a lovi în mine, ci în rivali care poate a pronunțat nisce espresii supărătoare pentru D-ta. — Nu credeam că D-ta să fii astfel după cum am avut ocasiune, cu cele intămpinate prin remiterea epistolelor — resbunarea care voiai a-mi impune, puteați foarte facile ca să decideți uă oră in care determinam bine frasați supărătoare care m-a indus într-o mare ...
Ion Luca Caragiale - Politică înaltă
Ion Luca Caragiale - Politică înaltă Politică înaltă de Ion Luca Caragiale 1899 Am un isnaf de la țară bun prietin, care crede orbește în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează. Mai ales în politică mă consultă ca pe un oracol. A venit alaltăieri la mine; mi-a spus că a intrat într-o daraveră de păcură și m-a rugat să-i spun tot ce știu despre americanul ăla, care vrea să ne cumpere țara. Eu, care, în privința acestei afaceri, nu știu nimic decât că odată ne-a trecut Rockfeller pe la nas și n-am știut să-l prindem, n-am vrut să-l las pe provincial să plece deziluzionat de mine, să mă socotească lipsit de orice cunoștință a culiselor politice - și, tot sunt gazetar, zic: de ce nu i-aș clădi amicului meu câteva caturi de baliverne, cu cari și el la rându-i să facă furori la cafeneaua centrală din orășelul lui ? - Ascultă-mă, neică - zic eu - îți spun ce știu, ce am putut afla până aseară; însă te rog să rămână-ntre noi; nu ...
... pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate de plăcute și din ce în ce mai animate, până ce reușește ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată Voinicul cel fără de tată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat ș-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată și o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ținea de aproape și n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot șezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu și el și, țintind ochii în ochii ei, ea simți un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră și spuse dădacă-sei ce i se întâmplă. Atunci dădaca ei îi zise: - Ci ca fugi și d-ta de la fereastră! Ce tot te zgâiești și te uiți la toți d-alde taie câinilor frunză. Nu trecu mult și fata începu a nu se simți bine. Pasămite luase în pântece, fără știrea lui Dumnezeu. Spuse dădacă-sei. Aceasta se da de ceasul morții de ciudă, cum de să se ...
George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc
George Topîrceanu - Problema râsului şi humorul românesc Problema râsului și humorul românesc de George Topîrceanu I Ce e humorul? Când zicem despre un scriitor că are humor, înseamnă oare că avem a face cu un scriitor vesel?...
Petre Ispirescu - George cel viteaz
Petre Ispirescu - George cel viteaz George cel viteaz de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată. A fost odată un împărat și o împărăteasă. Zece ani au viețuit ei în căsătorie și nu putură face și ei măcar o stârpitură de copil. În cele de pe urmă, împăratul porunci împărătesei soției lui, că dacă într-un an de zile de aci nainte nu-i va face un copil, să știe că pâine și sare pe un taler cu dânsul nu va mai mânca. Daca auzi așa împărăteasa, mult se mâhni în sufletul ei, căci trăiau bine. Se puse și ea dară a cere sfaturi de la vraci și vrăjitori, de la moașe și descântătoare. Luă tot felul de leacuri. Când, într-o noapte, ce văzu se spăimântă. Se făcea că umblă pe o câmpie verde și frumoasă. Pe acolo toate firicelele de iarbă erau însoțite, și două câte două se încovoiau una către alta și părea că se sărută. Până și flutureii umblau tot doi câte doi. Visa și totuși credea că este aievea ceea ce vede. Nu se bucură mult de priveliștea cea frumoasă, și iată că un balaur, bala dracului, venea, ...
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale) Poveste de Ion Luca Caragiale IMITAȚIE A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, care aveau trei feciori: ăl mai mare să fi avut șapte anișori, ăl mijlociu vreo șase și Prâslea vreo patru. Și erau frumoși și cuminți de-ți era mai mare dragul să-i vezi. Odată, împăratul pleacă la vânat după fiare cu o sumedenie de curteni; și merg ei cât merg călări pân păduri, pân munți, și numa într-o livede răcoroasă, când se opresc să mai răsufle caii de atâta urcuș, aud niște miorlăituri, să fi zis că e vreun cotoi sălbatic, ori cine știe ce lighioană. Au început să sforăie caii și să-și ciulească urechile înspre partea de unde venea zgomotul. Împăratul zice: "Ce să fie?" că nu se vedea nici o mișcare în iarba înaltă a pajiștii și miorlăiturile îi dedeau zor înainte. Un curtean tânăr, mai îndrăzneț, zice: "Nu dați drumul câinilor!", sare jos de pe cal și, pâș-pâș pân iarbă, merge binișor cu arcul gata cătră locul bănuit. Aproape de tot, se oprește și-ntinde arcul. Altă miorlăitură... Trage, săgeata vâjâie și se pierde în desișul ierbii care se ...
Nicolae Filimon - Omul de piatră
Nicolae Filimon - Omul de piatră Omul de piatră de Nicolae Filimon A fost odată un împărat și o împărăteasă, amîndoi tineri și frumoși, dar nu făceau copii. Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat și-i zise: — Să trăiești, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii și am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămîne grea. Împăratul luă buruienile de la arap și porunci să-i dea cal împărătesc și un rînd de haine de aur ce-ți lua vederile de frumusețe, apoi chemă pe împărăteasa și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă și-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa și bucătăreasa. Iar cînd veni vremea, născură amîndouă cîte un coconaș mai frumos decît tot ce este frumos pe lumea aceasta, și le puse nume unuia Dafin și altuia Afin. Într-o zi, împăratul plecă la bătălie și, lăsînd pe fiul său în locu-i, îi dete o mulțime ...
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan Roman Năzdrăvan de Nicolae Filimon A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; cînd să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci și nouă oca de fier, și tot da cu spatele de cer; linguriță scurtă pe gura cui n-ascultă. A fost odată trei frați olteni, dintre care unul era năzdrăvan [1] . Într-o zi își ascuțiră coasele și plecară pe o cîmpie. După ce merseră și iar merseră, dederă peste o livede de fîn mare. Ei se opriră în loc și o priviră; dar fratele cel mai mare zise: — Știți voi una, mă? — Știm, daca ne vei spune, răspunseră ceilalți doi frați. — Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pîn ăst fîn verde. — Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, și îndată începură amîndoi să cosească la fîn; dar n-apucară să sfîrșească vorba bine și zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop, călare p-o jumătate de iepure șchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mînă, dar Roman Năzdrăvan le zise: — Nu vă temeți, măre, lăsați pă mine, că-i viu eu de hac. Zmeul ...