Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNDOI (DEGETELE)
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 90 pentru ÎNDOI (DEGETELE).
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
... a-ncleștat, s-a strâns gurița-ți creață; Tu de pe frunte păru-ți dai, plângi tremurând, copilă, În șolduri boiul ți-l îndoi ș-ai vrea să-mi scapi din mână, Precum se-ndoaie, vrând s-o rupi, în degete-o zambilă. Dar sângele tău dulce-acum ca ...
... el erezii păgânești. El zicea că învățăturile a nici unei științe pozitive nu dau omului dreptul și pretextul de a se îndoi de Biblie . El nu afla nici o ruptură între aflările celor noi, de câte auzea și el, și-ntre cartea cărților, dar o găsea între ...
Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)
Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel) Preludiu de Dimitrie Anghel Publicată în Înfrățirea , I, 15, 12 mai 1913, p. 1 Sunt departe, în mijlocul naturei, unde clevetirile și vorbele rele nu ajung. Liniștea prielnică visurilor și gîndurilor bune mă împresoară, așa că pot să văd limpede în adîncul sufletului meu, să-mi domolesc pornirile, să-mi pun în cumpănă dreaptă simpatiile, să arunc ca un ciurar destoinic bobul ales pentru sămînța rodnică deoparte și netrebnica pleavă nerodnicilor vînturi. Și fiind așa, cînd un apel vine spre mine încrezător că eu, un visător ce nu a urmărit în viața lui decît frumosul, un poet trist ce dezgustat de viața de toate zilele a căutat să-și creeze o lume imaginară, un fantezist ce s-a îndoit totdeauna de el însuși, fascinat de toate mirajurile, un revoltat ce și-a ironizat singur pornirile-i sentimentale, nu am crezut că pot refuza slabul meu ajutor unei cauze drepte. Încă din anul trecut mi s-a cerut părerea asupra acestei mișcări și nu am stat în cumpănă a mi-o da cu toată sinceritatea și cu tot cugetul curat. În acel articol explicam ...
Grigore Alexandrescu - Mângâierea
Grigore Alexandrescu - Mângâierea Mângâierea de Grigore Alexandrescu Unei tinere femei De ce urăști viața, tu, fiica Armoniei? De ce dintr-al tău suflet nădejdea ai gonit? Care dureri ascunse, vrăjmașe bucuriei, A vârstei nălucire și visuri ți-au răpit? Tu n-ai deșertat cupa ce încă este plină; Tu nu știi de-ți păstrează otravă sau nectar; Dar plângi! Zefirul astfel fără cuvânt suspină; Toată lacrima-n ochi-ți e un mărgăritar. Eu nu voi să adaug a ta melancolie, Să-ți zugrăvesc icoana durerii omenești, Să desfășor în ochii-ți a mea copilărie, Ca osândă de moarte în care să citești; Să-ți arăt împrejuru-mi un larg cerc de morminte În care dorm frați, rude, părinți ce m-au iubit; Să vezi ce e durerea, să vezi de-aveam cuvinte, Când chiar de provedință nevrând m-am îndoit. Să vezi apoi în lume cumplita răutate Otrăvindu-mi ani, zile, chiar umbre de plăceri; Să vezi... Ah! atunci numai, atunci ai vedea poate Câte un singur suflet cuprinde-n el dureri! Lumea mă crede vesel, dar astă veselie Nu spune-a mea gândire, nu m-arată cum sânt! E haină ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... ce șopteați din depărtări de necrezut; eu, care vă ghiceam la doi kilometri, ori strâns legat la ochi vă deosibeam numai printr-o atingere de deget, acum, acest miros îmi omoară simțurile. Auz un sunet uscat, văz un trup alb și întins p-o masă de marmură și parcă buricele degetelor ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... de ciripiri și de zgomote confuze, prefăcute într-un singur sunet, au prins să vibreze ca o strună întinsă pe care ar trece cineva un deget distrat. Cu ochii lui aproape stinși de a fi privit atîta strălucire, de la un timp, bătrînul își lăsă cartea din mînă și ...
Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice
Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice Jertfe patriotice de Ion Luca Caragiale 1897 În sfârșit... Mai erau câteva ceasuri până în dimineața de 11 fevruarie, când trebuia să se dea lovitura. În cazarma lor din Dealul Spirii, tunarii îmbrăcau tunurile în paie, pentru ca, despre ziuă, să poată merge în dosul palatului spre a proteja operația conspiratorilor, fără să tulbure liniștea nopții și să strice somnul pacinicilor mahalagii. Militarii își făceau datoria... da; dar nici civilii nu rămâneau mai prejos. Era ultima întrunire a secțiunilor conspirației. Ca să înțeleagă mai bine cititorul, trebuie să spun că vasta urzeală se compunea din secțiuni cu număr restrâns de membri, de la zece până la optsprezece inși. Unul din aceștia, fără să știe ceilalți, avea relațiuni cu un altul din o altă secțiune; așa că, la un moment dat, chiar dacă s-ar fi prins una din acestea lucrând, nu s-ar fi putut descoperi nimic mai mult decât o mână de oameni. Această organizațiune mazziniană fusese combinată de răposatul C. A. Rosetti, după reminiscențele-i clasice. În seara aceea, într-una din secțiuni, compusă în jumătate din câțiva tineri entuziaști și din vreo trei negustori, prezidentul, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... amândouă mânele în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi la fiece laudă zice "una la mână" și moaie câte un deget în gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în ...
... mulțime de definiții , formule și cuvinte despre a căror adevăr nu se îndoiesc niciodată, căci n-au vreme de-a se îndoi. îi numesc ai cuvântului pentru că înțelepciunea lor consistă în cuvinte, în cojile unor gândiri pe cari memoria lor le păstrează. Căci o gândire este ...
... nalt și uscăcios ieși ca din pământ, întovărășit de vătăjei, dorobanți, călărași, și mă încunjură. — Iată ucigașul! strigă el, arătându-mă cu degetul, un deget lung, uscat, înspăimântător, parcă era degetul destinului; iar eu, gârbovit de greutatea învinovățirii, plecai fruntea și mă lăsai prins. Greu suie cineva scările măririlor lumești ...