Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TINE
Rezultatele 991 - 1000 din aproximativ 1075 pentru TINE.
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
Antim Ivireanul - Învăţătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinţilor îngeri Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri de Antim Ivireanul Socotiț să nu obidiț pre vreunul dintru acești mici. Mathei 18. Nu să cuvine cinstea și lauda numai oamenilor celor mari și bogaț, că sunt vrĂ©dnici acestui dar și cei mici și smeriț. Că măcar că cei mari strălucesc cu hainele cĂ©le de mult preț și cei mici n-au cu ce să-ș acopere trupul; cei mari să odihnesc pe așternuturi moi și frumoase și cei mici să culcă pe pământul gol și pe pae; aceia însoțiț cu mulțime de slugi, iar aceștea lipsiț, pustii și de ajutoriu și de priiateni; aceia între răsfățări și între bogății și aceștea între primejdii și între întristăciuni. Însă, cu toate acĂ©stia măriri despărțite, nu să cuvine celor mici mai puținică cinste și dragoste decât acĂ©ia ce să cuvine celor mari și bogați, nici iaste cu dreptate celor mari să li să închine lumea și pre cei mici să-i batjocorească: de aceia să se teamă și pre aceștea să-i obidească; de acĂ©ia să se rușinĂ©ze și pre aceștea să-i înfruntĂ© ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură şi de umilinţă în Dumineca Florilor Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Nu socotesc să fie nici unul din cei ce au puținică știință den sfânta Evanghelie, carele să nu poată înțĂ©lege fără multe tălmăcituri, cui să închipuiaște acest Lazăr, pentru carele pre larg povestĂ©ște Evanghelia lui Ioann. Ajungă să știe cum că păcatul iaste moartea sufletului, pentru ca să cunoască îndată cum că mort ca acesta carele zace împuțit în groapă altul nu iaste fără numai păcătosul (carele, măcar că trăiaște, măcar că vorbĂ©ște, măcar că să bucură și să răsfață pururea, iară iaste mort, pentru căci sufletu carele iaste partea cea mai aleasă și mai stăpânitoare al sinelui său iaste mort, pentru căci îi lipsĂ©ște darul cel dumnezeesc, carele îi iaste viața cea adevărată). Și dintru acĂ©ste puține cuvinte pre lesne au înțeles fieștecarele cui închipuiaște Lazar. Dară nu știu de va înțelĂ©ge așa pre lesne și cĂ©le pentru ale lui Lazar că, fiind mijlociri ca acĂ©lea, dau pricină fieștecăruia să gândească și să se minuneze. Pentru căci la acest Lazar mort vedem atâta despre partea lui Hristos ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie
... Ioann și i-au zis: Vino de mă botează, căci pentru aceasta am venit. Iară Ioann i-au zis: Mie trebue să mă botez de tine, sau să mărturisesc alt botez pentru numele tău și tu vei să te botez eu? Apa Iordanului, văzându-te, au fugit de frica ta înapoi ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3
... Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 3 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Ziceț fĂ©tii Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând și mântuind, ne povestește Mathei evanghelistul, în Evangheliia de astăz. La acest preacinstit și sfânt praznic de astăz aflu doao lucruri împotrivitoare, carele amândoao ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III Către Teofan arhiepiscopul Novgorodului Arhipăstor slăvite! Tu, căruia puterea Înțelepciunii nalte a spus a sale taine, Și toate de pe lume pre larg ți-a arătat, O, Teofan! Tu care pricepi și înțelegi Ori câte-o minte-ntreagă a le cuprinde poate! Răspunde-mi: când natura a înzestrat pre oameni Cu trup și judecată, tot ea le-a împărțit Și patimile care îi țin în jugul lor, Sau răului acestui un alt izvor se află? Tu la Hrisip aruncă acea întâi privire: De este zi sau noapte, de-i glodul la genunchi, El Moscva-n toată vremea colindă de trei ori, Și masa de cu seară mai grabnic o sfârșește, Decât în zi de praznic un popă liturghia, Nici somnul, nici odihna nu-l prinde ca pre alții. Pe când cocoșul cântă, el este-acum în târg, Chiar viața nu își cruță, unde câștig privește, Ș-abia sosind din China în altă parte pleacă. El nu se îngrijește de vârsta sa, de timp, De valurile mării nu-i pasă nicidecum. Cu părul alb și gârbov, cu nici un dinte-n gură, ...
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea de Anton Pann Cuprins 1 ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU SE SPARGE ÎN CAPUL TĂU 2 PÂINE, LA FOAME UDATĂ E CEA MAI DULCE BUCATĂ 3 CÂND SE GĂTEȘTE ÎN LATURI, NUMAI DIN MIROS TE SATURI 4 GRIJILE-S LA CREDITORI MAI MULT DECÂT LA DATORI 5 CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE 6 DACĂ N-AI SĂ MERGI CĂLARE NU UMBLA LA-MPRUMUTARE 7 CASCĂ OCHII LA TOCMEALĂ IAR NU DUPĂ CE TE-NȘALĂ 8 UN NEBUN FĂGĂDUIEȘTE ȘI-NȚELEPTUL S-AMĂGEȘTE 9 HAINA MAI MULT E PRIVITĂ DECÂT PERSOANA CINSTITĂ 10 OMUL NU POATE SĂ FACĂ UN LUCRU LA TOȚI SĂ PLACĂ 11 CINE FURĂ AZI O CEAPĂ MÂINE FURĂ ȘI O IAPĂ DAR OR ÎN TEMNIȚĂ PLÂNGE, OR PICIOARELE ÎȘI FRÂNGE 12 TE PĂZEȘTE SĂ NU SUPERI P-ALTUL ÎNTRE PROȘTI SĂ-L NUMERI 13 MULȚI SUNT PROȘTI CARE LE PLACE P-ALȚII-N SOBOR SĂ ÎMPACE 14 CUI ÎI PLACE LINIȘTIRE SĂ-ȘI FACĂ ÎMPREJMUIRE 15 ÎNTR-ACEASTĂ LUME ORICE D-UNDE VINE SE ÎNTOARCE 16 PÂNĂ LA ANUL, OR MAGARUL, OR SAMARUL 17 Note ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU SE SPARGE ÎN ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... totul neghiobie mare, Cînd domnul cu marfa puțin ochii-nchise, Să arată-ndată în vis și îi zise: -Întoarce-te și ia pe ciobanul cu tine. Ce zic mă ascultă, că nu-ți va fi bine, Fiindcă această multă bogăție Prostului aceluia e dată, nu ție. Atunci negustorul oprește chervanul, Să ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... Și începeau: — Ba iar ai plâns. — Ba n-am plâns. — Ba te-am văzut eu. — Și eu te-am văzut pe tine. — Ba eu am râs. — Și eu am râs. Iar domnița, mică-mică, dar cu ochii în zece, îi da de gol pe amândoi ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuţa Micuța de Bogdan Petriceicu Hasdeu (trei zile și trei nopți din viața unui student) Lumina din Moldova , Iași, II, 1862 nr. 9, 10, 11, 13, 14, 15, 18, 19. Versiunea nouă în Aghiuță , 1864, nr. 5-21. Cuprins 1 Ziua întâia 2 Ziua a doua 3 Ziua a treia 4 Epilog Ziua întâia Aveam șaptesprezece ani; eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnișoare. Eu o numeam "Micuța", deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești, și, numind pe frumușica mea "Micuța", prin însăși aceasta o românizam și o iubeam oarecum și pe de altă parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... nu-ți dai în petec, răspunse el indignat. — Și iată pentru ce nădăjduiesc, așadar continuai eu, trecând peste indignarea lui, să mânânc și la tine foarte curând cel mai teribil borș cu fasole de pe fața pământului, deoarece, pe cât am aflat, prea juri și tu credință nestrămutată celor garduri ...
Constantin Negruzzi - Memnon Memnon de Voltaire Traducere de Constantin Negruzzi - Istorioară alcătuită de Volter iar acum tălmăcită de pe limba grecească și alcătuită în stihuri de Costache Negruzzi, anul 1823, septemvrie 25 în Iași, 16 ans Nu știu ci vra să zică că Memnon au venit Într-așa fandasie el au catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei vidĂ© odată că de tot să zbârcesc, Ochii acei frumoși și acei luminați. Pe urmă-i să-i vezi roși și de ...