Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STA PE VINE

 Rezultatele 991 - 1000 din aproximativ 1085 pentru STA PE VINE.

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... când vedem pe un Socrat silit să primească otrava chiar din mâna atenienilor, pe un Aristid supus ostracismului numai pentru că era numit cel Drept, pe un Caton dându-și singur moartea, ca să nu-și vadă patria în robie. Îi cu neputință ca cineva, insuflat de asemene pilde, să nu ... le trădeie povestirea faptelor noastre. Pe lângă toate acestea, istoria mai are și neprețuitul dar de a judeca cu nepărtinire faptele contemporanilor noștri, pe care noi nu avem curajul sau destoinicia de a-i cunoaște drept și adevărat. Studia istoriei, domnilor mei, a fost în ... reforme ale Constituantei și strălucitele biruințe ale lui Napoleon. În Prusia, de câte ori mi s-a întâmplat să văd, în vremea popasului, pe muncitorul de pământ citind, la umbra unui copac, faptele marelui Frideric? Această norocită popularitate a istoriei vine, mai ales, din două pricini: cea ... istorie, fieștecare popor dușman ne-ar putea zice cuvintele dlui Aaron. "Începutul ce ai este necunoscut, numele ce porți nu este al tău, nici pământul pe care locuiești; soarta ta așa a fost ca sa fii tot după cum ești; leapădă-te de începutul tău, schimbă-ți numele sau ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... de inimici, nu de adversari, "oameni corupți, trădători de patrie", în timpul din urmă "conspiratori austro-maghiari", sunt epitetele obișnuite cu care un partid atacă pe calălalt, și, fiindcă acesta răspunde tot așa celui dintâi, publicul cu bun-simț a sfârșit prin a le crede pe amândouă și s-a depărtat cu oarecare dezgust de la asemenea polemici fără demnitate. În sfera literară procedarea este tocmai contrară. Aci toți ... literatura română nu se află decât poeți și prozaiști admirabili — în genere, capete de geniu. Și fiindcă toți se ilustrează cu atâta mărinimie unii pe alții, publicul cu bun-simț a sfârșit prin a nu crede pe nici unul și a se depărta cu același dezgust de la o asemenea "societate lăudăcioasă", cum o numește dl I. Negruzii în "poeticale ... este o figură tipică pentru mai toți. Mai toți suntem spirite universale, ca Pralea, și, ca dânsul, bărbați geniali, însă cam ciudați în felul nostru. Pe lângă acest faimos literat aflăm pe dr. Vasile, sau cum zice dl Pumnul: Văsiliu , Pop, "un bărbat deștept și plin de zel..." apoi ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie

... a greșit?     Un haos, urgia se face cu-ncetul. Urgia e mare și-n gându-i ș-afară, Și luna e rece în el, și pe cer... Și bezna lungește o strașnică gheară, Și lumile umbrei chiar fruntea i-o cer...     Și luna e rece în el, și pe cer. Dar scrumul sub vatră, deodată, clipește... Pe ziduri, aleargă albastre năluci... O flacără vie pe coș izbucnește, Se urcă, palpită, trosnește, vorbește...     ,,Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?" Și flacăra spune: ,,Aduc inspirarea... Ascultă, și cântă, și tânăr refii ... — în zori scânteiază, Pornește cu zgomot, — mulțimea-l urmează, Spre porți năpustită cu mici și cu mari. Și el ce e-n frunte pe-o albă cămilă, Jar viu de lumină sub roșu-oranisc, S-oprește, o clipă, pe verdele pisc, Privindu-și orașul în roza idilă... S-oprește, o clipă, pe verdele pisc... Din ochiul său mare o lacrimă pică, Pe când, de sub dealuri, al soarelui disc În gloria-i de-aur încet se ridică...     Și lacrima, clară, lucește, și pică... Din apa fântânii pe ... porți de topaze, și turnuri de-argint. Rămâne nălucă în zarea pustiei Regina trufașă, regina magiei, Frumoasa lui Meka — tot visul țintit, Și vede ...

 

Alphonse de Lamartine - Suvenirul

... este, nu fac un pas Și-mi ești aievea înfățișată: De mă uit, unda chipu-ți mi-arată; D-auz, zefirul poartă-al tău glas. Pe când pământul doarme, visează, D-auz prin frunze vântul șoptind, Parcă din buze-ți auz ieșind Sfintele-ți vorbe ce mă-nviază. De-mi ardic ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Suvenirul

... este, nu fac un pas Și-mi ești aievea înfățișată: De mă uit, unda chipu-ți mi-arată; D-auz, zefirul poartă-al tău glas. Pe când pământul doarme, visează, D-auz prin frunze vântul șoptind, Parcă din buze-ți auz ieșind Sfintele-ți vorbe ce mă-nviază. De-mi ardic ...

 

Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură

... Să iubești pre domnul Dumnezeul tău i proci; iar cea firească iaste cĂ©ia ce iubesc părinții pre fii și fiii pre părinți și fieștecare pe ruda sa și pe priiatenii săi. Iar pentru dragostea cea pătimitoare și rea, nu vom zice nimic, pentru căci fieștecare înțelept și temătoriu de Dumnezeu o cunoaște că nu ... l înfrunta, ca pre un om fărde socoteală, noao ne pare bine și râdem. De sunt acĂ©stia lucruri creștinești, zică cine are Dumnezeu. Încăș, pe lângă acĂ©stia toate, mai adaogem cu răutatea că pre părinții noștri îi ocărâm și-i batem; pre bătrâni îi necinstim, pre domni și pre ... și a ne ruga lui Dumnezeu, să ne iarte păcatele, iar noi vorbim și râdem și facem cu ochiul, unul altuia mai rău decât pe la cârciume. Sărbătorile și praznicile nu le ținem, ca o nimica, ci atuncea facem cĂ©le mai rĂ©le, de bucurăm pe dracul și atunce vindem și cumpărăm. Și în scurte vorbe, ne-am abătut cu toții din calea dreptății și împreună ne-am netrebuit, după cum ... numai un nume uscat și sec, ce avem făr de nici o faptă bună. Și încă stăm de ne mirăm căci nu ne face Dumnezeu ...

 

Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte

... Teatrul italian din Paris, fiindcă numai acolo găsi artiști așa precum își imaginase, distribui rolele dîndu-i lui Lablache partea lui Don Pasquale, lui Tambourini pe a doctorului Malatesta, lui Rubin pe a lui Ernesto și d-lei Pasta pe aceea a Norinii. Cu chipul acela succesul nu putu să fie decît strălucit și nici că putea fi altfel daca ea fu cîntată ... bine și a fost aplaudat dupe merit în frumoasa arie Bello siccome un angelo In terra pellegrino [3] din primul act, pe care în adevăr a cîntat-o bine. D-l Palmieri, în partea dramatică a rolului lui Ernesto, a lăsat ... probează de-ajuns observările noastre. D-la Alfieri, cu toată silința ce a pus, n-a putut reuși să ne prezenteze pe adevărata Norina, spirituoasă și plină de prefăcătorie, care nemaigăsind alte mezii ca să înduplece pe Don Pasquale de a permite lui Ernesto ca să o ia în căsătorie, să unește cu doctorul Malatesta și, printr-o farsă foarte ... ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... în ea să fie o dezlegare exactă a problemelor ca în matematică, pentru că un artist, un artist adevărat aleargă după un ideal pe care însă niciodată nu poate să-l ajungă. Nu putem să dăm aici lămuriri mai pe larg, le vom da însă altă dată; ceea ce putem invoca sunt chiar mărturisirile lui Delavrancea. În Memoriile Trubadurului găsim o pagină pe cât de frumoasă, pe atât de adâncă și de adevărată. ,,Arta împuținează natura. Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășoară înainte-le. Tot ce creează omul e o sărăcie vicleană a realității. Câteva însușiri mari ale unei ... să facă! De câte ori i-a venit să azvârle în foc tot ce-a scris, și cât va fi zvârlit!... Pe ce ne bizuim ca să spunem toate acestea? Pe pagina citată mai sus, precum și pe temperamentul artistic al scriitorului. Dacă scriitorul însuși nu e, nu poate să fie cu desăvârșire mulțumit de creațiunea sa, simțind unele lipsuri fără a ... literatura contemporană franceză știu că Faguet e unul dintre cei mai talentați critici. Pentru a fi mai convingători, să lăsăm la o parte ...

 

Anton Pann - Toporul și văcșoara

... Mie acolo zicea. -Mergi dar, nu te necăji, Cum știu eu voi îngriji. Țiganul dac-a ieșit, Rumânul n-a zăbovit. Pe loc o văcșoară ia. Merge la zapciu cu ea, Jalbă pentru țigan dînd Și dreptate iar cerînd. Zapciul, vaca văzînd, Porunci cît mai curînd Ca ... o vacă l-a călcat Și coada i-a băligat, De' nu poci nici într-un fel Să mai pui mîna pe

 

Anton Pann - Feciorul moștenitor

... Zicînd: -Aideți la mormînt. Dacă au ajuns aci. Să-l dezgroape porunci, Și dînd cu bîtele-n el, Să-l întrebe-ntr-acest fel: Taică! pe care fecior Ai lăsat moștenitor?" Ei porunca ascultînd Și precum a zis făcînd, Unul privea și plîngea Ceilalți cînd îl ciomăgea. Judecătorul văzînd ... a răstit la el zicînd: -Pentru ce și tu nu dai? Ce te uiți așa și stai? El răspunse: -Ce fel cu Poci să bat pe tatăl meu? Nu dau în el d-aș ști chiar Că-nu iau nimic măcar. Județul strigă atunci: -Ajunge nu-i mai dați munci. Îată ...

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini

... au dat răspuns zicând: "Măria-ta, însuși vezi goana și închisoarea mea, care iaste de la vrăjmașii cei văzuți ai lui Dumnezeu. Dar cum voiu veni în țara ta?" Iar domnul iar i-au trimis cuvânt zicându-i: "Nu purta grijă de aceasta, că grija mea iaste." Iar sfântul patriiarh i ... de dumnezeieștile slujbe, de domnie și de boierii, și de mănăstiri și de bisĂ©rici și de alte rânduri de toate. Și tocmi toate obiceaiurile pe pravilă și pe tocmĂ©lele sfinților apostoli. DĂ©cii hirotoni și 2 episcopi și le dĂ©de și eparhii cu hotară, care câtu va birui, și-i învăță ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>