Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN TRECUT
Rezultatele 991 - 1000 din aproximativ 1341 pentru ÎN TRECUT.
... George Coşbuc - Mânioasă Mânioasă de George Coșbuc Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai demult, În priveghetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult! Că-n zori Lina sta-n portiță, Sălta ... o Lină, Să mă fac un om pribeag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag Mai știu eu ce-aștept în prag! Alte dăți suna zăvorul; Lina pe furiș, ca dorul, Pășea-n degete pridvorul Și la mine-n prag venea, Mamă-sa cât ce-adormea ...
Ion Luca Caragiale - Da... nebun!
... favoare... Nu! n-o vreu! Am o comoară-n fundul minții; De-ajuns îmi sunt acuma eu! Trec astăzi ignorat prin lume, Dar, trainic, las în viitor Un semn, o glorie, unnume Acestui imbecil popor! Să lingușesc telurici patemi? Reptilă eu?... Prea mândru sunt!… Apollo calea demnă-arate-mi Pe ...
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)
... pline de ironii. În fața mesei bogat încărcată, cu șervetul alb înnodat pe după gît ca la un copil, cu furculița și cuțitul ținute războinic în mîinile mici gata parcă de apărare, vorbind și mîncînd ca un Gargantua, așa mi-l arată mai bine mintea. Și în casa noastră, într-o ramă de aur a stat pînă tîrziu un portret, pe care tata, în admirația lui, îl aninase la locul de onoare. În fața biroului, dacă ridicai ochii, îi întîlneai privirea mioapă după ochelari și, fără să vrei, un respect adînc te cuprindea față de fruntea aceea boltită ... portretul jos din cui și să-l urce în pod. Portretul apărea și dispărea după cum erau și vremurile, și conul Mihalache știa dinainte, intrînd în casă și ridicînd ochii spre locul cunoscut, la ce fel de primire trebuia să se aștepte. Acest episod hazliu s-a repetat de ... răsună și lacrimi mari i se rostogolesc pe obrajii bucălați, fără să le poată stăpîni. Mîna lui mică și fină duce la gură din cînd în cînd o sticluță din care bea și, în ...
George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc
... lucruri surprinzător de pudice și de caste, e foarte rezervat în expresii, ba uneori exclude cu desăvârșire amorul din opera lui literară. Un sentimental naiv în viața de toate zilele face pe grozavul în scris — și invers, un cinic dezordonat, un Don Juan în practica vieții face, în versuri și în proză literară, pe sentimentalul, credincios unei singure femei. Un om foarte timid în viața practică de toate zilele poate fi un polemist violent și un pamfletar plin de o aprigă bărbăție în scrierile lui. S-ar părea că ne aflăm în fața unei legi a compensațiilor: omul cheltuiește, trebuie să-și cheltuiască, în fantezii creatoare de artă, surplusul unei anume forme de energie vitală
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
... niște stupi scunzi, și din fumul ce le umple atmosfera biserica-și ridică turnul ei boltit și rotund, acoperit cu tinichea albă care strălucește frumos în soare, ca o argintoasă gândire, din mijlocul satelor cufundate în tăcere și a verzii și-ntunecatei lumi a pădurilor. Siretul, în văratica sa lene, e oprit adesea în drumul său de iazuri mari, încunjurate cu papură ce-și înalță ciucalăii copți în soare, cu stuf, cu măturile mohorâte ca blana de urs și răgoz verde. Pe malurile iazurilor jur împrejur mătreața de un verde tânăr strălucește ca ... umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte-un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zăplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga ― acarete pentru bucătărie și servitori, numită "jos", iar din dosul curții se întinde-n patrat, cu șanț, pomătul, florăriile, via și prisaca. Aceasta ... ...
Ștefan Octavian Iosif - Romanța
... Ştefan Octavian Iosif - Romanţa Romanța de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Trecea în cîrjă sprijinit Pe ulița pustie, Și-n caterincă, ostenit, El învîrtea necontenit O veche melodie. Era un cîntec ce-l știam De-acasă, dintr-o ...
... Vasile Alecsandri - Bosforul Bosforul de Vasile Alecsandri Dormea în liniștire Bosforul fără valuri Într-a Europei mîndrie ș-a Asiei verzi maluri Ca un balaur verde în lupte ostenit. Din zori și pîn-în noapte pe umeri el purtase Corăbii cu trei poduri, nenumărate vase Spre-apus și răsărit. Acum dismierdat însă de-a ginilor suflare Se ... cer se întindea. Iar luna zîmbitoare, și tainică, și lină, Vărsînd pe-a sale unde dulci spume de lumină, Cu fața sa bălaie în el se oglindea. Precum acele paseri, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare, Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor, Mulțime de corăbii cu pînzele-nvălite Sta, umbre urieșe, fantasme neclintite Pe ... ncet adoarme cu-o suspinare grea. Atunci cînd lumea-și pune fantastica sa haină. Cînd orice zefirtrece purtînd o dulce taină, Cînd orice undă poartă în frunte-i cîte-o stea. Era la ora tristă cînd palida cadînă, Cu lacrimi pe-a ei gene, cu fruntea pe-a ... șerpoind pin apă, pluteau și s-alungau, Sau delfini fără număr, care, sărind din mare Și-n spume luminoase mișcînd a lor spinare,
Ștefan Petică - XI (Serbare sgomotoasă)
... se desprinde Din gloată. O figură Ciudată: meseria I-a pus pe buze-un rânjet Pe care sărăcia Mereu îl schimbă-n scâncet. În ochi îi arde para Durerei care crește. Ar plânge; dar ocara Mulțimei ‘l-ngrozește Ce, crudă, îmbuibată Vrea glume, joc, plăcere. Paiața întristată Privește ... O lacrimă îi pică Încet și el tresare Și mândru își ridică Privirea sfidătoare Spre cer iar a sa minte Orgoliul străbate; El trece
Grigore Alexandrescu - Suferința
... Grigore Alexandrescu Îmi place a naturii sălbatică mânie, Și negură, și viscol, și cer întărâtat, Și tot ce e de groază, ce e în armonie Cu focul care arde în pieptu-mi sfâșiat. La umbră,-n întuneric, gândirea-mi se arată, Ca tigrul în pustiuri, o jertfă așteptând, Și prada îi e gata... De fulger luminată, Ca valea chinuirii se vede sângerând. Încerce acum soarta să-mi crească suferirea ... Durerea mea e mută ca deznădăjduirea, E neagră ca și ziua când nu te întâlnesc. Căci astfel e acuma viața-mi osândită, O lungă agonie în care tu domnești; La glasu-ți, la privirea-ți simt inima-mi izbită, Luptându-se-n convulsii cum nu-ți închipuiești. Și ochii mei în ... E lume, e vecie atâta de frumoasă, Încât să uit pământul ce tu împodobești? Să mor dar la picioare-ți; să mor dar de plăcere În ceasul cel din urmă s-auz că m-ai iubit, Să strâng draga ta mână, să simt a ta durere Vărsându-se asupra ... mi atuncea pe buzele-ți să zboare, Să ia un lung, un dulce, un veșnic sărutat; Din brațele-ți, din sânu-ți să treacă el
Ion Luca Caragiale - Caut casă...
... Luca Caragiale - Caut casă... Caut casă... de Ion Luca Caragiale Caut casă cu chirie, caut și nu găsesc. E absurd ce se petrece la noi, în București! în fiecare an, se clădesc sute de binale, acareturi peste acareturi, și, în loc să scază, chiriile cresc. Și ce construcții! tot cum nu-mi convin mie. — Aide-nainte! strig eu samsarului, care mă poartă de azi ... ferestre ca la Palatul Justiției. S-o vedem și p-asta... a treisprezecea. Intrăm. Începem minunat... O entrĂ©e zugrăvită pompeian... Un motiv, în toată pictura, îmi atrage cu deosebire atenția: e un amoraș verde, fluturând pe fundul cărămiziu și purtând în mânușițe, dasupra capului, un ghiveci cu trandafiri albaștri. În stânga, salonul; e în trei colțuri... Locul este tăiat cu o foarte pronunțată oblică pe linia stradei, care se realiniază acuma toamna, căci aliniarea de astă-primăvară a ... curte și-n odăi, cu tout Ă l’égot[iii] , cu seră, cu grădină de fructe și grădină de flori și un havuz mare, în mijlocul curții... Asta vreau! — Pe unde să fie? — În ...
... se încumeta. Acolo l-ar fi știut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara își azvârle picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăznețe, să încerce puterile iedului. Și iedul i se ține voinicește de urmă; doar la săriturile amețitoare se oprește câte o clipă, ca și ... subțiri ca niște lujere. Dar trebuiesc să coboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre țancuri. Căprioara contenește fuga; pășește încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolți de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeață, până ce pătrunde în inima întunecată, ca un iad, a pădurii. Și-au mers mult așa, până ce au dat în sfârșit de luminiș. Iedul, bucuros, o ia înainte, sărind. Dar în aceeași clipă căprioara se oprește, ca de-o presimțire, adulmecând. În fața ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, și iedul ar fi fost sfâșiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâșietor ... nu mai scosese încă, și, dintr-un salt, cade în mijlocul liminișului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul și se repede la ea... Prăbușită