Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DOI

 Rezultatele 981 - 990 din aproximativ 1468 pentru DOI.

Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei

Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei Împrumutarea formei de Garabet Ibrăileanu În Originalitatea formei din numărul trecut am spus că împrumutarea formei nu e un fenomen ce ar răsturna explicația noastră în privința legăturii dintre formă și fond, dar că, dimpotrivă, această împrumutare întărește încă această explicație. Pentru a vedea aceasta, vom analiza eminescianismul și, arătând pricinile lui, vom înțelege de ce împrumutarea formei nu răstoarnă cele spuse de noi în articolul trecut. Eminescienii sunt de două feluri: cei fără talent și cei cu talent. Acei care nu-s poeți, adică simplii muritori, nu zic că nu vor fi simțind nimica, căci toți oamenii simt mai mult ori mai puțin și toți au simțământul frumosului, dar simțirea lor n-atinge gradul acela, de la care mai în sus începe a fi poet cineva. Toți simțim, dar nu toți simțim așa de tare ca să putem fi poeți. Acești poeți eminescieni, fără darul poeziei, citind pe Eminescu și găsind într-însul expresia tendințelor și simțămintelor lor, devin admiratorii marelui poet, firește. Până aicea ajungem toți. Însă unora dintre noi, muritori de rând, ne vine și nouă gustul să facem poezii, și cum Eminescu a întrupat așa ...

 

Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei

Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei Originalitatea formei de Garabet Ibrăileanu Cînd vorbim despre formă, nu trebuie să ne închipuim că avem a face cu ceva existent de sine, că ar fi o deosebire obiectivă între formă și fond, căci atunci am face o mare greșeală, am cădea în metafizică. Deosebirea între formă și fond e mai mult o deosebire logică, menită a ne ușura analiza în chestiile de estetică. Din punct de vedere obiectiv, ea nu există, căci o bucată literară, o poezie, de pildă, nu-i altceva decât exprimarea unei stări sufletești, iar o stare sufletească exprimată e un fenomen pe care îl putem descompune numai din punct de vedere logic, dar nu-l putem, în mod obiectiv, tăia în două, în formă și fond, căci una fără alta nu poate exista și nimeni n-a vazut nici formă, nici fond separate. Ceea ce noi numim formă e chipul de a exprima cutare sau cutare stare sufletească, cu alte cuvinte, chipul în care se manifestă în afară o stare sufletească oarecare... Dacă este așa, atunci e evident că între ceea ce numim formă și între fond există o legătură, un paralelism ...

 

Gelu Vlașin - 10:10

Gelu Vlaşin - 10:10 â†�â†� 9:49 10:10 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 10:56 →→ apă minerală plată mi-ai pus în ciorapi când băteam moneda prin porți de vecini pe vizor ai lipit scotch transparent cu păr de cămilă si-n ghiveciul de flori două prezervative cu aromă de căpșună și te superi când plouă cu stropi ascuțiți ca o suliță-n coasta lui țepeș ..........................voivod te-ai ascuns printre norii de fum dintr-un bar și îți pierzi neuronii în halba cu spume când<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< așez cu grijă raftul de jos iar plafonul apasă pe umerii mei (ca o scară de bloc de la

 

Gelu Vlașin - 15:28

... de la circul de stat am mai fost undeva într-o crâșmă cu târfe una roșcată s-a dat la mine sfinte sisoie! doi în chiloți băuseră rasputin cu bere verzuie și de mirare chelnerul se dilată tavanul întreg e o pată tu te-ai împrăștiat între birou și ...

 

Gelu Vlașin - 18:00

... beau și admir cu pași grei coridorul îngust mă complac infinit în iubiri de carton nopți întregi pe terasa din parc n-am noțiunea de doi și eu sufăr lovit de imaginea ta reflectată-n oglinda uitată pe hol ai plecat răspândind un parfum delicat (și-o senzație cruntă de gol ...

 

Gelu Vlașin - 20:37

... oamenii mușcă în atelier doar liniștea culorilor pe noptieră o folie de codamin pentru ochi plini de nesomn o majoretă dansează cu un clown și doi vulturi se plimbă pe clape adulmecându-și prada molima se împrăștie în aerul fără tine când pagina cinci fotografiază impresii scăpate printre urechile (motanilor castrați ...

 

Gelu Vlașin - 21:39

Gelu Vlaşin - 21:39 â†�â†� 21:10 21:39 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 21:55 →→ îngerul tău a strigat două săbii tăișul ascund într-o singură teacă jocul secund la cina de taină cu cifrele aliniate pe măsuța de scris un hotel ca o minge de ping - pong îmi saltă cuvintele pe hârtie cu fulgi mari așternuți peste buzele tale uscate printre care se ascund nopțile plimbate pe cărările lor douăsuteopt douăsutenouă să te îmbrățișez câteodată să-mi ascund inima în inima ta să-ți potrivesc spațiile albe dintre vise (în așteptarea zborului

 

Gelu Vlașin - 22:47

Gelu Vlaşin - 22:47 â†�â†� 22:30 22:47 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 23:00 →→ am în suflet un cimitir cu prea multe cruci bolșevice două țigănci mi-au ghicit în cafea și în cărți muzica sparge țeasta pătrată și goală libertate pe pâine vorbele tale să-mi înjur toți vecinii și mâinile zbârcite scotocindu-mi buzunarele goale la morga centrală inutil și violent (în fiecare dimineață cu

 

Gelu Vlașin - 6:17

Gelu Vlaşin - 6:17 â†�â†� Prolog 6:17 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 6:45 →→ primește-mă dimineața asta cu ochiul împerecheat primește-mă în brațul moale ca o nicovală de ciocolată și sărută-mă întâi ca să nu mă vâneze leproșii strânge-mi părul alb răsfirat printre frunze până dincolo cu disperare aaaaaaaaaaaah cuvintele în mesageria vocală privește-mă în oglinda - umbră - doar așa vei știi cum aleargă noaptea să lumineze chipul de stea căzătoare când lumea s-ar putea compune din două silabe tu nu știi răs........punsul care-mi scapă printre degetele unei nopți ( cu lună albastră și copaci de marmură

 

Gelu Vlașin - 7:10

... o chitară adoarme pe banca îndrăgostită și povestea se spune singură celor care știu să asculte vrăjitoarea a înflorit printre crengile castanului și doi lupi adulmecă umbra rostogolită peste lac în brațele ei înălțându-se gata să-și ia zborul somnul meu și cuvintele pe tocuri taci îmi șoptește ...

 

Gelu Vlașin - 8:12

... 12 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 8:37 →→ inima ca un scut strivește gândul cu tic-tacul mentolat de tine pe terasă doi câini își dispută spațiul dintre vis și realitate osul de plastic atârnat la intrarea principală a blocului-------- turn lângă fereastra unor chiriași somnambuli ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>