Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA SĂ NU
Rezultatele 981 - 990 din aproximativ 2617 pentru CA SĂ NU.
... George Coşbuc - Profeţie Profeție de George Coșbuc Caligenes sfârșește moșia de arat; O seamănă. Pe urmă roman adevărat Dă goană-n urbea Romei să-ntrebe toți augurii Că da-vor zeii nobili rod bun semănăturii? În Roma, cel mai vrednic augur, Aristofil, E om cărunt, servește de când era ... ruga. La dânsul vine dară Caligenes în fuga, Zicând: Aristofile, să-mi spui tu de va fi An bun și toamnă lungă, de pot nădăjdui, Să secer grâne coapte și pline-n spic? Pășește La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduiește Vrăjind; apoi mai face cu bățul său figuri; Își ... sub brazde ea va sta, Pe loc ce ploi mănoase și calde vor uda Câmpiile, îți iese sămânța toată plină; Fii sigur că de cumva nu vei avea neghină Și alte ierbi, grâul va crește ca un râu La caz că n-o să bată furtuna peste grâu, Rupându-i paiul; însă de vei avea norocul În orice fel să-ți aperi de cerbi și vite locul, Ca nu cumva să-ți pască din grâu presupunând Că piatra nu te-o bate, nici bruma, și scăpând De paseri să ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... în același timp, apare o literatură epică și didactică, cu caracter popular, scrisă de intelectuali ieșiți din popor (acolo poporul a avut putința să se cultive mai devreme), rămași legați de popor, căci în Ardeal nu existau clase superioare naționale, care să absoarbă și să "boierească" pe intelectuali. E vorba de scriitori ca Aron, Barac etc., cu opere ca: Leonat bețivul și Dorofata femeia sa, Istoria lui Arghir și a preafrumoasei Elenei, Risipirea cea din urmă a Ierusalimului etc. Deosebirea ... dorința de a face din această clasă o valoare politică, încredere în rezultatul așteptărilor, așadar părăsirea subiectivismului și pesimismului, în sfârșit, stări sufletești ca ale intelectualilor ardeleni. (Cum se știe, chiar și cultura noastră din Regat începe să se ardelenizeze puțin, prin unii oameni, ca Aurel Popovici, Scurtu, Chendi etc.) II Dar nici Moldova și Muntenia nu evoluează la fel. Firește că deosebirea e mai mică decât între ele și Ardeal. De aceea le-am și putut considera laolaltă față de Ardeal ... lirismul --, apoi, sentimentul dominant al păturii culte, de după întoarcerea formelor noi, jalea pentru ruina ori amenințarea claselor vechi, pozitive, lovite de formele noi, trebuia să ...
... uitat-a Universul. Urechea-i fu menită ca să-ți asculte viersul, De-atunci, învingătoareo, iubit-ai pe învins. De-atunci, fecioară blondă ca spicul cel de grâu, Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă Și-nlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă: "Eu vin la tine, rege, să cer pe-Arald al meu." De-ai fi cerut pământul cu Roma lui antică, Coroanele ce regii pe frunte le așază Și stelele ce vecinic ... puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. Ah! unde-i vremea ceea când eu cercam un vad Să ies la lumea largă... și fost-ar fi mai bine Ca niciodată-n viață să nu te văd pe tine - Să fumege nainte-mi orașele-n ruine, Să se-mplinească visu-mi din codrii cei de brad!" Făcliile ridică - se mișc-în line pasuri, Ducând la groapă trupul reginei dunărene, Monahi, cunoscătorii vieții ... în vechi țâțâni s-aruncă. O candelă bătrânul aprinde - para lungă Se nalță-n sus albastră, de flacăre o dungă, Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruiți. Și în tăcere crudă ei ...
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan
... pe care le otrăvise zmeul înadins, ca să omoare pe olteni, dar o pîine, o strachină cu apă, o lingură și o ploscă cu vin nu putu sa le otrăvească. Zmeul atunci chemă pe olteni la masă; dar Roman Năzdrăvan îi zice: — Să trăiești, măria-ta! noi suntem niște oameni săraci, învățați să mîncăm cum om putea și să bem ce-om putea. Dă-ne pîinea aia de colo, strachina cu apă, lingura și plosca și ne va fi de ajuns. Zmeul pricepu viclenia ... Năzdrăvan și tăcu; dar după ce se ridică masa, chemă pe vătaful de curte și-i porunci să-i ducă într-un beci, cu gînd ca să vie peste noapte, să le taie capetele. Roman Năzdrăvan simți șiretenia zmeului, dar se făcu că nu pricepe nimic și, ca să înșele și mai bine pe zmeu, luă plosca și se duse în beci, împreună cu frații lui, iar dupe aceea scoase din traistă un fluier ... și dederă peste un palat mîndru și frumos și se puseră cîtetrei la poartă. Împăratul îi văzu dupe geam și trimise pe vătaful de curte să-i întrebe ce caută. Vătaful spuse împăratului cererea lor, iar el porunci să ...
Ion Heliade Rădulescu - Muștele și albinele
... n palat. Prin deci dar argumentau Și așa învederau: Cum că mierea, din dreptate, E a lor proprietate, Căci albina n-are gust Ca muscoii după must, Nici încai istețul bot Ca să dea ca musca-n tot, Ci tot dă din floare-n floare, Adunând ca cerșetoare. Ba drăcoaice, Tâlhăroaice, Hoațe de conservatoare, Retrograde, trădătoare!... Astfel muștele turbate Dau și ele prin dreptate, Prin progres și libertate Și prin câte alea ... Și zbierau la lumea-ntreagă Ca să judece, s-aleagă, Nimănui nu mai da pas, Zbârnâiau Și se puneau Avocaților pe nas. Timpul muștelor venise Ca și timpul la ciocoi, Căci natura se stârpise, Producea tot la muscoi. Și era-n dispreț laboarea, Artele, știința,-ardoarea Către binele comun. Și când ... la piept nu cutezau, Ci dau tot pe dinapoi, După legile mai noi. Și în mierea ce furau, Acolo se și-necau. Iar albinele tăcute, Ca oricare muncitor, Erau toate prevăzute Dinapoi cu acul lor. Ș ziceau, laborioase: "Noi de ceară să cătăm, Templele să luminăm, Și a miere ce producem bărbătește s-apărăm. Daca muștele codarde vor ...
Alexei Mateevici - Rugăciunea (Kolțov)
... Alexei Mateevici - Rugăciunea (Kolţov) Rugăciunea de Alexandr Kolțov Traducere de Alexei Mateevici Credința, Doamne, mi-i curată, Ca focul rugăciunii, Dar inima-i întunecată De-adâncu-amărăciunii. Veni-va moartea. Ce primi-voi În loc de auz, vedere? Și ce simțiri în piept ... neștire. Perdeaua sa au aruncat Pe tainele zidirii, Adânc pecetea-au apăsat Pe toată viața firii. Pe veci-ntărirea Sa și-au pus Neclătinată, tare, Ca să nu fie de despus Nici pentru foc și mare. Mântuitorule! Îmi iartă Plânsoarea rugăciunii. Credința-n Tine nu mi-i moartă În ceața-amărăciunii. Și dragostea mea către Tine În haina deasă a ceții Lucește-n raze vii și line, Ca ...
Ion Luca Caragiale - Șarla și ciobanii
... Ion Luca Caragiale - Şarla şi ciobanii Șarla și ciobanii de Ion Luca Caragiale (Poveste) Acum vro șeapte sau opt ani, Niște ciobani Căutau să pripășească Un dulău, ca să păzească Pe oi De lupi. - Vai de noi! Vor zice-ndată unii liberi-cugetători: N-are să vie-o vreme Când oile să n-aibă de lupi a se mai teme? Zău, după mine, de multe ori Cugetătorii-liberi sunt Ființe prea ciudate; O clipă nu ... mei, Cu prea mare dreptate Aveți cuvinte de pietate Pentru miei... Sau oi... dar, docamdată, Liberi-cugetători, Ascultați povestea cu ciobanii; ori... Eu voi tăcea ca să v-ascult. Nu zău! îmi place foarte mult S-aud palavre lungi și late, Și despre-aceasta probe pot da necontestate: La Cameră sunt nelipsit. Și, la tot ... coada-ntre picioare, făcu trei tumbe și-ncepu Să se tăvălească, Să se lingușească, Să chelălăiască, Ca toți câinii nemțești Când, leșinați de foame, doresc să-i miluiești. Li se făcură milă de șarlă: o chemară, Șarla-i urmă, Și-astfel cu toți plecară. O duseră la stână și șarl-aci ... arfi de necrezut, Veți zice; fugi d-acolo! -Știu bine-aceste toate, Dar iacă s-a putut! Șarla jură pe lege, onoare, conștiință,
George Topîrceanu - Balada unui greier mic
... lui de humă A ieșit un greieruș, Negru, mic, muiat în tuș Și pe-aripi pudrat cu brumă: - Cri-cri-cri, Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii Înainte de Crăciun, Că puteam și eu s-adun O grăunță cât de mică, Ca să nu cer împrumut La vecina mea furnică, Fi'ndcă nu-mi dă niciodată, Și-apoi umple lumea toată Că m-am dus și i-am cerut... Dar de-acuș, Zise el cu glas sfârșit Ridicând ...
... ai fi uns gâtul la oraș? — Am păcătuit, dragă, am păcătuit... Cu adevărat c-am păcătuit, nu-mi ascund păcatul. D-apoi acu cum să merg? — Du-te tot de-a dreptul pe aleea asta pân' ce nu-i da că s-a curmat, apoi îndată s-apuci în stânga și să mergi pân' ce-i trece tot țintirimul pân' la portiță. Acolo este o portiță. S-o descui și să mergi cu Dumnezeu. Cată să nu cazi în șanț (hândichi). Da acolo, după țintirim, să mergi tot pe câmp, pe câmp, pân' ce nu-i ieși la drumul haznalei. — Să-ți dea Dumnezeu sănătate, dragă. Să te mântuiască împărăția cerului și să te miluiască. Da nu mă-i petrece, omule bun? Fă-ți milă, petrece-mă pân' la poartă. — Ei, mai am eu când! Du-te singur. — Fă-ți ... mi drumul! strigă păzitorul, silindu-se să-și ia mâna. — Sta-ai! Îți spun să stai și stai... Nu te zgâlțâi, câine ticălos! Vrei să fii între vii, apoi stai și taci pân' când nu ți-oi spune eu... ...
... ai fi uns gâtul la oraș? — Am păcătuit, dragă, am păcătuit... Cu adevărat c-am păcătuit, nu-mi ascund păcatul. D-apoi acu cum să merg? — Du-te tot de-a dreptul pe aleea asta pân' ce nu-i da că s-a curmat, apoi îndată s-apuci în stânga și să mergi pân' ce-i trece tot țintirimul pân' la portiță. Acolo este o portiță. S-o descui și să mergi cu Dumnezeu. Cată să nu cazi în șanț (hândichi). Da acolo, după țintirim, să mergi tot pe câmp, pe câmp, pân' ce nu-i ieși la drumul haznalei. — Să-ți dea Dumnezeu sănătate, dragă. Să te mântuiască împărăția cerului și să te miluiască. Da nu mă-i petrece, omule bun? Fă-ți milă, petrece-mă pân' la poartă. — Ei, mai am eu când! Du-te singur. — Fă-ți ... mi drumul! strigă păzitorul, silindu-se să-și ia mâna. — Sta-ai! Îți spun să stai și stai... Nu te zgâlțâi, câine ticălos! Vrei să fii între vii, apoi stai și taci pân' când nu ți-oi spune eu... ...
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
... care, tocmai, sunt desfaceri și preparări conștiente ale complexelor realității. Lesne vede artistul în procedarea erudită o profanare stupidă. Iar eruditului, neapărat, i se întâmplă să ajungă a nu mai vedea decât hârtia și slova, și el consideră ca reproducere întocmai a realității ceea ce, inevitabil, implică multă construcție mintală; eruditul se imaginează adică mai perfect eunuc decât poate fi în adevăr ... pe care criticul îl aplică poetului, dar și speciala, aproape unica, înțelegere a superior cultivatului Maiorescu pentru gânditorul Eminescu. De Maiorescu singur, Eminescu nu avea nevoie să se apere cu ironic amabila formulă: Asta-i o teorie care-i greu de înțeles cu care s-a scuturat de antiliterarul și ... cu o pornire supranormală, constrângerilor superficiale și practice; fantast și tumultuos, punctual și scrupulos; fanatic și deplin liber în inteligență și în gust, boala singură, ca o diabolică perfidie, l-a oprit de a culmina astfel, încât faima lui să răsune și puterea lui să lucreze mult peste marginile țării sale. Boala, poate, l-a și restrâns mai mult în contemplare: Povești sunt toate pe lumea asta. Ce ... ...