Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SPUS

 Rezultatele 971 - 980 din aproximativ 1510 pentru SPUS.

George Coșbuc - Vulturul (Coșbuc)

George Coşbuc - Vulturul (Coşbuc) Vulturul de George Coșbuc Venind de departe cu zborul întins S-oprise deasupra Ceahlăului nins, Ș-apoi din rotiri tot mai strâmte-n cuprins Căzu, ca să prindă vro pradă, Cum uneori parcă vezi fulgerul stins Pe când nici nu-ncepe să cadă. Eu nu știu, fui vesel ori trist în acel Ocol ce-l făcui împreună cu el, Că-ntâi îmi păruse că-i vis și mă-nșel Dar bine venitu-mi-a-n minte Vulturul văzut în rotire la fel Cu ani de viață nainte. Un pisc singuratic al muntelui plin De colțuri de stâncă, cu zborul său lin Acela-l rotea prin văzduhul senin În sute de cercuri egale, Și-n fiece zi și tot timpul vecin Umbririlor nopții din vale. Păstorii spuneau că păzește pe-ai lui, Că-n rece cuib scoate părechea sa pui Și hrană-i ducea ori pe-aceea ce nu-i La staul pe-amurg, din mioare, Ori cerbi sugători ce se culcă sătui Sub brazii ce-acopăr izvoare. Și parc-aș vorbi ca de lucruri de ieri, Ce drag îmi era nesătulei vederi! Când singur în largul înaltei tăceri Brăzda cu rotirea sa golul; ...

 

George Gordon Byron - Arpa lui David

George Gordon Byron - Arpa lui David Arpa lui David de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Spartu-s-au coardele arpei potente Marelui David, poetului-rege! Nu mai există a psalmilor arpă! Câți i-asculta inspiratele-acorduri De melodie, cu inima-nfrântă Vărsând vărsau lacrime calde, dolente, De repentire, de rugă, d-extaze. Acele lacrime varii și multe O consacrară Domnului sfântă. Lamente-se ale Sionului vergini, Căci iată, spartu-s-au ale ci coarde. Ea străbătea prin dulcele-i accente Inimi de piatră, ca gerul de ageri, Fiilor aspri ai fărdelegii, Da-n ei viața și le nălța suflet; Strâmbii cu inima, strâmbii în cuget Drept se-ndrepta la potenta ei voce. Arpa lui David era mult mai forte Și decât tronu-i. Poetul trecuse Sus, mai presus decât rege la nalte: Spiritul Domnului sta peste dânsul. Ea celebra a Domnului mărire, Spunea ale lui Israel mari fapte, Ea răspândea peste văi bucuria: Tresăreau munții, se plecau cedrii. Aspirat-au și s-au suit la ceruri P-aripe d-angeli ale ei acorduri, Si ca tămâia rămaseră-acolo. D-atunci nu se mai aude-a ei voce, Ci numai amorul ...

 

George Ranetti - 0 și 1

... vă jur că nu-i minciună – Unu și Zero-mpreună Aveau putere cât Zece. Vechi de când cu tata Noe E-un proverb ce spune

 

George Ranetti - Amintire (Ranetti)

George Ranetti - Amintire (Ranetti) Amintire de George Ranetti Apărut în Sara , numărul din 20 noiembrie 1896 și purtând semnătura lui Sandernagor . Divina mea bucătăreasă, O unguroaică durdulie, Avea un păr ca de mătasă Și ochii plini de poesie. Părea o drăgălașă zână Din basme aevea întrupată; Spre a-mi găti, cu alba-i mâna Cea mai superbă marinată. Indură-te, crudelă Roză! Fii milostiva și cuminte; Voiesc să uit a vieții proză În sărutarea ta fierbinte. Dar ea ne-ndurătoare, rece, Mi-a zis: „La mine am bărbat Nem larmă, altfel mine place Eu spui lui Ianoș ce-ntâmplatâ€�. S-a dus infama făr-o vorbă Dar mi-a lăsat ca amintire În ziua aceea chiar în ciorbă... O buclă blondă și

 

George Ranetti - Rapsodia Dâmboviței

... bardul să repete, punând dreapta lui pe cruce, Că ești dulce și că cine te-a băut nu se mai duce?... Un poet spune cam multe. Pentr-o rimă, pentr-un fleac, El, senin, jertfește-o roză de hatâr’ unui dovleac, Și-o sonoră nerozie cu solemnitate-azvârlă! Adevăru ...

 

George Topîrceanu - Înserarea (Fragment dintr-un poem)

... Sus, la turla care-apasă boltă grea de cărămidă, Pe o lespede umbrită în privazul de firidă, Slova veche, ocrotită de al vremii sfânt Visternic, Spune leatul și domnia voievodului cucernic. Umbra lui veghează parcă din bătrânele chilii Prin despicătura neagră a ferestrelor pustii... Dar acum încremenită poarta schitului ...

 

George Topîrceanu - Șoaptele nopții

... te, du-te! zice luna. Și-ntrebai lumina sufletului meu: — Dacă fără dânsa timpul trece greu, Dacă lângă dânsa mi-i așa de bine, Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, — Pentru ce, când toate lacrimile trec Fără nici o urmă, — pentru ce să plec?... Sufletu-mi răspunse ...

 

George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece

... și atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă. În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți ...

 

George Topîrceanu - 1908

George Topîrceanu - 1908 1908 de George Topîrceanu Domnului A. Vlahuță Bine-ai venit, an nou! — Cu voie bună, Încrezători ți-ngenunchem-nainte: Ne-aduci comoară de speranțe sfinte, Ori prevestiri grozave de furtună?... De pretutindeni se ridică șoapte Și plâns înăbușit spre cel ce, ție, Înduioșat acum, ți-a dat solie Să luminezi odată trista noapte! Că sunt aici dureri nemângâiate, Blesteme dureroase, — sunt copii Flămânzi și goi, și casele pustii, — Sunt cruci de lemn, la margine de sate... Și morții lor așteaptă de la tine, An milostiv, în toate să fii darnic — Și să le spui că n-au jertfit zadarnic Atâta sânge, gloanțele haine. C-au încetat sălbaticele goane, — Iar dacă sunt colibele cernite, Copii orfani și mame văduvite Nu vor mai plânge, sara, la icoane... Un glas pornit din inimă curată, Un tânăr glas te-ntâmpină acum: Din largul țării spulberă odată Mirosul greu de sânge și de fum. An nou, an sfânt, — adu belșug în țară! Dar să nu lege-n țernă sângerată Un rod spurcat, sămânța cea bogată... — An sfânt, adu-ni altă primăvară! Să-nfrâni, cu grija zilelor de mâine, Nelegiuitul râs ...

 

George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...

... ghete Ies la garduri pe-nserat... (Am văzut aci-ntr-o noapte   Niște fapte Care m-au scandalizat!) Lângă foc, o babă surdă   Și absurdă Spune, ca și alte dăți, Tot povestea cu Ileana   Cosânzeana, Plină de banalități. Doarme-apoi adânc comuna...   Numai luna Galbenă ca un bostan Iese, mare și ...

 

George Topîrceanu - Bene merenti

George Topîrceanu - Bene merenti Bene merenti de George Topîrceanu Cu prilejul decorării dlui Ibrăileanu Credeam că-i numai o poveste. Când colo este Adevărat! Aflai aseară trista veste... Eu am pe cap proiecte grele Cu care lupt, Dar vestea asta m-a-ntrerupt Din ocupațiile mele. Și la moment Mi-am zis: "Să-i fac vreo două stanțe, Să-i telegrafiez urgent Condoleanțe..." Citesc și recitesc misiva, Nedumerit mă uit la plic Și nu-mi explic: Ai publicat ceva-n Arhiva ? ... Te-i fi aflat cândva-n eclipsă Și-ai scris un studiu analitic? Sau poate Spiritului critic I-or fi găsit vreo lipsă? Cum aș putea descoperi Mașinăria? Să știi că N. N. Zaharia A iscălit ceva: G. I. Sau altă pană anonimă Te-a lăudat cumva la Motru? Păcat că n-am aici o rimă În otru! (Vezi, eu... cu toate că n-am dat Lucrări mai vaste, Am scris destule versuri proaste Și totuși nu m-au decorat.) Dar trebuie să lămurim Acest mister... Nu ai cumva vrun omonim, Funcționar la minister? Să știi c-aici e-ncurcătura! Eu îți spuneam Că toți aceștia se cam Ocupă cu literatura... Ai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>