Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IAR

 Rezultatele 971 - 980 din aproximativ 2150 pentru IAR.

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... și, clătinând din cap, drept semn de îndoială, mă aruncai în cutie, strigând la postaș: allons ! Deodată căruța fugi de sub mine ca un șarpe! iar eu, făcând în aer o tumbă neașteptată, mă trezii pe pavea. Ce se întâmplase? nu știu. Atâta numai îmi aduc aminte că, în vreme cât ... neamțo dracoli . Peste zece minute căruța veni înapoi ca să mă ia de a doua oară. Postașul se zbuciuma de râs pe cal; iar eu, astfel eram de tulburat, încât mi se părea că și roțile râdeau scârțâind de mine! Mă urcai în sfârșit de iznoavă pe cuibul acel ... scârțâie; roțile se alungau, săltând din hopuri în hopuri și azvârlindu-mă în sus ca pe o minge; surugiul țipa, vorbea, pocnea de asurzea câmpii; iar eu... dacă mi-ar fi fost cu putință să mă las cu mâna de trăsură și s-o bag în buzunarul cu pistoalele, aș fi ... tare. Deodată, cum ne coboram pe o costișă, șăuașul se poticni; roata de dinainte se izbi de el în repejune și se sfărâmă pe loc; iar căruța, răsturnându-se cu mine și lăsându-mă lat în mijlocul drumului, lângă bietul cal ce-și sclintise piciorul, fugi înainte la vale, cu trei ...

 

Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni

... care România literară a vorbit în nr. 10, și citează totodată opiniunea corespondentului Gazetei din Zărnești despre națiunile lumii alergând toate după uniune , iar numai națiunea română, și ce parte din națiunea română?... un milionaș de moldoveni, prin România literară , prin Steaua Dunării și prin Zimbrul , se împotrivesc misiunii ... literară a zis: Petru Maior, Klein, Șincai, Maiorescu, Costineștii, Ureche, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare sunt români, dl Uițirab a fost român... iar gramerianii de astăzi sunt numai munteni, moldoveni, blăjeni, brașoveni și ardeleni, da nu români... România literară a zis: păsăreasca a venit ... când limba se găsea formată și înfășurată cu limbile megieșilor slavoni. România , după Petru Maior, a zis: limba romană e de viță romană , iar nu latină , și este mai mult decât o greșeală a predica latinirea: este un anahronism; prelungit anahronismul este un pedantism ridicol, și predicătorii ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... de slujba unui loc neodihnit. În pereți, vreo două cadre de femei în pielea goală, Ca în piepturi să deștepte a dorințelor răscoală, Iar pe scaune, trântite, câteva cadavre vii, Mute între ele, însă, vorbărețe dacă vii... Ele toate poartă-n față ca pecetie cumplită Sufleteasca prăvălire pentru veci ... interes. O! și cugetând că, poate, înjositele ființe, Dacă n-ar fi fost în lipsa ticălosului metal, Ar fi mame, coronate cu speranțe și credințe, Iar nu frunze tăvălite într-al uliței canal. O! și cugetând că, poate, dacă-ar fi avut în lume Inimi pline de iubire să le țină ... mână, și te-aruncă în noroi. Ea știa prea bine aceasta, și supusă la poruncă Își urma osânda vieții într-a vițiului muncă, Iar Frineie, despletită, își făcea un piedestal Dintr-a corpului osândă, dintr-a vorbei degradare, Și din tot ce îngrozește, și din ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

... fost? Și vântul era rece, și glasul care-l chemase fusese cald. Ca și vântul se pierduse în depărtare, deși venise de aproape. "Nică!.. Nică!..." Iar? Și acest glas, care ieșea ca de sub o copaie răsturnată, era slab, năbușit, tăiat de tuse, bolborosit într-o hârâială care-l îngheță până ... mi, deschide-mi! Când intrară în casă, biată Bălașa se dusese pe lumea ailaltă. Plapuma și velințele căzuseră jos. O mână-i odihnea pe piept, iar cealaltă încremenise înfiptă în așternut. Cu ochii pe jumătate închiși, părea că-și caută copilul la sân. Gura ei căscată, o pată neagră ca întunericul ... a părut rea de-atunci încolo, mai ales părintele Tudor. Și din mâna popii multă vreme n-a luat nici prescură, nici artos. Iar

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

... ziare d-ale gurii pe o zi. Și astfel, unii cu brânză și pâine, alții cu ouă fierte și smochine, alții cu portocale și sardele, iar Trubadurul cu o năstrapă, moștenită de la bunică-sa, ne întâlneam pe treptele Academiii, în fața statuii lui Mihai Viteazul. Destul era să zică unul ... nevrute, erau târâți pe această cale "pozitivistă", cum îi ziceau unii, "sigură și omenească", cum îi zicea el. Școlile, în știință? Niște gogorițe. Sistemele? Basme. Iar arta, mângâiere pentru săraci și modă pentru bogați. Vecinic nemulțumit cu formulele sale, ar fi dorit să aibă vreme ca să studieze "societatea noastră egoistă ... să fie perfect identic în toate capetele; dovadă despre aceasta e că în vreme ce acest adevăr rămâne în stare de abstracție, oamenii se înțeleg, iar când e vorba să-l aplice, același adevăr se preface în fapte deosebite în parte, ba chiar pe d-a întregul deosebite. La ... tras cu creionul pe hârtie albă. Ochii verzi dormitau supt pleoapele moleșite, și părul negru i-atârna în talaji cu lumini argintii pe spetele înguste. - Iar ai visat. - Iar

 

Emil Gârleanu - Bătrânii

... aduse și dânsul aminte de feciorul dumisale; oftă și dânsul. — Dacă nu e Anghelina, îți spun eu, nimic nu e la locul lui, începu iar după un timp boierul Toader. Găsi un chibrit și aprinse ciubucul, se așeză în jilț și dădu drumul unui rotocol de fum care se împrăștie ... Așa a fost de copilă și așa-i și acum, când, cu ajutorul lui Dumnezeu, dă, e și ea fată mare, dragă Doamne. Și iar trase din ciubuc. — Fată mare, măi Gavrile, ce crezi tu! Iacă, trebuie să mă gândesc la măritișul ei. O bucurie copilărească îi cuprinse sufletul ... o plăcintă cu brânză, pentru toți, și să râdeți, babo, auzitu-m-ai? Să râdeți, că vi se mărită stăpâna. Și de atâta voinicie bătrânii iar

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

... curând o vreme când începi să simți masiva realitate a inerției omenești, acea alcătuire din deprinderi, prejudecăți și, mai ales, instincte, sentimente, pasiuni. Iar când în problemele de care suntem agitați vorbește partea aceasta afectivă, ideile noastre nu sunt decât expresia naturii noastre intime, iar argumentele cu care le susținem nu sunt decât justificarea cu orice preț a acestei naturi. În cazul acesta, o idee care nu corespunde ... și sentimentelor noastre nu este băgată în seamă ori, dacă ne solicită atenția, i se găsesc defecte, chiar când nu le are, și este respinsă. Iar argumentarea în favoarea acestei idei e socotită, cu bunăcredință, drept un sofism. 13. ...omul cere vieții ceea ce ea nu poate da; este ceea ce ...

 

George Bariț - Inimile mulțămitoare

... hm!... Când eram la armie, atunci trăiam noi zile frumoase! Când ploua preste noi gloanțe de tun și mulți dintre tovarășii noștri viteji mușca țărâna... iar alții, cu capete sângerate sau cu mădularele tăiate cădea supt picioarele cailor... Pentru nimini nu-mi era mai groază ca pentru domnul tatăl dumneavoastră, care ... îi silii să îngrijască de apărarea sa. Doi camarazi de ai mei îmi grăbiră spre ajutoriu. Cu o lovitură trântii pe [un] vânătoriu după cal, iar cu alta rănii pe al doilea, încât fu silit să-și caute scăparea în fugă. Calul mortului îl oprii, mă aruncai pe el, iar pe al meu îl dusei domnului maior. Dar în minutul acela o pușcătură de pistol îmi săgetă obrazul drept, făcându-mă schilav pentru totdeauna. Rana ... sânt datoriu: frumoasa ta faptă o voi da în cunoștința generalului, ca pieptul tău să fie împodobit cu medalia eroicească. Îngrijește pentru vindecarea ranei tale, iar pentru viitoriu nu te supăra nimic. Eu îți voi răsplăti scumpa ta slujbă.» CORNELIA: Și bunul nostru tată și-a împlinit făgăduința ... a împlinit. Dumnealui m-a recomăndat la dohtori, m-a ajutat cu bani și m-a băgat în spital. ...

 

George Coșbuc - Străjerul

... Străjerul de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1887, nr. 293 (25 dec./6 ian. 1888) Ce blizguie zăpada pe câmpi! Întregul cer Azi poartă iar cămașă cu tivituri de fier, E tot o pânză albă prin tot întinsul zării, Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării; Din osturi bate ... Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat ... suflet crunt Se-ncleaștă nod puternic în părul ei cărunt Și voci de mari sudalme străbat mai greu ca gerul În pieptul ei; ea țipă, iar el, lovindu-și fierul De pulpi, o îmbrâncește, căci aspru e străjerul Și greu al său înfrunt. Nici flăcări, nici potopul, nici mii de limbi ...

 

George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui

... nu-l pot avea nicăieri și la nimeni. Sunt strivit, nu mă mai regăsesc și nu mă mai recunosc. Aștept telegramele Havas, ca să scriu, iar să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt și n-aș mai fi ajuns să trăiescâ€�... Că Eminescu făcea gazetărie bună, e firesc ... armonie și simțire în care s-a închegat puterea hipnotică a geniului său. Pentru acelea să-i ridicăm statui și monumente, iar nu pentru niște articole de gazetă, stoarse din mizeria nenorocitei lui vieți — articole care ne-au lipsit poate de câteva capodopere, secătuind, tocmai în ... de a-și expune mutra, obiceiurile, preferințele, amicii și viața intimă văzului tuturor — și credința că publicul dorește să i le cunoască. Iar publicul — acest mare cabotin, cum i-a zis Lemaître, sau acest mare protector al cabotinilor, cum i-am zice noi, — aplaudă ...

 

Iancu Văcărescu - Primăvara amorului

... ia Joiu-nchipuințe; Ercule cum umple fus. "- Slavă - zice - îndestulă Nici o slavă nu-mi era, Al meu braț viteaz, de hulă, Pretutindeni m-apăra. Iar acuma făr-a prinde Eu de veste nicidecum, Fără arcu a-mi întinde, Fugar m-am trezit pe drum. Mare foarte ... voi să se arate D-am putere eu sau nu, Ori sunt legile schimbate După cum norocul vru". Mișcare puțină face, Stă, ș-îl văz iar se mișcând; Filomel-atunci, când tace, Când iar s-aude cântând. Ea îi simte-ntâi puterea, Și cu glas petrecător Tuturor apropierea Spune-a dulcelui amor. Cu ea mii de păsărele ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>