Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN MARE

 Rezultatele 971 - 980 din aproximativ 1507 pentru ÎN MARE.

Ion Luca Caragiale - Un artist

... trebuie înapoiată cui ne-a dat-o. Ascunsă-n noi, ne muncește, ne chinuie, nu ne dă pace pân' ce n-o întoarcem în dar lumii, care n-o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului. Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire a ... Medgid și altele. În această mică galerie, se află și o operă originală a artistului meu. Nu este lucrată cu penelul, e țesută în fire de păr de toate nuanțele posibile: ea înfățișează un munte depărtat în fund; pe vârful lui stă un călător, iar la poale i curge o apă mare; dincoace de apă e un cioban, care pășunează o turmă de o speță destul de problematică; în sfârșit, călătorul din vârful muntelui își aprinde țigara la luleaua ciobanului din vale... Ce perspectivă! De câte ori mă rade, o admir, căci într-adins ... sever necesar situației... Artistul meu ședea picior peste picior pe laviță și le comanda, cântându-le din ghitară marșul de la 48... Era atâta nerv în ritm, atâta suflare marțială ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu

... cunoștințe, prin convorbire cu alți oameni. Se înțelege că dacă un organ ce trebuie să împlinească o funcție trebuie exercitat, el trebuie să fie exercitat în anumite margini după care începe osteneala și chiar degenerarea organului; se înțelege că trebuie înlăturat surmenajul fizic și intelectual — în acest caz munca în loc de plăcere va aduce durere și, în loc de reparația organismului, va aduce degenerarea lui, dar în marginile normalului e neîndoielnic că munca-exercițiu e necesară organismului și plăcută. Cu totul altceva e cu munca creatoare (adevărata muncă, cum zice Ferrero). Aceasta ... zică a pricepe arta. A pricepe că arta e produsul muncii creatoare, în deosebi de munca-exercițiu, e de cea mai mare importanță pentru analiza artei. Aicea în fuga condeiului am atras întreaga atenție a cititorilor noștri asupra acestui principiu, pentru că voim să-i dăm o aplicare practică, analizând din ... deosebire acei care reprezintă mai ales munca-exercițiu pricep rău pe reprezentanții muncii creatoare. Și mai ales nu se pricepe că munca creatoare e istovitoare în cel mai mare ...

 

Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie

... făcut hatâr negustorul — o cunoaște — de la mașini. Când am ieșit de la berărie, bătea patru fără un sfert la Eforie... Am intrat în Cișmegiu. Ploua mărunțel; era pustiu în grădină și întuneric... Am tras cu urechea — n-am auzit nimic. Am mers drept pân aleea mare și ne-am făcut planul: Mitică și Cleopatra să pornească din dosul bufetului, și noi să ne ascundem la pândă sub movilă la grotă. Tragem ... ne-am jupuit genunchii, am fost la moment sus... Mitică lungit pe spate horcăia adânc, Cleopatra lupta să-i ridice capul greu, Mișu sta țapăn în picioare. Ce fusese asta ? (scoate o batistă chic și se șterge emoționat.) Cleopatra îl luase în brațe pe Mișu; îi făcea declarații de amor; Mitică a strigat de la spatele lui Mișu; Mișu s-a desprins de ... să pornească spre el, a ridicat bastonul de vârf cu măciulia nodoroasă-n sus, și l-a plesnit pe Mitică drept în frunte cu sete... Auzi putere la Poltronul!... (își face cruce) de frică!... Am alergat în toate parțile; nici un sergent ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Poezia (Iosif)

... orbitoare... Ci tristă-n șalul vechi de cerșetoare, Averea ta întreagă e-o ghitară. Războinici mari pe vremuri te-nălțară, Tu le-mpleteai cununi nepieritoare ; În veacul nostru cine-ți smulge-o floare ? Gonită rătăcești din țară-n țară... Pe drumuri, în surghiun, te-apucă sara ; Dormi prin ruini, drept căpătîi — ghitara, Iar ziua cînți în uși de cafenele... Aprinzi în

 

Alecu Donici - Gâștele

... Alecu Donici - Gâştele Gâștele de Alecu Donici Cu o prăjină mare, Țăranul gâște de vânzare Mâna la târg. Și drept să zic: În cârdul gâștelor, spre buna îndemnare, Grăbind la zi de târg, bătea ades cam tare. (Dar unde de câștig sau pagubă s-atinge, Nu numai gâștele ... slavă să aveți? Au zis acel drumeț. — Strămoșii noștri...  â€” Știu, Dar eu la vorba mea să viu: Ce faptă vrednică voi ați făcut în lume? — Nimica, însă noi... — Că numai de fripture voi Sunteți și bune. Lăsați dar pe strămoși în

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... de Salvator Rosa, apoi vin cele de pensulă toscană, fără a mai numi magnificele statue de cele mai celebre dalte ale Italiei, picturile în afresco și basoreliefele împănate cu aur, ce uimesc pe vizitator. Curtea monasterului este înconjurată cu zid de piatră, iar locuințele monahilor sunt clădite în formă de cruce, avînd în centru o sală mare, rotundă, ce servă de refectoriu [1] , cu care apoi se leagă patru linii îndoite de locuințe numai cu un rînd și foarte întunecoase, din cauză ... depuse ori constituția ordinului sfîntului Domenic, sau breviarul monahic; iar ornamentul păreților se compune din portretele celor mai remarcabili anacoreți catolici. Privirea acestor locuințe deșteptă în mine ideile cele mai melancolice; simții operîndu-se în inima mea o mare schimbare: pentru prima oară de cînd îmi am existința, reflectai asupra nenorocirilor ce ne înconjoară chiar din leagăn și a falselor promisiuni prin ... chiar patria; vei prostitui femeia aceluia ce-ți va deschide casa și te va priimi în brațele sale; vei avea copii bastarzi, dar spre mai mare tortură a conștiinței tale, nu vei avea dreptul a plînge ...

 

Vasile Alecsandri - Dridri

... ce avea asupra unor corifei ai presei franceze. Acea jună artistă admirată pe scenă, urmărită de un cortegiu de adoratori, deprinsă a trăi în luxul și în plăcerile modernei Babilone, părăsi deodată calea aurită pe care călca de patru ani cu nepăsarea tinereții și se retrase în sanctuarul inimii sale. Regina banchetelor pariziene abdică de bunăvoie, și lumea o pierdu din vedere fără a înțelege motivul dispariției sale. În ziua când s-a decis a face acest pas atât de serios în viața unei femei, Dridri a scris amicilor săi un soi de circulară enigmatică în care le zicea: „Adio! Plec într-o călătorie la care am visat adeseori; mă duc să cunosc o lume nouă de unde nu cred ... mândru de a fi cel întâi a o complimenta“. Apoi adăugă, adresându-se direct la Dridri: „Domnișoară, ați făcut în astă-seară mulți fericiți și totodată mulți nefericiți... Cavalerii v-ar duce în triumf ca pe o grațioasă regină, însă damele v-ar scoate ochii fără milă... și zău! ar comite o ...

 

George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop

... știți că noi facem și literatură?) O, atunci se schimbă vitrega natură: Ne-amintește teancul de hârtii albastre Cât de larg e cerul visurilor noastre: În biroul umed soarele coboară, Foarfecele cade, fantezia zboară, țăcăne mașina ritmul unui vers... Voi atingeți culmea, noi suntem în mers. Răspunsul cometei Regret că mă-ntrerupi din cale Cu interviul dumitale, Dar iată, mă opresc o clipă Să-ți dau răspunsul meu în pripă. V-am salutat odată sfera, Acum vreo zece mii de ani, Când astronomii de pe Terra Erau de-abia orangutani. (Flammarion era gorilă, Și ... beteag de lângă masă Și stau așa, cu spatele la sobă... S-a ridicat grozav temperatura!... Pe galbene nisipuri arzătoare Un palmier încremenit în soare Visează lung... Abia suport căldura. Mi-am rupt în coate hainele de dril. Pe drumul ăsta lung cât Ramajana, De-o săptămână mergem cătră Nil... A poposit în oază caravana. Înmărmurit în farmecul acesta De mii de ani, Pustiul pare mort. Cămilele și-au pregătit siesta Și rumegă culcate lângă cort. Iar noi, în ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

... hainele de Domn. — Trebuie să mă duc la Hagar în turn, șopti el monoton, Hagar ! Hagar ! Și nepotul meu Ismail, facă-i Dumnezeu izvor în pustiul temniței, căci dușmanii ei au săcat apa din urcior. Începu să se schimbe în hainele de Domn. Hainele atârnau pe corpul lui slab, curelele de sabie și le 'nchiasă pe dos și în teacă băgă un *** vechi. Arăta ciudat acest Domn. Își puse o cucă veche pe cap și se uită în oglindă. El se sperie. „M-am făcut Domn, unsul goimilor, el căruia * i-am vândut fata, D-zeu mă ierte. Îmi trebuiau banii ca ... merse pe ulițele strâmte ale mahalalei jidovilor . Dar drumul nu și-l greși . Ajunse la un loc gol, între murii cetății Sucevei și murii închisorii. În acest loc nu puteai ajunge decât prin cărăruși strâmte și treceri printre case, de puțini cunoscute. 3 Luna apusese și tânăra evreică ședea în fereastă și se uita în noaptea neagră, umbra urieșas [c]ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina ca a ... n mătase roșie, cu oglinzi nalte de șapte coți în ...

 

Traian Demetrescu - Cîntărețul de stradă

... oraș, din întîmplare, Venise-un cîntăreț de stradă, Și dintr-o țiteră duioasă Cînta această serenadă: „Iubiți-vă! viața trece Ca adierea unei seri; În inimile iubitoare E cald, senin, — sînt primăveri!â€� Atunci, băcanii auzindu-l, L-au dat afară din oraș; Iar unul dintre ei rostit-a ... readucă, Să-i dea un ban, un adăpost; E zdrențuros, e mort de foame Și e străin! — dar chip n-a fost! În inimile tineri însă Rămas-a cîntecul neșters... Și după cum aud pe unii Cam ast-fel treburile-au mers: Băcanii-au strîns-n ...

 

Vasile Alecsandri - Frații Jderi

... focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri ... i spunem că i-a murit frățiorul?“ „Ba să tăcem mai bine, să nu-l ucidă dorul.“ II În capătul din dreapta al șanțului, în tină, Stă singur la o parte un om care suspină, Căci are-o presimțire ce-i tot menește-a rău Și-i duce ... șede tot la pândă, Gândind la biata-i mamă cu inima plăpândă, Visând l-a lui mirească cu sufletul duios, Privind la turci în față cu ochiul scânteios. Dar vântul suflă-a iarnă, dar ploaia cade-n unde! Prin haine pân' la oase înghețul îl pătrunde Și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>