Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VII
Rezultatele 961 - 970 din aproximativ 1810 pentru VII.
Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...
Alexandr Puşkin - Şalul negru Șalul negru de Alexandr Pușkin (Traducție) - traducere de Constantin Negruzzi Publicată în Curier de ambele sexe , periodul I, nr. 6 La șalul cel negru mă uit în tăcere Și sufletu-mi rece e nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu dulceață O gingașă greacă cu părul frumos, Cu negre sprincene, cu rumănă față Și trup mlădios; Căci atunce lesne în amor credeam, Și amărăciunea-i încă n-o știam. Iscusita fată cu a sa iubire, Cu-a ei cătătură ce înflăcăra, Singurul meu bine, ș-a mea fericire Pe lume era. Dar statornicie este pe pământ?... Credința e vorbă, amorul cuvânt! Într-una din zile, poftisem la masă Câțiva buni prieteni, cu care vorbind Mă simțeam ferice, la greaca frumoasă Gândul meu fiind. Căci de zile negre grijă nu purtam; Vro nenorocire nici macar visam. Iat-un mârșav jidov vine și-mi șoptește: “Greaca ta, stăpâne, ce-atât o iubești, Te vinde pre tine și te viclenește, Iar tu nici gândești!â€� Eu îi ...
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 de Alexandru Beldiman Fragmente Informații despre această ediție Cuprins 1 [Invocația] 2 [Parada eteriștilor] 3 [Fărădelegile ienicerilor] 4 Note [Invocația] Ce necaz, ce osîndire, vai mie ! ce foc amar, Ce trăsnet și ce lovire, ce otrăvitori pahar. Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gînd, Jalnica țării stricare s-o vază așa curînd? În ce stare, amar mie! te cutremuri cînd gîndești A lacrimilor năvală, chip nu este s-o oprești. Toată țara-i în picioare, om peste om dă fugând, O suflare nu întîmpini și să n-o privesti plîngînd. Sate, orașe, ținuturi, mai toate pustiile vezi; Ș-un norod în îngrijire, atâta încât nu-l crezi Povățuitoriu [1] nu crede, n-ascultă mîngăitoriu, Aleargă, neștiind unde, vor liman [2] , cer agiutoriu. Cine să-l povățuiască [3] , căci dregătorii n-au rămas, Cei mai îndrăzneți și vrednici din dregătorii s-au tras [4] Vai, ponorături [5] , prăpăstii, codrii cei înfricoșați Gem de duioasa oftare a celor înspăimîntați. Toți aleargă, cer ...
Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos
Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos Cântec voluptuos de Alexandru Macedonski Ale sângelui furtune cine nu le-a cunoscut, Cine n-a simțit căldura soarelui ce-i curge-n vine N-o să știe niciodată ce ascunde-adânc în sine Învelișul meu tăcut. Fără nici-o-nsuflețire e ș-o apă liniștită, Însă mintea ce cutează, însă ochii ce pătrund, Clocotind sub mii de forme, află viața încâlcită De la creștet pân' la fund. Oh! Ascultă... Iată noaptea ce de mult o așteptăm... Cu zgârcenia nu merge când te-apuci să faci pomană... Să chemăm o voluptate mai presus de cea umană Și în ea să ne-
Alexandru Macedonski - Către viitorime
Alexandru Macedonski - Către viitorime Către viitorime de Alexandru Macedonski Voi, care vă veți naște de-aci-într-un veac sau doi, Voind s-aveți știință de cine-am fost și noi, Luând spre deslușire istoria, — îndată Simțirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată, Striga-va: ,,Ca străbunii să fim de glorioși, Pe când am fost cu toții mișei sau ticăloși." Mai mult decât minciuna nimica nu răpune... E aspru adevărul, dar trebuie a-l spune Da, țara noastră toată, din cap pân' la sfârșit În zilele de astăzi e stârvul otrăvit, Din care sântu soare cu flacăra-i suavă Nu poate să mai scoată nimic decât otravă. Și mișuie asupra-i un șir de viermi grețoși Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioși, Blestem care desigur își are începutul, Își are și prezentul, își are și trecutul, Pe când sfârșitul, — zilnic chemat și nesosit, Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit. Dar cum? Din timpul nostru nimic nu va rămâne Ca moaște respectate a zilelor bătrâne? Ce? Zidurile Plevnei de sine au căzut Și moartă ne-a fost țara soldați când am avut? Ce? Poate să existe mai mare bărbăție Decât ...
Alexandru Macedonski - De-mi spui...
Alexandru Macedonski - De-mi spui... De-mi spui... de Alexandru Macedonski Publicată în Contemporanul , I, 5, septembrie 1881, p. 180, datată: "1881, aug. în 23", semnată Luciliu. De-mi spui cine-a dat viața întâiului atom, De-mi spui de unde vine pe lume întâiul om, De-mi spui unde să află ființa prea putinte Ce lumea a creat-o zicând două cuvinte, De-mi spui de ce e lumea și care-i ținta sa, De ce se mișcă totul și-n veci se va mișca, De-mi spui aceste toate, atunci m-apuc și eu Să-ți spun cam unde este și cum e
Alexandru Macedonski - Desperarea
Alexandru Macedonski - Desperarea Desperarea de Alexandru Macedonski Atâtea chinuri mă tot apasă, Curând ca floarea voi veșteji! Și spun la oameni, dar ce le pasă Dac-a mea viață se va fini? Nici consolare nu am în lume, Chiar râd mulțime de cântul meu. Stinge-te, viață, stinge-te, nume! Suflete, zboară la Dumnezeu! Crezui odată c-a mea durere Ea se va stinge, dar eu mă sting! Căci nu am voie, și n-am putere Moartea ce vine ca să o resping. O consolare de l-astă lume Nu aflai încă la chinul meu. Stinge-te, viață, stinge-te, nume, Suflete, zboară la Dumnezeu! În van vegheat-am fără-ncetare, Scriind în versuri dulci lecțiuni. Lumea-și râse d-a mea cântare, Râse d-a mele lamentațiuni! Și vai! nu este streina lume Patria-mi râse de chinul meu, Stinge-te, viață, stinge-te, nume, Suflete, zboară la Dumnezeu! Al meu părinte servit-a însă, Servit-a țara unde născu; Putu să strângă, dar el nu strânse! În sărăcie el petrecu! Oh! și ce moarte îl luă din lume!... Dar râdeți toți de cântul meu. Stinge- ...
Alexandru Macedonski - Destul Destul de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Acum destul cu plânsul, căci inima ți-e seacă, Și chiar de ți-ar fi plină, e timp să-i zici destul Poporul nostru este de lacrime sătul, Și ele nici în versuri nu pot ca să mai treacă; Zadarnic poetașii într-însele se-neacă, Hârțoagele lor toate rămân făcute sul. II Ei!... S-a trecut cu moda de lacrimi și suspine Și cu acele crunte dureri imaginari, Ați cărunțit cu totul, sărmanilor cobzari! Dar de s-a dus o vreme, o nouă vreme vine, Și ea c-un bici pe care în mâna sa îl ține Plesnind vă strigă vouă: ,,Alți timpi, alți lăutari!" III Rubinele pe buze, mărgăritarii-n gură Și crinii de pe sânuri și ochii ca de mură Sunt niște mărunțișuri ce nu-și mai au vrun curs: Cu lacrimile false ce-ntruna s-au tot scurs, S-au poticnit în coastă și se tot duc de-a dură Târâte de ridicol în repedele-i curs! IV Acuma este timpul puterii, bărbăției, Copilul de ieri, astăzi e un băiat viril S- ...
Alexandru Macedonski - Dor zadarnic
Alexandru Macedonski - Dor zadarnic Dor zadarnic de Alexandru Macedonski E umed cimbrul pe colină, Măceșii par o florărie, Sorgintea râde cristalină, -- Ești tu, ești tu, copilărie! Din roze ceruri ciocârlia Zvonește cântece semețe, Domnește-n toate veselia, -- Înapoi venit-ai, tinerețe! Dar ce e vis, e o nălucă... Rămân cu trista mea nevroză, Cu dorul meu nespus de ducă, Spre râul blond, spre ziua
Alexandru Macedonski - Imn Imn de Alexandru Macedonski Tăcut mă urc pe colină Soarele s-a înălțat, Câmpul se scaldă-n lumină, Aerul e parfumat! Văd raze, scântei și rouă, Petale de flori ce plouă Și lumea îmi pare nouă, Fii, Doamne, glorificat! Se pare c-o legătură Este-ntre cer și pământ! Cerul nu este natură? Natura, Dumnezeu sfânt? El e-n făpturile sale, Tot omul și-l află-n cale De plângi, el plânge cu jale, De cânți, al lui e-al tău cânt! Pământul de-l stăpânește, Este că-l stăpânim! Crima de-o pedepsește, Este c-o pedepsim!... Din univers se compune, Totul la Tot se supune. Și iarba care se-nclină, Și astrul luminător, Și vântul care suspină, Și râul tânguitor! Și stelele nenumărate Cu lumile nemăsurate, Și florile care-nfloresc Pe văile care rodesc! Și nu e-mpărat sau rege Afară dintr-astă lege! Unii i-au zis Rațiune, Făcându-și iluziune; Alții-n materie-l pun; Mulți după plac îl compun! Dar eu, care-l simt în mine, Dar El, care-mi curge-n vine, Creieru-mi care-l conține Îmi strigă cu toți împreună Este oriunde voiești Pe buzele noastre ...
Alexandru Macedonski - La harpă
Alexandru Macedonski - La harpă La harpă de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII I Precum în gol un sunet nu dă nici o vibrare, Astfel și de pe harpă zburând a mea cântare Nu poate-n acest secol să afle un ecou; Dar tu, de tainici versuri, o! harpă dezmierdată, Urmează-ți al tău cântec, căci dânsul în veci cată A fi pentru alți secoli melodios și nou! II Șoptească vântu-n frunze c-ajunge pentru tine, Agațe-se iedera de ziduri în ruine, Murmure valul mării c-un zgomotos tumult, Sau tremure pe crinuri mărgăritari de rouă Și trestia plăpândă mlădie-se în două,... Tovarășă iubită, ce trebuie mai mult? III A dimineții rază cu florile-i de aur Nu prețuiește oare mai mult ca un tezaur? Și vântul cel de seară cu freamătul său lin Nu este armonia din cornul nemuririi, Ce vine să vibreze ca vocea fericirii Oprind pe buze-un geamăt și-n suflet un suspin? IV A! Nouă nu ne pasă de inime- ...