Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 961 - 970 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
... vechi, De mii de ani nu sună legenda în urechi? Nu vezi tu că virtutea găsește-a ei răsplată, Răsplată ce de oameni și cer e-nvidiată? Răsplată prea frumoasă: un giulgi și patru scânduri. Ți-e îndemână-n nuntru, și scapi de multe gânduri, De gânduri fără noimă... Pentru așa comoară Treci însetat pe lângă a vieții dulci izvoară... Și-atunci atuncea popii vorbit-au foarte drept: Deșertăciuni sunt toate când moartea ți-i în piept. Dar să vedem acuma în lungi secolii tăi Ce ... din altă carne făcut  și cu eres, Poporul se-nchina-va chiar la a tale oase. Învie, măgulește tu patimi dușmănoase, Invidia și ura botează-le virtuți, Numește brav pe gâde, isteți pe cei astuți, Din patimi a mulțimei fă scară de mărire, Și te-or urma cu toții în vecinică orbire. C-o frază lingușește deșertăciunea lor, Din risipite roiuri atunci faci un popor. Fii dinainte sigur, la ... Într-un cântec glasu-ți și-l desfac. Lună! Soră! pe-a lui frunte Stai și farmăcă gândirea, Să trăiască-n vremi cărunte
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
... adolescent“. Poate îi era teamă că vom crede adolescentul bătrân! Tot acolo ne spune că „țara era în convulsiunile cele mai înflăcărate“, și la pagina următoare vrea să examineze cartea lui Conachi și să vadă „de ce calibru este“. La paginile 102 și 103, dl Sion, vorbind de sine însuși, scrie: „Apoi când m-am ridicat din adolescență și m-am așezat în capitală... mă duceam la casa lui Conachi adeseori, și ospitalitatea aceasta o plăteam cetindu-i câteodată vreo compunere...“ Demn de observat e dl Sion când se desfată în tăria expresiilor. La pag ... Fie ca această lucrare să se urce ca fumul de tămâie către sufletul acestui veteran al Parnasului român, care a depus premiile geniului și cugetării sale pe altarul culturii naționale! Respect, venerațiune și glorie memoriei numelui său!“ Premiile geniului și cugetării (adică poeziile) și gloria memoriei numelui sunt un nonsens și un pleonasm, care încheie într-un mod armonic lucrarea dlui Sion, citită la Ateneu, citită la Cernăuți, citită la Bacău, și ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... uită la mine. Fața sa lungăreață și albă, ochii săi negri, mari și înfocați, părul său lung, ce-i pica în plete netede pe umeri, și în sfârșit fizionomia, aerul său de artist, toate îmi erau cunoscute; socoteam că văd umbra prietenului meu. Necrezându-mi ochii și socotind că visez, mă dusei lângă el și îi zisei: Tu ești, V***? Străinul sări pe picioare, mă strânse în brațe și, luându-mă de mână, mă scoase afară din catedrală. -- Vină la lumină să te văd bine, îmi zise el oprindu-se pe piață. Nu pot ... că inima ei era zdrobită de vro durere secretă; părul său negru și luciu ieșea în bucle unduioase de sub o capelă de paie subțire și se împrăștia împrejurul gâtului său alb ca crinul; ochii săi mari și negri aveau mândria ochilor de vultur, dar totodată luminile lor înotau într-un foc limpede și misterios, prin care se zărea o înduioșire nemărginită. În sfârșit, toate în ea erau făcute pentru plăcere; gura ei care legăna un zâmbet melancolic, talia ... nalți și
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... scară, peste câmpuri până în grajdurile curții, își dete sufletul în brațele celor ce-l ridicară să-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri la patruzeci și trei de ani, lăsând un băiat, pe Toader, în vârstă de treisprezece ani. La moartea fratelui său, boierul știu să-și ascundă nemărginita durere ce simțea. Își chemă nepotul din colțul unde încremenise de spaimă și-l duse lângă sicriu. Când ridică pânza de pe capul sfărâmat al mortului, copilul izbucni în plâns; dar boierul îi luă mâna de la ochi ... să știi că nefericirile, ca și fericirile, de la Dumnezeu vin și trebuiesc privite fățiș. Să fii bărbat cum a fost tată-tău și să-i porți numele cu cinste. Eu am să fiu lângă tine ca să te povățuiesc... Sărută-i mâna. Copilul lipi buzele de mâna rece ... i-a vorbit, apoi, după ce s-a uitat drept în ochii lui, s-a sculat de pe scaun și a deschis ușa: — Paraschivo! mai adă dulceți și cafea, cuconașului. — Îți mulțumesc, boierule, am luat o dată, răspunse stingherit tânărul. — Dumneata crezi că nu te-am înțeles? răspunse boierul. Pe când
... complexul universal. Cadrul meu e prea strâmt ca să pot închide într-însul istoria generală a veselei republice podgorene. Voiesc numai să contribuiesc și eu la consemnarea materialului necesar unui viitor istoric; și sunt autorizat a o face - eu am fost cetățean al acelei republice. Am asistat la mărirea și decadența ei, și nu în calitate de gură-cască, ci în calitate oficială. Când poporul a călcat poliția, eu m-am repezit și am dezarmat pe un subcomisar de serviciu, luându-i sabia din cui. M-am încins cu ea, și am avut norocul să treacă atunci pe lângă mine Prezidentul Republicei. Eram de șaptesprece ani; înfățișarea mea hotărâtă atrase privirile Prezidentului - mă numi subcomisar în ... tutelar. Canalele o dată deschise nu se mai închid. Boloboacele golite se rostogolesc hodorogind departe, ca niște ruginite instituțiuni ce nu mai corespund exigențelor moderne, și, în locul lor, se-mping cu greutate alte boloboace pline, ca niște reforme pe cari le reclamă spiritul progresist al timpului și interesele vitale ale societății. Ce veselie! ce avânt! ce entuziasm!... A! sunt sublime momentele când un popor martir sfarmă obedele și cătușele tiraniei ...
Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță
... rost de, de, de... nu altceva. Altfel trăgea clopotele tot într-o dungă, de gândeai că arde satu, or[i] că s-o aprins pădurea, și căpătase și bătaie de la oameni pentru scandalul ce-l făcea... s-ar fi și lăsat bucuros de palamarie, da de colaci nu. În taină o putem comunica că-i plăcea și coliva; să-l fi văzut pe mândrul Nicodim umblând pe la prohoade și pe la pomene cu Basaltirea or[i] cu Vanghelia (așa-i zicea el) după părinte și luând acel aer de seriozitate și mândrie care-i ședea atât de bine, mai ales când era cu ciubote lungi. Era un spectacol de invidiat. Dar ceea ce făcea ca părintele ... Ftoma lui Culbeci și mărinimosul Toader Zurgal ău. Și pe cine mai zărește ochiul meu în strălucitele șiruri? Oare nu-i acela teribilul Dămian Cușmălungă? Și oare cine te întrece în fapte strălucite pre tine, de berbeci adunătorule Curcă? Și v-am văzut și pe voi pe calea măririi, pre tine, între toți isteții mai cu cap Văsălie Cotcodac, și ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... ajungem mai degrabă la globulețele sângelui, pe care îl sorbim cu deliciu. De aceea pătrundem mai cu preferință în locașuri unde trăiesc oamenii în trufie și lux, fiind pielea lor fragedă și îngrășată prin producte cosmetice și scutită de arșița soarelui. Noi, țânțarii, nu ne naștem în dureri și chinuri ca oamenii, ci primim viața în cel dintâi moment și vedem cu extaz întâia rază a luminii, ce ne încălzește și săvârșește pe loc întregimea creaÂturii noastre. Așa gândeam în cel dintâi moment al tinereții, legănat de iluzii încântătoare, dar vai! trăind m-am încredințat ... mi-a dovedit că și în viața noastră sunt laÂcrimi de dureri, că și zborul nostru îl urmărește fantoma morții fără timp și că ne prigonesc dușmani aprigi și neîndurați. Din 500 de oușoare, depuse de frageda noastră mamă, cel dintâi a fost al meu, care plutea pe suprafața apei, și abia ce îl atinse aerul cald și uscat, simții îndată cum viața se trezi în mine, împrăștiindu-se prin toate mădulărele trupului meu înghemuit. Lumina străbătea abia palid prin pielicica transparentă a ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... de slăbiciune la lingurea, parcă-l lua o apă; a moțăit câteva ore ș-a adormit. Femeia a șezut și ea pe un scaun că nu mai putea de picioare și de mijloc - se-nțelege de atâta alergătură și de-atâtea ridicături. Să fi ațipit d. Lefter ca vreun sfert de ceas și de odată, se scoală drept, cu fața luminată de raza adevărului... - Știu unde sunt! acuma știu!... uf!... le-am găsit. - Unde? - În jacheta mea a ... sunt farfuriile?... Voi să văz farfuriile! Adu farfuriile! poruncește strașnic d. Lefter. Consoarta sa, fără să mai zică o vorbă, se supune; i le aduce și le pune pe masă. Frumoase farfurii! cu chenar dublu, unul conabiu lat pe muche, și altul pembe îngust pe buză. Domnul Lefter ia una ș-o sună - porțălan. - Bravo! bun gust ai! zice rânjind sardonic. Și, pac! trântește una jos... țăndări! și pe urmă, paf! alta asemenea. - Leftere! - Așa sunt eu, galant, cocoană! când am chef, sparg; sparg cocoană, când am chef, farfurii de câte zece mii ... o masă, o laviță, un scaun și ...
... Fierar bun, sau scripcar să fii, Sau poartă ursul tu prin sate. Alecu Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în spinare duc Copiii mici; iar ceialalți, Femei și fete și bărbați, După căruți pe jos se duc Toți peticiți și dezbrăcați. Ce veselie! Ce cântare! Ce vorbe, și ce vuiet mare! Răcnește ursul, câinii latră, Și scârție neunsa roată; Într-un cuvânt, a lor pornire E deșănțată la privire. Mâhnitul tânăr se uita La văi, la dealuri, la câmpii ... uitat a lui numire; Împodobită însă fire Avea acel bătrân vioi, Viețuind el între noi Pe lângă Dunăre, spunea De ale lui nenorociri Și alte multe povestiri Cu mintea sa închipuia. Dar alții pentru dânș' prindea Prin mreajă peștii și ...
... Fierar bun, sau scripcar să fii, Sau poartă ursul tu prin sate. Alecu Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în spinare duc Copiii mici; iar ceialalți, Femei și fete și bărbați, După căruți pe jos se duc Toți peticiți și dezbrăcați. Ce veselie! Ce cântare! Ce vorbe, și ce vuiet mare! Răcnește ursul, câinii latră, Și scârție neunsa roată; Într-un cuvânt, a lor pornire E deșănțată la privire. Mâhnitul tânăr se uita La văi, la dealuri, la câmpii ... uitat a lui numire; Împodobită însă fire Avea acel bătrân vioi, Viețuind el între noi Pe lângă Dunăre, spunea De ale lui nenorociri Și alte multe povestiri Cu mintea sa închipuia. Dar alții pentru dânș' prindea Prin mreajă peștii și ...
... călărași ce pornea la Plevna așa se zărea pe dânsul... Niciodată nu s-a simțit mai mare ca în dimineața de primăvară când și-a încălecat calul și când, scoțând sabia ascuțită, știa că se duce la moarte. Și sub cerul de toamnă al pământului străin, prin ploile mărunte ce parcă-ți picură pe inimă, înfășurat în vânturile ce-i spulberau mantaua și coama calului ce tremura, se simțea fericit. Mânca, dormea, trăia ca soldații lui, îndura toate și era mulțumit. Șuieratul gloanțelor, în recunoașterile pe care le făcea chiar el, i se părea doar bâzâituri de albine. Și în vălmășagul sângeros, în vârtejul de moarte în care s-a aruncat la Smârdan, în capul călăreților, a simțit din nou ... nici pe fereastră, nici odăile nu le mai cutreiera. Simțea că se duce, dar el cunoștea bine moartea. Nu se temea de dânsa. O aștepta și parcă-i părea rău că nu-i putea ieși în cale. Nici nu se apăra: nu chemase doctori, nu luase doctorii și, în dimineața aceasta, când aproape nu avu putere să-și