Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TOT MAI MULT
Rezultatele 951 - 960 din aproximativ 1390 pentru TOT MAI MULT.
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
... imperiu se va naște, Ai căruia ani și margini numai cerul le cunoaște. Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește, An cu an împărăția tot mai largă se sporește, Iară flamura cea verde se înalță an cu an, Neam cu neam urmîndu-i zborul și sultan după sultan. Astfel țară după ... avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! Și abia plecă bătrînul… Ce mai freamă, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ... de ploaie… Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbras morții se întinde tot mai mare și mai mare; În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în fața și în coaste, Căci se clatină rărite șiruri ... Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea Ta: Codrul cu poienele, Ochii cu sprîncenele; Că și eu trimite-voi Ce-i mai ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... oară în revista Convorbiri literare , la 1 august, 1880. Mircești, 1880 Amice, Am pierdut în zilele trecute un tovarăș de copilărie care purta un nume mai mult de șatră decât de salon, căci se numea Porojan! El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul lui, însă pitar ... Ilie din Iași, vecină cu casa părintească. Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându-mă pe scară mai până în vârful ei și el rămânând jos fără a putea pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă acum 50 de ani ... în curând cădea în mâinile noastre. Ce bucurie!... Nici o comoară nu putea plăti acea izbândă. Tovarășul meu, pe lângă aceste dispoziții de știință strategică, mai poseda și aplecări artistice; el suna din drâmbă cu un talent la care nu am putut ajunge niciodată și pe care îl admiram mai mult decât am admirat mai târziu talentul lui Liszt... știa să imiteze șuierul șerpilor și să-i cheme astfel la el când ne rătăceam împreună prin fânațele înflorite din lunca ... ...
Gheorghe Asachi - Broaștele care cer un împărat
... blândă fire, Încât altul nicăire Niciodată s-au văzut. Dar din ceri când au căzut, Au sunat așa de foarte, Încât neamul cel broscos, Bolând mult și mai fricos, Pin coșor, glodoase boarte Tupil s-au acufundat Și timp mult n-au cutezat De-a scoate un cap afară, Să facă conțert de sară. Suveranul îns-acel Pe care l-au socotit Că ... ai săi. Dar abia de ramu-ncet Tremurând s-au propiet, Iacă ș-alta vine-n urmă, După ea întreaga turmă. Apoi nu pre târzior Tot acel broscos popor Așa bine s-au deprins La fireasca bunătate, Încât sărea, înadins Împăratului pe spate. Păzind al său caractir, Toate sufere-acel Sir ... era destul odor Acel pacinic domnitor. Acuma vă dau un sfat: Păstrați p-acest împărat, Nu cumva iar prin schimbare Să dați pest-un rău mai
... procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în ... realitatea ei, mâzgălită în fiecare colț disponibil. Deodată intră bătrânul. — Binecuvântează, părinte. — Domnul. Ei, Ieronime, zise bătrânul vesel și-ntr-o ureche, ce mai lucrezi, ștrengariule? — Eu? Dar când am mai lucrat eu ceva? Această presupunere jignește caracterul meu, părinte... Eu nu lucrez nimica; mă joc desemnând cai verzi pe pereți; dar să lucrez...? Sunt mai ... spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală, ... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși zâmbind cu răutate, dar cu deosebire încântat de mutrele ce le tăia Cezara... contrazicătoare, turburi, desperate. Ea rămase ... ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric care sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai ...
... a murit la săptămână! De suflet noi voiam să-l dăm Și-l dedem gata-n mâna morții! Era voinic; trăsese sorții, Și-am tot zorit să-l însurăm. Găsisem una mai de gazdă — Căci nu eram nici noi din drum Dintâi n-o vruse nicidecum Dar s-a mai dat și el pe brazdă. Și ne-am gătit după puteri, Cu lăutari s-aducem fata, Cu vin și chef, precum e data — Țin ... de-a razna pe răzoare Desculț, așa — de maica lui!" Vezi, nu i-au dat răgaz la multe! Și eu l-am tot rugat frumos: —„Să-mbraci măcar cevași pe dos". Dar parc-a fost el om s-asculte! Și-așa-n neștire l ... nici n-am vrut Să știu de ea. Și-am stat întruna. Am stat de el ca să-l însor, Și el, văzând că-i tot dăm zor, S-a lepădat de ea cu buna. Și-acolo, Doamne, mi l-au dus, De ne-a stricat tot ... ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... nesfîrșită și întunecată, deodată un glas de durere chemă după ajutor. O plîngere lungă urcă, se tîrî în aerul adormit, se apropia de mine, trecu mai departe, negăsind parcă ce căuta și tăcu din nou ca și cum n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi am crezut că poate-i ecoul propriului meu glas, al propriei mele chemări după ajutor ce-mi scăpase fără să-mi dau seama ; dar ... înfricoșat de singurimea ce-l împresura, reîncepu iarăși mai sfîșietor, mai îndurerat și mai plin de spaima morții ! Împăcarea ce-o simțeam cu o minută mai înainte în fața necunoscutului, în care stam să intru, pieri. Și-acum cînd auzisem un glas omenesc, o durere ce era soră cu a ... nesfîrșită și geamătul acela, pe care îl aruncam unul altuia, era o îmbărbătare, era ca un fel de imbold, care spune : "Stăruie înainte", care întreabă : "Mai trăiești tu ?" și care răspunde : "Eu tot mai trăiesc". Și cît a ținut plîngerea aceea a necunoscutului, viața mi s-a părut cu putință, stăruința firească, nădejdea ... ceva sublim. Una după alta însă, stelele au murit, luminoșii ochi de sus și-au închis pe rînd pleoapele și plînsul abia a
... Alegerile vor spune tuturor dacă suntem noi vrednici sau nu pentru viață. Ele ne vor face ori oameni vii, oameni ca toți oamenii în cel mai frumos înțeles al cuvântului, ori niște mortăciuni fără voință, fără lumina minții și fără drepturi, niște dobitoace, precum ar și vrea să facă tot norodul Rusiei vechii ocârmuitori ai acestei țări nenorocite, care în vremea de față, când lumina dimineții și a răsăritului se lățește de acuma ... în urmă, singuri și lepădați de toți. Iar dacă vom fi lepădați de toată omenirea, care s-a pornit să-și caute viață mai bună, apoi suntem pierduți pe totdeauna pentru viață, suntem un norod mort. Vedem că zilele ce trec hotărăsc viitorul nostru. Și numai de la noi ... fără obijduiri și fără ticăloșii. Și tot de la noi atârnă să ne facem pe sine și pe copiii noștri niște robi nenorociți și păcătoși mai dihai de cum am fost noi și părinții noștri. Dacă în vremea de astăzi ne vom pune pe lucru cu toată sârguința noastră, cu toate ... în Rusia se pregătesc pentru alegeri. Se pregătește și norodul și vrăjmașii lui, strângându-și și înmulțindu-și puterile. Să ne pregătim dar cât de ...
Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet
... a sta neturburați în fața unor certe intestine pe câtă vreme ele nu vor avea ca rezultat de a compromite soarta țării și mai mult cum este deja compromisă, sau pe câtă vreme negoțierile pentru înlocuirea celor morți nu vor trece peste cercul partidului așa zis liberal. Vom aștepta dar ... în loc de capitolul visat, li se arată în zare stânca tarpeiană cu prăpastia ei. Căci acum s'a schimbat fața lucrurilor. Nu mai poate fi vorba, sau mai bine, nu mai este loc de a distruge, acum este vorba de a clădi, de a organiza, și aici se sdrobește puterea ... se bucura de o majoritate oricât de numeroasă în camere, pentru a putea spera de a avea și țara cu sine. Tot odată d. Brătianu simte că nu numai instinctul lucrărilor serioase de organizare lipsește partidului său, dar că-i lipsește tot odată și capacitatea intelectuală. Acest simțimânt explică pentruce în toate încercările sale pentru complectarea și reîntărirea cabinetului, d. prim-ministru nu a consimțit ... ...
... binecunoscut al Slănicului, Nicolai Codreanu, un tip sui generis, care întinse și el picioarele spre turc așteptându-și rândul. Codreanu, dintre toți vizitatorii era cel mai credincios și mai habotnic slănicean. De vro 20 de veri de-a rândul n-a lipsit o dată să vie săși ieie în fiecare ... cu deosebire că soldatul nu merge acolo de bun cheful, iar eu naivul m-am prins în horă numai de ambiție să nu mă las mai jos decât ceilalți. Ei, dar din păcate lucrul nu se mai putea întoarce. Vorba ceea: Vrei, nu vrei, bea Grigori agheasmă! Mi-am examinat cu toată îngrijirea carabina ca nu care cumva să mă deie de ... a întâmplat. Cu toate aceste, matahalele de urși nu-și arătau vârful nasului. Toate bătăile mele de inimă erau în deșert; haitașii se apropiaseră de tot; nu mai aveam acum simțimântul singurătății în pustietatea codrului, încât începusem a crede că urșii lui Catrințaș au fost o frumoasă poveste, și mă mustram ... de mâncare și poftă de vorbă cât lumea. Parcă făcusem cine știe ce izbândă. Cu cât deșartau sacii și butelcile, cu atât poveștile vânătorești deveneau ...
Ion Creangă - Povestea poveștilor
... Dar când vine la cules, ce să vadă? În loc de păpușoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drugălețe de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze și mai răzbelite!… — Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncușoara mea de toată vara, zise țăranul, scărpinându-se-n cap și trântind cușma ... a mă lua lumea de nebun… Cucoana vede acum că țăranul are dreptate, și se face a se uita într-o parte, dar tot trăgea cu coada ochiului și la cinstita pulă din când în când. — Bată-te focul să te bată, măi țărane, că ticălos mai ești!… Ș-apoi cum s-ar face ca s-o poată cineva întrebuința, când ar vrĂ©? Nu-i vorbă, că mie una nu-mi ... pule, fără știrea lui Dumnezeu. Și, pula mea și trei bani, ș-o căruță de jidani, să ierte cinstită fața dumneavoastră. — Dar bine le mai zici pe nume, mânca-le-ai pe ceea lume! — Apoi, dă, cucoană, dac-așa le cheamă, cum hastă pulă să le mai ...
Ion Luca Caragiale - Un artist
... Ion Luca Caragiale - Un artist Un artist de Ion Luca Caragiale Mai mult decât oricare alta, breasla bărbierească mi-este foarte simpatică... Briciul e rudă cu dalta, cu penelul, cu coturnul, arcușul, condeiul — mai știu eu cu ce! De aci, neînvinsa pornire către artele frumoase caracteristică la toți bărbierii. O sumă dintre dânșii, împinși de patima lor pentru teatru ... lumea, ca și aceasta nepătrunsă și fără alt înțeles decât înțelesul cel mare și singurul— armonia... De aceea, bărbierii, ca toți artiștii, iubesc așa de mult pasările cântărețe. Sub puful aripelor palpită un sânge atât de cald! Sufletele acelea mici știu să arunce lumii așa de bine aceea ce primesc de ... boia de băcan pentru roșit ouă. Samurache stetea sluj, cu o chivără de hârtie în cap, încins cu o sabie enormă și având, se-nțelege, tot aerul sever necesar situației... Artistul meu ședea picior peste picior pe laviță și le comanda, cântându-le din ghitară marșul de la 48... Era atâta ... comanda ruperii rândurilor, și artistul meu, ridicându-se-n picioare și scoțându-și ghitara de pe gât, a anunțat publicului: — Mâine seară mai frumos! ...