Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 951 - 960 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverei dulce, iubit prevestitor. El vine, se înalță, în cercuri line zboară Și repede ca gândul la cuibu-i se coboară, Iar copilașii veseli, cu pieptul dezgolit, Alerg sărind în cale-i și-i zic: bine-ai sosit! În aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurei un roi de păsărele Cu lungă ciripire la soare se-ncălzesc, Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc. Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pământul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cântări! Pastelurile sunt un șir de poezii, cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile, toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica ... mi în ce să o sting: Să râd ca nebunii? Să blăstem? Să plâng? La ce? Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ...
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
... mai ales Când este în putere, să șadă cocoțată Pe bustul divei Pallas, s-o cheme “Niciodată!â€� Dar corbul numai două cuvinte-avu de zis Și parcă-ntregu-i suflet în ele și-a închis! Atunci șoptii: “Mulți alții s-au dus de lângă mine, “Din cei iubiți; ca mâine și dânsul va zbura. “Și dânsul se va prinde în tristele ruine, “Ca stolul de ... ce-atât mă-nconjura!â€� Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!â€� Desigur, aste vorbe le-a învățat vreodată De la un om de soartă și ceruri prigonit, Un om fără iluzii și-atâta de zdrobit Încât, văzându-și viața de soartă blestemată, Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!â€� Trăsei, în a lui față, un scaun și-ncercai Să aflu ... Și slabă, și stingheră, și tristă, fără grai, Printr-un refren ce vecinic răsună: “Niciodată!â€� Nu-i mai vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau. Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare Pe scaunul ...
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe
... mai ales Când este în putere, să șadă cocoțată Pe bustul divei Pallas, s-o cheme “Niciodată!â€� Dar corbul numai două cuvinte-avu de zis Și parcă-ntregu-i suflet în ele și-a închis! Atunci șoptii: “Mulți alții s-au dus de lângă mine, “Din cei iubiți; ca mâine și dânsul va zbura. “Și dânsul se va prinde în tristele ruine, “Ca stolul de ... ce-atât mă-nconjura!â€� Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!â€� Desigur, aste vorbe le-a învățat vreodată De la un om de soartă și ceruri prigonit, Un om fără iluzii și-atâta de zdrobit Încât, văzându-și viața de soartă blestemată, Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!â€� Trăsei, în a lui față, un scaun și-ncercai Să aflu ... Și slabă, și stingheră, și tristă, fără grai, Printr-un refren ce vecinic răsună: “Niciodată!â€� Nu-i mai vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau. Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare Pe scaunul ...
Vasile Alecsandri - O noapte la țară
... Vasile Alecsandri - O noapte la ţară O noapte la țară de Vasile Alecsandri Frumoasă e câmpia cu dulcea-i liniștire Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire, Pentru acel ce caută în rai neînsemnat! Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat, Și dulce este viața ce curge lin, departe De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deșarte! Când inima hrănește o tainică dorință, Când omul simte-n sănu-i o crudă suferință, O jale fără margini, un dor fără hotar; Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar Și mintea-i se deșteaptă din vis de fericire, Perzând orice credință, oricare nălucire, Ferice de acela ce-n tulburare-i poate Pe-un cal să se arunce și prin văzduh să-noate, Pășind peste-orizonuri, zburând peste câmpii. Ferice care poate, departe de cei vii, Să uite-a sa ființă, să peardă-orice simțire, Să nu mai facă parte din trista omenire! * Era o noapte lină ... ființa de iubire Ce simte cu-nfocare a dragostei pornire Și nencfetat e gata cu drag a să jertfi! Căci dulce-i pentru altul și-n altul a trăi, Și dulce-
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
... Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i ... Stafie urâtă ce o văd că vine! Văd că joacă morții cu lină săltare, Și luna senină holbat îi privește. Văd că tricoliciul groaznic târâiește De păr pe un cioclu, vrând ca să-l omoare. O, tare mi-i frică nu cumva vro strigă Să mă ia cu dânsa în mormântul rece, Sau de vreun clopot de
Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea
... Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i ... Stafie urâtă ce o văd că vine! Văd că joacă morții cu lină săltare, Și luna senină holbat îi privește. Văd că tricoliciul groaznic târâiește De păr pe un cioclu, vrând ca să-l omoare. O, tare mi-i frică nu cumva vro strigă Să mă ia cu dânsa în mormântul rece, Sau de vreun clopot de
... Vasile Alecsandri - Cucul 2 Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și loc n-are să se puie, Să cânte, focul să-și spuie. Pune-s-ar pe-o rămurea ... mea, Să-mi tot cânte, cânte-n față, Și seară, și dimineață. De-ar fi cucul voinicel, Mi l-aș prinde argățel Și cămăși subțiri i-aș toarce Și l-aș purta cum îmi place. De-ar fi cucul un viteaz, El mi-ar trece de necaz; Dar e cucul păsărea, El cântă pe rămurea Și zboară pe unde vrea, Nu-i pasă de
Ion Luca Caragiale - Educațiunea sentimentală la vite
... fapt — faptul va vorbi de sine. Iată. Un negustor econom de vite a mers la Cocioc să cumpere un taur de prăsilă de rasa elvețiană. Și-a ales unul tinerel de vreo trei ani, foarte frumușel. — Câte parale? întrebă negustorul. — Un franc kilogramul, i se răspunse. Negustorul, om fără educație sistematică, crescut pe alte vremuri și locuri, zice: — Apoi, nu vreau să-l tai... îl iau de prăsilă. — Nu face nimica; dacă-l iei, poți face ce poftești cu el; noi ți-l dăm pe cântar. — Foarte bine. Îl trag ... — A slăbit taurul pe drum, desigur. — Cum, domnule, să slăbească o vită îngrijită bine în timp de douăzeci de ceasuri cu optzeci de kilo? nu vedeți dv. că vine câte patru kilo pe ceas? — Se prea poate!... de dor. — Cum de dor? — De dorul mă-si! de dorul nostru care l-am crescut... asta e vită cu educatie de familie... Glumesti cu dorul de mamă?... Dacă-i
Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dimineții
... Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dimineţii Cântarea dimineții de Ion Heliade Rădulescu Cântarea dimineții Din buzi nevinovate Cui altui se cuvine, Puternice Părinte, Decât ție a da? Tu ești stăpân a ... tot omul Tu ai sădit dreptatea, Unirea și frăția, Tu conștiința scumpă, Tu bun ce-avem ne-ai dat. P-aceste saduri sfinte Răcoritoare ploaie De adevăr să pice, Să crească, să dea rodul, Să fim preafericiți. Îndreptătorul lumii, Tu ai slăvit noroade, Le-ai dat tu legi preasfinte Ce țin ... pe noi! Ș-aceste legi prea drepte Orice norod le calcă, Sau care nu le știe, Cade, ruini rămâne, Se face neștiut. Din slava strămoșească De am căzut, ne nalță; De am uitat unirea Ce-i întărea în toate, Acum ne fă uniți. Să știm c-avem dreptate, Să știm ce, cine suntem, Ș-așa să nu se uite O nație ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română" Grand HĂ´tel „Victoria Românăâ€� de Ion Luca Caragiale Apărut în 1890 Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție - un potop de impresii și amintiri... Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie să mărturisesc că n-am simțit "acele palpitări", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu "vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura 'nainte ... împresoară din toate părțile. O clipă animalul se oprește înghețat; sângele-i dă năvală la inimă, care începe să zvâcnească de coaste... E pierdut!... Părul i se zbârlește pe coamă. Un fior îi fulgeră d-a-lungul prin șira spinării și- ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... tăi, bărbate? Ar putea să mănânce și ei ceea ce ne-a rămas. - Iată-ne aci și noi, iată-ne aci. Și ieșiră de după coșul bordeiului și mâncară. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. Iară fata îi povesti tot ce făcuse, și cum se ascunseseră după coș, daca ajunseră acasă, de frică să nu-i bată. Pasămite ei se luase după dâra de mălai ce o presărase fata, când merseră în pădure. Mai trecu, ce mai trecu, și strigoaica de vitregă iară se ținu de câra bărbatului său ca să-și prăpădească copiii. Și neavând ce-și face capului, tatăl își luă copiii și plecă cu dânșii iarăși în pădure ... astfel fiind șiritenia, sora băiatului începu să se milogească pe lângă frate-său, că îi este urât singură acasă. Pentru aceasta îl rugă ca să-i lase cățeii să-i ție de urât. Deocamdată frate-său nu voi, căci se învățase cu ei. Dară după mai multe rugăciuni, i se făcu milă de soru-sa, și-i lăsă cățeii ca să-