Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 941 - 950 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Anton Pann - Cine știe carte are patru ochi
... Anton Pann - Cine ştie carte are patru ochi Cine știe carte are patru ochi de Anton Pann Un țăran tot auzind Pe unii, alții vorbind: Cîți știu carte și citesc Cu patru ochi să numesc", A plecat la ... citi, A scrie ș-a socoti. Un boltaș l-a auzit Și după ce l-a poftit, I-a dat niște ochelari Ca să vază toate mari. El dacă i-au așezat Ș-ntr-o carte s-a uitat, A zis : -Apoi mă căznesc Ș-uite, nu poci să citesc. Neguțătorul ... putea să citești. El prin ei cum s-a uitat A zis : -Geabă mi le-ai dat, Că nu poci citi de loc; Să vede că n-am noroc. Boltașul, privind la el, I-a zis : -Eu mai am un fel Și crez c-o să poți cu ei, Dar sînt prea scumpi și nu iei. El ... căznesti Pentru întîi să citești?" -Vezi bine a răspuns el, D-aceea venii c-un miel, Că d-aș ști eu să citesc, ...
... Mihai Eminescu - Te duci... Te duci... de Mihai Eminescu Te duci și ani de suferință N-or să te vază ochii-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă viața mea pe veci. Te duci și rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri, C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări ... faci să-mi ies din minți. Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... lui holde și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă furnica un sălaș întreg de țigani din care își alegea slugile. Mai avea apoi sub stăpânirea lui un taraf de lăutari care îi cântau de inimă albastră în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se trăia ca în sânul lui Avram, în mijlocul unui belșug unde totul ... a dat drumul trăsurii cu ordin să se întoarcă acasă sub privigherea vătavului, iar el cu franțuzul și țiganul a plecat cu drumul-de-fier spre Paris. Drumul-de-fier a fost cea întâia mare surprindere pentru dânsul. Nu-și putea da el samă cum niște hardughii de case pe roate, aninate una de alta, pot să alegre la nebunie pe șine fără cai. — Drăcie nemțească, zicea el, fără a i se micșura disprețul pentru așa-numiții pantofari, căci el nu admitea alt mijloc creștinesc
... nu te-arăți prefăcută, Înainte să apuci Și la furi drept să mă duci Pe urmele oilor Prin pajiștea florilor." Dolca vesel se scula, Câmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vârând, Urmele tot mirosind. Urma-i ici, urma-i colea, Dolca nici c-o prăpădea. Ziua-ntreagă ea mergea Și-ndeseară ajungea În codru la Pandina Ce de foc se lumina. Când în codru se-ndesea, Bietul Costea ce zărea? Fulga masă că-și gătea, Miei de piele că-i jupea. Care prin frigări frigea, Care prin căldări fierbea! ,,Masă bună, veselie!" Striga Costea cu mânie. Și Dolca se repezea. La Fulga mereu bătea, Iar ... blândă și darnică îl îndeamnă totdeauna a veni în ajutor celui nevoiaș. Lui îi place a împărți bucățica lui cu altul: de-acolo s-a născut datina ospeției. ↑ Nerecunoștința este în ochii românului una din cele mai urâte patimi omenești. I-am mâncat pâinea și sarea, nu pot să-i plătesc cu rău, și nemulțumitorului i se ia darul sunt zicătoare poporale care arată cât de
Constantin Negruzzi - Marșul lui Dragoș (doină)
... Constantin Negruzzi - Marşul lui Dragoş (doină) Marșul lui Dragoș de Constantin Negruzzi A apărut în Foaie pentru minte, ininiă și literatură , 1842, nr. 13, 30 martie. Azi este sărbătoare! Români, să ne grăbim ... armele voastre, Curând să alergăm, Din locurile noastre Hoți, feare s-alungăm. Doină! Doiniță! Zână plăviță! Vino cu noi; Tu ne scutește, Și ne ferește De-orice nevoi. Optzeci de oi despoaie, Și prin frigări le pun; De surle, de cimpoaie Pădurile răsun. Vitezii se așează Pe lâng-un mare foc Și Dragoș ospătează Cu dânșii la un loc. Doină! Doiniță! Zână plăviță! Vino cu ... plece la izbânzi, Ca să-ntirească hoții, Să capete dobânzi. Dragoș merge nainte Pe-un cal cu ager curs, El preste-mbrăcăminte Poartă-o piele de urs. Doină! Doiniță! Zână plăviță! Vino cu noi; Tu ne scutește, Și ne ferește De-orice nevoi. Veseli de sârg porniră Românii mult voinici, Ca lanțul ce înșiră Pe-a plaiului potici. Nevestele cu jale Privindu-i, lăcrămând: Îi auzeau la vale Cum se cobor cântând: Doină! Doiniță! Zână plăviță! Vino cu noi; Tu ne scutește, Și ne ferește De
Ștefan Octavian Iosif - Glontele
... Ştefan Octavian Iosif - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul de noroc, Pe care cu mîndrie ochii îl urmăreau din loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea ... din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și ... în zbor, Străbate munți și văi, ajunge departe-n nordicul oraș, Și-n mijlocul unei căscioare Din ulița plină de soare, Atinge-o inimă, oprindu-
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele
... Henry Wadsworth Longfellow - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul de noroc, Pe care cu mîndrie ochii îl urmăreau din loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea ... din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și ... în zbor, Străbate munți și văi, ajunge departe-n nordicul oraș, Și-n mijlocul unei căscioare Din ulița plină de soare, Atinge-o inimă, oprindu-
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... lui Dumnezeu. Spuse dădacă-sei. Aceasta se da de ceasul morții de ciudă, cum de să se întâmple una ca asta, fără să știe fata de bărbat. Frica ce le coprinsese pe amândouă era de nepovestit. - Ca ce o să zică tată-tău acum când va afla, se văieta dădaca, ce o să-i răspunz eu, când mă va întreba? - Cum o să mă înfățișez eu acum înaintea tată-meu cu borțul la gură, zise și fata, când numai ... da peste ființe de oameni. Ea, biet, care știa ce este necazul și lipsa, își plecă urechea la rugăciunile cele viclene ale zmeului și, făcându-i-se milă de nenorocirile lui, îi făgădui că va vorbi fiului ei de dânsul. Cum veni fiul său de unde era dus, ea îi spuse toată șiretenia nenorocirei omului ce năzuia la mila lor, și îl rugă să aibă milă de ticăloșia lui, căci, zicea ea, nu știm cum ne va mai aduce și pe noi Dumnezeu. Voinicului îi păru bine de astă întâmplare, mai cu seamă, gândea el, că va fi barim o slugă în curte care să ție ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație
... pe soția mea, și nu mai vine; am mare nerăbdare să văz dacă a reușit și acuma... Dacă reușește ș-acuma, halal să-i fie!... că ăla e un ciufut... — Cine e ciufut? — Nu-l cunoști! unul de la care vrem să cumpărăm niște case... Ă€ propos: de ce nu ne trimiți și nouă acasă Moftul român? — Ba vi-l trimiț bucuros. — Grozav îi place soției mele să-l citească... â ... ce zice: mă-nchin... Ce bună treabă ar fi! — Ce treabă? — Nu-ți spusei, frate! Este un ciufut bătrân, care are o pereche de case, depuse la credit pe zece mii de lei, și vrea să se desfacă de ele, fiindcă și-a făcut altele mai mari... și cere peste credit șapte mii de lei. Eu i-am dat cinci... Nu vrea... De zece zile stăm la tocmeală și nu vrea să lase nici o sută de lei; dar nici eu nu-i dau nici cinzeci de lei mai mult... — Ei, și?... — Ei! și am trimis-o acuma pe soția mea: să vedem e-n stare să-l traducă... Teribilă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
... facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ... pârlite. - Lomiliev, ai văzut tu pe țarul? Cazacul făcu trei cruci și răspunse: - Da, l-am văzut peste Dunăre. Era ca un sfânt, ca moaștele de la Kiev. - Dar pe Țarievici? - Și pe Țarievici... se uita parc-avea un nor sub sprâncene. - De ce? - O... era mâniat... ți-era frică să-l privești drep în ochi. - De ce? - Dumnezeu știe... - Dar pe marele duce? - Pe care? Lomiliev începu să râză, apoi se închină șoptind: „Bogu! Bogu!â€� Și începu să ne ... și râdea, și râdea, și cipuea fetele cari îl slujeau la masă. Și după ce iar a băut, s-a scult de la masă și a poruncit să-i aducă trei cai pe care îi cumpărase în drum. Și când i-a adus caii,
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverei dulce, iubit prevestitor. El vine, se înalță, în cercuri line zboară Și repede ca gândul la cuibu-i se coboară, Iar copilașii veseli, cu pieptul dezgolit, Alerg sărind în cale-i și-i zic: bine-ai sosit! În aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurei un roi de păsărele Cu lungă ciripire la soare se-ncălzesc, Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc. Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pământul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cântări! Pastelurile sunt un șir de poezii, cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile, toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica ... mi în ce să o sting: Să râd ca nebunii? Să blăstem? Să plâng? La ce? Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ...