Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA' DE UNDE!
Rezultatele 941 - 950 din aproximativ 1035 pentru DA' DE UNDE!.
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)
... tot puns, tot bând amarul. După secoli de sânge, lăcrimare, După varii și multele turmente, În toți membrii, în corpul său cel mare, Uns împărat de ambe testamente, Verb-suveran în fine se proclamă, Jude-ndolat de lacrimi și lamente, Mântuitor ce morți la viață cheamă, Ce surzii face surzi să nu mai fie, Ce repentirea răilor recheamă Și-n care orbii ... regii, stirpea păcătoasă; Cad porți d-aramă, rupt e jurământul! Verde se nalță valea lăcrimoasă; Apocaliptica, Sânta Cetate A lumii nouă splende radioasă De speranță, d-amor, de libertate; Încinge muri ne-nvinși de adamante, Se coroană de turre nestemate, Nalță coloane de porfir gigante, Pur ca cristalul aurul străluce. Rubin, safir, smarald, iacint, brillante Țin unghiuri, fundament ce le produce. Râul vieții curge de lumină, Minților sănătate dă și-aduce. S-adumbră ridente-eterna grădină D-arbori fructidori, d-arte, de științe, Lin și armonie aure suspină, Sacrele voi inspiră și dorințe; Flori amarante câmpurile-nsmaltă. Nalte-afecțiuni, sperări și credințe Candide cresc și vergini se ... Ție martirii sângele-și vărsară, Drepții,-nțelepții, verii cristianii Spre-a ta înălțare mult ei laborară; Gali, angli, italieni, poloni, germanii, Maghiari, români, ...
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
... l-a lor picioare mușcă țărâna jos Calofirescul arde d-a lor vitează faimă, Și brațul lui împumnă fierul și mai vânos. De glasul cel războinic altarul se despică, Din sânu-i vitejia e foc mistuitor. Farcaș într-însul arde, sfânt crucea sa ridică: E comandir de arme, păstor răzbunător. Pașa cu barba lungă spre fugă comandează, Fierosul Manaf pierde orice curaj barbar; Arabul beat de sânge în lanț acum turbează; E plin câmpul bătăii de cruntul ianicear. Dunărea e mormântul taberii musulmane, Crucea în triumf zboară, Hristos e răzbunat; Rumânul este spaimă trufiei otomane: Cel hotărât la cruce în veci ... își ia falnicul zbor: Două capete are , cu patru ochi măsoară, E-n toată Rumânia acum poruncitor. ............................................................................. O, ziduri! rămășiță din slava strămoșască! O, turn! de unde ochiul de mii de ori văzu Biruința să zboare p-oștirea rumânească, În muta voastră șoaptă câte-mi vorbiți acu! Mușchiul acesta verde ce vremea-l grămădește, Aste ierburi ... cântă Acest fiu al pustiii?... O, glas preacobitor! Ce-mi spui d-a noastră soartă? vaietul ce nu-ți tace? Ca ce fel de restriște? ca ce fel ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... fatalitate istorică, dinafară. Pe poeții din jumătatea întâi a veacului XIX se cuvine dar să-i judecăm, mai întâi, ca pe niște diletanți de mare bunăvoință, plini de râvnă patriotică. Animați, în primul rând, de a da substanță unei vieți intelectuale naționale care, cât de cât și cât mai iute, să înceapă a lua loc în tabloul european. Însă Grigore Alexandrescu se deosebește și ne interesează prin aceea ... silește a fi critic. În prefața la culegerea sa de Poezii din 1847 (prefață retipărită și în edițiile ulterioare) citim lucruri ca acestea. Pomenind de un bărbat de spirit și de gust care, întrebat de ce nu-și publică scrierile, răspunde: M-am speriat de când am văzut atâția poeți, Alexandrescu continuă astfel: Negreșit, niciodată nu am avut mai multă îndestulare, nu zic de poezie, ci de versuri. De unde vine aceasta? Poate în parte din greșita idee că arta poetului ar fi mai ușoară decât a prozatorului după cum socotim cei mai ... tinerii români. Foarte de însemnat e și tonul în care vorbește Alexandrescu de poezia populară
Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae
... au făcut pre singur Dumnezeu, carele iaste făcătoriul Luceafărului și s-au plecat atâta, cât au lăsat ceriurile și toată slava și lauda ce avea de toate puterile cerești, de s-au pogorât pre pământ, și s-au făcut om și s-au smerit până la moarte, după cum zice fericitul Pavel, moarte de cruce; și s-au pogorât și până la iad de au scos pre Adam, cu tot neamul lui și l-au suit împreună cu dânsul la ceriu, unde au fost și mai înainte. Iară Luceafărul n-au putut să se mai sue, căci îl atârnă păcatul în jos. Că păcatul să asamână pietrii ... i caută să meargă la maica ei, în pământ, de unde și iaste. Iar bunătatea să aseamână focului și iaste să meargă sus, în văzduh, unde-i iaste matca, că Dumnezeu iaste foc mistuitoriu și pară de foc supțire, precum l-au văzut prorocul Ilie. Și precum un om are în casa lui aur, argint, scule și alte haine și când iase ... somn toț ochii lui, atâta cât nici luna nu priveghiia, nici una din stĂ©lele cĂ©le mai mici avea deșchise tâmplele lor cĂ©le de argint, atunce ca când ar fi fost nu făcător ...
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat
... Crez că o să se potrivească în foaia dv." Iată povestirea doamnei X... : „Plecasem din București cu acceleratul; mă aflam singură într-un vagon de clasa întâia și începusem să moțăi. La o stație apropiată, se urcă în cupeul meu închis — era un vagon de modă veche, care se-ncuia lateral pe din afară — o pereche tânără, un domnișor și o domnișoară foarte aprinși la față și emoționați. Conductorul ... trenul pleacă. Tinerii s-au așezat cu geamantanașul lor în extremitatea cealaltă a cupeului și vorbesc pe-nfundate foarte agitat... Fiindcă sunt discretă de felul meu, cum mă știți, ca să nu-i deranjez, mă fac că dorm și trag cu urechea și cu ochiul. Deodată tânărul, după ce ... și ridicâdu-se hotărât, pornește spre mine... Se-nsera și lampele vagonului nu se aprinseseră. Atunci trec prin imaginația mea toate reminiscențele romantice, toate istoriile de briganzi în drum de fier... vrea să mă sugrume banditul!... și n-apucă junele nostru să întinză mâna cu batista spre gâtul meu și sar în picioare și încep ... ce tovarășa lui de ...
Vasile Bob-Fabian - Geografia țintirimului
... Vasile Bob-Fabian - Geografia ţintirimului Geografia țintirimului de Vasile Bob-Fabian Informații despre această ediție Apărută în „Lepturariulâ€� lui Aron Pumnul. Este-n zona subsolară, o pacinică, mică țară Aproape de țărmul lumii plecătoare către soare, Unde-apoi se hotărăște cu o mare-mpărăție, Pîn-acum necunoscută la hărți de geografie. Oamenilor de aicea, numărul pururea crește, Neci mai moare cine-o dată aici se cetățenește, Ici se poate-n astă țară se-ntind locuri înverzite, Printre văi ... muți, adese însă li s-aude ș-a lor gură. Nu zidesc ca noi, politii, în o strîmtă viezunie, Fiecare locuiește fără dare de chirie ; De vecini, de frați, de nume și de
... ora fixată, „Cele trei grații" apărură... Ele luară pe Fuchs și-l purtară ușor pe brațe moi și voluptoase, până la capătul unei scări de mătasă, făcută din portative, scară ce fusese agățată de balconul Olympului, unde Venera îl aștepta... întâmplarea făcu însă ca Vulcan-Ephaistos să prindă de veste și., gelos, o ploaie puternică făcu el să se dezlănțuie atunci, ca răzbunare, prin mijlocirea lui Zeus... Fuchs, deși cu umbrela la reparat, nu ... pe lume, văzuse întâia oară lumina zilei - atunci bucuria supremă nu poate fi căutată decât în ureche... Fuchs, acum înviorat, se reculese, se încorda și, de pe vârful picioarelor Zeiței, cu o frenezie de nespus, se repezi printr-un „sforzando" și pătrunse în găurica lobului urechii drepte a Zeiței, pe unde ea de obicei își introducea cerceii, dispărând înăuntru cu totul. Din nou corurile de amorași nevăzuți și de muze intonară în depărtare cântece de slavă iubirii și din nou aezii Olympului inspirați înstrunindu-și lyrele preamăriră în versuri momentul nemuritor... Dar după aproape o oră de ședere, în care timp își verifică frunza de
Grigore Alexandrescu - Rugăciunea
... Grigore Alexandrescu - Rugăciunea Rugăciunea de Grigore Alexandrescu Al totului părinte, tu, a cărui voință La lumi nenființate ai dăruit ființă, Stăpâne creator! Putere fără margini, izvor de veșnicie, Al căruia sfânt nume pământul nu îl știe, Nici omul muritor! Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale, Fă ca întotdeauna pe a ... ce mă-nșeală Să nu îmi răzbun eu. Și fă ca totdeauna al meu suflet să vază Lumina așteptată, a nemuririi rază, Dincolo de mormânt, Acolo unde viața cea veșnică zâmbește Sărmanului acela ce-n viață pătimește, Gonit pe-acest pământ. Știu cum că lumea noastră între globurile multe, Ce sunt pentru ... n fapta cea mai mică și-n lucrul cel mai mare Deopotrivă ești, Că la a ta dreptate nu este părtinire, Că îngrijești de toate, că fără osebire Și-asupra mea privești. Cu tunetul din ceruri tu ocolești pământul, Înflorești cu natura și răcorești cu vântul, Ești viața ce ... supusa rugăciune Ce sufletul o-nalță, ce inima depune La tronu-ți ne-ncetat. Până-n ceasul din urmă amorul tău să-mi fie Comoară de nădejde, de
Dimitrie Bolintineanu - Fericirea
... Dimitrie Bolintineanu - Fericirea Fericirea de Dimitrie Bolintineanu În fundul unei râpe, mugind adânc, albește Un râu ce umbra serii ascunde de acum. Pe munte luna blondă se-nalță și privește Din norul ei cum focul s-acopere sub fum. Și stelele, flori d-aur, în spațiu ... le aspiră cu sete de amor. Răcoarea se revarsă; și-n inima mea caldă S-aprinde deodată un simțimânt de dor. O, inimă, te-mbată de vise, de plăcere, Ce-ți dă natura ție în sânu-i fericit! Întoarce lumii cupa unde-ai băut durere Crezând că bei delicii din visul aurit! Vai! Fericirea n-are în lume rădăcină! În darn dorește omul aice pe pământ, Uitând ... patul aurit, A geme-n întuneric, a geme la putere, Acesta este-al lumii destin neîmblânzit. Și ce îmi pasă mie de visul ce ne-mbată, De imortalitatea ce-atât ne-a legănat? Voi face bine-n viață să merit o răsplată? În sufletul meu arde un foc mult mai ...
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... scrisorile cerute. Uitați însă, se vede, scrisoarea DV. din urmă pe care V-am trimis-o asemenea și prin care mi-ați luat orice perspectivă de-a da lucrului o altă formă, decât cea dorită de DV. chiar. O repet, Doamnă, nu insist câtuși de puțin de-a urni de pe umerele mele sarcina de vină ce mi se cuvine și ca omul, care ia orice amănunt asupra sa, după ce a luat totul împreună, nici nu mai ... presupui că e amor din partea Dtale nu e decât îndărătnicie. Dacă această îndărătnicie s-ar putea înlătura prin declararea că ești frumoasă, inteligentă, demnă de-a fi iubită de alți oameni superiori nimicniciei mele, ți-aș face-o bucuros. Fii bună și nu te crede disprețuită de mine. Dar sentimentul meu nu mai poate fi de acum înainte decât stimă și amiciție, nicicând acela care a fost atât de adânc turburat, fie de împrejurări, fie de noi înșine. al DVoastre supus M. Eminescu Momoți dragă, Din faptul că nu ai căpătat ieri depeșă, vei fi conchis fără îndoială că ieri nu ...
... Ea este linia hotarului Moldovei și în ea facem adese vânat la căprioare, la urși... ba chiar și la unguri câteodată. — La unguri? — Da. Plăieșii noștri din timpurile vechi și până în timpurile de azi au preschimbat glonțuri cu catanele nemțești... Hei!... mulți brazi ascund la rădăcina lor trupuri omenești și printre răsunetele sperioase, ce ies noaptea din codri ... fiecare cotun e locuit de un singur neam, și străinii nu sunt primiți în sânul lui. Pribeagul avea o fată, căreia bistrițenii îi daseră numele de Corbița, întru aducerea-aminte a dealului unde ea se născuse. ...Ce fată! ce bujor de copilă!... Cică era sprintenă ca o căprioară! cică gurița ei era un fagur de miere; cică ochii ei străluceau ca focurile, ce le aprind ciobanii noaptea în întunericul codrilor. Mulți flăcăi umblau să-i vâneze dragostea; mulți cântau doine ... aruncă în prăpastie. Trupul ei se cufundă în apa Bicazului, zdrobindu-se de bolovani, iar tătarii rămaseră încremeniți și fură uciși chiar pe muchea stâncii de o ceată de plăieși, care alergaseră în ajutorul Corbiței. De atuncea locul acesta se numește: Stânca Corbului! În zilele