Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CE

 Rezultatele 941 - 950 din aproximativ 3689 pentru CE.

George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 2)

... Când dușmani lipsiți de lege Vin spre noi cu gând mișel. Steag avem și noi, străine, Și-l iubim cu jurământ. Ziua răului când vine, Ce frumos se zbate-n vânt! E frumos și steagul vostru, Dar pe-al nostru de-l privesc Tot mai mândru este-al nostru, Și mai ... un veac de ani acum Stăm cu ochii tot spre țintă, Mergem tot pe-același drum. Pentru sfânta lege-a crucii, Pentru limba ce-o vorbim: Ce de-oțel pe săbii lucii Pus-am noi de când trăim! Știe Dumnezeu de-i bine Ori de facem vrun păcat Dar noi știm c ... Sunt și neamuri mai cu nume, Mai vestite la război; Or fi multe poate-n lume, Câte n-au ajuns la noi. Dar noi știm ce ne-nvățară Cei ce-au fost, și când rostim Vorba sfântă neam și țară Noi, străine, tresărim. Pentru cel ce ne iubește, Tot ce-avem noi dăm cu drag, Dar când neamul ni-l hulește Și vrăjmaș ne vine-n prag, Mii de oști cu el s-aducă: Noi ...

 

George Coșbuc - Povestea gâștelor

... Cum trecea pe pod prin sat Și-ntr-o mân-avea papucii, Nu știu cum i s-a-ntâmplat Că papucii lui căzură, Ce păcat, o, ce păcat! Căci erau cu-alesătură, Fără leac de tivitură Ce păcat! Gâștele-auzind cum zbiară: Aoleu! Papucii mei! Într-un suflet alergară Și-ntrebau mirate, ce-i? Am rămas, plângea gâscanul, Păgubaș de patru lei! Iată-mă desculț, sărmanul! Ce mă fac acum, golanul, Fără ei! Haideți toți, și moși și babe Să-i cătăm pe râu acu! Repede-notând din labe Cârdul tot pe ... i pacostea să-i bată! Nici eu, nu! Vara-ntreagă tot umblară, Dar papucii duși au fost! Și-au să umble și la vară Până ce le-or da de rost! Iar gâscanul merge, vine, Face cruci și ține post, Nu-i găsesc! Sărac de mine, Iar desculț e, vezi tu ... așa pe râu pierdute! Ga-ga-ga! Iar când gâștele stau gloată Și prin dreptul lor te duci, Sare tabăra lor roată Și te-ntreabă: Ce ne-aduci? Ai găsit papucii? Spune! Tu la fug-atunci s-apuci! Sî-sî-sî! Tot fac nebune Și te mușcă, doar le-ai spune ...

 

George Coșbuc - Puntea lui Rumi

... ar ști spune ! El încet desface cortul Cu ascunsa lui minune. Se ivesc doi stălpi, în urmă Alții doi, apoi mărunte Peste stâlpi câteva scânduri. Ce era ? O simplă punte. — „Rege, nimeni nu cunoaște Ce-i in sufletul femeii, Numai cei de sus ! Și iatä Și-ntr-un lemn s-arată zeii ! De va trece peste punte O ... Și-apoi să treacă Rând pe rând câte-o nevastă." Și-a tăcut. Erau în șiruri Zeci de mii de sute De femei: ce de credință La un loc, ce de virtute ! Dar virtutea — zice Veda — Este mută, vecinic rece. Gupta strigă, dă un ordin, Dă pe-al doilea, dă vro zece Ș ... Face-o glumă, cum se vede ; Și-i atât de slabă puntea, Că-n ea nu te poți încrede. Ș-apoi cum să creadă lumea Ce vor spune niște lemne ? Regele, mușcându-și gura, A täcut, convins pesemne. —„Dar minunea unde-i, Rumi ?" Punând degetul pe ... o punte mincinoasă Trei minuni tu poți alege. Multe bunuri are omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mândru Cu virtuțile ...

 

George Coșbuc - Sulamita

... George Coşbuc - Sulamita Sulamita de George Coșbuc La nucii din livezi m-am dus, Să văd ce e prin vale, Am mers la vii pe deal în sus Și mi-am făcut o cale Pe câmpii de către Damasc De ce m-am dus eu oare La locul unde turme pasc? Vă jur, fete fecioare, Să nu cercați voi a trezi Iubirea-n piept ... lor, Te-au pus străjer la vie; Cei răi cu gândul, din popor, Ne-au zis într-o mânie: Ea are rochia până-n pulpi. Ce vrea cu el băiata? Sunt ambii tineri, dar sunt vulpi! Veniți să prindem fata! De ce așa? Căci m-ai iubit. Vigilii de la poartă Bătutu-te-au și te-au rănit De te-au lăsat mai moartă; Oh, nu ieși ... mi-aș pune soartea, Dar bine știu c-al meu amor Mai tare-i decât moartea! Ca iadul, gelozia lui Atât e de turbată: De ce nu poți oare să-ncui Și-amorul sub lăcată?! Veninul dragostei îl sug Și-s bolnav de iubire, Căci tu m-oprești, d-aș vrea ... ...

 

George Topîrceanu - În jurul unui divorț

... Lambru, pe madam Palade (O persoană-n vârstă, foarte cumsecade) Și pe toată lumea care-o cunoștea, C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea... El putea desigur altfel să se-nsoare, — Dar în loc să-i fie recunoscătoare, Să-l respecte-n ... vede că l-a dus de nas. Dar în schimb, firește, ea, de la-nceput Fără nici o jenă a făcut ce-a vrut. Seara, când o cauți, pleacă la cucoane, Ziua se ocupă numai cu romane, Iar bucătăreasa (c-au schimbat femeia) Are tot ... ntre ei desigur exista ceva, Fi'ndcă ea-ntr-o clipă de sinceritate A scăpat o vorbă la madam Stamate: "Ah, ma chere , ce nobil și distins băiet !..." Iar madam Stamate n-a ținut secret, Și-i destul să afle câteva persoane... Tot atunci, se vede, una ... i dea o palmă. — "Domnule Popescu... nene ! stai un pic... Pe parola noastră că n-a fost nimic !... Damian, săracul, nu știa ce zice, — Dar găsind la urmă un moment propice, Când văzu că treaba tot mai rău se-ncurcă, A fugit... Iar soții se ...

 

Gheorghe Asachi - Castorii

... Pe răcoare, cătră sară, Cu soția-cel castor, Și primblându-se prin lac Scotea-n aer a lor cap. Lua aminte și vedea Ce la curte se dregea, Cât-armonie, lumină, Se lățea prin cea grădină, Cum prin înflorit parter, Cu-nvățatul guverner, Tineretul boierin Dialect vorbea străin. La ... să zică: Oare știi de ce, frățică, Firea e deosăbită Într-un om și într-o vită? Educația totdeauna O preface în mai bună. Pentru ce din castorași Să nu facem cuconași? Frate, să luăm, te rog, Dupr-a modei reglement, La copii de pedagog Pe o vită cu ... la toate zicea: bine! Încât, fără advocat, Învoiala au urmat Ș-un contract s-au iscălit, Unde chiar s-au lămurit: Datoria Și simbria Celui ce pre fii învață, Hotărându-i pe viață Și o pensie prea bună De castană și d-alună. Iată curs-acum începe În principii să-l ... mii lucruri de plăcere De bun ton și tot de modă. Dar nu lungă mângâiere Din metodul învățat Cii părinți au fost gustat, Căci îndată ce din mici Au crescut castori voinici, S-au văzut că ii o mie Știau lucruri frumușele, Numai nu știau acele ...

 

Gheorghe Asachi - Clopotul și limba lui

... Gheorghe Asachi - Clopotul şi limba lui Clopotul și limba lui de Gheorghe Asachi Ah, ce soartă înfiorată! Zicea clopotul odată Cătră limba ce-l lovea. Ușor lucru ți se pare A urla fără-ncetare Atât vuiet și de ce? Di ce, nu știu, limba-i zice, Aninatu-m-au aice Să-ți dau ghionturi nencetat. Pe frânghie-ntreabă, vere, Ea mă trage cu putere, De-am ... Ș-a suna m-au rânduit. Dar, aleu, de-atâta sunet, Gemet, vuiet și răsunet Bietul popa-au asurzit. Di-l întrebi di ce, de unde? El n-aude, nici răspunde, Ce din cap semne făcea, Și pre clopot îl supune Vuietul tot să răsune, Fără a ști macar di ce

 

Gheorghe Asachi - La a mea pungă

... Gheorghe Asachi - La a mea pungă La a mea pungă de Gheorghe Asachi O, tu, ce odinioară d-aur fost-ai îngrecată, Mângâind a mea ureche cu un sunet armonios, Eu te văd pe zi ce merge mai subțire ș-ofticată, Încât nu târziu te-i face fără suflet, făr de os. Pungo, idol fericirei, ce cu tine azi se curmă, A domnului tău ascultă zicerea cea de pe urmă. Vine clipa despărțirei, timpul tău nu-l pierde-aice ... rămân sărac c-atunce când dintăi m-ai fost urat. Neputând a te ține-te, cu a mea sărutătură Și adio ce-ți dau, iată la drum înc-o învățătură! Colindând din casă-n casă poate-acela te-a culege, Ce prin intrigi, nedreptate, l-alți averea a răpit. Vei intra la acel giude care tot prin acea lege Despoiat-au pe orfanul, pe ... Acolo mergi, că eu da-voi ție știrea cea deplină Cum să poci a recunoaște pe al tău domn viitori; Vezi pe cel ce cu modestie mare inimile-mbină, Cela

 

Gheorghe Asachi - La patrie

... patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea ... trece pe al vieței ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei ... ginte. Tu, Moldavio mănoasă, ce pre mine ai născut, Adăpost dă giunei muze care ist vers a țesut; Pe-nverzit și tânăr laur, ce ...

 

Gheorghe Asachi - Valea Albă

... de lucruri în Europa și în provințiile învecinate. Pe ruinile Romei eroice se înalță, sub papa, Roma cea sântă spre triumful lui Hs., iar Bizantul, ce se anevoia a purta titlul de Roma nouă, cuprins de viții politice și de orbiri fanatice, se făcu triumful lui Mahomed. Atunce, pe ... preste istoria patriei noastre, vom aminti de Crimeea și de colonia genovezilor. Aruncând o căutătură pe harta Crimeei, astă țară se înfățoșază ca un patrat ce se pare aninat în Marea Neagră la capătul ei nordic prin istmul sau strâmtoarea de vechime numită Tafros, iar de ruși Perecop, ce are tot o însemnare, adecă râpă, ce era peninsulei de apărare, fiind acesta singurul punct de unde ea poate fi calcată de pe uscat. Lungimea țărei, de la răsărit spre apus, este ... peninsulei este Marea Azovă, sau unghiul răsăritean, carile este ca un adaos cătră forma patrată a Crimeei, unde se formează o altă peninsulă, ce era odinioară despărțită de Crimeea prin un val și o râpă apărată de un mur și de turnuri; acolo stătu regia Bosforului, pe care Mitradates ... ...

 

Grigore Alexandrescu - Buchetul

... odată era a lui soartă, Pe când altă mână de el îngrijea; Dar astăzi se stinge, zâmbirea-i e moartă Și piede colora ce ochii-ncânta. Sfârșitu-i cel jalnic îl văz cu-ntristare, Căci eu pe viața-i puneam un preț mare. O singură frunză acum mai plutește ... tu nu poți să mori? Când pierzi o ființă, obiect de iubire, O lungă viață e nenorocire. Când florile-acelea în mână-mi căzură, Favor ce-n credință eu n-am meritat, Trei tinere nimfe pe rând mi-l cerură, Și mult se rugară... iar eu... nu l-am dat. Îmi ... frumoasă. Dar atunci nevoie, atunci greutate. Să fac osebire în zadar am vrut: Așa din trei fluturi cu greu ochiul poate S-aleagă p-acela ce e mai plăcut; Așa trei garoafe p-aceeași tulpină, Rumene și-nalte domnesc în grădină. Văzând eu aceasta, îl luai cu mine; Cu multă-ngrijire ... cenușă în mâna mea este. Așadar sfârșitu-i veni din dorință; Buchet ca acela eu nu mai găsesc! Cenușa lui scumpă o țiu cu credință, Ce-a fost și

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>