Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA ACEASTA

 Rezultatele 941 - 950 din aproximativ 1797 pentru CA ACEASTA.

Alexei Mateevici - Tovărășiile de cultură pe la sate

... pe lume. Ș-apoi, dacă nu înțelege mai nimic, nu știe limba rusească. — Apoi iaca acu puțini moldoveni de cei învățați își pun silințele ca să le fie dată țăranilor noștri școală folositoare în limba părintească. — Am auzit, am auzit, cum nu. A ajuns și pe la ... sunt?). Dar numai păcat că azi tot vorbe și vorbe și altă nimic. — Apoi, nu se poate așa să se facă toate deodată. Pentru ca să ni îndeplinim dorința, trebuie mai întâi vreme ș-apoi lucru. — Da eu socot că dintâi trebuie să lucrezi ș-apoi vremea îți va ... Dar dacă tot te porți numai cu vorbele, apoi departe n-ajungi. Da eu, după mintea mea asta proastă, chitesc așa că ar fi bine ca acei de-și bat mult capul de școala moldovenească să se strângă la un loc și să ne învețe pe noi, moldovenii iști proști, toate ... cel moldovenesc... Din vorba de mai sus se vede că săteanul nostru nu numai că înțelege folosul învățăturii, dar chiar o dorește din toata inima, ca cum ar dori un om însetat apă din izvor. Iar cuvintele săteanului, cu care am șezut la vorbă despre tovărășiile de învățătură țărănească, arată că ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Fata de la Cozia

... eu însumi sunt o fetișoară!" La aceste vorbe junele frumos Coiful își aruncă, păru-i cade-undos. Toată adunarea vede cu răpire O fetiță dulce ca o fericire. Domnul se răpeste de mândrețea ei. - "Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?" - " Doamne, zise fata, vrei să fiu soție Unui din ... a mea domniță și îți jur pe cer Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!" La aceste vorbe tânăra fecioară Rumenind la față ca

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... oftarea-ntreagă în două mici suspine, Unite prin amor!... B.P.H. CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN "În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei de pier fără județ, fără vină și fără seamă. Singuri cei mari judecători, singuri pârâși și singuri plinitori Legii. Și de acest obicei Moldova nu scapă..." Ureche, sub anul 1564 FEȚELE : RĂZVAN, țigan dezrobit SBIEREA, boier bătrân TĂNASE, cerșitor BAȘOTĂ, mare vătav DASCĂLUL TÂRGOVEAȚA I TÂRGOVEAȚA II ... Năstase Nu știi oare că la moarte-i pe toți robii săi iertase?... Singurul vlădică-n lume, sau cel puțin la români, Care nu voia ca frații să fie slugi și stăpâni, Fiind tot un os ș-o carne... Așa scris-a în diată, Poruncind să plece slobozi toți ... bărbați, copii și muieri... S-a spart lanțul! De-atunci, iată, două ierni și două veri Eu zbor în stânga și-n dreapta, ca voioasa ciocârlie Pe care n-o mai poprește ferecata colivie. TĂNASE Ești țigan pe jumătate, nu ești rob... RĂZVAN Asta-i nimic, Mai este ceva ... fie banii chiar furați, Copilașii tăi te-așteaptă fără pită și-nsetați!... TĂNASE (luând punga și sculându-se) Bogdaprosti, măi băiete!... Bogdaprosti! Rău îmi pare ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ziorina

... un vultur învelit în nor. Către domn se-ndreaptă... Cavalerul sare... E Ziorina, fiica-i, dulce la cătare. Ea ridică coifu-i; păru-i grațios, Ca lung fluviu d-aur se revarsă-n jos, Pe sub gene-i scântei două lăcrimele Cum sub nori lumină două dalbe stele, Și râuritoare, p ... multe zile, domnul generos Șade cu Ziorina sub un cort luxos. El întreabă bravii care din ei doare Au cules pe șanțuri o frumoasă floare, Ca să vie-ndată, fiica lui să-i dea. Nimeni nu răspunde; nimeni nu venea. Un bătrân acolo la vederi apare. Merge spre domniță, zice cu ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... care, un vlăjgan scăpat de școală, Care încă nu-nsemnase pe a vieții sale coală Cu condeiul voluptății vorba magică ,, Amor ". Mai frumos ca sfântul Gheorghe, își da aere viteje... Ele — repede ghicindu-l, se-ncercau să-l prindă-n mreje, El, roșind ca o cireașă, se făcea-ntreprinzător, Și cu vinul ce băuse, ca turtit să fie bine, Și cu ochii mari și negri ce cătau în ochii lui, Îi părea cum că odaia se-nvârtește, și, în fine ... piedestal Dintr-a corpului osândă, dintr-a vorbei degradare, Și din tot ce îngrozește, și din tot ce e în stare Ca să smulgă trandafirii dintr-un suflet virginal, Sau să facă să tresară patimile-n amorțire Dintr-un suflet peste care, ca un vânt de pustiire, A trecut desfrâul rece cu instinctu-i bestial. Însăși fetele pieirei o priveau cu îngrozire, Sau cu scârbă, de ... se îndreptează, palpitând transfigurată, Spre clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... din dreapta ): Iată, domnule, aici. FURTUNESCU ( se privește în oglinda din fund zâmbind ): Ce schimbare în șase ani! LIZA ( mergând în fund să ia geamantanele ca să le ducă în odaie ): Și zi, sunteți român, domnule? FURTUNESCU: Da, fată, pe cât mi-aduc aminte. LIZA ( urmându-și treaba ): Semănați mult cu ... Eu nu știu ce să mai crez de el. ( Victor reintră din dreapta cu niște haine la subsuoară și cu o pălărie cilindru în mână. Ca să-și descarce mâna își pune pălăria pe cap; pălăria îi merge peste urechi. ) Victore! ( Victor, distrat, merge spre dulapul lui. ) Victore! VICTOR: St! ce ... madama afară. VICTOR ( ascultă tirada indiferent; merge la dulap, ia peria și începe să curețe hainele ) Da. ( Apoi merge să șează pe scaunul cu pălăria ca să șteargă hainele șezând. ) LIZA ( desperată, oprindu-l ): Ce faci? Ce faci? ( ÎI oprește să strivească de tot pălăria, trăgându-l repede de mână. ) VICTOR ... Peruzeanu, alegător onorabil din colegiul 1 de Vaslui, tu ești Alexandru Borgia, ilustrul otrăvitor de neagră memorie. În buzunarul jiletcii tale, astăzi nu mai porți ca în zilele cele bune niște inocente pastile de mentă, ci ( scoate niște pachețele de spițerie din buzunarul jiletcii ) filtruri adormitoare... Iată unde ai ajuns. Tu ...

 

Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17

... să-i spună că trenul a tras la peron; îi ia geamantanul de pânză și vrea să-i ia și sacul de piele, ca să-l ușureze pe pasager; dar acesta își trage repede mâna cu sacul și refuză serviciul. Sacul nu e mare, dar trebuie să fie greu ... întâia, firește, zice negustorul. Mie, ce să-ți spui? mi-e frică al dracului. Mi se-ntâmplă câteodată să am sume mari cu mine... bunioară ca acuma... — !... — Glumă e să mă arză odată cu o avere de om. — ...!!! — Patruzeci de mii de franci!... — ...!!! — Să ferească ... — Da... la Periș, două minute. — La Ploești, ne dăm jos, să luărn câte-o dulceață... — ...Ne dăm, dacă vrei, zice domnul distrat, ca de pe altă lume, și se trântește să doarmă, învelindu-se cu tartanul peste cap. Trenul a plecat din Periș. Negustorul scoate un ... căpătâi. Conductorul: — Biletele pentru Ploești, domnilor!... Domnul din coridor dă discret biletul său... și reintră în cupeu, trăgând ușa cu multă băgare de seamă ca să nu deranjeze pe negustor, care are probabil intenții să ațipească. — Puteți umbla cât de tare, zice omul culcat; nu dorm. Unde pot eu ...

 

Ștefan Octavian Iosif - În ciudă

... Și omul e aur — în ciudă! Cu pâine și sare, cu coji de mălai Trăim anevoie — în ciudă! Nebuni și mișei se răsfață ca-n rai, Dar om este omul — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda averii și-a tuturor chiar, Tot ... ciudă! În ciudă și numai în ciudă! Oricât e de sus și oricât de semeț, Nimic nu-i mai sfânt, și nimic mai de preț Ca mintea și cinstea — în ciudă! De-aceea rugați-vă Domnului sfânt, Să lupte tot omul — în ciudă! Ca mintea și cinstea să aibă cuvânt Pe lumea aceasta — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, Veni-va ea vremea înscrisă pe steag ...

 

Robert Burns - În ciudă

... Și omul e aur — în ciudă! Cu pâine și sare, cu coji de mălai Trăim anevoie — în ciudă! Nebuni și mișei se răsfață ca-n rai, Dar om este omul — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda averii și-a tuturor chiar, Tot ... ciudă! În ciudă și numai în ciudă! Oricât e de sus și oricât de semeț, Nimic nu-i mai sfânt, și nimic mai de preț Ca mintea și cinstea — în ciudă! De-aceea rugați-vă Domnului sfânt, Să lupte tot omul — în ciudă! Ca mintea și cinstea să aibă cuvânt Pe lumea aceasta — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, Veni-va ea vremea înscrisă pe steag ...

 

Antim Ivireanul - Ce putere și ce dar au ac%C3%A9ste șapte taini

... botezând pre ei în numele Tatălui și al Fiiului și al Sfântului Duh, învățând pre ei să ție toate câte am poruncit voao. Această taină ca și cĂ©lialalte 6 taine are 4 pricini. Cea dintâi iaste pricina cea lucrătoare. A doao iaste materiia. / A treia iaste ... au zis mai sus, adecă: Botează-să robul lui Dumnezeu, în numele Tatălui și al Fiiului și al Sfântului Duh. Amin. Pricina cea săvârșitoare iaste ca să șteargă păcatul cel strămoșesc / și al voinței de la om și să facă pre cel botezat fericit, sfânt desăvârșit, viu și fiiu lui Dumnezeu ... îl poate face și să dea la cei botezați de preot cu acĂ©stea cuvinte: PecĂ©tea darului Sfântului Duh. /Amin. Și sfârșitul iaste pentru ca

 

Ion Creangă - Dănilă Prepeleac

... lucruri, totdeauna supăra pe alții, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său. Ea zicea adeseori: — Frate, frate, dar pita-i cu bani, bărbate. — Apoi, dă, măi nevastă ... capra tot capră; se smuncea în toate părțile, încât îi era acum lehamete de dânsa. — De-aș ajunge mai degrabă în târg, zise Prepeleac, ca să scap de râia asta. Și, mergând el mai departe, iaca se întâlnește c-un om ce venea de la târg c-o gâscă în ... șede el cât șede de cască gura prin târg, ș-apoi își ia tălpășița spre casă. Și, ajungând în sat, se duce drept la fratesău, ca să-i ducă bucurie. — Bine v-am găsit, bădiță! — Bine-ai venit, frate Dănilă! Da' mult ai zăbovit la târg! — Apoi dă ... întâlnit cu zăbava. — Ei, ce veste ne mai aduci de pe la târg? — Ia, nu prea bună! Bieții boișorii mei s-au dus ca pe gura lupului. — Vro dihanie a dat peste dânșii, ori ți i-a furat cineva? — Ba! I-am dat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>