Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATUNCI(PE)
Rezultatele 941 - 950 din aproximativ 1348 pentru ATUNCI(PE).
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
... toleranța. Progresul omenirii este progresul toleranței. Libertatea de gândire, accesul celor mici în viața de stat, îndreptățirea femeilor, principiul naționalităților, totul se întemeiază în fond pe progresul toleranței, pe tot mai multă toleranță. Omul tolerant ține fruntea sus, are privirea senină. E echilibrat. Netolerantul are înfățișarea animalului rău, care vrea să împungă. Omul tolerant ... natura forte. 10. Din punctul de vedere al perceperii realității, oamenii se pot împărți în două categorii. Unii percep mai ales raporturile dintre lucruri, cauzalitatea. Pe alții îi interesează în primul rând lucrurile, ceea ce este individual. Dintre aceștia din urmă se recrutează mai ales artiștii; dintre ceilalți, mai ales cugetătorii ... nu e curat individual, căci orice om este o celulă a organismului numit societate. 12. Copiii nu acționează ca oamenii mari, nu merg pe făgașuri cunoscute, determinate de idei, de presiunea socială, de norme, de morală și de ,,sociologie . Viața copilului e spontaneitate, neprevăzut. Adultul continuă. Copilul începe mereu ... conflicte, de peripeții, de înnodare și deznodământ. Acțiunea e fără cauzalitate evidentă și obișnuită, fără finalilate cu scadență îndepărtată. 13. În adevăr, când disprețuiești profund pe
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
... în cumpăna chestiei Orientului. Națiile apusene de viță latină au trăit un lung șir de veacuri fără măcar a visa că aveau chiar pe marginea Europei, la porțile Răsăritului, zece milioane de frați, și făr-a auzi glasul suferințelor lor; dar acest glas a găsit ... martie 1855: „Suntem încredințați că noul congres de la Viena, care este chemat a alege chipurile de a da Orientului pe lângă binefacerile păcii și un regim social potrivit cu civilizația Europei, va lua în mare băgare de seamă dorințele Principatelor Dunării. Nu putem ști lămurit ... năvălirilor turcești la al 15-lea și 16-lea veac, și când ele s-au văzut silite a se închina armelor sultanilor, chiar atunci ele au făcut pe învingători ca să recunoască naționalitatea lor, primind suzeranitatea, iar nu jugul acestora. Articolul 1 din tractatul de la 1392 între valahi și Baiazid I recunoaște ... Andrianopol și negreșit că va fi luat în seamă de congresul Vienei. Patrioții din Moldo-Valahia aveau toată dreptatea de a se rezema pe ...
... că vreodineaoară Tot va suna o oară Ca munții României de dânsa răzlețiți Să fie toți uniți. * Tu stai de cer aproape și poate câteodată Pe Panaghia*** ta, Vin îngerii să vază Moldova lăcrimată: Atunci nu ne uita. Spune c-acele lacrimi sunt numai o mânie De Iași și București, Căci nu-i român să zică, că nu e România ... plângeri și de ură, Dar cei adevărați Români cu bărbăție, cu inimi de căldură Vor rămânea tot frați. În secolul de față popoarele cu minte Pe-această cale merg, Sătule de viață în fracții umilite La uniuni alerg. Naționalitatea azi are precădere, Căci piere foarte greu. Mă duc la România și ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... și 13 balade de Gr. Alexandrescu, Alecsandri, Bolintineanu, M. D. Corne, G. Crețeanu, Donici, I. Negruzzi, Nicoleanu, T. Șerbănescu și A. Sihleanu, relevate atunci ca singure posibile, nu mai pot avea astăzi această însemnare. De atunci încoace s-au ivit în literatura noastră multe alte lucrări. „Pastelurile“ și baladele războinice ale lui Alecsandri, poeziile lui Naum, Vlahuță, Șerbănescu, Duiliu ... însemnată: cu pierderea crescândă a elementului material în gândirea cuvintelor unei limbi. La început cuvintele corespundeau unei impresii sensibile, și cine le auzea atunci își reproducea prin ele acea imagine materială din care se născuseră. Cu cât înaintează însă limba, cu cât experiența se întinde peste mai multe sfere ... cu toată suma de obiecte câștigată din nou, pierde una câte una din amintirile sensibile de mai nainte și, devenind o noțiune generală, se ridică pe calea abstracțiunii spre sfera științei, însă se depărtează în proporție egală de sfera poeziei. Să luăm, d. e., cuvântul eminent. Când zice astăzi cineva â ... masă, bancă, scenă pentru vinderea sclavilor etc.; e-minere arăta o ridicătură mai frapantă decât celelate, scoasă la iveală dintre toate, și eminens cuprindea dar pe ...
... să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea, și seara cântecul se împrăștia vesel. Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniți de vânturile din înălțimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când și când ... prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau ... unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor rămăseseră goale. Un fior o străbătu și se gândi la pasărea care nu o văzuse de câteva zile ... În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate și dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca și celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor. Și pasărea parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, ...
Mihai Eminescu - Nu voi mormânt bogat
... ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Frunzișului veșted Doar vântul glas să-i dea. În liniștea sării Să mă-ngropați, pe când Trec stoluri greu zburând La marginea mării. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Lucească cer senin Eternelor ape, Care din văi adânci ... spumegând recad, Iar pe păduri de brad Alunece luna. Reverse dulci scântei Atotștiutoarea, Deasupră-mi crengi de tei Să-și scuture floarea. Nemaifiind pribeag De-atunci înainte, Aduceri aminte M-or coperi cu drag Și stinsele patemi Le-or troieni căzând, Uitarea întinzând Pe
Costache Conachi - Visul amoriului
... nu știi, mi-au zis cu răcnet, că eu sînt un argint viu, Carele umblu prin suflet și chinuiesc pre bărbați ! Dacă-ți lipsăște răbdarea, pe la amori tu ce cați ? Ai îndrăgit, nu-i scăpare, trebuie să pătimești, Dar să știi că nu-i departe fericirea ce gonești.â€� Atîta ... focul, ci foarte deosăbit, Căci aducea răcoreală unui pept înnădușit. O bucurie nespusă în mine să răvărsa Și zefirii cu dulceață spre iubit mă-ntărta. Atunci văzui cu ochii coborîndu-să din nori O fată dumnezăoaie, îmbrăcată tot în flori, Chiar asemenea cu chipul care mi s-au arătat Pe deasupra vioricăi la care m-am închinat. Fața ei era prea albă, ochii săgeți sloboza, Sprincenele lungi și dese drept în inimă rănea. Sînul ei ... somn. Un părău de apă vie, ca un șarpe în cujbări, La umbră sta o mulțîme de fete cu sînul gol, Cu părul în lenevire pe grumazii lor răscol. „Vezi acest norod de zîne, mi-au zis preaiubita mea, Trecînd cu o repegiune ce lacrimi îmi povedea, Sînt din grădina ... pre-a sale brață într-un așternut de flori Unde petreceam o viață ce-o doresc de mii de ori. Mă tăvăleam în voie ...
... a geniei făclia, Entuziasmul l-aripează, cale-i face armonia. Acolo dintăi profeta, cântător de imne sânte, A depus antica harfă, mântuind pe Israil. De-acolo răsună încă înfocatele cuvinte A lui Omer, Oraț, Pindar, lui Ovid, Corneil, Virgil, Milton, Șiler și Petrarca de-colo pre ... p-armonioase alăute, Într-un rost, ca și poporul, geamăn cu cel italian, Să învețe amor de patrie, dor de glorie, virtute, Și românul de pe Istru, ș-al Carpaților muntean, Cel ce bea-n Siret, în Nistru și-n a Murișului unde, Cel l-a cărui ... putere, A sa gintă, a ei soartă, ce-i ascunsă-n viitor, Versul când din ochi va stoarce lacrima cea de plăcere, Pe româna tinerică când va-ncinde-o de amor, A românului poeta atunci lumea va să vadă Numele-ncins de cunună strălucind chiar în Pleiadă. Note [1] - Aceste versuri aveau o notă cum că în vechime Pleiada era ...
... plin, El pana-nverșunată își moaie în venin, Ca-n viitor izvodu-i mai mohorât să-nvie Acel veac de restriște cu sângerânde zări. Iar pe asupritorii batjocoritei țări, Amarnic îi hulește în măiestrite rânduri Și-i tremură-atunci mâna de patimă, dar când Răsare printre umbre domnița cu chip blând, Mișcat închide cartea și cade trist pe
Dimitrie Anghel - Triumful vieții
... capricios al flăcărilor, care nu ține seamă de nimic. Viața e fatal făcută dintr-o înșirare de fapte care se succed : amintirile sunt o temelie pe care poți zidi însemnările pe cari le-ai cules de-a lungul drumurilor și al întîmplărilor, sunt frînturi prețioase, cu care poți întregi tot. O simplă urmă de ... încetinel, cum bate în ea trecutul. Și eu acuma așa sunt, dibuiesc prin întunerec și mă recaut, visez la cărțile mele dragi adunate de pretutindeni pe unde am fost, la poemele iubite unde se deschidea volumul singur, la însemnările făcute, la florile presate ce dormeau în ele adunate întîmplător, ici dintr ... ochii, la floarea albastră din farfuria de porcelan ce o purtasem cu mine pretutindeni de zece ani, ca simbolul lui Novalis, la vazele mele dragi pe cari o mînă iubită avea grijă să mi le împodobească în fiecare săptămînă, la scrisorile scumpe, la foile acestea, pe cari le scutura copacul dragostei, și la cîte nu visez în nopțile mele de nesomn... Inima bate însă ; mintea cîte le-a adunat ... toată clădirea aceea de piatră și de fier, în care am trăit laolaltă, alături, atîtea vieți, pentru mine poate să dispară. În norii de praf ...
Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller...
... Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller... Când se juca Elisa MĂ¼ller.. de Mihai Eminescu Pe genunchii-mi te-am purtat. Ți-am privit în față, Ochii-mi ochii-ți a cătat, Gura-mi, buza-ți creață  Și ... roșind, plângând Când ai fost  ciudată. Ah, surâde-mi înc-un pic Și nu-mi fi ursuză. Căci cu degetul cel mic Te ating pe buză. Și șoptește-mi un nimic Nimeni să n-auză. Astăzi e duminecă. Pac! și una bună. Eu te las și bine că Mi te ... turturea, Ce-mi auz de-a bine. Tu gândești cine știi ce Și te uiți la mine. Ah, iubită mititea, Cum te-ador pe tine! Un nimic, un cuvințel, Spus după perdeauă, E o piatră de inel, E a nopții neauă, Arde-atât, încât cu el Aș ... gândiri te-nsinguri, Ești tu ziua lângă nuc, Ești tu noaptea-n crânguri, Să te iau și să te duc, Să fim numai singuri. Ș-atunci n-om vorbi defel: Vorba este pleavă. Când se iubesc doi astfel  Inimă bolnavă  Atunci